miercuri, 29 octombrie 2014

Impresii de la Kilipirim 2014

Astăzi s-a deschis Kilipirim, Târgul de carte cu discount, într-un nou amplasament- Unirea Shopping Center, aripa Călărași, la etajul 2. Într-o zonă mai intens circulată, dar oarecum ascuns privirilor trecătorului neavizat, Kilipirimul de anul acesta mi-a părut mai puțin antrenant, mai puțin populat, dar poate că senzația aceasta se datorează și faptului că este prima zi. Până află lumea, până își face timp să ajungă. Deși cei pasionați sunt cu siguranță informați de noua adresă și probabil timpul o fi de vină. În week-end, programul e mai lejer.


Cum eu sunt în vacanță forțată la domiciliu, având una bucată fetiță bolnăvioară, abia am așteptat seara ca să pot ieși din casă, să mă recreez puțin. Și ce alternativă mai plăcută puteam găsi decât aceea de a merge într-un loc cu multe cărți la prețuri mici? Chiar dacă nu m-am mai întors acasă ca Moș Crăciun, cum mi se întâmpla în primii ani, plăcerea răsfoitului rămâne la fel de intensă ca și aceea a cumpărării. Îmi mai fac o idee despre o carte sau alta, descopăr ceva de care nu știam până atunci, dar care mi se pare atrăgător, și tot așa. Multe din titlurile la  prețuri reduse le am deja acasă, de pe la alte târguri. Așa se explică recolta săracă din acest an.

Oricum, dacă dați o fugă până acolo, aveți ce alege. Reduceri, cărți, dar și altfel de produse- accesorii, cosmetice naturale. Spre exemplu, ultima pastă de dinți pe care mi-am cumpărat-o săptămâna trecută, pe bază de argilă, fără fluor. Am văzut la Kilipirim întreaga gamă, inclusiv produsele pentru copii. Puteți să vă bucurați și de un masaj, dacă aveți timp. Un ceas petrecut acolo schimbă starea de spirit pe care vremea asta friguroasă și problemele cotidiene o aduc fiecăruia dintre noi.

LATER EDIT- Uitai să menționez ce mi-am cumpărat. 3 cărți la 5 lei bucata, de la Humanitas.

Spiritus, de Ismail Kadare
Memoriile unui antisemit- Gregor von Rezzori
Stigmatul Casandrei- Cinghiz Aitmatov

12 comentarii:

  1. Am fost și eu un pic la Kilipirim, voiam să scriu mâine ceva pe Fb. Nu prea mi-a plăcut locația, dar tot am găsit ceva cărți de cumpărat. Mă voi întoarce, căci abia când am ajuns acasă mi-am dat seama că vreau o carte pe care o văzusem acolo. :) Tu ți-ai luat ceva până la urmă, că nu am înțeles?

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-adevăr, nici mie nu mi-a plăcut la fel de mult noul spațiu de desfășurare. Dar...
    Mi-am luat 3 cărți. O să editez postarea pentru a le menționa, că am uitat, zăpăcită cum sunt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, ce tare, cred că tu ai luat exemplarul din ”Memoriile unui antisemit” pe care eu am vrut să-l cumpăr, dar l-am pus la loc - era singurul, nu, cu o copertă decolorată? Uite cum ne-am sincronizat - cred că am fost acolo cu puțin înaintea ta! :)) Nu mai am loc în biblioteca mea și mă gândesc de zece ori înainte de a mai cumpăra ceva, iar cartea asta știu că o pot împrumuta de la bibliotecă. :)
      Ce bine că ai luat Spiritus, asta e mult mai potrivită pentru a-l inaugura pe Kadare.

      Ștergere
    2. Cred că eu am fost înainte, pentru că mai rămăsese un exemplar după ce l-am luat pe al meu. Nu m-am uitat dacă e decolorat sau nu.
      Spiritus însă era singurul și m-am bucurat că îl găsesc la prețul ăsta.
      Știu la ce te referi când vorbeștide lipsa spațiului în bibliotecă, și eu am devenit ceva mai exigentă, dar unor tentații chiar n-am cum să le rezist.:)

      Ștergere
  3. Nu cred că mă voi chinui să caut noua locație... De ce n-or fi păstrat Dalles-ul?
    Sper că nu v-or muta și Târgul de carte... pe lângă pădurea Andronache!...

    ... Prea multe cărți, doamna Andreea, și timp pentru lectură tot mai puțin.
    Ieri am auzit-o: anual în România se publică 24 000 de titluri de carte!
    Și nici măcar 1% din ele nu putem să citim... Asta ar însemna 240 de cărți pe an, nu-i așa?!

    Multă sănătate la ,,una bucată fetiță”!
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru urări! Sper să se vindece cât mai repede, pentru că ziua de azi a fost teribil de lungă și de anostă.
      Aveți dreptate, sunt multe, multe cărți. Ne-ar fi imposibil să citim măcar 1%. Cel puțin mie. Chiar mă gândeam să mai fac o numărătoare a cărților mele, că le-am pierdut șirul de multă vreme.

      Și mie mi-ar fi plăcut să fi rămas tot la Dalles, era mult mai accesibil și atmosfera mai plăcută, mai adecvată cărților. Trecea omul pe troutuar, vedea panoul de reclamă și intra. Aici, pentru cei nefamiliarizați cu încrengătura magazinului Unirea, poate părea prea complicat să intre să caute un târg de carte, mai ales dacă nu și-au propus în mod deosebit să ajungă acolo. :)

      Ștergere
  4. Nu incepe lectura din Aitmatov cu "Stigmatul Casandrei". Iti va parea un scriitor obisnuit, banal. Poate nici nu are sa-ti placa deloc. Iar Aitmatov este un scriitor enorm, dar nu pentru "Stigmatul Casandrei", scrisa la batranete, ci pentru celelalte opere ale sale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim de informatie! Si spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu ma simt recunoscator pt informatii. Eu nu am auzit de nici unul din autorii mai sus mentionati, insa acum voi cauta sa citesc si despre ei. In nici un caz nu as indrazni vreodata sa-mi propun sa citesc si ce au scris, ca pt asa ceva am remarcat fara sa vreau ca nu mai am timp din cca 1997...insa e bine totusi ca imi mai permit sa ma relaxez asa cu un gand fugar din timp in timp la placerile ce acompaniaza lectura de carti beletristice care, uite, par deja a fi devenit clasice...desi poate fusesera moderne si ele la un moment dat. Zau, mie imi e de-a dreptul necunoscuta literatura ultimii jumatati a sec 20, nu mai vorbesc de cea dinainte de ultima jumatate a sec 19, plus si din aia dintre 1850-1950 cred ca am citit doar din cativa autori plus si aia ingust regionali europeeni...sunt realmente ff marginit in ceea ce priveste cultura mea
    literara generala ! Insa mereu ma bucur cand aflu asa ca inca exista scriitori, ba chiar aparent ff multi, dat fiind ca eu nu am habar de ei...e asa ca o noua surpriza placuta de fiecare data, ca si cum eram mic si primeam o carte cadou ! (Desi atunci eram mai constiincios, si gandind magic-copilareste chiar ma simteam obligat sa si le citesc, astfel incat sa nu se supere cartea-cadou pe mine !)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie îmi place interesul tău pentru o diversitate de domenii și informații. :)

      Ștergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...