vineri, 31 octombrie 2014

Urma, de Adrian Alui Gheorghe

O lectură facilă în aparență, dacă judecăm după punctul încărcat de mister din care pornește această carte- 1960, Aiud, închisoarea de deținuți politici, victime ale opresiunii comuniste. Urme suspecte apar pe zăpadă, în curtea închisorii, dinspre gard înspre pavilionul de încarcerare, fără a exista și urmele de întoarcere. Acesta a fost și scena care m-a atras pe mine către cartea aceasta, dornică să aflu misterul urmelor de pași. Restul prezentării de pe ultima copertă nici nu l-am citit până ce am trecut de jumătatea cărții, cam subțirică, de altfel. Cert este că aceste urme declanșează o amplă desfășurare de forțe, într-o acțiune din care nu lipsesc imaginile dezolante, dar nici umorul, dacă pe un fundal ca acela poate exista un loc și pentru un registru al comicului. Citind, am descoperit că se poate, că umorul poate răzbi chiar și în condiții atât de aspre. Pornind de la realitatea dură, plină de imagini neplăcute, firul alunecă, încetul cu încetul, pe panta misticismului, evadând din timp și din spațiu, din limitele rigide ale realului, într-o altă lume, cea a minții și a imaginației.

miercuri, 29 octombrie 2014

Impresii de la Kilipirim 2014

Astăzi s-a deschis Kilipirim, Târgul de carte cu discount, într-un nou amplasament- Unirea Shopping Center, aripa Călărași, la etajul 2. Într-o zonă mai intens circulată, dar oarecum ascuns privirilor trecătorului neavizat, Kilipirimul de anul acesta mi-a părut mai puțin antrenant, mai puțin populat, dar poate că senzația aceasta se datorează și faptului că este prima zi. Până află lumea, până își face timp să ajungă. Deși cei pasionați sunt cu siguranță informați de noua adresă și probabil timpul o fi de vină. În week-end, programul e mai lejer.

miercuri, 22 octombrie 2014

Dora Bruder, de Patrick Modiano

Dacă Patrick Modiano nu ar fi primit Premiul Nobel pentru Literatură anul acesta, probabil ar mai fi trecut mult timp până să îl descopăr. Sunt foarte încântată că am cedat tentației de a-mi cumpăra două dintre cărțile sale- celelalte traduceri în limba română, apărute cu mulți ani în urmă, par imposibil de găsit, deocamdată. "Dora Bruder" m-a captivat din primele pagini și îmi persistă în minte chiar și acum, după ce peste fraza de final s-a așternut coperta. Într-un stil mai degrabă simplu decât pompos, Modiano reușește să adune trăiri și emoții puternice, prinzându-și cititorii în mrejele istorisirii sale.

De fapt, aceasta nu este o simplă poveste, ci o călătorie inedită în timp, printr-o ștergere a contururilor prezentului, cu ajutorul cuvintelor. Anii '90- anii '60- anii '40. Același oraș cu aproape aceleași străzi și cu schimbările pe care timpul le-a adus asupra locurilor- unele clădiri au rămas în picioare, martori tăcuți. Altele au fost de mult rase de pe fața pământului și nici măcar în fotografii nu mai pot fi regăsite.

miercuri, 15 octombrie 2014

Jurnal de lectură- Dora Bruder, de Patrick Modiano

Abia am început să citesc cartea aceasta și nu m-am putut abține de la a împărtăși cu voi primele impresii.

În Dora Bruder, scriitura lui Patrick Modiano are savoarea fotografiilor alb-negru, cu marginile tocite, din care zâmbesc chipuri de mult pierite, aproape uitate. Ceea ce întreprinde naratorul în acest scurt și dens roman este ceea ce mi-ar place și mie să fac, uneori, când unul dintre vestigiile trecutului îmi atrage atenția. Să aduni cioburile împrăștiate ale unui destin peste care s-a așternut de mult uitarea, să umpli golurile cu multtă imaginație și multă melancolie față de vremurile trecute, să dai viață măcar în mintea celui ce citește acelor chipuri din fotografiile șterse de timp- iată un demers fascinant deopotrivă pentru cititor și pentru scriitor.

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Înot în râuri de literatură

Foto- Cano Cristales- Râul care a fugit din Paradis (Columbia)
Zilnic, în jurul meu, curg râuri de literatură. Nu știu cum de mai găsesc răgaz să le observ, în goana programată la care mă pretez. De la primele minute ale dimineții și până seara, o mare parte a timpului își are activitățile sale fixe. Cafeaua, copilul, metroul, munca, alergătura de zi cu zi. Și printre astea toate, eu reușesc să observ poezia dezolantă a unor peisaje din marele oraș. Colcăiala de la metrou la orele de maxim trafic (era să zic maximă audiență)- acum fac și eu parte din ea. Un fost parc transformat în parcare, în care praful se transformă într-un dens noroi la prima ploaie. Și am cam avut parte de ploi și atmosferă deprimantă. În altul, mai multe bănci rupte decât cele întregi, de te și temi să te așezi. Într-o zi, un uriaș gândac își lua masa pe o astfel de bancă, de mi-a fost scârbă să mă mai opresc acolo.

luni, 6 octombrie 2014

Fratricizii- Nikos Kazantzakis

Sursa foto
Acest scriitor este unul drag sufletului meu, am citit doar trei dintre scrierile sale și le-am căutat asiduu pe celelalte. După Raport către El Greco și Alexis Zorba, am regăsit în Fratricizii spiritul aprig al lui Kazantzakis, plin de înțelepciune izvorâtă din nenumărate îndoieli. Marile întrebări pe care omul și le poate pune capătă aici expresia frământărilor profunde din conștiința părintelui Ianaros, cel care păstorește câteva sate risipite pe un munte din nordul Greciei- o Grecie sfâșiată de lupte între cei roșii- comuniștii- și cei negri- fasciștii. Dramatismul sugerat și de titlu constă în această luptă între frați, care se ucid unii pe alții  doaar pentru că fac parte din tabere adverse. Măcinată de acest puternic conflict ce măcelărește și pustiește totul în calea sa, Grecia- ea însăși un personaj ce învăluie cu spectrul său întreaga acțiune- este în pericol de a pieri odată cu oamenii săi.

miercuri, 1 octombrie 2014

De ce iubesc scriitura lui Nikos Kazantzakis

Sursa foto
Trupurile și sufletele lor au culoarea și tăria pietrei, s-au făcut una cu piatra, pătrunși de ploaie, arși de soare, acoperiți de zăpezi; și oameni, și pietre, de parcă pietrele ar fi însuflețite, iar oamenii ar fi cu toții de piatră. (pag.16)

Crucile negre de lemn erau umede după ploaia din noaptea trecută, candelele pâlpiau deasupra mormintelor, chipuri pe jumătate șterse de vreme stăteau martore, în dosul sticlei, cum că o femeie tânără și un bărbat frumos, cu mustața răsucită, fuseseră cândva și ei plini de viață.  (pag. 22)

Părintele Ianaros a mângâiat capul blond al tânărului. "O rafală de vânt, fiule. Vântul acesta a suflat și pe deasupra capului meu, cândva."
"Acum suflă pe deasupra capului tău", a continuat el, "iar ca mâine va sufla peste capul fiului tău. Mulți îi spun vântul tinereții- eu numesc acest vânt suflarea lui Dumnezeu."(pag.43)

Fratricizii, Nikos Kazantzakis- Editura de Vest, 1993

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...