Căldură mare pe care n-o boscorodesc pentru că mi-am dorit-o cu nesaț în zilele umede şi înghețate de iarnă, când mă usturau degetele de nu aveam mănuși. Aşa că mă bucur cât pot de zilele călduroase pe care le pot prelungi cu seri în parc, dotată cu apă, cărți şi dispozitive dătătoare de net. Îmi stă gândul la un hamac şi mare scofală n-ar fi, dar poți sta liniștit în hamac prin parcurile noastre? Încă am dubii. Da o pătură tot o să-mi iau cu mine, să mă pot tolăni pe iarbă. Doar n-or avea căpuşele poftă chiar de mine. N-am sânge gustos. :)
Câtă nostalgie poate încăpea în aceste zile de sfârșit de iunie. Cea mare termină clasa a patra şi din toamnă va urma clasele gimnaziale în cadrul unui liceu. Cea mică lasă în urmă grădinița pentru a păşi pragul şcolii. Iar eu, un copil întârziat, îmi amintesc, cu sufletul moale, că nu demult eram şi eu asemeni lor. Şi nu-mi vine a crede că-s atât de mulți ani de la festivitățile de premiere - mirosul trandafirilor şi al crengilor înfrunzite de stejar îl simt din nou în nări. Tata meşterea acele coronițe, poate de aceea erau atât de frumoase. La serbarea celei mici am fost bocitoarea de serviciu în timpul unuia dintre cântecele despre copilărie. Cei mici cântau cu bucurie, fără să dea prea mare importanță cuvintelor, fără să le poată percepe în felul în care puteam eu, după mai bine de un sfert de veac de când eram şi eu ca ei.
Ochii deja mi s-au umezit scriind şi amintindu-mi. Un alt capitol ce se încheie. Urmează altul şi cine ştie câte altele pe care, la rândul lor, le va acompania cândva melancolia.
P. S. Alegere titlului poate fi un semn că ar fi timpul să citesc romanul lui Knut Hamsun, "Ultimul capitol " , pe care mai întâi trebuie să-l dibuiesc între atâtea cărți cu coperți roase de timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu