Ma trezesc uimita sa constat ca mintea mea respinge efemeritatea din jurul meu. Efemere sunt si cele bune, si cele rele. Doar ca astora din urma le iau repede locul altele, si ele trecatoare in felul lor, insa efectul lor, asemanator, persista. Asta nu e efemer, din cate vad. Ma imaginez pe o axa, intr-un punct, undeva aproape de jumatate. Nu stiu de ce, asa ma vad. Sunt ca un fel de pion, miscator, indreptandu-ma spre acea sageata, cu pasi inca mici. Nu mi-au placut graficele astea niciodata, mai ales cand era vorba de vectori. Nu mi-au placut pentru ca nu le-am inteles, sau nu m-am obosit sa fac asta.
Uneori se intampla ca anumite lucruri pe care le consideri rele, efemere si ele pana la urma, sa nu ti se mai para atat de rele atunci cand perspectiva e si mai rea. Fereasca Dumnezeu de tragedii. Dar si nimicurile astea, care nu sunt ele chiar nimicuri, dar nici nu-ti atarna la propriu viata de ele, pot fi la fel de chinuitoare. Si ti se poate parea hilar chiar momentul in care constati ca aprecierile iti sunt relative. Ca binele si raul sunt relative. E ceva surprinzator, momentul in sine. Poti face in rest teorie, e o chestie bine stiuta asta cu relativitatea, ca nimic nu e 100% bun sau 100% rau. Dar momentul in sine cand efectiv simti asta are ceva unic in el si simti cum se produce in tine o schimbare.
Pana si teama este efemera, dar n-am inteles de ce si nu-mi aduc aminte cand si cum am invatat ca teama este ceva rusinos. Poate din aceasta teama mi-am creat un scut din umbra caruia privesc ce se intampla ca si cum altcineva, si nu eu, ar fi protagonistul. Ma uimeste si ceea ce scriu. Nu stiu cata logica are ce spun, dar ideile astea ies pur si simplu din mine, pentru ca le simt, le traiesc acum.
Nici nu cred ca mai are importanta logica. Scrii ce simti iar eu simt ce scrii.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos articol.
Sa stii ca m-am gandit ca tu vei intelege acest articol si ca iti va place. Multumesc!
Ștergereesti trista in ultima vreme. :(
RăspundețiȘtergereAsa e, trec printr-o perioada dificila. Mai greu sa-mi gasesc zambetul, dar sper sa treaca repede.
ȘtergereCred sincer ca majoritatea copiilor cat de cat obisnuiti ai lumii care au o relatie buna cu parintii lor la fel de obisnuiti, (adica in realitate majoritatea copiilor lumii), mai ales fetele, pt ca ele sunt mai silitoare si mai constiincioase la invatatura decat baietii, (lucru cat se poate de biologic real si asta), invata de la varste destul de mici, o data cu morala invatata in cei 1-7 ani de-acasa, (in Scandinavia copiii incepand gradinita 8-16 de la varsta de 1 an), de la tata ca e cam rusine sa te vaiti ca ti-e frica, si de la mama ca nu e prea frumos sa arati ca te simti furios (maniat, mai ales pe alti semeni).
RăspundețiȘtergereAsta, desigur, pe continentul europeean e mai valabil dupa sec XIII incolo, dar si mai valabil poate dupa inventia presei Gutenberg pt larga educatie publica in masa, (sec XV), ca mai devreme habar nu au ce invatau, dar oricum mureau ca mustele, asa ca nu prea conteaza. In tarile asiatice e chiar posibil sa fi invatat chestiile astea de si mai devreme. Aborigenii si nativii insulelor din Pacific sau ai teritoriilor americilor nu au invatat chestiile astea decat ff tarziu, de aia unii din ei au si practicat canibalismul si scalparea altora pana ff tarziu.
ȘtergereDa, frica inseamna slabiciune sau cel putin asa o percep majoritatea, poate de aceea e considerata ceva rusinos.
ȘtergereEu personal ma ghidez dupa proverbul "fuga e rusinoasa, dar e sanatoasa". Cred ca daca nu ar fi fost un principiu bun nu s-ar fi facut proverb din el. In orice caz descurajez cat pot tendintele la eroism si sacrificiu, de cate ori vad asa ceva prin jurul meu, chiar daca o fac si doar prin exemplu personal, ca doar nu o sa ma apuc eu sa spun in real life direct la alti oameni ce sa faca.
ȘtergereCred ca majoritatea incurajeaza pe altii sa fie curajosi, ba chiar si eroi, dar ei nu ar face asa ceva nici impinsi de la spate, dar nu o fac cu intentie rea, ci o fac asa efectiv inconstient, pt ca e linistitor gandul de a putea fi salvat de un erou exterior tie, care se sacrifica el pt tine.
ȘtergereDacă e să dăm crezare sondajelor, teama de a vorbi în public este cea mai mare temere a oamenilor, mai mare chiar decât teama de moarte.
RăspundețiȘtergereFrica de a vorbi in public vine din educatia pe care am primit-o, inca de cand eram la scoala si eram scosi la tabla ca o pedeapsa, si nu pentru a impartasi ce am invatat. Din acest motiv, cand vorbim in public parca gesturile nu ne apartin. Ni se blocheaza emotia in trup, iar publicul crede numai ceea ce vede...
Noroc ca exista de mult medicamente pt asa ceva ! (Propranolol, luat cu vreo 30-40 minute ininte de cuvantare, desigur, doar dupa verificare cu medicul de familie + reteta, cf mass-media straina in mod repetat de cel putin 15 ani incoace.) Ca frica asta am impresia ca exista si la aia care nu erau scosi la tabla pt a fi pedepsiti ci doar ca sa tina prelegeri obisnuite la orele de invatat de facut cuvantari sau la orele de dezbateri din scolile primare si generale.
ȘtergereHabar nu aveam .Asa ceva! Ce tie si cu stiinta asta!:)
ȘtergereDa existi! - asta ca raspuns la intrebarea din titlu.
RăspundețiȘtergereCat despre relativite am scris ceva aici:
http://7ani.net/2012/03/16/este-totul-relativ/
Am scris o chestie cu un videoclip despre sfarsitul vietii lui Rene Descartes, autorul aforismului din titlu "Cuget, deci exist", dar le-am pus din greseala sub postul despre acriitoarea Muriel Spark ! Oricum, cred ca dansei si celorlalti membri ai familiei dansei, d-nii Henry James si Graham Greene, ceva mai egoist sau introspectiv preocupati din diverse motive, probabil ca NU le-ar fi displacut acest aforism, care, chiar am impresia distincta, pe d-na Agatha Christie, (deoarece a fost mentionata), si pe stramoasa dansei, Jane Austen, le-ar fi lasat oarecum indiferente portiunea lui de gravitate posibil instructiva individuala fata de sine, dar poate le-ar fi inspirat ideea constiinciozitatii re imbunatatire de tehnici pt inter-relatii sociale intre DIVERSI oameni cugetatori si real existenti descrisi si observati de dansele cu aceeasi placere voyeurista ca cea a spectatorilor la teatru.
RăspundețiȘtergere