sâmbătă, 3 decembrie 2016

Au trecut...6 ani

De când n-am mai publicat pe blog am adunat câteva schițe ce n-au văzut niciodată binefacerea butonului Publicați. Au expirat apoi, n-am mai văzut rostul publicării lor, în fine, nu m-am stresat, dar acum constat că pauza s-a făcut cam lungă. Și măcar de aș fi fost în pauză, dar n-am fost, dimpotrivă, am fost mai aglomerată decât de obicei, de nici de citit n-am reușit să mă ocup așa cum trebuie. Între timp, am trecut de la Faulkner la Vonnegut. După „Zgomotul și furia”, am citit „Nechemat în țărână” și-apoi „Pe patul de moarte”, despre care urmează să scriu. Și acum mă delectez cu un „Cutremur de timp” al lui Kurt Vonnegut. Îmi place mult, poate nu atât de mult cum îmi place Faulkner sau Marquez, dar este peste ceea ce mă așteptam. Îmi plac cărțile care te scutură, care te învăluie în duritatea lor și-ți înfățișează idei pe care nu îndrăznisei să le formulezi, dar zăceau latent în tine. Cam așa a fost Exorcizat anul trecut.

Dar altul e motivul pentru care țin morțis să postez azi ceva. E unul aniversar, dacă-mi permiteți, fiindcă în urmă cu 6 ani lua naștere acest blog și eu pășeam timid în mediul online (nu că acum aș fi prea îndrăzneață, dar...). Nu fac vreun bilanț. Pot spune doar că mă bucur că am făcut atunci acest pas.


O fetiță cu codiță vă salută şi speră că ne vom citi şi peste încă 6 ani...

4 comentarii:

  1. Spor la scris si la citit carti bune, Andreea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru acest blog literar, pentru numeroasele cărţi citite şi pentru recenzarea unora dintre ele. Am postat pe FB o notă despre el azi, 15 decembrie 2016. https://www.facebook.com/dan.persa

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...