Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2013

Borsurile si supele din viata mea

De cand ma stiu, zeama de genul ciorba, bors, supa n-a fost una din mancarurile mele preferate. Pentru mine, a alatura cuvintele bors si ciorba e un fel de pleonasm' insemnand acelasi lucru. Abia aici am aflat ca-s doua chestii distincte, cand adesea ne trezim eu si sotul ori eu si soacra-mea vorbind de chestii diferite si intelegandu-ne ca-n tren. Dar, revenind la repulsia mea pentru asa ceva, posibil sa mi se traga din copilarie, cand dadaca amesteca in bors restul felurilor de mancare, ca sa scape mai repede de hranit una bucata copil.Bine, nu i se zicea dadaca, nici bona asa cum se zice acum, ci femeia care statea cu copilul cat parintii si, in cazul meu si bunicii, erau la serviciu. Am fost singura dintre frati care a avut parte de vreo doua specimene de bone deosebit de interesante, dat fiind faptul ca pe atunci nu erau concedii de doi ani pentru cresterea copiilor si, in plus, aveam bunici tineri, inca lucrau.

Mai tarziu, bunica ma hranea ea, numai sa ma vada ca inghit si …

Cu gatul in renovare

Week-end-ul cica a venit, acum asteptam si zapada, dupa cum s-a spus la tv. Pe la ai mei este deja destula, dar la ei in oras nu e atat de rau cum credeam ca va fi cand am auzit de codul portocaliu. M-am gandit la saracul Rocky, catelul adica, sa nu cumva sa-l astupe viscolul in cusca pe care a ros-o cum s-a priceput el mai bine. E un cutu inteligent, avertiza ca se va intampla ceva inainte de a cadea zapada de pe casa de exemplu sau cand s-a prabusit hornul vecinilor peste gardul alor mei. Asta la zapezile trecute.

Eu am cam somat pe aici, ma chinui de cateva zile cu gatul, tuse, usturime, pana nu m-am bagat la tratament antibiotic, n-am simtit nicio ameliorare. Acum, in a doua zi de Augmentin, mi-e mai bine, acele din gat s-au mai atenuat. Dar si pana am reusit sa iau antibioticele astea am avut ceva de tras, ca nu voiau sa-mi dea fara reteta. Si cum neglijenta de mine nu a catadicsit pana acum, in atatia ani, sa se mute la un medic de familie de aici, evident ca n-aveam chef sa pla…

Cartea soaptelor- Varujan Vosganian

Cartea soaptelor este o carte speciala. O carte altfel, o carte cu un farmec pe care nu l-am mai intalnit. Pentru mine, hotararea de a o citi a fost una fulger. Am citit recenzia facuta de Intuneric apoi in scurt timp am cumparat cartea si in scurt timp am inceput-o. Si mi-a luat ceva vreme sa o termin, desi as fi putut-o citi intr-un ritm alert. Imprejurarile au fost de asa natura ca am citit-o pe indelete. Cred ca a fost cea mai buna alegere ca prima carte de anul acesta sa fie cea de fata.

Nu e o biografie, nu e nici o carte propriu-zisa de istorie, dar in ea se impletesc o sumedenie de destine ce ne infatiseaza o parte crunta a istoriei poporului armean, despre care pana acum nu stiusem mare lucru si acum am aflat atatea lucruri tulburatoare, fascinante prin dramatismul trait cu resemnare, prin revolta  adesea exprimata in soapte. Eu am citit editia aparuta in colectia Top 10+ de la Polirom, dar prima editie, aparuta la aceeasi editura, cred ca are in plus o serie de fotografii pe…

Impresii după lecturile lunii decembrie

Luna decembrie mi-a adus mai multe carti citite, dar de dimensiuni reduse, unele dintre ele. Intrucat nu am avut timp de recenzii pentru fiecare in parte, desi unele chiar meritau postari dedicate si poate voi reveni asupra lor, ca sa nu treaca neamintite, mi-am zis sa scriu pe scurt impresiile mele despre fiecare.

Procesul- Franz Kafka

De departe, cea mai consistenta, mai bogata in semnificatii. Mi-a solicitat foarte mult mintea si, chiar daca la inceput parea greoaie, obositoare, pe parcurs m-a atras atat de mult, incat nu o puteam lasa din mana. Viata, existenta vazute ca o inchisoare, desi poate exagerez, caci eroul nu este inchis efectiv intr-un loc, ci doar arestat, dar aceasta arestare inedita m-a dus cu gandul la metafora prizonieratului in propria existenta. Procesul in sine, absurd si fara vreo pricina bine definita, este si el un simbol, la fel si pricina judecatii, ce ar putea insemna existenta noastra, la sfarsit, condamnarea fiind aceeasi, achitarea reala fiind ceva irea…

Femeia din mine

Ca sa nu ziceti ca va zapacesc numai cu carti si perpetiile mele de ne-gospodina, din an in Paste ma mai apuca si pe mine preocupari normale pentru secolul asta. Asa ca de azi m-am apucat si eu de un regim sa mai scap de cateva din multele kile. Si bineinteles, principalul e fara dulciuri, fara alcool. Si taman azi mi-aduce sotul o sticluta fermecata, adica are eticheta in straineza si nu stiu precis ce e, doar ca e cu alcool, ceva acolo. Deh, cu germana nu m-am impacat vreodata, dar ma ajuta google sa aflu ce e. Dupa ce postez.

Intre timp, mi-am preparar niste apa plata cu lamaie ca e greu sa bei numai apa chioara. Bine, al meu habar n-are de intentiile mele si nu cred ca se va mira daca va sta sticla neatinsa 9 zile pana termin seria de incurajare. Daca am rezultate, continui, daca nu, ma reorientez. Am mai folosit metoda acum muuulti ani si nu mai stiu cat am slabit, dar stiu precis ca s-au dus de unde nu voiam. Acum nu-i problema, de unde ar fi, tot bine e, ca e peste tot.

E încă viu, mai are suflet...

Raceala mea e pe trecute, din fericire, dar m-a chinuit destul pentru o simpla raceala. Azi mi-am permis chiar sa ma plimb, caci a fost destul de buna vremea. Ba chiar am fost harnica si in casa. Seara trecuta am dat jos ornamentele din brad, o actiune cam trista pentru mine. Din lipsa de timp a sotului, insa, am lasat instalatiile in el pana azi, caci inca nu mi l-a scos din casa. Si mi-am zis sa mai prelungesc agonia. De fiecare data mi-e mila sa-l arunc, daca as avea posibilitatea, mi-as cumpara unul la ghiveci, sa nu mai moara la fiecare Craciun cate un brad. Parca nu m-am bucurat destul de el. S-a cam vestejit, cad acele la fiecare miscare, dar tot frumos este, unul din cei mai frumosi brazi pe care i-am avut. Povestea se repeta in fiecare an. Bucuria impodobirii si cea a admirarii lui se transforma apoi in tristete, in regret. Ca si cum bradutul ar avea suflet. Pentru mine, are. E inca viu, desi a fost taiat de mult timp. Copilul din mine vorbeste cu el, fara cuvinte. Copilul di…

Titlul? Măcar el să aştepte să mă fac bine

Stranuturi fara numar.
Secretii nazale fara oprire.
Tuse.
Gatit, hranit oameni, eventual dereticat.
Intins rufele spalate aseara, ca am spalat en gros si evident nu au incaput pe calorifere.
Activitati placute-nu poate fi vorba. Cum sa citesti cand la fiecare 30-60 secunde intervine o repriza de stranutat/suflat nasul/tuse?

Am constatat ca bolitul e imposibil. Cum sa impac toate astea?

Mi-ar prinde bine sa stau tolanita in pat cu privirile in tavan, dar nu-i chip.
Nu sunt in stare nici sa gandesc.
Unul vrea sa-i schimb cd-ul, imi intinde coperta celui din pc sa il pun la loc, in timp ce celalalt, la telefon nu e in stare sa decida singur daca sa ia sau nu si o punga de covrigi de Buzau. Deci nu, innebunesc.Imi vine sa rad. Sau sa plang?:)))) Nu, ca daca plang se infunda si mai rau nasul.

Cărţi în dar, poveşti în dar...

Dupa cum va spuneam, m-am intors de la Bacau cu o gramada de carti. Unele dintre ele aveau si dedicatii pe ele si am descoperit acest lucru aici, acolo le-am luat in graba, nu le-am citit decat titlurile. Si o data ajunsa acasa, scotand fiecare carte, am analizat inceputurile si am fost placut impresionata sa descopar ca, altadata, cu multi ani in urma, bunicii mei ii faceau des cadou carti mamei mele, parintii intre ei de asemenea isi daruiau carti si acest lucru a ramas inscris pe paginile de garda, uneori chiar cu vorbe de duh, asa cum aveam sa primesc si eu la 20 si la 21 de ani de la bunici(bunica fiind autoarea dedicatiilor cu talc).

De Anul Nou, de ziua de nastere, chiar si dupa ce aparusem si eu pe lume, mama primea carti in dar de la parintii ei, bunicii mei.  Aceste carti sunt mai pretioase decat celelalte tocmai pentru povestile lor. Iar cele doua primite de mine cu atat mai mult. Sunt carti din literatura clasica, atat de potrivite pentru a fi daruite caci, spre deosebire …

Prima postare din 2013

Bine v-am regasit in 2013! Abia ce ne-am intors ieri de la ai mei. Ce mai surpriza le-am tras in penultima zi a anului, cand s-au trezit cu noi la usa, respectiv la poarta!Fiindca nu le-am spus ca venim, dar cum ei ne tot chemau, mi-am zis ca merge o figura dintr-asta.  Ei, a fost frumos, dar extrem de frig, de m-am intors racita, am gatul harcea-parcea. Zapada multa in curte, adevarate troiene, artificii in noaptea dintre ani pe care nu le-am savurat deplin din cauza ca asta mica s-a speriat. Era mai curajoasa data trecuta.

Per ansamblu, noul an nu pot spune ca a debutat in forta. Am o stare cam pesimista, nu prea pot vedea rozul. Dar poate e de vina si raceala, caci eu nu-mi permit sa fiu bolnava. Trebuie sa fiu proaspata in permanenta si n-am resurse acum pentru asta. Dar nu e numai asta, toate adunate sau luate separat traseaza o caricatura nu foarte amuzanta. N-am niciun chef de autoincurajare, de formule magice care sa ma impiedice sa vad realitatea. Uneori e mai bine sa privest…