vineri, 30 noiembrie 2012

Mai întoarce, Doamne, roata...

Stiu ca de astfel de chestii n-ar trebui sa fac caz, dar nu o fac ca sa ma laud, ci pentru a aduce o raza de lumina, asa cum si eu am primit o adtfel de raza astazi. M-au sunat bunicii sa-mi ureze la multi ani, ca multi altii. Si apoi, ma suna iar bunicul meu si ma indeamna sa ma duc si la biserica. Imi spune cum sa scriu, ordonat, friumos, sa tai hartia exemplar etc., cum un bunic isi  povatuieste nepoata, chiar daca ea a parasit de mult varsta cartilor de colorat.Recunosc, nici nu-mi trecea prin minte acest lucru, sa merg la biserica. Stiu ca am scris mai demmult ca nu simt aici aceeasi solemnitate. De aceea, am ales o alta biserica, veche, micuta, langa spitalul Coltea. Era in zona vizata demine si mai fusesem in vara si inca o data, prin 2008 cu ai mei, in fuga. Azi am prins ultima jumatate de ora a slujbei. Ce pace sufleteasca am simtit, ce satisfactie! Curatata de nelinisti, usoara, altfel  am iesit de acolo, am simtit ceva schimbat. S-a cantat Multi ani traiasca, o atmosfera diferita m-a invaluit. Am cumparat un steag din pasaj de la Universitate. Si am revenit acasa coplesita de sentimente noi, invioratoare.


Ma bucur ca am mers, ca am trait o experienta noua, ce mi-a adus o stare atat de placuta in suflet. Cum va decurge restul zilei, nu stiu, insa simt ca am atins un punct ce da acestei zile un aer deosebit, deopotriva cu vremea ce a fost parca anume pentru mine, un miros de primavara am simtit, nu de iarna pe care o anunta calendarul.Ce-as mai putea cere? Poate doar o intoarcere a rotii, ca prea repede s-au dus toate, prea multi ani am ingropat fara folos, prea repede am devenit ce sunt....

La mulţi ani!

Frumoasa zi se intrevede. Astfel ca voi porni la drum mai devreme ca de obicei, promitandu-i celei mici un mic cadou, desi ea ar trebui sa-mi faca mie unul.  Cadourile mele au venit inca de ieri si le multumesc si pe aceasta cale celor ce mi-au bucurat astfel sufletul, caci multa multumire am simtit.  Acum voi iesi in oras  sa iau o portie din soarele atat de vesel. Bineinteles ca nu va lipsi o carte si poate ceva dulce dar.... mai subtire cu dulcele asta. :))  Desi astfel de plimbari fac destul de des, sunt micile bucurii pe care mi le ofer, astazi  va fi una cu gandul la cei dragi din departae, caci pe cei dragi de aici ii am cu mine.


La multi ani le urez tuturor Andreelor si Andreilor pe care ii cunosc!


 Multumesc celor ce mi-au trimis urarile lor , numai ganduri bune va doresc!

marți, 27 noiembrie 2012

De vorbă cu o cafea

Cafeaua e mai dulce cand e scaldata in razele soarelui. Nici nu mai conteaza ce zi a saptamanii este, mai ales daca nu esti un superstitios.  Eu chiar de-as fi, nu intotdeauna  imi potrivesc ceasul dupa  ora reala, asa ca azi, pentru mine, pare a fi miercuri, poate pentru ca ziua de ieri mi-a parut destul de lunga. Am gatit, m-am si plimbat, de plimbat si azi ar fi o zi ideala, mai cu seama ca e ceva mai cald, dupa cum imi pot da seama. Imi place sa vad viata curgand pe langa mine, sa culeg impresii si senzatii. Numi-am propus o directie anume, greu e ca m-a lasat caruciorul, a cedat o piulita sima tem sa o mai pun in el. E adevarat ca e cam mare, dar mi se pare normal sa mearga in carucior pe distante  mari.


In rest, pana ce nu ma vad cu toate chitantele la dosar, n-am liniste. Atatia bani transformati in petice de hartie stravezii. Nu-i deloc placut, dar...Ce sa facem, fac parte din viata. Dar parca au devenit tot mai stresante. Cand vreau sa ma relaxez, privesc cartile de pe rafturi. Dar si mai placut este sa merg printr-un anticariat si sa ma uit la cartile de acolo, chiar fara a cauta ceva anume si, bineinteles, sa plec macar cu o carte la 2 lei. De multe ori am gasit carti foarte bune in acele rafturi cu carti ieftine, e drept ca intr-o stare mai deteriorata, dar intregi. In special autori romani-Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Radu Tudoran, Augustin Buzura, Paul Goma etc., etc., daca va insir, nu mai termin. A, sa mentionez totusi cartile lui D.R.Popescu. Am gasit vreo trei titluri vechi si acum il citesc pe cel aparut cu Jurnalul-Vanatoarea regala.


Inca nu m-am decis asupra destinatiei de azi. Daca o intreb pe cea mica, o sa vrea in parc.Singura destinatie ce ne-ar satisface pe amandoua ar fi zona Obor, unde sunt si carti vechi si este si parc. Dar pe acolo am fost ieri, deci nu mai mergem si astazi.


Va las, s-a terminat cafeaua....:)

luni, 26 noiembrie 2012

Prea puţin timp pentru vise...

Visele sunt undeva la periferia realitatii. Pentru vise, prea putin timp ne ramane. Problemele cotidiene, lupta pentru sipravietuire intr-o realitate adesea cruda, ne rapeste cam toate resursele. Incerci, cand inchiziochii, sa plasmuiesti o imagine idilica, sau poate ideala, care sa-ti aduca somnul  in creierul si asa obosit,  incarcat de griji. Pentru cateva clipe sau  chiar minute, imaginea prinde oarece contur, linii inca firave o zugravesc. Si apoi, brusc, un gand marsav, una din grijile vesnice, se strecoara in minte, intunecand totul, un gol se casca in stomac si aburii somnului au disparut pentru cine stie cat timp. Prea putin timp pentru vise, cele palpabile sunt mai puternice, oricat incercisa le alungi, sa-ti iei gandul de la ele, sa risipesti aerul nefast cu care te inconjoara, parca te sufoca. Pe zi ce trece, mai grele-s toate, pe zi ce trece, sperantele se dilueaza, visele par condamnate a ramane vise si chiar li se reduce si timpul in care fiinteaza.


Coordonatele existentei imi par apasatoare, contrar vointei mele, cea mai mare parte a enegiei mi-o consuma  partea cea mai indezrabila. Ma oboseste acel gol in stomac pe care nu foamea il aduce. Si ma intreb uneori, marii artisti cum reuseau sa creeze si sa supravietuiasca in acelasi timp, caci existenta materiala presupune eforturi si concentrare ce reduc mult din tot ce ar fi necesar unui artist ca sa-si desavarseasca opera, sa-si goleasca sufletul.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Nikos Kazantzakis- Raport către El Greco

Stiam de existenta acestui autor, dar nu stiam mai nimic despre opera sa, pana nu demult, cand am citit un articol comemorativ la implinirea  a 55 de ani de la moartea lui. Ceea ce stiam se rezuma la vreo doua titluri de carti, nu avusesem pana atunci curiozitatea sa vad cum scrie.  Cateva citate mi-au starnit curiozitatea, dar nu banuiam cat de mult ma va impresiona scriitura sa. Am bantuit anticariatele si am pus mana pe cateva dintre cartile sale. Am ales sa incep cu ultima dintre ele, aparuta postum- Raport catre El Greco. Doar ce am citit prefata autorului si am stiut ca an in fata o carte mare, importanta, unica si bogata in intelesuri profunde. Mi-am aruncat privirea si pe cateva recenzii si toate ajungeau in cele din urma la

marți, 20 noiembrie 2012

Cel mai iubit dintre pământeni

Nu e nevoie sa citesti recenzii, rezumate, impresii ale altora cand vine vorba de Cel mai iubit dintre pamanteni. Este suficient sa deschizi primul volum, sa citesti prima fraza si  dorinta de a citi intreg romanul se va naste singura, fara imboldiri, fara alte argumente.  Cand ma gandesc ce mult am gresit  fugind multi ani de cartea aceasta. Fara sa pot preciza de ce, imi facusem gresita parere ca e o carte plictisitoare, greoaie, lipsita de farmec. Poate un fragment prost ales intr-un manual de limba romana ori, cine stie?  Dar acum, dupa ce deja ma indragostisem de cartile lui Marin Preda, in special dupa ce am citit Delirul, am simtit ca trebuie sa incerc si cartea pe care am evitat-o atatia ani. Si ce surpriza placuta am putut avea!

Am citit-o in septembrie, deci nu se poate spune ca influenta sa este proaspata. De atunci, alte scrieri si-au asternut  panza asupra mea. Insa  acest roman total, complex, profund nu poate fi egalat de vreuna din celelalte carti pe care le-am citit. Desi poate ca nu e cel mai interesant din perspectiva povestii in sine. Insa nu ceea ce se petrece cantareste mai mult. Gandurile, ideile, unduirea frazelor, conceptiile despre viata, despre iubire , despre moarte sau destin ocupa un loc mult mai important si rezultatul, cuprins in cele trei consistente volume, se remarca printr-o unicitate greu de definit, greu de comparat. Nu pot compara acest roman nici cu celelalte opere ale lui Marin Preda. Bogata incarcatura filosofica (doar eroul cartii are ca baza de pregatire filosofia) m-a facut sa sorb fiecare fraza cu nesat, mintea mea era dornica sa  se hraneasca si a primit ceea ce dorea.


Si din perspeciva contextului socio-istoric, marturiile, detaliile redate de autor sunt valoroase in special pentru noi cei ce nu am  trait in epoca respectiva. Chiar ma gandeam ca azi atribuim comunismului  sensul de epoca, desi, pe scara istorica, in tara noastra, durata sa de viata nu a fost foarte lunga.


Nu intru in alte detalii, nici nu ar fi nevoie, iar cartea in sine este mult prea coplesitoare ca sa-ti poti gasi cu usurinta cuvintele pentru a vorbi despre ea. Mai pot spune insa ca este una din operele de exceptie ce nu ar trebui sa lipseasca din bagajul literar al niciunui roman.

luni, 19 noiembrie 2012

Lume, unde te grăbeşti?

In ultimele luni, m-am plimbat mai mult ca de obicei prin oras, pe jos ori cu metroul. Am simtit astfel mai acut pulsul strazi, al lumii ce ma inconjoara. Ce m-a frapat si m-a dezamagit in acelasi timp a fost goana oarba a oamenilor. Parca sunt un val ce trece si te inghite, furios, intr-o viteza ce te ameteste. Nu mai sunt indivizi, snt o gloata gata sa te doboare, sa te inghita. Cu totii trec nepasatori, ca si cum n-ar vedea nimic in jur, ca si cum nu le-ar pasa de eventualele obstacole, in drumul lor spre o tinta precisa, ce pare a fi singurul lucru pe care il vad si de care le pasa.  Sunt in stare sa te darame, sa treaca prin tine, daca nu te aliniezi fluxului lor halucinant. Nu vad, nu aud, par robotizati ori hipnotizati de ceva, par ca si-au pierdut acel ceva uman. Chipuri, trupuri intr-o goana continua. Incotro va grabiti asa? Nu mai gasiti o clipa sa priviti in jur? Prea mecanic va urmati drumul, faceti aceiasi pasi alerti prin aceleasi locuri fara sa le mai vedeti. Pasii va duc singuri, setati pe o anumita viteza ce va da o impasibilitate  insipida. Raceala multimii... Acordati-va o clipa de ragaz pentru a va recapata umanitatea, nu va lasati transformati in fiinte mecanizate, sclavi ai vitezei. Incotro?

duminică, 18 noiembrie 2012

Duminicile de altădată...

Altadata, duminicile erau incarcate de o semnificatie aparte, din care prea putin se pastreaza astazi. Lumea nu mai amorteste in aceste zile, desi, intr-adevar, e o zi mai putin agitata decat celelalte.  Unii mncesc si in aceasta zi pentru ca asa e la moda acum, noi ceilalti sa nu fim privati de placerea de a face shoping, de a bea o cafea, o bere etc.  Dar nu numai pentru asta. Nici la sate, duminica nu mai e o zi de completa odihna. Cel putin pe aici, pe unde pot eu sonda terenul. Nu o data, am vazut oamen la camp, duminica, ori taind lemne prin curti sau facand alte munci rurale. Parca a disparut din farmecul zilei, ce o facea atat de distincta de celelalte, o individualiza intr-o atmosfera usor somnolenta.

 Poate ca am fost eu crescuta intr-o atmosfera mai conservatoare si de aceea mi se par ciudate devierile de la anumite standarde pe care le credeam vesnice si universal valabile. Mi-ar place ca duminicile sa aiba alt chip, mai bland, mai odihnitor, sa le petrec acasa, cu cei dragi, sa lenevim si sa ne bucuram unul de altul, sa luam pranzul acela de duminica intr-un mod mai festiv etc.

vineri, 16 noiembrie 2012

Din experienţa unei cititoare

Nu stiu ce am de nu mai reusesc sa trec de 50-60 de pagini pe zi. Evident, nici timpul nu mai e prea generos cu mine ( de parca ar fi fost vreodata:)))  )dar parca mai e si o alta cauza. Cand ingredientul principal nu e suspansul, cand anumite fraze sunt atat de pline de substanta incat te opresti sa le mai citesti o data sau chiar de doua ori, cand ritmul scriiturii e unul domol, asezat, cand consistenta este solida, in mod cert nu mai poti citi pe nerasuflate, asa cum se citesc thrillerele ori romanele politiste.  Dar nu ma deranjeaza decat sub  aspectul nerabdarii, pentru ca ma uit cu jind la atatea titluri  care mai de care maiispititoare si nu mai reusesc sa ajung la ele. Ma tot striga din biblioteca, vor sa fie deschise, citite pagina cu pagina, intelese, savurate.  Atatea lumi asteapta sa fie descoperite. Cred ca mai am nevoie de o viata ca sa le pot cuprinde pe toate.


Va reamintesc ca miercuri incepe Gaudeamus, mult asteptatul targ de carte al toamnei bucurestene. V-ati facut temele? Ce titluri va doriti in viitorul apropiat? Ce titluri va asteapta dej a in  biblioteca si nu va mai ajunge timpul pentru ele?

Eu abia astept sa vina momentul sa citesc cartile lui Dostoievski. Le privesc, dar parca nu m-am simtit pregatita. Cred ca intr-un anumit  moment suntem pregatiti pentru o anumita carte, noi trebuie sa descoperim ce anume simtim nevoia sa citim in acel moment in care alegem un nou titlu pentru a-l citi. Adesea mi s-a intamplat sa aleg o carte, sa citesc putin si sa o pun la loc apoi sa iau alta si aceeasa fie cea potrivita atunci. Fara ca prima sa nu fi fost pe gustul meu, nu vorbesc de cartile ce nu sunt pe placul meu sau de cele care m-au plictisit din prima. Ci de carti carora nu le venise momentul.

joi, 15 noiembrie 2012

Veşnicul circ

N-am mai zis nimic de politica in ultimele luni, fiin'ca m-am scarbit de tot. Si nici faptul ca suntem in plina campanie electorala nu m-a determinat pana acum sa comentez ceva. Dar in seara asta, butonand, vad o imagine cu un afis electoral lipit pe o piatra funerara, in cimitir. In prima faza m-am indignat. Pe urma, m-a pufnit rasul si mi-am zis ca de fapt, e normal sa fie puse afise electorale si in cimitire, pe cruci. Sa stie mortii cu cine trebuie sa voteze.


Oricum, mie mi se pare cam aiuristic sistemul, ca multe altele. Un deputat, senator, ce-o fi, trebuie teoretic sa reprezinte o comunitate, colegiu ii zice acum. Normal ar fi ca acel ce candideaza intr-un colegiu sa fie de acolo, din zona, sa fie unul dintre ai mai de vaza ai zonei respective, sa cunoasca  problemele de acolo, nevoile, lipsurile etc., etc. Nu sa vina nea cutare de nu stiu unde, care poate nu stie nici sa arate pe harta colegiul in care candideaza. Daramite sa aiba habar de cum stau treburile si ce vor oamenii de acolo. Stiu, vorbe inutile, creier stors degeaba.

O zi aşa cum trebuie... e ziua ei

In urma cu trei ani, emotiile si teama erau la cote maxime. Pe la 5 dupa-amiaza, venea pe lume micuta Alexandra. Nu-mi vine a crede ca a crescut asa repede, de acum nu-i mai pot spune bebitu, e domnisoara, nu?La multi ani, printesa scumpa!  Cel de sus a avut grija sa alunge umbra de neliniste ce ameninta aceasta zi ce tocmai a inceput si pe care o doresc a fi una speciala. Inurma cu doar cateva ore, stateam cu inima incordata de griji, dar iata ca nu a trecut mult si, cel putin temporar, cat sa ne putem bucura de ziua ei de nastere, unul din hopuri l-am depasit. Nici nu avem nevoie de mai mult, cadouri, tort sau altele, pot sa mai astepte. Ne e suficienrta linistea din suflete. Caci ea se bucura la fel de mult de o portie zdravana de joaca.


Astfel ca voi incerca sa dau o culoare aparte acestei zile, nu mi-am propus ceva anume, dar cu siguranta vom avea nevoie de haine groase,, la cum am tremurat in ziua ce abia a trecut. In casa e cald si bine, pijamaua vesela imi da si mie o doza de optimism, ascult respiratiile regulate ale frumosilor mei, sunt hraniti si acum au pasit in lumea viselor. Eu am ramas de veghe, cartea imi sta alaturi, asteptandu-ma sa ma cufund in paginile ei pana ce somnul ma va prinde in plasa sa. Privesc lucrurile ramase imprastiate, dar mi-e prea greu sa ma ocup de ele acum si nici n-as vrea sa le tulbur somhul. E o atmosfera calma, placuta, odihnitoare.

luni, 12 noiembrie 2012

Acasă, din nou.... la revedere, Bacău!

Si iata-ne din nou acasa, dupa un sfarsit de saptamana petrecut la Bacau, la ai mei.Sunt frantissima la ora asta, am o stare usor melancolica, la care se adauga multe griji, insa pot spune ca mi-au priit cele 3  zile. Am sarbatorit-o anticipat pe cea mica, i-a facut tatal meu un tort superb si mmmm....delicios, am reusit sa ajung si in satul bunicilor, satul copilariei mele, caci cele mai frumoase amintiri din a mea copilarie in pamantul acela si-au lasat urmele. Chiar daca a fost foarte scurta incursiunea, am profitat de fiecare minut, am meditat in gradina, unde, printre crengile pe jumatate desfrunzite, parca zaream o copila cocotata in mar ori in ciresul care de mult nu mai exista.  Am fost si la cimitir, la poalele padurii ce ma striga adesea in visele mele  si decorul oarecum nostalgic de toamna si-a lasat amprenta pe sufletul meu. Soarele usor aspru, frunzisul ruginiu, nuantat superb, pamantul rece, crizantemele in feklurite culori, toate raspandeau o aroma  dulce-amaruie, poate chiar un iz de elegie.


Si acum, acasa. Cu inspiratia imbogatita, cu mare pofta de citit, pentruca nu am avut deloc timp de carti zilele astea. Sarind somnul de amisza, pentru a putea fructifica orele intr-un program mai amplu, nu a mai fost timp de citit.  Insa am maigolit putinbibliotecile pe la bunici, pe la parinti.  Am descoperit destule carti pe care le cumparasem deja, fara sa am habar ca le au si ei.  Bineinteles ca acum am incercat sa retin cam ce exista pe acolo, sa stiu sa nu mai cumpar si eu.


Am facut sicevacumpaaturi, adica ne-am innoit cu cate ceva. Eu am primit o pijama haioasa de la mama si celei mici i-am actualizat garderoba, caci multe ramasesera mici. Acum iar am prea multe pe care nu mai stiu cum sa le pun. Dulapul geme, dar daca e sa aleg, sa ma uit, parca tot zic ca nu sunt.


 Sa vedem ce va aduce bun saptamana aceasta. Mari emotii ma coplesesc, dar trebuie sa se rezolve cumva toate problemele. Bani si iar bani. Of! Ca de asta n-am eu liniste. Dar poat ca nu ar trebui sa ma consum din cauza aceasta, atata timp cat nu am pe umeri povara obtinerii lor. Insa nu pot, suntem doi si avem aceleasi grihji de impartit, aceleasi bucurii. Nu pot ramane indiferenta. Cand ma refugiez in lumea cartilor, reusesc sa patrund intr-un alt univers, insa nu ma paraeste discernamantul.  Nu coboreu insumi in paginile cartii, doar imi imbogatesc sufletul prin ele


 Momentan, voi incerca sa profit de vremea relativ prietenoasa,  ca acusica vin zapezile si gerul si n-o sa mai pot umbla brambura.


Saptamana sa va fie asa cum va doriti!

joi, 8 noiembrie 2012

Cărticele, cărticele

Cred ca v-am innebunit cu carticelele mele, dar n-am ce va face. Cum o dau, cum n-o dau, tot despre ele imi vine sa vorbesc. O fuga am dat si pe la Kilipirim, de unde mi-am luat Povestirile unui vanator de Turgheniev, in doua volume, de la editura Minerva, la doar 6 lei.  Si chiar erau reduceri faine, dar nu la cartile cele mainoi, bineinteles. Insa pentru cei ce nu cauta neaparat ce e proaspat, sunt multe, multe carti interesante la preturi bune. Dar parca nu asta e ceea ce m-a facut sa scriu, ci cartea pe caream inceput-o ieri care pur si simplu ma fascineaza, m-a vrajit, e atat de.... perfecta, de fluida, de... altfel. Raport catre El Greco, de Nikos Kazantzakis.. As citi-o fara pauze, numai ca parca ar cere o atmosfera aparte, liniste, sa te poti delecta in tihna cu ea. Mai multe nu pot spune acum, abia am citit vreo 80 de pagini si pana la 500 mai e mult, dar v-o recomand  fara ezitare. Pur si simplu frazele ti se aeaza la suflet. Imi vine sa iau un creion sa subliniez, dar nu vreau sa o mazgalesc si mai mult ca sigur as umple-o de sublinieri. Imi raman in minte anumite pasaje, dar nu le pot reproduce mot-a-mot. Insa cand scriu recenzia voi apela cel putin la un citat.

marți, 6 noiembrie 2012

Kilipirim, târg de carte cu discount şi... altele

Maine incepe Kilipirim, la Sala Dalles, prilej de bucurie pentru iubitorii de carti. Sa speram ca vom gasi titlurile dorite la cele mai bune preturi, cel putin asa se spune. Dupa cum o spune si numele,e un targ de carte cu discount. Desi la toate targurile au fost reduceri. Aceasta ar fi pentru mine a patra editie, pana acum am fost multumita. M-am intors doldora de carti. Cel putin prima ora, cat de incanrtata sunt cand imi amintesc.De data aceadta, insa, ma tem ca voi merge mai mult sa casc gura. Sunt falita sinu cred ca acest lucru se va schimba pana la terminarea targului, adica duminica seara. Insa nu pot spune ca ma intristeaza acest lucru Am foarte multe carti pe care nu mai reusesc sa le citesc si fiecare e mai tentanta ca cealalta, de nici nu stiu pe care sa o aleg. De altfel, wish-list-ul meu nici nu e prea intins, am reusit sa imi procurcam tot ce imi doream. Mai sunt cateva arzatioare, dar slabe sanse sa le pot lua prea curand din cauza preturilor. Numai daca am noroc pe la vreun anticariat, unde se gasesc sicarti noi, adica citite, dar aparute in anul in curs.


Insa cred ca nu m-as simti bine daca as rata evenimentul, chiar daca merg numai pentru carti de copii, si, eventual, una pentru mine, depinde cum dramaluiesc finantele .  Doar ca nu voi putea marca asa cum se cuvine targul, cu multe,multe carti cumparate. La sutele de volume din biblioteca, mi-e parca nu stiu cum sa mai spun ca vreau carti.


Insa peste douasaptamani va fi Gaudeamus si poate panaatunci adun sieu ceva bani pentru padiunea mea vinovata ori nevinovata, cum vreti sa-i spuneti. Cand ma ganesc insa  la  imensele  datorii de luna aceasta, imi cam piere pofta de toate

Totusi, nu ma pot abtine a va impartasi lista mea scurta, ce contine doua titluri.  Primul din ele,  20 de ani inSiberia, de Anita Nandris-Cudla,  pe care mi-a recomandat-o Sfbacterie sfbacterie.blogspot.com, iar cel de-al doilea Ultima ispita a lui Hristos, de Nikos Kazantzakis, autor pe care l-am descoperit pe blogul bibliodevafiliala3.wordpress.com

Multumesc pe acessta cale pentru recomandari celor doi bloggeri.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Două aripi frânte prea devreme.... Recenzie Urcan bătrânul, de Pavel Dan

Povestea acestui scriitor este tragica, impresioneaza prin ea insasi, impreuna cu prozele sale scurte. Asemeni prozelor, scurta i-a fost si viata, curmata in plin avant creator, la doar treizeci de ani, de nemiloasa boala- cancerul. Din pacate, nu a apucat sa scrie mai mult, doar un volum de nuvele si povestiri, de vreo 600 de pagini, pe care ej l-am  descoperit intamplator si, rasfoindu-l, desi nu auzisem macar de autor, am decis sa il cumpar si sa il si citesc intr-un timp relativ scurt de la cumparare. Curiozitatea a fost prea mare. Dar nu a ramas nerasplatita. M-au fascinat istorioarele sale, cuprinse parca de un aer nostalgic, pe care aveam sa mi-l explic abia la sfarsit, citind cateva insemnari din jurnalul sau. Dar sa nu anticipez. Cu toate ca impresiile mele s-au cimentat mai bine dupa acele ultime pagini.

Cele mai multe povestiri au ca fundal satul ardele.nesc de la inceputul veacului trecut. Personaje pitoresti, tarani autentici, cu viata lor, cu gandurile, cu temerile si nevoile lor.  Scriitorul fructifica amintirile acumulate in satul natal pentru a zugravi o lume  desprinsa dintr-o realitate uneori idilica, alteori nemiloasa, avand ceva al ei care te atrage, un farmec al istorisirilor la gura sobei. Casele taranesti, saracacioase, campurile, gradinile, padurile, oamenii, imbracati modest, in portul traditional toate se impletesc intru creearea acestei lumi atat de autentice.  Cum mie imi plac foarte mult povestile din lumea satului,  am savurat fiecare povestire, fiecare intamplare.  Unele povestiri ilustreaza ritualurile din batrani privind inmormantarile, priveghiul. Nu lipseste fina ironie taraneasca, atat de placuta, de dreapta si neiertatoare.  Se simte un puternic accent autobiografic, cu precadere acolo unde personajul este un fiu de taran plecat la oras la scoli inalte, pierzandu-si parca ceva din conditia sa, nemaifiind nici taran adevarat, dar nici pe deplin orasean.

O emotie vie, o nostalgie dulce-amaruie  persista ca un parfum subtil asupra tuturor scrierilor sale.  E ceva pe care il deslusesti printre randurile intesate de un placut grai popular, colorat si atragator.  Satul natal al scriitorului capata trasaturile unui spatiu feeric, ii simti dragostea pentru locuri, pentru oamenii din sat.  Incat  nu poti sa nu te gandesti la faptul ca fictiunea are o proprtie destul de redusa, ca tot ce ai citit s-a intamplat poate aievea, demult, tare demult, intr-o vreme a carei aroma in zadar o cautam astazi, s-a risipit in negura timpului.

Daca nu ati citit pana acum povestirile lui Pavel Dan, vi le recomand cu mult  drag. Si cu regretul ca nu sunt mai multe, ca acest imens potential creator nu si-a putut dezvalui toate resursele.

joi, 1 noiembrie 2012

Când calendarul te ia prin surprindere

Uite ca se facu noiembrie, asa, pe nesimtite, eu credeam ca mai e putin pana vine. Asta-noapte trecuse de 12 si eu nu reuseam sa imi dau seama nici in ce zi a saptamanii suntem si nici ce data e. Ma simteam complet nestiutoare, lipsita de orice repere temporale, nu mai tineam minte cate zile au trecut de duminica sau ce am facut exavt in fiecare din ele. Pana ce am luat telefonul sa ma dumiresc. Si vad colo, pe ecran: joi, 1 noiembrie. Dezamagita. Nici nu am apucat sa-mi iau ramas bun de la octombrie. Asa ma ia pe mine timpul prin surprindere, rade de mine si-apoi pleaca mai departe, n-ar sta cu mine nici sa-l tai. Si zilele se scurg, aproape egale, oricat as incerca sa le diversific.

 De-acum stam mai mult pe acasa, nu-i vorba, ca degeaba nu stam, dar, parca, lipseste ceva.  Activitati peste activitati, din cele ce se fac de obicei la gradi, doar peste doua saptamani mai adauga comoara un anisor la micul sau buchet.  De cand e ea, parca nu mai e asa respingatoare luna noiembrie, dar tot  cenusie si mohorata imi pare, chiar si atunci cand se imbraca in straie insorite.

Uf! E o luna grea si financiar vorbind, eu nu stiu cum vom face fata, dar ca de oobicei, incerc sa nu fac din asta motiv de insomnie, caci oricum nu aduc prin zbuciumul meu vreo usurare situatiei.


Am si o usoara stare de emotie, dat fiind faptul ca aseara am discutat putin cu sotul despre ceva mai special, nu zic ce, sa nu se  strice planurile sortii. :) Ei, oricum, momentan avem multe altele care sunt prioritare, incat uneori ma intreb, totusi, noi cand si pentru ce mai traim? Doar pentru a plati diverse chestii?  Uneori, poate deveni frustrant sa vezi ca oricate sacrificii ai face, tot nu te ajungi si timp pentru tine nu-ti ramane. Desi eu sunt casnica, particip sufleteste la aceasta lupta pentru supravietuire ce se dovedeste a nu fi una asa simpla.

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...