miercuri, 24 august 2016

Guest post de la fiica mea cea mare

O ZI DE MARE.... MAI PUȚIN BUNĂ... :

Dimineață , după ce am terminat de mâncat , am observat că deasupra mării s-au adunat niște nori gri cu un vânt puternic.... văzând cât de plăcut e cu această briză, m-am aventurat la o plimbare..... deoarece era destul de interesant să mergi să te plimbi , așa dimineața .... după mica plimbărică m-am dus pe plajă, deși nu erau decât câțiva oameni. M-am așezat pe șezlong și stăteam și priveam fulgerele electrice ce se năpusteau peste mare.... parcă cerul ar fi avut o crăpătură cu o lumină strălucitoare și nemărginită. Deodată briza mării își face simțită prezența rece ..... Valurile spumoase se spărgeau de mal, creând o stare foarte plăcută și delicată..... parcă totul era un vis , un colț de rai ..... dar acest vis s-a sfârșit!!!! A început un vânt puternic care a făcut oamenii să părăsească acest tărâm minunat!!!!
A început să picure așa că am plecat și eu .... Nu am intrat bine în hotel și a început să tune și să fulgere tare ..... era o ploaie care nu o suportam, dar nu aveam ce face.... Peste ceva timp de stat în camera am vrut să ies să mă plimb puțin pentru că nu aveam stare și ploaia luase o mică pauză. Nu am ajuns bine în fața hotelului că iar începuse să plouă.... nu foarte tare dar picurii erau destul de enervanți!!!! Așa că m-am întors și stau și stau și aștept să treacă ploaia nedorită.....



Textul e scris de fiica mea cea mare, Bianca Agape, în vârstă de 11 ani. Nu am intervenit asupra lui decât pentru a pune diacritice. Mi-a plăcut foarte mult faptul că a găsit această cale de a umple o zi la mare neprilenică. Deși acolo, și o astfel de vreme are farmecul ei, dacă nu te sperie ploaia.

luni, 22 august 2016

De neînțeles...

Încă e cald, încă mă scald în ceea ce poartă numele diafan - vară. Dar timpul îmi fuge printre degete, nu îl pot opri și în gât mi se pune un nod. E curgerea firească, înlănțuirea implacabilă a anotimpurilor, însă pe mine mă deprimă, îmi dă fiori de teamă pe șira spinării. O vară continuă, o vacanță nesfârșită, în care să gust doar ce e frumos din ce este în jurul meu. Ce visătoare mai sunt! Și cât de greu e pentru cei din jur să mă înțeleagă. Iar mie îmi e și mai greu să mă explic, când cei în fața cărora vorbesc sunt atât de învăluiți în chestiunile pragmatice ale existenței, încât gândesc de parcă viața ar fi o eternitate în care ai tot timpul să trăiești după ce îți îndeplinești anumite standarde sau obligații financiare. Dacă te-ai afla în ultimul ceas al vieții, nu ți-ar păsa nici dacă ai sau nu casă, nici dacă ai plătit nu știu ce datorii sau facturi, dar cu siguranță ai petrece acele clipe cu gândul la dulcile amintiri pe care ai reușit să le aduni. Poate că nu e posibil să trăiesc permanent așa cum mi-ar plăcea. Simpla venire a anotimpurilor reci, pe care nu o pot evita câtă vreme trăiesc într-o țară cu climă temperat-continentală, e un argument în acest sens. Pe urmă vin celelalte argumente. Nu le mai enumăr, căci e lesne de intuit care sunt, doar cei mai mulți cu ele se luptă zi de zi. Și atunci visez că apare un mecena care să îmi permită să trăiesc undeva pe malul mării, într-o vară eternă, citind și scriind. Și visând. Am greșit poate epoca sau universul. Cine știe? Asta sunt. Și nu cer să fiu înțeleasă.

joi, 18 august 2016

Să ne trăiești mulți ani, Neagu Djuvara!

L-am îndrăgit înainte de a-i citi vreo carte, apoi, după ce am gustat poveștile sale din volumul Amintiri și povești mai deocheate,  mi-am dorit din tot sufletul  să vină ziua în care va împlini un veac de existență și, între timp, să ne mai scrie pagini la fel de memorabile,  să ne deschidă ochii asupra a ceea ce nu putem cunoaște singuri. Prizonieri "Între Orient și Occident" avem încă nevoie de vocea sa,  să ne călăuzească prin praful vremurilor tulburi pe care le trăim.

Îmi permit în scris o oarecare intimitate, așa cum e firesc să se nască una între cititor și scriitorul pe care îl admiră.  Față în față,  m-aș face mică de tot și cuvintele mi s-ar ascunde prin cine știe ce cotloane.  Îți mulțumesc,  moș Neagu, pentru ceea ce ești, pentru ceea ce reprezinți în cultura românească.

La mulți ani!

Aștept cu drag acea carte. ...

sâmbătă, 6 august 2016

La malul mării, cărți şi emoții

S-au scurs două treimi din vara asta s-au adunat câteva cărți și multe amintiri pentru mai târziu.  Am petrecut 9 zile de vis la mare, la Saturn,  un loc în care mă simt ca în paradis pentru că de el se leagă primele mele amintiri cu marea dar și altele de mai târziu.  Uit de mine, mă racordez la freamătul mării și  rămân pe jumătate acolo, până anul următor,  dacă am norocul să revin.  Dintre stațiunile de pe litoral, Saturnul mi-e cel mai drag,  așezat în coasta Mangaliei,  plin de arome și sunete,  învăluit de-un aer visător.  Am scris acolo un text în care am pus mult suflet,  îl puteți citi aici.



În altă ordine de idei,  să vă arăt și ce am mai citit între timp:
Autistul
Toată lumina pe care nu o putem vedea
Pânza de păianjen
Și,  pe malul mării,  m-am delectat cu minunatul volum de proză scurtă al lui Radu Niciporuc  - Pascal desenează corăbii


În ultima seară petrecută la mare, am mers pe faleză până în Mangalia și am luat un vaporaș din portul turistic - prima mea ieșire pe mare, chiar dacă nu am ieșit din golful portului, a fost o experiență senzațională.

luni, 18 iulie 2016

Relatarea unui naufragiat- Gabriel García Márquez

De când am făcut cunoștință cu scriitura lui Márquez, am început să adun tot ce s-a publicat la noi, dar nu am citit totul dintr-o dată, oricât de mare ar fi fost tentația, astfel încât să mă bucur cât mai mult de ceva nou. Și citesc la distanță de câteva luni bune, iar grandiosul său roman Un veac de singurătate îl păstrez neatins în bibliotecă pentru un moment pe care îl voi simți oportun unei astfel de lecturi. După plecarea sa, au mai apărut și la noi câteva noi traduceri și m-am grăbit să le aduc pe raftul meu. Cea mai recentă este Relatarea unui naufragiat, un volum surprinzător tocmai pentru că se dovedește a fi mai mult decât pare la prima vedere. Am scris câte ceva despre el pe Bookhub și puteți citi textul aici .


Apropo de Bookhub,  de vreo două săptămâni mă ocup de editare, adică sunt ceva mai mult ca până acum angrenată în acest proiect care mi-e drag. Vă invit să mă urmăriți aici, acolo, pe facebook, unde vă este mai ușor.

miercuri, 13 iulie 2016

Vară și atât ...

Vara are miros de mare, de vis, de poveste plăsmuită într-o inimă ce refuză să îmbătrânească. Nu pot vedea vara ca pe cea care îmi aduce ani în plus la catastif. Oriunde m-aș afla, aerul are iz sărat și proaspăt, când și când adie un aer impregnat cu fân abia cosit și toate se amestecă, dulci și fine,  iar eu mă înfrupt din ele. Vara e a mea, cu tot ce pot extrage din ea, oricât de naiv sau nebunesc ar părea. Adun scoici din pagini scrise, vântul cald aduce cu el miresme tulburătoare. Privirea mi se rătăcește în frunzișul de deasupra și visez, doresc și sper. Viața este prea scurtă pentru compromisuri. Fiecare vară are bagajul său de melancolie plutitoare și eu mă grăbesc să îl petrec cu privirea până departe,  în zările înspumate. În amurg, când toată agitația se destramă, rămân cu imaginea plină de liniște, cu adevăratul chip al mării, izvor de inspirație,  trecut, prezent și viitor împletite în apele ei incomensurabile.  Din umbra amintirii se înalță două hoteluri fantomă și o plajă udată de ploaie.  După 27 de ani, unele imagini sunt încă vii, cu detalii pe care mintea adultului nu le-ar putea reține. Ce misterioasă combinație mustește înăuntrul minții mele, probabil nu voi fi vreodată în stare să deslușesc.  Dar nu mă obosesc să înțeleg, e vară și mi-e de-ajuns să mă bucur de ceea ce simt.

marți, 12 iulie 2016

Mercè Rodoreda - Licăr de lună

Antologia de proză scurtă intitulată Licăr de lună reunește povestiri din mai multe volume ale lui Mercè Rodoreda, apărute de-a lungul vieții acesteia. Spre surprinderea mea, am aflat că opera sa literară este destul de consistentă, dar prea puțin cunoscută la noi. Astfel se explică diversitatea pe care am descoperit-o în acest volum, care schimbă registrul de la o povestire la alta. Mă așteptam să descopăr din nou vocea Colometei din Piața Diamantului, purtând, poate, alt nume și spunând alte povești, dar nu a fost așa. Perspectivele, naratorii, poveștile lor m-au luat ca din oală, chiar de la primele pagini. Și au sondat în scurtele lor intervenții teritorii ascunse ale conștiinței umane - cruzimea, singurătatea, speranța, iubirea neîmpărtășită, mergând până la o transpunere inedită a mitului lui Iona, într-o povestire cu vădite accente fantastice sau mai degrabă, de parabolă, intitulată Cristina mea.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...