Reflecții

Printre atâtea și-atâtea lucruri pe care le am de făcut, parfumul florilor de liliac a fost o adevărată desfătare. Trecând pe străduțele incredibil de liniștite, după o zi obositoare, am simțit că mai pot pluti. De multe ori am visat că locuiesc într-o casă pe o astfel de străduță, că am o curte, fie ea cât de mică, în care să pot lenevi cu o carte în mână, la umbra unui pom. Rareori mai găsesc vreme de relaxare, viața m-a prins în vâltoarea sa și cu greu mă pot rupe, câte puțin. Când plănuiesc o mică evadare, intervine altceva imposibil de amânat. Iar sfârșitul de săptămână nu-mi aduce decât și mai multă oboseală, și mai multă activitate.

Nici nu știu când e ziua mea de odihnă. Poate pentru că nu există. Am o odraslă hiperactivă și hipersolicitantă, care mai că-mi mănâncă urechile. Nu am talente pedagogice, mi-e tot mai clar. De asemenea, îmi lipsesc multe alte aptitudini, în alte domenii. Alerg după un tren care îmi scapă mereu, înainte de-a reuși să mă agăț cu mâna de ultimul său vagon. Am și mici satisfacții, însă tabloul nu e complet. Poate voi găsi calea de a așeza lucrurile așa cum mi-aș dori. Până atunci, absorb ca un burete micile picături de plăcere din razele calde de soare, din pomii colorați.

Un sfârșit de săptămână cald și blând vă doresc!

Recomandare de lectură- Naghib Mahfuz, O mie și una de nopți și zile

Am citit această carte destul de lent, dar am savurat fiecare frază, fiecare poveste. Forța scriiturii lui Naghib Mahfuz se compune din tot felul de ingrediente bine dozate, menite să-l transpună pe cel care citește într-o lume neobișnuită, plină de taine și de arome insolite. Am scris despre O mie și una de nopți și zile pe Bookhub și nu pot decât să mulțumesc inspirației de moment care m-a determinat să culeg cartea de pe rafturile unui anticariat. Găsiți impresiile mele aici.


Puteți comanda online cartea de aici.

Dino Buzzati- Deșertul tătarilor

Ed. Minerva, 1972
Traducere Niculina Benguș

Magistral! E atât de greu să ieși din atmosfera acestei cărți. Ultima frază mi se repeta continuu în minte, în vreme ce amânam momentul reconectării la realitate.  Cred că dacă aș reda în linii mari povestea vieții lui Giovanni Drogo,  n-aș știrbi din plăcerea lecturii celor ce n-au citit încă acest roman. Iar eu, cât l-am citit, am reușit fără să vreau să contopesc lumea mea cu cea descrisă acolo, în pofida diferențelor evidente. Mediul cazon este cel care găzduiește desfășurarea evenimentelor, iar Giovanni Drogo își începe cariera de locotenent, trimis la Fortăreața Bastiani- un nume cu o rezonanță oarecum stranie, ce condensează în slovele sale o parte din esența cărții, tot așa cum Deșertul tătarilor, spre care soldații și ofițerii privesc plini de speranțe, simbolizează viitorul cu a sa deșertăciune și incertitudine.