miercuri, 31 august 2011

Lamuriri despre reclamele mele


La cererea lui Mircea Vladut, voi explica mai pe larg cum sta treaba cu reclamele (putine) ce le am pe blog. Sunt de pe 2parale, dupa cum ati putut vedea sunt reclame despre carti si eu castig doar daca cineva comanda in urma click-ului dat pe reclama, nu neaparat din promotia sau produsul respectiv, ci orice produs de pe site-ul in cauza. Nu primesc nimic doar din urma click-urilor, cum e la Adsense din cate am inteles eu. Prin urmare, singurii bani adunati in cont, ceva mai putin de 20 de lei, s-au adunat in urma comenzilor facute de mine prin intermediul bannerelor-reclama. Am incercat sa nu le expun prea agresiv, asadar ele sunt undeva in josul paginii. Stiu ca asta nu e o strategie prea buna pentru a castiga bani, dar pentru mine asta e in secundar. La inceput, au fost puse in prim plan, in susul paginii, dar ma deranjau vizual pana si pe mine. Ma gandesc sa le pozitionez mai sus, dar parca alte categorii sunt mai de interes. Am sa studiez mai bine oferta de campanii si poate voi adauga si alte reclame, pentru alte produse decat cartile. Dar regula de baza e sa cred eu in acele produse, nu-mi permit sa recomand ceva ce nu cunosc sau nu imi place. Asadar, daca doriti sa cumparati carti de pe net si va ganditi si la mine, dati click pe bannerele-reclama si poate gasiti acolo ceea ce cautati. Va multumesc! 

Nemira
Litera.ro

Libris.ro

Dragostea dureaza trei ani- Frederic Beigbeder

Va eram datoare cu impresiile mele despre cartea al carei aspect il criticasem acum o saptamana. Am cam intarziat cu recenzia, din simplul motiv ca am fost convinsa ca am publicat-o…stiu, sunt zapacita. Dar sa nu o mai lungesc si sa va las sa va delectati…
Trebuie sa recunosc ca atunci cand mi-a picat in mana, nu m-a impresionat aceasta carte, ba chiar am fost putin dezamagita, aspectul sau indicand o carticica de dimensiuni reduse…asta ar putea reprezenta un punct forte in sensul ca se citeste repede.  Asadar am citit-o intr-o singura zi, incat ma durea mana de la intors pagina. Ce impresie mi-a facut? In mod cert nu m-a plictisit, altfel n-as fi reusit sa o citesc…mi-a placut si nu prea. Poate din cauza notei generale de pesimism in care este scrisa, are si putina vulgaritate, latura erotica nefiind in niciun caz romantica, poate ca e si prea moderna pentru gusturile mele. Nu stiu, cert e ca nu pot fi intru totul de acord cu mesajul transmis de autor, desi pe alocuri ii pot da dreptate, am regasit idei si fraze care m-am amuzat, carora le-am gasit uneori corespondent in viata mea sau a altora, dar pe de alta parte, am fost si contrariata. Am simtit nevoia sa-l contrazic si in acelasi timp sa reanalizez parcursul dragostei asa cum am cunoscut-o din experienta mea sau din ale altora. Daca Beigbeder considera ca dragostea dureaza trei ani, fiind impartita in trei faze egale- pasiunea, tandretea si plictisul, eu insa il aprob doar pentru prima din aceste faze, ulterior, o parte din povestile de dragoste continuand doar cu tandrete, un numar nedefinit de ani, iar o alta parte urmand traiectoria indicata de autor, insa nu as putea spune cu precizie cat dureaza acele ultime doua faze. Nu cred de altfel ca e o chestiune absoluta, relativitatea functionand perfect si in domeniul dragostei. Nu ma pot pripi sa trag concluzii… Cu siguranta n-as putea zbura din floare-n floare la infinit, cautand sa traiesc doar pasional. Poti convietui in deplina tandrete, fara a se instala plictisul, dar totul e sa iti doresti asta…poti imbina tandretea cu pasiunea, caci fiecare zi e un nou inceput si astfel elementul de noutate poate fi perfect satisfacut. Cred insa ca am descoperit in ce consta succesul acestei carti…tocmai in aceasta indignare continua ce o simti pe masura ce o citesti, in nevoia de a aduce contra-argumente, de a te rafui practic cu autorul, sentimentele fiind aproape de revolta. Cartea nu m-a captivat atat prin stil, cat prin aceasta revolta impotriva celor scrise. Si iata cum am reusit sa scriu atat de mult despre o carte atat de scurta…Finalul, concluzia, merita sa fie tinute sub tacere, fara pic de indiciu…altfel, v-as strica o buna parte din placerea lecturii.

marți, 30 august 2011

Am vazut o Barbie vie


Intr-un magazin...nu spun care ca i-e teama sa nu dea lumea navala acolo sperand sa o mai vada...nu de alta, dar nu m-au platit sa le fac reclama...in fata mea, la coada...o rochita roz tricotata cam tipatoare, din aceea gen bluzita ceva mai lunga de la buric in jos, mulata perfect...in dreptul posteriorului se distingeau clar ca lumina zilei o pereche de chilotei sexosi de dantela...tocuri de cel putin 15 cm, va dati seama ca nu le-am masurat...unghiile...bineinteles roz si...foarte lungi si pe care le pilea imaginar de plictiseala...sanii...destul de ok, dar nu impresionanti...deh, facand trotuarul nu prea aduni bani de silicoane...parul blond, destul de lung, lasat pe spate si fluturat din cand in cand la fiecare intoarcere mai mult sau mai putin necesara, sa fie sigura ca este admirata cum trebuie...ochii...n-as putea sa va spun culoarea, cu siguranta mi-ar fi fost greu sa o disting in spatele unor enorme gene false, care erau atat de false, incat o faceau sa fie si mai falsa...intelegeti ideea, repetitia e voita...fata, desi super-tencuita, nu reusea sa isi ascunda imperfectiunile si reusea sa-mi aminteasca de un teren stancos...asperitatile astea stricau aspectul general de plastic, dar atitudinea de diva, gesturile studiate si voit incetinite...cu greu m-am abtinut sa nu pufnesc intr-un ras. Ea se voia a fi aranjata si stilata, dar efectul general era de un vadit prost gust. In ciuda luxului afisat cu ostentatie, se citea in intregul sau aspect provenienta stradala, eticheta de stoarfa ordinara...niste greturi si niste aere cum rar am mai vazut pe viu.

Cica EDC...ce-o fi si asta?


M-am lamurit in cateva clipe citind articolul lui Gabi Iosa (adica Iosazaur, in limbaj blogosferic). EDC= Every Day Carry...chestiile alea pe care le cari zilnic cu tine, oriunde ai merge, fara de care nu faci un pas in exteriorul locuintei, decat poate atunci cand duci gunoiul, dar nu e o regula nici asta. Ma pregateam sa-i raspund intr-un comentariu, cu liniute...zbang, zbang, zbang! Cand colo, ajung la partea cu nominalizatii invitati sa preia leapsa si vad o Andree si alta Andree...dau click si vad ca una din ele sunt eu, asa ca n-am ratat ocazia si am dat fuguta la o tigara si m-am apucat repede de scris, ca asta e o leapsa din aia la care poti da raspunsul fulger, nu trebuie mult timp de gandire. Cu scuzele de rigoare, eu o public abia azi. Asadar, iata care sunt EDC-urile mele
1.       Copilul- fara, n-am mai iesit de muuuult, de cand s-a nascut
2.      Tigarile si bricheta (ca nu se poate una fara cealalta)
3.      Telefoanele
4.      Banii, daca ii am (dar daca nu-i am, nu prea imi vine sa ies din casa)
5.      Sacosa care contine- o carte, un scutec, apa, biscuiti sau altceva de rontait si jucarii
6.      Ar trebui sa mai adaug si capul, dar pe-asta uneori il mai uit pe-acasa.

Nu-s multe, dar sunt organele mele detasabile...nu le pot separa de mine, formam un intreg. Cu siguranta aveti si voi macar cateva chestii din astea EDC. Sa nominalizez eu sau sa va las sa raspundeti care cum vreti? Hmmm...hai totusi sa fac strigare catre Loopoo, fetele din Casa Cu Nuci (am eu o banuiala ca ele au niste EDC-uri interesante), Ioana, alta Ioana, Florentin, Sfbacterie, Devo, Andres, Zina si l-as adauga si pe Mircea Vladut, dar el nu e cu lepsele, asa ca il rog macar sa-mi raspunda aici, sub forma de comentariu.

luni, 29 august 2011

Uneori, bogatia urateste…


…sau cel putin asa am eu senzatia…intipareste pe chipuri o aroganta care anuleaza efectul oricaror manevre de infrumusetare platite cu bani grei. Caci, oricat ar fi de sofisticate metodele de ingrijire si infrumusetare, ele nu pot actiona si asupra sufletului. Iar frumusetea sufletului iese la suprafata prin toti porii imbogatind sau, dimpotriva, saracind frumusetea chipului. Or, nu stiu de ce, cei bogati obisnuiesc sa-i priveasca pe ceilalti de undeva de sus, de parca banii lor le-ar da dreptul sa fie mai presus de orice, inclusiv de lege si mai ales de orice norma de bun-simt. Poate ca nu sunt toti asa, dar multi dintre ei, da. Privesc in jur cu scarba, se uratesc singuri prin atitudinea lor de falsa superioritate, poate pentru a masca alte lipsuri ale fiintei lor. Ei isi permit orice, fie ca au, fie ca n-au dreptul si in orice gest raspandesc acel aer arogant, respingator,menit sa-i indeparteze pe ceilalti, care nu sunt de acelasi calibru financiar cu ei.
Mircea Vladut a scris intr-un articol despre corespondenta dintre trup si suflet, aratand ca trasaturile fizice reflecta anumite trasaturi morale. Desi perspectiva este diferita, am sesizat imediat o oarecare legatura intre cele doua subiecte. Eu m-am gandit doar la un aspect, ce nu are legatura cu ereditatea, ci cu evolutia sociala a unui om. Am observat influenta exteriorului asupra interiorului mai degraba. O privire s-a materializat intr-un flash asupra mea, am sintetizat mental toate impresiile pe aceasta tema adunate de-a lungul timpului. Si cred cu fermitate ca sufletul imprima anumite trasaturi fizicului. Nu doar prin ochi, ci prin intreaga mimica a fetei. La fel cred ca bogatia actioneaza asupra sufletului omului, il schimba sau, pentru cei ce se nasc bogati, il formeaza intr-un anumit fel.

Filme si carti

Cu filmele nu prea le am eu…cel putin in ultimul timp, de cand mai mult citesc, televizorul a ramas undeva pe fundal. Iar pe net, nicio sansa sa rezist sa ma uit la un film…clar, nu reprezinta una din pasiunile mele. Se intampla sa ma mai uit la cate un film, dar dupa cum spuneam, in ultimul timp e ceva rar. Si nici in trecut nu ma omoram prea mult dupa ele. Irina m-a provocat sa fac un top al filmelelor care bat cartile dupa care au fost ecranizate. Greu, pentru ca in opinia mea, cartile sunt mai bune decat filmele, pentru simplul fapt ca vizualizez asa cum vrea imaginatia mea, urmand tiparele urzite de autor. Dar, pentru ca leapsa e leapsa, trebuie oarecum sa ma conformez si, chiar daca nu sunt de parere ca sunt mai bune decat cartile, totusi cel mai mult mi-au placut urmatoarele ecranizari
Heidi, fetita muntilor (o carte si un film pe care le-as regusta oricand, chiar daca am crescut)
La rascruce de vanturi
Jane Eyre
Interviu cu un vampir (pe vremuri, am cochetat putiin cu literatura de gen, acum insa nu ma mai tenteaza)

Altele nu-mi mai amintesc, asa ca imi cer scuze ca nu doar pare, ci este un top neterminat. Insa nefiind un punct forte al meu, ma bucur ca am reusit sa scriu si atat.

Nostalgie dulce-amaruie


Vine toamna...desi nu prea se vede, dat fiind ultimele zile calduroase sau frunzele inca pline de clorofila ale copacilor, ea vine si nu putem fugi de ea. Ieri am simtit o racoare ce clar nu apartine verii...si melancolia se instaleaza in mine treptat, desi toamna in sine nu e atat de neplacuta, cel putin prima parte a sa. Hmmm...dar septembrie e aproape in pragul usii, gata sa-si reverse aromele si sa trimita in tarana o parte a valului de frunze de anul acesta...restul vor cobori in octombrie, iar cele mai rezistente in noiembrie...
Dar acum, in aceasta perioada, imi amintesc de pregatirile pentru scoala, care candva alungau tristetea trecerii verii...ce frumos mai era cand mergeam sa ne cumpere cele necesare pentru scoala-rechizite, haine noi. Povesteam intr-o seara cu sotul despre asta, ca asa suntem noi, uneori stam si depanam amintiri din copilarie, descoperind adesea chestii comune, desi ne despart cativa ani buni. Placerea ce o simteam ca si copii, cand ne pregateam de inceperea scolii, aproape ca o pot simti si acum, chiar daca am depasit de mult acei ani...caietele noi, cu foile veline, ce miroseau atat de frumos, penarul, stiloul, culorile, ghiozdanul, treningul nou...le aranjam si le rearanjam de cateva ori, in fiecare zi pana incepea scoala le verificam de cateva ori, le admiram si le miroseam...acel miros de nou pe  care parca nu-l mai regasesc nicaieri...
Ceva pluteste in aer, nu-mi dau inca seama ce e...sa fie nostalgie?...toamna in sine mi se pare o nostalgie dulce-amaruie...parca mai mult ca pana acum incerc sa profit de fiecare zi, caut placere si bucurie in nimic...nimic vizibil, insa fiecare zi din aceasta perioada pare mai pretioasa...clipele, soarele, caldura...ma agat de ele si incerc sa le strecor adanc in sufletul meu, sa le pot pastra acolo...provizii pentru iarna...da, duminica mi-am pregatit cateva pungi de ardei copti pentru Revelion. In timp ce ii curatam, ma chinuiam sa imi intiparesc cat mai multe detalii din aceasta zi...cand voi scoate la iarna din congelator ardeii, imi voi aminti ziua cand i-am pregatit...stiu, pare ciudat, poate chiar un dram de nebunie...

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...