sâmbătă, 24 decembrie 2016

Să vină Moş Crăciun

Anul acesta mi-am început mai devreme vacanța de iarnă. Am făcut bradul de-acum o săptămână, un brad ca-n poveşti din țări înzăpezite, cu crengi multe şi dese încât abia am avut pe unde atârna globurile şi apoi duminică am pornit spre Bacău iar de-acolo către Gura Humorului, unde am petrecut câteva zile de relaxare totală. M-am simțit din nou copil înfofolit la săniuş, deși cu mai puțin curaj şi mai multe trânte ca odinioară. M-am bălăcit în bazinul cu apă caldă privind pe ferestre pârtia şi versanții înzăpeziți, cu brazii lor înalți şi drepți, încât atmosfera părea de necrezut.

Piața din centrul orașului, împodobită feeric te îmbia cu aerul său de sărbătoare în acorduri de colinde şi aromă de vin fiert. Am ocupat o întreagă pensiune, dat fiind faptul că ne-am adunat o parte a familionului cu prilejul venirii fratelui meu şi a cumnatei mele de peste mări şi țări. Ne-am simțit așadar ca acasă într-un spațiu minunat în care sper să mă întorc şi cu alte ocazii. Confort de patru stele, amplasare ideală, aproape de centrul orașului dar şi de pârtie sau de complexul de agrement. O vacanță minunată de care m-am bucurat cât am putut în pofida necazului de la începutul săptămânii - inerent vieții în București - mașina ne-a fost spartă şi soțul meu, care nu a putut veni cu noi, a pierdut jumătate din timpul programat pentru rezolvarea indatoririlor de serviciu pe la service şi la secția de poliție. Dar a trecut, rămâne teama de incidente pe care nu prea ai cum să le previi.

În aceste zile de vacanță timpurie am reușit să şi citesc mai mult decât as fi crezut.

Nu mi-am luat prea multe cărți însă am luat kindle-ul cu mine şi am primit cadou de la fratele si cumnata mea o carte în limba engleză a unei scriitoare din orașul în care locuiesc ei - "Where'd you go, Bernadette" de Maria Semple  (pe care am văzut-o pe lista de "to read" a Emei si pe cea a Mihaelei de la Cărți si călătorii").



Acum aştept să văd de-mi mai aduce Moşul ceva. Nu-i cer decât cărți. De care s-o pricepe. Ce-i în wishlist mi-oi lua eu singură,  să nu-i dau mari bătăi de cap, căci important e să le împlinească atâtor copilași dorințele arzătoare. Când eram mică stiam că doar el îmi poate aduce jucării pe care ai mei nu le puteau cumpăra. E drept că nu reușea el să mi-o aducă pe Barbie, spera să mă mulțumesc cu un surogat căruia i se indoiau mâinile si picioarele asemeni celebrei păpuși. Ei bine, nu reușea să mă mulțumească, drept pentru care si acum mai visez la o Barbie originală. Iar ale mele fete au alte preferințe. Cea mică e înnebunită după Five Nights at Freddy (pentru necunoscători - niste creaturi înfricoșătoare) şi a primit deja tot de la "americanii" nostri un set de construit din gama dedicată acestui joc virtual. La noi încă nu au apărut si i -a dat ei prin minte că în țara unde locuiește frate-miu s-ar putea să se găsească. :)))

Merg să mă pregătesc. Mă așez de pe acum lângă brad, poate-poate îl surprind pe Moş în acțiune.

Un Crăciun liniștit vă doresc!

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Cărțile lui 2016

Puțin mai e din acest an și mă apuc acum să fac un fel de bilanț al cărților citite în acest an. Mi-a mai rămas timp de cel mult două cărți - una este cea pe care o citesc acum și, poate, mai reușesc încă una până în ultima zi a anului. Doar 30 de cărți au încăput în zilele fâșnețe ale lui 2016 și dintre ele le voi alege pe cele mai cele, să zicem 10, deși aproape toate au fost bune, altfel nu mi-aș fi pierdut timpul cu ele. Nu am criterii clare, citesc cu aceeași plăcere cărți ce abia au văzut lumina tiparului și cărți consacrate a fi capodopere ale literaturii universale. Totul este să mă atragă, să găsesc în ele acel ceva care deschide mintea și sufletul - o fi o cheie, sau ceva asemănător, însă cu siguranță nu arată la fel în fiecare caz în parte. Mi-am deschis pagina de Goodreads și privesc acolo copertele care m-au însoțit de-a lungul anului. Îmi amintesc astfel momente, perioade, uneori scene - din viață sau din cărți.

și....
nu mă pot opri, încât să fie 10, așa cum îmi propusesem. 

Nu e un top, mi-e greu să fac și o ierarhie, și-așa am tăiat destul de greu de pe listă o parte din celelalte 16 cărți. Aș mai adăuga la cele mai cele și cartea pe care o citesc acum - Suntem deja uitarea ce vom fi de Hector Abad Faciolince.

În privința cărților a fost un an frumos, calitatea a învins cantitatea. Aș fi vrut să fi reușit să citesc mai mult însă ceea ce am citit a fost special, am avut parte de cărți minunate și sper să fiu la fel de inspirată și în 2017. 


sâmbătă, 3 decembrie 2016

Au trecut...6 ani

De când n-am mai publicat pe blog am adunat câteva schițe ce n-au văzut niciodată binefacerea butonului Publicați. Au expirat apoi, n-am mai văzut rostul publicării lor, în fine, nu m-am stresat, dar acum constat că pauza s-a făcut cam lungă. Și măcar de aș fi fost în pauză, dar n-am fost, dimpotrivă, am fost mai aglomerată decât de obicei, de nici de citit n-am reușit să mă ocup așa cum trebuie. Între timp, am trecut de la Faulkner la Vonnegut. După „Zgomotul și furia”, am citit „Nechemat în țărână” și-apoi „Pe patul de moarte”, despre care urmează să scriu. Și acum mă delectez cu un „Cutremur de timp” al lui Kurt Vonnegut. Îmi place mult, poate nu atât de mult cum îmi place Faulkner sau Marquez, dar este peste ceea ce mă așteptam. Îmi plac cărțile care te scutură, care te învăluie în duritatea lor și-ți înfățișează idei pe care nu îndrăznisei să le formulezi, dar zăceau latent în tine. Cam așa a fost Exorcizat anul trecut.

Dar altul e motivul pentru care țin morțis să postez azi ceva. E unul aniversar, dacă-mi permiteți, fiindcă în urmă cu 6 ani lua naștere acest blog și eu pășeam timid în mediul online (nu că acum aș fi prea îndrăzneață, dar...). Nu fac vreun bilanț. Pot spune doar că mă bucur că am făcut atunci acest pas.


O fetiță cu codiță vă salută şi speră că ne vom citi şi peste încă 6 ani...

duminică, 25 septembrie 2016

Pentru că ... Faulkner

Pe 25 septembrie 1897, în New Albany, Mississippi, se năștea William Faulkner.  Am făcut de curând cunoștință cu opera sa prin Zgomotul și furia, despre care am și scris aici. A fost dragoste la prima vedere, dacă se poate spune așa, sau mai concret, la prima citire. Efectiv m-a fascinat romanul acesta. Așa că mi-a atras imediat atenția un articol de pe un site străin, cu titlul original As Faulkner lay drinking, o inspirată adaptare a titlului unuia din celebrele sale romane - As I Lay Dying.

Am tradus articolul respectiv pe Bookhub.ro, pentru a marca 119 ani de la nașterea lui William Faulkner. A fost o plăcere pentru mine, poate nu mi-a ieșit perfect, fiind prima traducere oficială pe care o fac. Găsiți articolul aici și sper să vă placă și vouă. L-am așezat imediat pe Faulkner în rândul celor mai cei, alături de Marquez, Buzatti, Canetti sau Hamsun. Știu că nu pot transmite exact impresiile pe care mi le produce, oricât de multă pasiune aș fi pus în cronica mea.

Sursa foto : news.library.virginia.edu

miercuri, 24 august 2016

Guest post de la fiica mea cea mare

O ZI DE MARE.... MAI PUȚIN BUNĂ... :

Dimineață , după ce am terminat de mâncat , am observat că deasupra mării s-au adunat niște nori gri cu un vânt puternic.... văzând cât de plăcut e cu această briză, m-am aventurat la o plimbare..... deoarece era destul de interesant să mergi să te plimbi , așa dimineața .... după mica plimbărică m-am dus pe plajă, deși nu erau decât câțiva oameni. M-am așezat pe șezlong și stăteam și priveam fulgerele electrice ce se năpusteau peste mare.... parcă cerul ar fi avut o crăpătură cu o lumină strălucitoare și nemărginită. Deodată briza mării își face simțită prezența rece ..... Valurile spumoase se spărgeau de mal, creând o stare foarte plăcută și delicată..... parcă totul era un vis , un colț de rai ..... dar acest vis s-a sfârșit!!!! A început un vânt puternic care a făcut oamenii să părăsească acest tărâm minunat!!!!
A început să picure așa că am plecat și eu .... Nu am intrat bine în hotel și a început să tune și să fulgere tare ..... era o ploaie care nu o suportam, dar nu aveam ce face.... Peste ceva timp de stat în camera am vrut să ies să mă plimb puțin pentru că nu aveam stare și ploaia luase o mică pauză. Nu am ajuns bine în fața hotelului că iar începuse să plouă.... nu foarte tare dar picurii erau destul de enervanți!!!! Așa că m-am întors și stau și stau și aștept să treacă ploaia nedorită.....



Textul e scris de fiica mea cea mare, Bianca Agape, în vârstă de 11 ani. Nu am intervenit asupra lui decât pentru a pune diacritice. Mi-a plăcut foarte mult faptul că a găsit această cale de a umple o zi la mare neprilenică. Deși acolo, și o astfel de vreme are farmecul ei, dacă nu te sperie ploaia.

luni, 22 august 2016

De neînțeles...

Încă e cald, încă mă scald în ceea ce poartă numele diafan - vară. Dar timpul îmi fuge printre degete, nu îl pot opri și în gât mi se pune un nod. E curgerea firească, înlănțuirea implacabilă a anotimpurilor, însă pe mine mă deprimă, îmi dă fiori de teamă pe șira spinării. O vară continuă, o vacanță nesfârșită, în care să gust doar ce e frumos din ce este în jurul meu. Ce visătoare mai sunt! Și cât de greu e pentru cei din jur să mă înțeleagă. Iar mie îmi e și mai greu să mă explic, când cei în fața cărora vorbesc sunt atât de învăluiți în chestiunile pragmatice ale existenței, încât gândesc de parcă viața ar fi o eternitate în care ai tot timpul să trăiești după ce îți îndeplinești anumite standarde sau obligații financiare. Dacă te-ai afla în ultimul ceas al vieții, nu ți-ar păsa nici dacă ai sau nu casă, nici dacă ai plătit nu știu ce datorii sau facturi, dar cu siguranță ai petrece acele clipe cu gândul la dulcile amintiri pe care ai reușit să le aduni. Poate că nu e posibil să trăiesc permanent așa cum mi-ar plăcea. Simpla venire a anotimpurilor reci, pe care nu o pot evita câtă vreme trăiesc într-o țară cu climă temperat-continentală, e un argument în acest sens. Pe urmă vin celelalte argumente. Nu le mai enumăr, căci e lesne de intuit care sunt, doar cei mai mulți cu ele se luptă zi de zi. Și atunci visez că apare un mecena care să îmi permită să trăiesc undeva pe malul mării, într-o vară eternă, citind și scriind. Și visând. Am greșit poate epoca sau universul. Cine știe? Asta sunt. Și nu cer să fiu înțeleasă.

joi, 18 august 2016

Să ne trăiești mulți ani, Neagu Djuvara!

L-am îndrăgit înainte de a-i citi vreo carte, apoi, după ce am gustat poveștile sale din volumul Amintiri și povești mai deocheate,  mi-am dorit din tot sufletul  să vină ziua în care va împlini un veac de existență și, între timp, să ne mai scrie pagini la fel de memorabile,  să ne deschidă ochii asupra a ceea ce nu putem cunoaște singuri. Prizonieri "Între Orient și Occident" avem încă nevoie de vocea sa,  să ne călăuzească prin praful vremurilor tulburi pe care le trăim.

Îmi permit în scris o oarecare intimitate, așa cum e firesc să se nască una între cititor și scriitorul pe care îl admiră.  Față în față,  m-aș face mică de tot și cuvintele mi s-ar ascunde prin cine știe ce cotloane.  Îți mulțumesc,  moș Neagu, pentru ceea ce ești, pentru ceea ce reprezinți în cultura românească.

La mulți ani!

Aștept cu drag acea carte. ...

sâmbătă, 6 august 2016

La malul mării, cărți şi emoții

S-au scurs două treimi din vara asta s-au adunat câteva cărți și multe amintiri pentru mai târziu.  Am petrecut 9 zile de vis la mare, la Saturn,  un loc în care mă simt ca în paradis pentru că de el se leagă primele mele amintiri cu marea dar și altele de mai târziu.  Uit de mine, mă racordez la freamătul mării și  rămân pe jumătate acolo, până anul următor,  dacă am norocul să revin.  Dintre stațiunile de pe litoral, Saturnul mi-e cel mai drag,  așezat în coasta Mangaliei,  plin de arome și sunete,  învăluit de-un aer visător.  Am scris acolo un text în care am pus mult suflet,  îl puteți citi aici.



În altă ordine de idei,  să vă arăt și ce am mai citit între timp:
Autistul
Toată lumina pe care nu o putem vedea
Pânza de păianjen
Și,  pe malul mării,  m-am delectat cu minunatul volum de proză scurtă al lui Radu Niciporuc  - Pascal desenează corăbii


În ultima seară petrecută la mare, am mers pe faleză până în Mangalia și am luat un vaporaș din portul turistic - prima mea ieșire pe mare, chiar dacă nu am ieșit din golful portului, a fost o experiență senzațională.

luni, 18 iulie 2016

Relatarea unui naufragiat- Gabriel García Márquez

De când am făcut cunoștință cu scriitura lui Márquez, am început să adun tot ce s-a publicat la noi, dar nu am citit totul dintr-o dată, oricât de mare ar fi fost tentația, astfel încât să mă bucur cât mai mult de ceva nou. Și citesc la distanță de câteva luni bune, iar grandiosul său roman Un veac de singurătate îl păstrez neatins în bibliotecă pentru un moment pe care îl voi simți oportun unei astfel de lecturi. După plecarea sa, au mai apărut și la noi câteva noi traduceri și m-am grăbit să le aduc pe raftul meu. Cea mai recentă este Relatarea unui naufragiat, un volum surprinzător tocmai pentru că se dovedește a fi mai mult decât pare la prima vedere. Am scris câte ceva despre el pe Bookhub și puteți citi textul aici .


Apropo de Bookhub,  de vreo două săptămâni mă ocup de editare, adică sunt ceva mai mult ca până acum angrenată în acest proiect care mi-e drag. Vă invit să mă urmăriți aici, acolo, pe facebook, unde vă este mai ușor.

Cartea este disponibilă pe Libris.ro sau pe elefant.ro

miercuri, 13 iulie 2016

Vară și atât ...

Vara are miros de mare, de vis, de poveste plăsmuită într-o inimă ce refuză să îmbătrânească. Nu pot vedea vara ca pe cea care îmi aduce ani în plus la catastif. Oriunde m-aș afla, aerul are iz sărat și proaspăt, când și când adie un aer impregnat cu fân abia cosit și toate se amestecă, dulci și fine,  iar eu mă înfrupt din ele. Vara e a mea, cu tot ce pot extrage din ea, oricât de naiv sau nebunesc ar părea. Adun scoici din pagini scrise, vântul cald aduce cu el miresme tulburătoare. Privirea mi se rătăcește în frunzișul de deasupra și visez, doresc și sper. Viața este prea scurtă pentru compromisuri. Fiecare vară are bagajul său de melancolie plutitoare și eu mă grăbesc să îl petrec cu privirea până departe,  în zările înspumate. În amurg, când toată agitația se destramă, rămân cu imaginea plină de liniște, cu adevăratul chip al mării, izvor de inspirație,  trecut, prezent și viitor împletite în apele ei incomensurabile.  Din umbra amintirii se înalță două hoteluri fantomă și o plajă udată de ploaie.  După 27 de ani, unele imagini sunt încă vii, cu detalii pe care mintea adultului nu le-ar putea reține. Ce misterioasă combinație mustește înăuntrul minții mele, probabil nu voi fi vreodată în stare să deslușesc.  Dar nu mă obosesc să înțeleg, e vară și mi-e de-ajuns să mă bucur de ceea ce simt.

marți, 12 iulie 2016

Mercè Rodoreda - Licăr de lună

Antologia de proză scurtă intitulată Licăr de lună reunește povestiri din mai multe volume ale lui Mercè Rodoreda, apărute de-a lungul vieții acesteia. Spre surprinderea mea, am aflat că opera sa literară este destul de consistentă, dar prea puțin cunoscută la noi. Astfel se explică diversitatea pe care am descoperit-o în acest volum, care schimbă registrul de la o povestire la alta. Mă așteptam să descopăr din nou vocea Colometei din Piața Diamantului, purtând, poate, alt nume și spunând alte povești, dar nu a fost așa. Perspectivele, naratorii, poveștile lor m-au luat ca din oală, chiar de la primele pagini. Și au sondat în scurtele lor intervenții teritorii ascunse ale conștiinței umane - cruzimea, singurătatea, speranța, iubirea neîmpărtășită, mergând până la o transpunere inedită a mitului lui Iona, într-o povestire cu vădite accente fantastice sau mai degrabă, de parabolă, intitulată Cristina mea.

Alexandru Păduraru - "Ultimul refugiu"

Proză scurtă - patru nuvele - o scriitură densă și plină de surprize. "Ultimul refugiu" vorbește despre lumina și întunericul ce se împletesc și coexistă în interiorul ființei umane. Mi-a plăcut cum nu credeam că o să-mi placă. Nu știam nimic nici despre autor, nici despre carte, care era abia apărută. M-am lăsat pe mâinile intuiției și am avut prilejul de a citi o carte încântătoare. Vă invit să o descoperiți, citind mai întâi impresiile mele de lectură, integral, aici.


Cartea este disponibilă pe Libris.ro

joi, 30 iunie 2016

Jurnal de lectură

În ultima vreme am citit mai mult ca altădată proză scurtă, deși aș fi putut citi și mai multă, dacă îmi propuneam acest lucru. Dar cum eu aleg cărțile în funcție de impulsul de moment, și nu urmând o programare, totul a fost după cum s-a nimerit și după cum am simțit. Au predominant noutățile, dar am citit și cărți apărute cu ani buni în urmă. Am citit și în paralel, pentru că proza scurtă se îmbină perfect cu alte scrieri mai ample. Și acum, la final de lună, de la Bookfest încoace am citit 3 volume de proză scurtă. N-au fost ele prea lungi, de asta au și fost atât de multe, alături de romanele mai mari sau mai mici care le-au fost tovarășe de drum.

Din ce mi-am luat de la Bookfest, am citit "Ultimul refugiu ",  de Alexandru Păduraru și "Salutări lui Troțki", de Dumitru Crudu. Cronica primei dintre ele va apărea zilele următoare și am să v-o semnalez la momentul respectiv,  pentru că volumul merită din plin să fie cunoscut și având în vedere faptul că nu are prea multă vizibilitate în spațiul livresc, mă simt cu atât mai dornică să atrag atenția asupra lui.

Despre povestirile lui Dumitru Crudu,  apărute de curând la Editura Univers în noua serie dedicată autorilor români, nu am creionat încă un text, sunt în stadiul de ciornă. Dar și acestea m-au surprins în mod plăcut și sunt încrezătoare în privința acestei colecții. Voi încerca și alte cărți în viitor. Mi-a plăcut atmosfera inedită a povestirilor, stilul lui Dumitru Crudu este încântător, lăsând să se reverse un umor amar, dar savuros, iar cursul întâmplărilor puse pe tapet aduce surprize la fiecare pas.

Apoi,  după ce am citit "Piața Diamantului ",  am simțit dorința de a citi și alte scrieri purtând semnătura lui Mercè Rodoreda și astfel am ales o antologie de proză scurtă, intitulată "Licăr de lună ",  ce reunește povestiri din mai multe volume apărute de-de-a lungul timpului. Voi scrie probabil un text dedicat acestui volum, dar până una alta pot spune că a fost cu totul altfel de cum mă așteptam.  Începând cu povestirea ce dă titlul acestei antologii, care mi-a dat fiori pe șira spinării, învăluindu-mă în atmosfera ei tenebroasă. M-am speriat de un zgomot brusc iscat în apropiere din cauză că eram atât de absorbită de lectură,  încât am plasat acel zgomot în contextul a ceea ce citeam. Am descoperit mai multe voci, diferite între ele și ca stil și ca abordare și atunci am înțeles că Mercè Rodoreda nu este o scriitoare dedicată doar spiritului feminin.

A urmat un volum ce pare mai degrabă un roman decât unul de povestiri,  tot ceva mai puțin vizibil, dar care m-a încântat foarte mult și chiar dacă la început citeam câte puțin,  în paralel,  după scurt timp i-am dedicat mai mult timp, citindu-l ca pe apă. Este vorba de "Menajerele soacrei mele ", de Lili Crăciun,  carte pe care am ochit-o încă dinainte de a fi lansată. Am citit un fragment online și acest lucru a fost hotărâtor.

Nu vă spun ce mai citesc acum, dar am reușit să recuperez întârzierea la Reading Challenge pe Goodreads și multitudinea de cărți recent achiziționate sau primite promite o vară plină de lecturi una și una, hrană a sufletului meu. Vara este anotimpul meu. Nu preferat. Al meu.  Și cum altfel îl pot onora decât citind în mijlocul naturii, până seara târziu,  la lumina chioară a felinarelor din parc.

Lecturi minunate vă doresc!

vineri, 24 iunie 2016

Vă invit să faceți cunoștință cu "Domnii Golovliov"

Când îmi amintesc cum fugeam de literatura rusă,  ca dracu' de tămâie,  mă umflă râsul. Acum știu însă că era necesar să sap fundația și pe urmă să torn încetișor cimentul. Doar așa am putut să mă așez pe calea presărată cu bunătăți a literaturii.  Încă sunt în stadiul temeliei. Încă trebuie să acumulez pentru a avea o bază solidă. Abia am parcurs o mică parte din ceea ce este esențial a fi citit într-o viață. Și nu mă consolează faptul că mult prea mulți nu au cunoscut nici măcar a suta parte din ce am reușit eu. Sunt încă jos, iar vârful este departe, nici măcar nu îl pot vedea. Dar să mă întorc la ideea de la care pornisem pentru că,  de fapt, voiam să vă povestesc despre un alt roman rusesc pe care l-am citit. Un roman cu o vechime consistentă,  apărut de curând pe Strada Ficțiunii de la Editura All - "Domnii Golovliov ", de M. E. Saltîkov-Şcedrin. Nu voi încerca să fac o cronică pentru că deja am publicat una pe Bookhub.ro și o puteți citi aici.  Acum vreau să abordez altfel lectura, într-un fel de cronică de după cronică.

Când mă gândesc la literatura rusă,  nu mă pot detașa,  oricât aș vrea, de spectrul lui Dostoievski. Asta nu înseamnă că fac permanent o comparație. Ar fi nedrept și,  până la urmă,  literatura nu înseamnă comparație, ci un spațiu pregătit să cuprindă cât mai mult. E loc pentru toată lumea. Romanul lui Şcedrin se înscrie în literatura antebelică, fiind populat cu boieri și țărani și răspândind aromele mucede ale unor vremuri peste care s-a așternut uitarea. Complex și cuprinzător, "Domnii Golovliov" ilustrează fierberea interioară, dar și pe cea exterioară a unei lumi măturate de valurile schimbării. Personaje expresive,  sondare psiho-sociologică, umor subtil și bine dozat. Tot ce trebuie pentru a absorbi cititorii într-o lume vie,  reconstruită în detaliu. Felicit demersul aruncării unui astfel de roman pe piața actuală de carte. În ignoranța mea, habar n-aveam de acest scriitor rus și nici acum nu reușesc să îi rostesc pe de rost numele. N-are importanță,  cartea sa a reușit să lase urme. E drept că,  pe măsură ce m-am adâncit în alte lecturi, umbrele moșiei Golovliovilor s-au estompat oarecum. Dar nu s-au șters, sunt încă acolo, într-un colț, făcându-mă să-mi pun întrebări, să cotrobăi prin cotloanele imaginației. Și până la urmă, un lucru mi se conturează clar- literatura de calitate te împinge să cauți dincolo de limitele textului așternut pe hârtie, fie în trecut,  fie în viitor,  fie undeva în paralel. Și aduce în prim-plan acel "dar dacă ...", lăsându-te să construiești, după propriile puteri, ramificațiile a ceea ce ți-a fost dat să citești. Sau mai degrabă să trăiești. Nu știu dacă e printre cele mai bune cărți pe care le-am citit în această primă jumătate a anului, dar e o carte bună. S-a întâmplat să citesc numai cărți una și una anul acesta. La final, greu îmi va fi să fac un clasament. Nu știu dacă eu le-am ales sau ele m-au ales pe mine,  însă puține au fost cele care să nu atingă așteptările mele.


Cartea este disponibilă pe elefant sau pe Libris

joi, 23 iunie 2016

Sfârșit de capitol

Căldură mare pe care n-o boscorodesc pentru că mi-am dorit-o cu nesaț în zilele umede şi înghețate de iarnă, când mă usturau degetele de nu aveam mănuși. Aşa că mă bucur cât pot de zilele călduroase pe care le pot prelungi cu seri în parc, dotată cu apă, cărți şi dispozitive dătătoare de net. Îmi stă gândul la un hamac şi mare scofală n-ar fi, dar poți sta liniștit în hamac prin parcurile noastre? Încă am dubii. Da o pătură tot o să-mi iau cu mine, să mă pot tolăni pe iarbă. Doar n-or avea căpuşele poftă chiar de mine. N-am sânge gustos. :)

Câtă nostalgie poate încăpea în aceste zile de sfârșit de iunie. Cea mare termină clasa a patra şi din toamnă va urma clasele gimnaziale în cadrul unui liceu. Cea mică lasă în urmă grădinița pentru a păşi pragul şcolii. Iar eu, un copil întârziat,  îmi amintesc, cu sufletul moale, că nu demult eram şi eu asemeni lor. Şi nu-mi vine a crede că-s atât de mulți ani de la festivitățile de premiere - mirosul trandafirilor şi al crengilor înfrunzite de stejar îl simt din nou în nări. Tata meşterea acele coronițe, poate de aceea erau atât de frumoase. La serbarea celei mici am fost bocitoarea de serviciu în timpul unuia dintre cântecele despre copilărie. Cei mici cântau cu bucurie, fără să dea prea mare importanță cuvintelor, fără să le poată percepe în felul în care puteam eu, după mai bine de un sfert de veac de când eram şi eu ca ei.

Ochii deja mi s-au umezit scriind şi amintindu-mi. Un alt capitol ce se încheie. Urmează altul şi cine ştie câte altele pe care, la rândul lor, le va acompania cândva melancolia.

P. S. Alegere titlului poate fi un semn că ar fi timpul să citesc romanul lui Knut Hamsun, "Ultimul capitol " , pe care mai întâi trebuie să-l dibuiesc între atâtea cărți cu coperți roase de timp.


miercuri, 22 iunie 2016

Aroma zmeurei de câmpie

Am citit săptămânile trecute "Zmeura de câmpie", de Mircea Nedelciu, iar impresiile de lectură sunt așternute parțial pe hârtia virtuală, dar mai necesită şlefuire. De atunci însă mă tot gândesc, mai cu seamă atunci când privesc tulpinile de zmeură cultivată în satul de câmpie, la simbolistica acestui titlu, căutând să îi descopăr dedesubturile, rostul în compoziția romanului, dar şi sensul metaforic raportat la viața de zi cu zi. Am studiat zmeura, aşadar, aşa cum se prezintă ea crescută în solul arid şi îndoit cu pietriş al acestei zone de câmpie. Creşte, nimic de zis, rodeşte, dar nu are culorile pe care le etalează zmeura din zone mai înalte şi nici acea aromă puternică pe care o asociez cu pădurea.

Pentru prima oară în viață am făcut compot de zmeură,  de care nici nu aveam idee că se face. Un singur borcan, și doar pentru că mai era loc în vasul în care le fierbeam pe cele cu vișine și cireșe.  Am pus mâna pe ce se mai putea găsi prin curte din familia fructelor. E cald și-mi place,  chiar dacă am destule apăsări,  privesc cu optimism în față. Și, atunci când prezentul își revarsă negura peste canicula mult așteptată,  cărțile îmi înviorează sufletul,  ajutându-mă să merg înainte fără să mă sinchisesc de neplăcerile momentului care, peste ani, vor părea mizilicuri.

După Mercè Rodoreda, o lectură din Márquez se impunea de la sine. Și iată-mă luând în mână cea mai proaspătă traducere - "Relatarea unui naufragiat". Inconfundabil și fără posibilitatea de a mă dezamăgi. Am reușit să citesc mai mult în ultima vreme, astfel încât am mereu câte două texte în lucru. E drept că am abordat și lectura în paralel și acest lucru m-a stimulat.

Nu pot să nu pomenesc,  dacă tot îs la ceasul mărturisirilor, că se împlinesc trei luni de când merg la dentist săptămânal, ceea ce în cazul meu e demn de marcat în calendar. Eu care fugeam ca de ăl cu coarne,  s-ajung să merg cu plăcere și fără să mă împingă cineva de la spate, e ceva. Acum repar ceea ce am lăsat ani în șir să se deterioreze. Mai bine mai târziu decât niciodată. Meritul e al doamnei cu pricina, care mi-a demonstrat că metehnele comuniste și cabinetele sumbre sunt doar o amintire neplăcută.

Să ne citim cu bine!

Puteți achiziționa „Zmeura de câmpie” de pe elefant.ro

marți, 21 iunie 2016

Editura Meronia, Biblioteca de Cultură Catalană și "Piața Diamantului "

Cu ceva timp în urmă, am aflat de existența acestui roman, pe care Gabriel García Márquez îl considera "cel mai frumos roman publicat în Spania după războiul civil". În acele momente, "Piața Diamantului " mi-a transmis deja semnale delicate, asemeni unei femei frumoase și misterioase, care te invită să îi ghicești nurii sub veșmintele vaporoase. Am știut că o să-mi placă de voi avea norocul să o găsesc, pentru că,  din informațiile pe care le aveam atunci,  șansele de a da peste ea erau destul de mici. Doar în anticariate îmi pusesem speranțe și,  când și când,  mai dădeam o căutare în cele virtuale cu ajutorul lui Google. Am căutat-o din nou în urmă cu câteva săptămâni și așa am descoperit Editura Meronia care, printre alte colecții, are și una intitulată Biblioteca de Cultură Catalană. Am fost surprinsă să găsesc romanul îndelung căutat,  la un preț mai mult decât convenabil, vreo 13 lei. Și nici nu se percepeau taxe de transport, dar chiar de ar fi fost astfel de taxe,  nu mi-ar fi stat în cale, din moment ce aveam prilejul să am în mână "Piața Diamantului ".

În aceeași colecție, mai pot fi găsite și alte cărți ale autoarei catalane, dar și altele ce par la fel de încântătoare. Până acum nu aveam habar de această distincție,  auzisem vag și în alte contexte de catalani, așa că a mă gândi la o literatură specifică era departe de mine. Pentru mine, întreg spațiul purta eticheta hispanică și nu mă gândeam la nuanțe.  Am aflat că această colecție s-a născut din pasiunea pe care Jana Balacciu Matei, traducător și om al literelor, o are pentru limba și literatura catalană. De altfel, dânsa a și tradus multe din volumele apărute în Biblioteca de Cultură Catalană. Nu știu cum sună scrierile în original, dar pot spune cum se prezintă ele în limba română, având un ritm, o muzicalitate interioară care m-a surprins. Și în plus,  am constatat că se pot face lucruri frumoase și de calitate și la edituri mici, dacă există acea pasiune care te face să te dedici pe deplin țelului tău.

Revenind la "Piața Diamantului ",  am scris o cronică pe Bookhub, pe care o puteți citi aici. Și , ca să înțelegeți mai bine entuziasmul meu, vă pot spune că mi-am mai cumpărat două cărți scrise de Mercè Rodoreda, iar pe una dintre ele o citesc chiar acum. Și încă una, cu un titlu care m-a cucerit din prima clipă - "Ceasuri oprite", de Ramon Solsona.

marți, 14 iunie 2016

"Herina ", Marian Ilea

"Herina" mi-a sugerat de la prima vedere o anumită atmosferă,  ba chiar și un anume stil. Și dacă,  prin unele elemente,  a reușit să lase ceva urme în cotlonul sufletesc dedicat cărților,  înseamnă că posedă o valoare literară incontestabilă, pe care mărunte lipsuri nu reușesc să i-o diminueze.  Impresiile de lectură le-am consemnat pe Bookhub.ro,  însă constat că tot aș mai avea ce spune despre acest roman, acum, după ce gândurile au avut răgaz să se așeze. Am rămas cu gândul la minunățiile acelea de dulciuri și, pe de altă parte,  deși combinația n-ar fi tocmai potrivită, la halbele cu bere rece. O fotografie sugestivă pentru cronica "Herinei " ar cuprinde romanul alături de o astfel de halbă- jumătate bere, jumătate spumă.  Din păcate, nu am în casă bere, așa că mi-e imposibil să ilustrez simțămintele artistice evocate mai sus.

 Chiar dacă Herina nu poate fi găsită pe hartă, undeva la nord de granița României, așa cum am avea tendința să o căutăm, urmând reperele geografice din carte, ea este vie, plină de arome și de mister. În măruntaiele sale se petrece ceva nedeslușit, vag sugerat, dar puternic resimțit. Și cum eu mă dau în vânt după astfel de senzații, caracteristice realismului magic, este limpede că m-am lăsat lesne cucerită de atmosfera Herinei, căutând acel ceva fără să îmi doresc neapărat să îl descopăr, doar de dragul căutării.
Restul cronicii mele îl găsiți aici , însă nu ratez prilejul de a vă invita să pășiți și voi pe străzile Herinei. Poate vă face cu ochiul vreo fondantă sau un pahar cu oranjadă.

duminică, 5 iunie 2016

Cum a fost la Bookfest 2016

Bookfest,  minunatul spațiu dedicat cărților și oamenilor din jurul lor, mă atrage ca un magnet, an de an. Anul acesta am bifat 3 vizite, cu toate că, de-ar fi fost după mine, m-aș fi mutat acolo în cele 5 zile cât durează. Prima vizită pe care am făcut-o joi a fost și cea mai lungă, dar și cea mai prolifică. Am scris despre ea pe Bookhub.ro și puteți citi aici ce și cum. 



Vineri am tras iarăși o fugă împreună cu soțul. Prima oprire a fost la una din terasele la care se puteau mânca mici. Eu am băut o bere la draft care mi s-a părut mai gustoasă pentru că,  la 3-4 metri distanță,  la o altă masă,  se afla Radu Aldulescu savurând și el o bere, tot la pahar de plastic ca și mine și așa am simțit că pătrund într-o atmosferă aparte. Apoi am colindat standurile cu cărți,  fără să mă pot hotărî ce să mai iau. Bani nu aveam prea mulți și este dificil să alegi o singură carte când oferta este mai mult decât îmbietoare.  Înainte de a pleca am bifat unul din titlurile aflate în wishlist, la repezeală. 

Mi-am mai ostoit sufletul sâmbătă când am mers cu junioara. Fiind ceva mai mare anul acesta a petrecut timp îndelungat la standul LITERA mică, unde a ales două cărți după un studiu temeinic al ofertei mai mult decât copleșitoare.  Să fi fost copil eu nu m-aș fi putut opri doar la două cărticele. Cât timp ea inspecta rafturile pentru copii, eu făceam același lucru la cele destinate oamenilor mari, ba chiar am putut merge și în diagonală,  la Paralela 45 și nu am plecat acasă cu mâna goală. Și la standul Leda/ Corint am putut savura prezența cărților, căci Alexandra avea chef de colorat, astfel că am răscolit un pic lada cu reduceri pe care o uitasem în zilele precedente și de acolo am plecat cu două cărți sud-americane la 5 lei/ bucata. 


miercuri, 1 iunie 2016

Ce-am mai citit

V-am promis că vă povestesc despre ultimele cărți citite în timpul absenței de pe blog. Cea mai consistentă a fost "Orbirea " de Elias Canetti, o carte cu greutate, pe care nu aș putea-o recomanda oricui, dar pe mine m-a fascinat,  e una din marile cărți care reușește să persiste în mintea cititorului tot restul zilelor.

Fiecare fibră a acestui roman conține în ea sămânța nebuniei, în cele mai diferite forme. Niciunul dintre personajele ce însuflețesc universul creat de Canetti nu rămâne în tiparele normalității. Dar oare unde se află granița dintre firesc și absurd, dintre normal și anormal?
Puteți citi cronica în întregime pe Bookhub.ro  



„Atenție! Urmează pagini cu un puternic impact emoțional!”
Impresiile mele privind "Ultimii martori", cartea Svetlanei Aleksievici le găsiți aici

Am citit și câteva volume de proză scurtă, unul din ele "Să râdem cu nea Mărin", cuprinzând texte scrise de Amza Pellea, m-a ținut de la început până la sfârșit cu zâmbetul pe buze. M-am delectat și cu "Picături din soare" așternute pe hârtie de Angela Tocilă, cu umorul lor dulce-amar.


Apoi am încercat să descifrez şarade în compania lui Quaresma, eroul creat de Fernando Pessoa care conferă noi nuanțe scriiturii polițiste. Despre acest volum de povestiri am scris mai multe pe Bookhub.ro 



În trecere pe aici

Chiar dacă ultima perioadă a fost una dificilă, marcată de pierderea soacrei mele, de probleme de sănătate şi îndatoriri profesionale, am găsit totuşi timp să citesc, am şi publicat pe Bookhub cronici pe care nu le-am semnalat aici pe blog,  numai pe Facebook (trebuie să recunosc că îmi e mai la îndemână să fiu activă acolo, cu toate că îmi place  mai mult să scriu aici, pe larg, fie ce simt, fie despre cărțile citite sau experiențele trăite ).

Voi reveni cu o postare în care voi rezuma activitatea de cititor din ultimele săptămâni,  făcând trimitere la cronicile aferente. Momentan mai am două în lucru. Abia am terminat de citit "Zmeura de câmpie", iar înainte de ea am citit "Herina". Am început să citesc ieri "Piața diamantului", de Mercé Rodoreda, o carte pe care mi-o doream de multă vreme pentru simplul fapt că a fost recomandată de îndrăgitul Gabo. Deocamdată nu sunt foarte încântată,  poate așteptările îmi sunt prea mari. Din greșeală, când am bifat pe Goodreads Currently reading, am apăsat şi ratingul de 2 stele, pe care apoi l-am şters. Nu e chiar atât de slabă cartea şi oricum, abia am citit 35 de pagini, mai are timp să mă cucerească. Abia la final îi voi da o notă. Mă mai gândesc şi la faptul că sunt încă sub imperiul "Zmeurei" lui Nedelciu, care s-a ridicat peste aşteptări.

Pe curând!

sâmbătă, 7 mai 2016

O față întunecată a vieții

Ce zile! Iar cea de azi este şi mai cruntă. Proximitatea bolii şi a morții sunt înfiorătoare,  pe mine mă cutremură chiar dacă este vorba de un necunoscut, darămite dacă persoana în cauză face parte din familie. Cu 5 ani în urmă, trecea hotarul morții un suflet ce îmi fusese apropiat. Astăzi se luptă cu neputința o altă persoană şi pronosticul este dezolant.

Mă gândesc cât de dureros este să realizezi că totul e pe cale să se sfârșească. Sub povara anilor ce şubrezesc trupul,  să îți atingi cu mâna sfârșitul, să îl vezi înaintea tuturor. Tot ce-a fost vis,  dorință, bucurie a apus demult, iar în față nicio astfel de bucurie nu se mai poate întrevedea. Viața ce umplea altădată trupul, fără să-i lase vreun răgaz,  s-a scurs încet şi un ultim strop se prelinge către punctul final.

Astăzi soarele, copacii, iarba nu mi-au putut dezvălui frumusețea lor or n-am putut eu să o gust, căci nu mă simt bine, starea febrilă îmi înmoaie puterile şi am sperat că măcar să scriu voi reuşi. De altele nu m-am putut lega în a doua parte a zilei. Dimineață am căutat să culeg ceva entuziasm din cele două cărți de pe elefant pe care le-am ridicat din pick-up point şi din plimbarea în parc, unde am reușit să şi citesc cât am stat. Am mâncat de nevoie, nu de poftă, pentru că iau un antibiotic puternic. O stare îngrozitoare, enervantă. Sper să reușesc să mă odihnesc măcar, căci nici de somn nu am avut parte. Dar cum nu îmi e prea bine când stau întinsă, probabil nici odihnă n-o să am. Cât aş vrea să fiu din nou sănătoasă, să pot respira frumusețea din jur. Teii sunt pe cale să înflorească şi abia aștept să mă pierd în aroma lor.

miercuri, 4 mai 2016

Amintiri din răcelile copilăriei mele

De multe ori aștept un motiv anume pentru a scrie, dar apoi realizez că nu e neapărat necesar să pornesc de la un titlu sau de la o idee, ci pot lăsa să curgă laolaltă gânduri amestecate ivite de nicăieri, înainte ca ele să se refugieze din nou în cotloanele nevizitate ale minții.  Am pus la fiert o oală cu apă ca să o amestec în lighean cu sare și să îmi țin în ea picioarele încercând să alung puiul de răceală ce mă curtează.  Săptămâna trecută foloseam alt remediu băbesc - săculețul cu sare încălzită pus pe pieptul fie-mii, care a dat rezultate neașteptate. Așa îmi punea și mie bunica sare, avea un săculeț anume făcut pe care îl păstra pentru inevitabilele ocazii viitoare,  căci eu eram mai mereu cu gâtul praștie sau cu felurite afecțiuni respiratorii.  Vremea aceasta umedă îmi displace. Am senzația că plouă de-o săptămână. Beau cel puțin doi litri de apă, iar în zilele când merg la sală beau patru. Cred că e suficient lichid, nu-mi trebuia și ploaia rece și necontenită, să mi se înece corăbiile. Am și un presentiment (fără vreo legătură cu ploaia) venit sub forma unei idei clare, pe care nu-l voi dezvălui decât dacă va fi să se împlinească,  ceea ce nu ďoresc. Grijile și problemele curg și ele asemeni ploii.

Mi-am amintit și de inhalațiile pe care le făceam tot în caz de răceală, cu o substanță al cărei miros este viu în mintea mea și acum, după atâta vreme. Medicamentele copilăriei mele au reprezentat adevărate traume. Nu pot uita cum era când mă trezeau noaptea la 12 și dimineața la 6 și mă duceau cu Dacia cea bătrână,  cu tapițeria ei rece, la camera de gardă din policlinica de copii, pe ai cărei pereți se găseau felurite ilustrații cu Vi și Mi, ca să mi se facă injecții. Retrăiesc în minte clipele acelea ce nu au fost nici puține,  nici rare. De câte ori mă îmbolnăveam, mă rugam să îmi prescrie doctorul Polidin, căci durea mai puțin.  N-aveam baftă,  posteriorul meu avea parte în cel mai fericit caz de ampicilină, atunci când nu se impunea odioasa oxacilină, penicilina sau mai rău,  eritromicina. Pentru vârsta modestă pe care o aveam, era uimitor că rețineam toate denumirile acelea complicate. Aș fi înghițit bucuroasă siropuri cu gust dulce-amar,  cum se găsesc astăzi, în loc să suport flacoane acelea cu praf alb și dop de cauciuc, care mi-ar da și acum fiori văzându-le.

joi, 28 aprilie 2016

"Ca să nu te pierzi în cartier" ...

Umbre, poveşti aproape uitate şi niciodată desluşite în întregime - astfel se înfățișează proza lui Patrick Modiano şi în acest roman, despre care am scris pe Bookhub.ro



Atmosfera cețoasă, ce evocă vremuri trecute și amintiri confuze, este prezentă și aici, dar, deși coordonatele poveștii sunt mai neclare, mai lipsite de posibile răspunsuri, misterul nu este atât de puternic cum l-am perceput, de exemplu, în „Dora Bruder”. Țesătura narativă exercită fascinație și în aceste pagini, însă pare să lipsească ceva, or poate acea oboseală ce răzbate dinspre personajul principal m-a făcut să diger mai greu povestea.

Puteți citi în întregime cronica mea aici .
 

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Intermezzo

Din nou week-end şi între două foi de aluat mi-am zis să scriu câteva rânduri. Nu am condițiile prielnice unui text serios, dar o joacă de-a scrisul zic că merge. Să mă laud deci cu faptul că am vreo două cărți în așteptarea recenziei corespunzătoare. Apropo de "corespunzător"/"corespunzătoare", fii-mea nu suportă să mă audă rostind aceste cuvinte. Spune că aşa zice nenea ăla de la televizor, cum îl cheamă ...? :)))

În vreme ce aceste două recenzii așteaptă momentul ieșirii la lumină, mă delectez cu un roman de o mie de ori mai complicat decât aceste ultime două cărți citite. Complicat, complex, copleșitor, dar atât de ... nu-mi găsesc cuvintele potrivite. Extraordinar, obsedant, răscolitor. Dar mai bine îmi păstrez cuvintele pentru clipa în care voi trece la fapte în ceea ce îl privește. Nu mai am foarte mult şi,  în pofida dimensiunilor şi a complexității, l-am parcurs relativ repede. Să văd cât timp voi putea acorda lecturii azi şi mâine, căci la mine e taman invers decât ar trebui. Mai mult pot citi în timpul săptămînii, când petrec în total aproximativ un ceas în metrou, decât în week-end, când ba trebuie să bucătăresc, ba să mă joc. Iar mâine ne așteaptă "Cartea junglei" în 3D.

Până atunci însă, mă întorc la Albinița mea, care merită cu prisosință o mică abatere de la dietă. 6 kg în 4 săptămâni  impun o recompensă.

miercuri, 13 aprilie 2016

Sorin Titel - "Femeie, iată fiul tău"

Sursa foto 
Am reușit să termin textul în zilele următoare articolului anterior, dar lipsa de timp m-a împiedicat să vă semnalez acest lucru mai devreme. Unii dintre voi pesemne l-ați observat pe Bookhub.ro,  iar dacă nu, vă invit să îi dați acum citire, în speranța că veți afla astfel despre un roman excepțional prea puțin comentat în zilele noastre.

Încă din primele pagini, universul epic construit de Sorin Titel se dezvăluie cititorilor în toată splendoarea sa, promițând povești savuroase, în care tonul realist împrumută subtil câte ceva din arsenalul amplu al fantasticului. Nu am intuit încă de atunci cât de dificil îmi va fi să scriu despre acest roman care mi-a acaparat câteva săptămâni. Complexitatea sa o descoperi după ce ai parcurs o bucată de drum prin spațiul rural al Banatului de sfârșit de secol XIX.

 Un mic fragment din recenzia pe care o găsiți în întregime aici  .

sâmbătă, 26 martie 2016

Un fel de jurnal sau cum e să porți povara unui text

Am terminat în sfârșit romanul lui Sorin Titel -"Femeie, iată fiul tău" şi acum încerc să scriu un text despre el, operațiune ce mă solicită mai mult decât credeam. Nici nu pot trece mai departe la o altă carte până nu mă eliberez în scris de impresiile puternice pe care acesta mi le-a lăsat. Dar mi-e greu să-mi adun ideile, să nu las ceva neatins, nespus. Prea complex pentru o trecere în revistă superficială a temelor şi reperelor stilistice abordate. Dar totodată mult prea încântător pentru a fi lăsat deoparte. Aş vrea să îl fac cunoscut şi altora, să vă conving că merită descoperit şi citit. Dacă aveți răbdarea şi capacitatea de digerare atât de necesare. Căci nu este o lectură facilă, nu este suficient să iei în vizor multitudinea poveștilor adunate în această scriere. Este necesară o privire sau mai multe în profunzimea textului.

 Voi reuşi să îmi adun cuvintele după un răgaz în care va avea loc un proces de sedimentare. Pe parcursul zilei, când voi tăia ceapa şi restul legumelor în cadrul reprizei săptămânale de gătit,  mă voi gândi cu siguranță la tot ce am citit, la aspectele mai clare sau mai puțin clare ale acestui minunat roman şi într-un final voi reuşi să îmi scriu textul aşa cum îmi doresc, aşa cum îl simt acum pulsând în mintea mea, încă incapabil să se cristalizeze.

În alt registru, am reușit să scap de 3 kilograme din surplusul acumulat în ultimele două luni. Încă par mai plină decât de obicei, astfel că rezultatele sunt vizibile doar pentru mine sau pentru cei ce m-au putut vedea în ultimele săptămâni. Abia când voi ajunge undeva sub greutatea obișnuită va fi vizibil şi pentru alții.


joi, 24 martie 2016

Megaconcurs aniversar pe Bookhub.ro

Mâine,  Bookhub.ro împlinește un anișor și cu acest prilej avem în desfășurare un concurs cu premii care de care mai atrăgătoare, încât mi-aș fi dorit să fi putut participa și eu, dar, fiind parte din echipă, mi-e imposibil. Cerințele aferente participării sunt în ton cu atmosfera pe care ne-am dorit să o imprimăm acestui proiect, adică nu va trebui să dați like, share sau să tăguiți enşpe prieteni, ci să vă puneți nițel mintea la contribuție oferindu-ne impresiile și sugestiile voastre referitoare la Bookhub.ro .


A fost un an frumos,  plin de satisfacții și mă simt onorată să fiu o părticică a acestui minunat proiect, în care m-am regăsit de la bun început.

Vă invit așadar să participați la concurs AICI și vă doresc mult succes!

duminică, 20 martie 2016

Curățarea de primăvară

Privindu-mă în oglindă  (cu toate că puteam constata şi fără ajutorul acesteia) şi văzând ce rotunjoară m-am făcut în ultima vreme, mi-am propus să iau măsuri. Cântarul îmi arăta de la un timp rezultate îngrijorătoare, aşa că mi-am zis că e momentul să fac ceva. Şi ieri m-am aprovizionat cu ceaiuri. Pe urmă m-am apucat de făcut prăjituri. Ca să îmi fac în ciudă. Am mâncat aseară din ele, dar nu pe săturate. Iar astăzi, de dimineață, am trecut la fapte.

Într-o oală am pus 6 căni de apă la fiert. Când a început a clocoti, am pus plantele, şi anume: 2 lingurițe soc, 2 lingurițe sânziene, 1 linguriță coajă de cruşin şi 2 lingurițe ceai Sveltaflor (un amestec de plante în care predomină Senna). Am lăsat 10-15 minute la infuzat şi apoi am strecurat toată treaba asta urmând să beau ceaiul pe parcursul întregii zile. Are un gust plăcut, suportabil, nu este prea amar, cum mă temeam că va fi. Bine, eu beau de regulă ceaiurile neîndulcite, aşa că nu am dificultăți în a accepta gusturi ciudate.

La micul dejun am mâncat două feliuțe de ruladă de pui, însumând 70 de calorii şi o cană de lapte degresat în care am pus 4 linguri de fibre, un amestec cumpărat de-a gata, format din tărâțe de ovăz,  tărâțe de Psyllium şi semințe de in. Am calculat toate caloriile îngurgitate- 225. Ceea ce este bine. Sunt la a treia cană de ceai şi trebuie să recunosc că mă simt mult mai bine decât după un pahar cu Pepsi sau cu Strongbow, sunt mai uşoară, mai sprintenă. În vremea asta, frigiderul geme de eclere şi prăjituri cu nucă şi bezea. Hai că-i bine! Sper să reuşesc ce mi-am propus.

O duminică plăcută vă doresc!

sâmbătă, 5 martie 2016

Eu şi moda, baba şi mitraliera

Eu nu mi-s cu moda,  cu magazinele de haine, așadar ceea ce pentru mulți înseamnă un peisaj banal sau o noutate ca oricare alta,  pentru mine a fost ceva şocant şi amuzant în acelaşi timp. Am mers la mall să îmi cumpăr şi eu un pantalon, o bluză,  ceva nou de primăvară. Şi intru în câteva magazine pe care le ştiam cu prețuri mai de oameni de rând şi de la care mi-am cumpărat în alte ocazii haine ce mi-au plăcut la vremea respectivă. De data asta voiam şi eu altceva decât uzualii blugi elastici sau tricourile croite simplu, drept, de care mi-e plin dulapul. Şi ceea ce am putut vedea acolo mi-a amintit de hainele din şifonierele bunicelor mele - materialele, croiala, imprimeurile, culorile etc.

Asa de bine aduceau hainele alea cu cele pe care le studiam şi le probam când eram mică, păstrate de bunici de când erau ele tinere şi își permiteau garderobe bogate. Altele mi-au amintit de haine uitate prin cuierele de la țară de cine ştie câtă vreme şi apoi transformate de bunică-mea în cordeluțe de legat via. Ştiu că moda are obiceiul să readucă în actualitate tendințe ale altor vremuri, dar tot nu mi-am putut stăpâni uimirea.

Cum n-am putut asimila aceste trenduri,  am vizitat alte magazine, în care până acum n-am avut curaj să intru. Într-unul din ele, pe un umeraş, mi-a atras privirea o cămașă croită exact cum voiam eu fără s-o fi ştiut,  cu un imprimeu în culori alese parcă de subconștientul meu. Era exact aşa cum mi-ar fi plăcut să fie, ceea ce rareori poți găsi făcut de-a gata. Nu prea port eu cămăşi, însă aceasta era deosebită şi a fost dragoste la prima vedere. Pentru a înțelege amploarea trăirilor trebuie să ştiți că eu nu acord mare importanță capitolului vestimentar, nu am gusturi bine definite şi nici pretenții ieşite din comun, nu sunt dedicată trup şi suflet hainelor. Ei bine, această dragoste la prima vedere a fost sortită a rămâne neîmplinită căci,  de unde până atunci ce îmi plăcea mie era mai de fiecare dată în mărimi prea mici,  de această dată cămașa cu pricina era prea mare şi alte fix ca ea nu mai era. Am cumpărat --o în cele din urmă pe soră-sa, în nuanțe diferite. Este frumoasă,  îmi place, dar gândul tot la cealaltă mi-a rămas. Am deslușit apoi şi un motiv subconștient ce m-a dus către ea - cu ani în urmă eram fan al mărcii respective, deşi o culegeam de prin second hand-uri.

luni, 29 februarie 2016

Amalgam de gânduri

Fiecare obiectiv bifat îmi aduce o anumită satisfacție, mai ales când mă gândesc la stresul anterior,  la tot zbuciumul care l-a precedat. Paşi mărunți pe portativul vieții, din care mâine nu va rămâne decât o vagă mireasmă ce se va risipi asemeni prafului în mii de zări. Suntem fire de praf şi noi, cei care ne credem atât de importanți când ne privim şi ne gândim la noi înşine. Din noi nici măcar praful nu rămâne, dar, cât timp lăsăm inimile să ni se zbată pe acest pământ,  un întreg univers sufletesc se desfăşoară împrejurul nostru. Iar noi, captivi în el, ridicăm la rang înalt frământări  ce se vor pierde în neant în clipa ce vine şi trece mai repede ca vântul.

Seară bună în această zi în plus pe care ne-o oferă matematica.

joi, 18 februarie 2016

La o cafea pe blog

După două zile calde,  vântul rece de astăzi și de ieri m-a bulversat. Omul se obișnuiește repede cu binele,  ştiam asta, iar eu nu fac excepție. Vineri seară am fost oarecum târâtă la mall şi acolo era şi o librărie  (de fapt mai multe) în care am găsit o carte despre care ştiam ceva dar nu se afla pe firmament. Mi-am amintit că mi-a fost recomandată la un moment dat. Sau poate doar autorul ei, amintirile legate de acest aspect îmi sunt tulburi. Ştiu cam care ar putea fi persoanele ce au amintit cândva de romanul respectiv, dar din moment ce nu mi-e clar, nu dau nume. Cert e că am luat cartea şi imediat ce am găsit timp, am început să o citesc. Şi este minunată. Savuroasă. Păcat că nu am prea mult timp pe care să i-l pot dedica,  momentan sunt foarte ocupată, dar acele câteva pagini cu care mă delectez zilnic sunt o binecuvântare.

Aștept ca de obicei să vină vara, cu zilele și serile sale de vis. Parcă aș trăi într-o eternă așteptare a ei căci,  în miezul ei fiind, eu o aștept deja pe cea ce va să vină,  conștientizând efemeritatea celei pe care o trăiesc în acele momente. Dar până să vină vara,  mai e. Multă apă mai e de curs pe Bistrița, pe Dâmbovița,  pe unde-o mai fi. Am recurs la ceva schimbări de look, chestii pe care nu puneam deloc accent, dar care acum mă fac să mă simt altfel, mult mai bine. Nu exagerez la capitolul cosmeticale, dar e o schimbare pentru mine. Caut echilibrul în toate planurile vieții și echilibrul înseamnă liniște, mulțumire.

Mi-e dor să scriu pe blog, n-am avut timp nici de fugare însemnări în caietele mele ce se flenduresc cu repeziciune purtate zi de zi în traista cu povești în care până de curând păstrasem chiar și scoici de la mare. Voi căuta să scriu din când în când,  mai ales că am reluat șirul lecturilor. Am scris pe Bookhub.ro un text despre o carte de parenting pe care mi-a împrumutat-o mama prietenului cel mai bun al celei mici (în paranteză fie spus, cel cu care ea vrea deja să se căsătorească). Dacă sunteți interesați,  puteți citi impresiile mele despre cartea "7 pentru o viață", de Gabriela Ciucurovschi,  aici.

În pregătire - o recenzie a romanului "Soloviov și Larionov ", de Evgheni Vodolazkin, text pe care trag speranță să îl finalizez în curând.  Semnalez și aici, cu siguranță.


duminică, 10 ianuarie 2016

Câteva rânduri

Bine v-am regăsit în noul an. A trecut mult timp de când nu am mai scris măcar un rând pe blog. Nu am simțit nevoia, nu am avut starea necesară. De fapt a fost printre ultimele lucruri la care m-aş fi putut gândi.  Nici colaborările nu le-am onorat în ultima lună, planul personal al vieții a atras toate resursele şi energia de care am dispus. 2016 a început pentru mine zbuciumat, urât. Va fi un an dificil, cu siguranță mult mai greu ca 2015.

Nu voi renunța la blog însă nu ştiu în ce măsură mă voi ocupa de el. De cărți nu m-am putut apropia în ultimele săptămâni, așadar nici recenzii nu am din ce scrie momentan şi nu pot şti acum când şi dacă voi reuşi să mă întorc la această pasiune care a ocupat atâta vreme un loc foarte important în viața mea.

Mă aflu într-un punct dificil al vieții şi nu mă pot ancora în lucruri care în alte condiții mi-ar fi oferit satisfacție şi stabilitate. Scrisul nu îmi oferă ceea ce îmi oferea altădată, dimpotrivă,  pare o corvoadă. Ori poate spațiul acesta virtual nu îmi este potrivit în acest moment.

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...