miercuri, 12 ianuarie 2011

Sevraj de plimbare

          
        Nu mai iesisem din casa de duminica seara(asta inseamna doua zile intregi in care nu am scos nasul afara din casa), parte din cauza racelii mele, parte din cauza vremii umede. Astazi am decis sa iesim totusi la o mica plimbare, trebuia musai sa platesc o factura si in jurul pranzului,am inceput pregatirile. Aveam o stare de nerabdare cam nefireasca, ca si cum mi-ar fi lipsit cafeaua de dimineata. Cat timp am hranit copilul si ne-am imbracat, nerabdarea mea crestea. 
        Abia acum am realizat cat de mult inseamna pentru mine fiecare iesire din casa...sa evadezi din universul inchis al casei si sa intri in contact cu lumea din jur. Imi lipsise suspansul dinainte de a deschide cutia postala...o fi sau n-o fi vreun plic? desi nu gasesc in cutia postala decat facturi, extrase de cont sau pliante publicitare.Am iesit din scara si am inspectat intr-o doara masina, sa vad daca n-a mai zgariat-o careva. Si asta imi lipsise. Mi-am verificat apoi cardul desi stiam ca nu e nicio sansa sa fi fost alimentat, caci nu e trecut de 15 ale lunii, dar nu se stie niciodata, nu?Am studiat pentru a nu stiu cata oara vitrina de la magazinul cu produse apicole. De cand tot zic ca o sa-mi iau vreo doua creme de pe acolo, dar...nici azi nu am facut-o...daca n-ar fi fost factura...poate, poate...sau poate nu...gaseam eu altceva de luat de care ar fi fost mai mare nevoie. Am mers apoi la aprozar...da...nu va uitati asa, chiar asa se cheama. Si desi as putea sa imi iau legumele de la magazinele mult mai apropiate, prefer sa le iau de acolo.Par mai romanesti si nu sunt nici atat de scumpe. 
        In fine, m-am intors la bloc si am intrat la posta sa platesc factura. Surprinzator, de data asta a durat foarte putin si fii-mea nu a apucat sa se enerveze. Am mai facut o tura in jurul blocului apoi, gata, am urcat sus, sa nu abuzez de rezistenta copilului la raceala. Nu s-a molipsit de la mine, din fericire, asa ca n-am vrut sa risc sa o imbolnavesc acum . 
        Asa ca m-am intors acasa cu bateriile incarcate si cu mai multa apreciere pentru lucrurile marunte, gata sa dau piept cu bucataria, cu oala de supa ce acum fierbe pe aragaz . Si mi-e clar...sunt dependenta de plimbare, de iesiri, nu pot fi sedentara...trebuie sa ies, sa iau aer, pentru a functiona la parametri optimi. Sper sa ma tina bateriile si la noapte cand fiica-mea va avea chef de conferinte cu mine si cu taica-su.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...