Fiecare obiectiv bifat îmi aduce o anumită satisfacție, mai ales când mă gândesc la stresul anterior, la tot zbuciumul care l-a precedat. Paşi mărunți pe portativul vieții, din care mâine nu va rămâne decât o vagă mireasmă ce se va risipi asemeni prafului în mii de zări. Suntem fire de praf şi noi, cei care ne credem atât de importanți când ne privim şi ne gândim la noi înşine. Din noi nici măcar praful nu rămâne, dar, cât timp lăsăm inimile să ni se zbată pe acest pământ, un întreg univers sufletesc se desfăşoară împrejurul nostru. Iar noi, captivi în el, ridicăm la rang înalt frământări ce se vor pierde în neant în clipa ce vine şi trece mai repede ca vântul.
Seară bună în această zi în plus pe care ne-o oferă matematica.
luni, 29 februarie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce rămâne din noi
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
...si apoi iar dezbraca-te ca totusi te...dar repede...cam asa s-au petrecut lucrurile cu disertatia si restantele mele...daca in urma cu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu