Dora Bruder, de Patrick Modiano

Dacă Patrick Modiano nu ar fi primit Premiul Nobel pentru Literatură anul acesta, probabil ar mai fi trecut mult timp până să îl descopăr. Sunt foarte încântată că am cedat tentației de a-mi cumpăra două dintre cărțile sale- celelalte traduceri în limba română, apărute cu mulți ani în urmă, par imposibil de găsit, deocamdată. "Dora Bruder" m-a captivat din primele pagini și îmi persistă în minte chiar și acum, după ce peste fraza de final s-a așternut coperta. Într-un stil mai degrabă simplu decât pompos, Modiano reușește să adune trăiri și emoții puternice, prinzându-și cititorii în mrejele istorisirii sale.

De fapt, aceasta nu este o simplă poveste, ci o călătorie inedită în timp, printr-o ștergere a contururilor prezentului, cu ajutorul cuvintelor. Anii '90- anii '60- anii '40. Același oraș cu aproape aceleași străzi și cu schimbările pe care timpul le-a adus asupra locurilor- unele clădiri au rămas în picioare, martori tăcuți. Altele au fost de mult rase de pe fața pământului și nici măcar în fotografii nu mai pot fi regăsite.


Dora Bruder era adolescentă și evreică în anii celui de-al doilea război mondial, anii în care Parisul fusese ocupat de nemți. Anunțul dispariției ei publicat într-un ziar al vremii este cel care, peste jumătate de veac, îl determină pe scriitorul-narator să pornească pe urmele sale, într-o tardivă încercare de elucidare a tainelor pe care un destin le ia cu sine. Reconstituirea nu este simplă, puține documente, puține date referitoare la această tânără. Dar fascinația pe care Dora Bruder o exercită asupra sa este mai puternică decât rațiunea, îi trezește la viață simțuri de care nu era conștient, și astfel, el se îndârjește să afle tot ceea ce timpul a mai păstrat din existența ei. Aproape dispărută din amintire oamenilor după atâția ani, Dora Bruder și-a lăsat amprenta pe bulevardele pariziene pe care le-a străbătut, în cartierele în care a locuit. Și numele său se mai regăsește în câteva documente lapidare, ce nu pot reda decât vag parcursul ei. Consistența ființei sale, a destinului său planează ca o umbră nedeslușită.

Am perceput atmosfera acestei cărți atât de puternic pentru că mi s-a întâmplat de multe ori să-mi imaginez sau, de ce nu, chiar să simt în preajma unor clădiri vechi ceva din viețile celor care le-au locuit cândva. N-am mers niciodată atât de departe încât să scormonesc rămășițele trecutului, dar mi-ar fi plăcut să o fac. Am regăsit mult din mine în cartea aceasta care, deși este atât de scurtă, are o forță copleșitoare și o densitate narativă surprinzătoare. Spectrul sumbru al războiului, teroarea în care trăiau evreii, aerul sordid al clădirilor, al orașului în care, totuși, cafenelele continuau să supraviețuiască sfidând oarecum atmosfera cumplită din jurul lor- toate evidențiază o lume vie, în culori, o lume pentru care războiul, cu toate interdicțiile și supliciile sale, reprezenta totuși cotidianul, existența de zi cu zi.

Noi, astăzi, cu greu putem disocia aceste imagini de nuanțele cenușii ale fotografiilor sau ale peliculelor, pentru a le putea vedea așa cum au fost. Din confortul și liniștea în care ne ducem  noi traiul, toate acestea se văd în alb și negru. Și totuși, cartea aceasta nu este o altă carte despre război sau despre persecuția evreilor în cel de-al doilea război mondial. Nu, ea este o carte despre prezent și trecut, despre ecourile celui din urmă, despre destine uitate, despre memoria locurilor, despre substanța sufletului omenesc.

Mă va urmări multă vreme, din câte îmi pot da seama. Și nu știu dacă i-aș putea regăsi atmosfera într-o alta Dincolo de aura melancolică ce învăluie frazele, dincolo de incertitudine și mister, "Dora Bruder" are și o urmă de speranță, ce pare să sfideze dezolarea și deznădejdea în fața istorie și a timpului.

Ar mai fi multe de spus, dar, ca să nu reiau ideile, vă invit să citiți și impresiile mele din timpul lecturii.