joi, 22 iunie 2017

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII



Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de amiciție, dar și de abuz, care se creează între copii, despre vacanță și despre copiii speciali! Se întâmplă duminică, 25 iunie, de la ora 18.00, la KALEIDOSCOPE (Bvd. Mărăşti nr. 35, punct de reper: Biserica Caşin).



Evenimentul are două componente: mini-conferinţă pentru părinţi şi atelier smARTkid adresat copiilor, un eveniment marca 7 ARTE.

Speakerii evenimentului:

·         Adele Chirica, preşedinte Asociaţia pentru Dravet şi alte epilepsii rare
·         Ioana Marinescu, blogger, www.pisicapesarma.ro
·         Neacsu Teodora, învăţător, ciclul primar, Colegiul Naţional de Muzică Geroge Enescu
·   Iulia Stoian, psihoterapeut, consultant Analiza Aplicată a Comportamentului, preşedinte Asociaţia ON Institute.

Vom discuta despre provocările pe care le aduce în viaţa copiilor nostri şi a noastră relaționarea dintre copii


-           Cum pot să-mi ajut copilul să dezvolte relaţii frumoase de colegialitate la şcoală și la joacă

-           Cum învăţăm un copil tipic să interacţioneze cu un copil special?

-         Cum să colaborăm, părinții de copii tipici și părinții de copii speciali, pentru ca și cei mici să ne urmeze exemplul?

-           Cum ajut copilul să nu fie victima bullyingului şi ce pot să fac pentru copilul meu dacă s-a transformat într-un bully (agresor)?

-       Ce putem cere celorlalți și ce putem face noi înșine pentru a nu încălca drepturi și libertăți fundamentale, pentru a nu răni și a nu discrimina?

-           Ce exemple din alte sisteme de învăţământ ne-ar putea fi un model?

Evenimentul este cu intrare liberă şi se adresează părinţilor care au copii în ciclul primar, clasele I-IV. Pentru că locurile sunt limitate, iar materialele destinate atelierului pentru copii trebuie adaptate la numărul de participanţi, vă rugam să vă înscrieţi folosind adresa de email liviarosca@gmail.com şi să precizaţi numărul de adulţi şi de copii participanţi.

Evenimentul poate fi accesat pe facebook la aceasta adresa:


Asociaţia 7 ARTE este o organizaţie non-profit infiinţată în august 2015 care promovează educaţia şi cultura. SmArtkid este un proiect de educaţie experienţială care constă în ateliere creative, educative şi recreative pentru copii şi tineri.


Pentru mai multe detalii despre ateliere și echipa de implementare, accesaţi www.7arte.org

sâmbătă, 17 iunie 2017

A venit vacanța cu trenul de Franța și câteva recomandări de lectură

A venit vacanța! Sper ca astfel să reușesc să am mai mult timp pentru multitudinea de lucruri pe care nu am apucat să le fac în ultima vreme, din pricina programului plin și egal al fiecărei zile. Am reușit să citesc destul de mult, dar operațiuni ce necesită ore în șir de implicare nu prea mi-a fost dat să execut, ca de exemplu o curățenie generală. Și multe altele, dar să vedem cum voi reuși să-mi gestionez timpul. Oricum o bună parte din zi, până pe la jumătatea lui iulie, va fi destinată antrenamentelor la înot ale celei mici, iar după aceea vine ziua mea și sper să ajung la mare (de-ar fi după mine, m-aș muta acolo pe timpul verii măcar, dar asta este o altă poveste, un alt vis imposibil). Barem o săptămână și tot aș avea șansa să îmi încarc bateriile, să am la ce mă gândi încă un an. Mi-s vii în minte imagini de anul trecut, atmosfera peisajului binecuvântat - Saturn, Mangalia - mi se înmoaie ochii doar gândindu-mă la ele și să nu credeți că am făcut cine știe ce chestii memorabile pe-acolo. Să stau pur și simplu privind marea sau să mă plimb pe faleză și pe străduțele impregnate cu izul ei, să beau un pahar de sirop cu sifon în dogoarea după-amiezii, fără teamă de ultra-violete, profitând la maxim de fiecare clipă. Asta visez și nu pare mare lucru, dar totuși, nici nu-i ușor să-mi împlinesc visul. Să schimb, asemenea Dianei, răsuflările cu iz muced ale Bucureștilor cu briza aromată a mării. Toropeala de după-amiază a Mangaliei este plină de speranță și așteptare, apropierea mării te îmbie să te răcorești oricând ai dori, alergând către plajă cu sufletul plin de nerăbdare. Toate dorințele netrăite se-adună și se risipesc în larg, unde zărești siluete neclare ale vapoarelor pe care se pare că s-ar fi ascuns fericirea. 

miercuri, 31 mai 2017

Prospături editoriale sau ce-am citit recent și e musai să vă recomand

Bookfest s-a terminat, dar spiritul lui încă bântuie prin intermediul minunatelor cărți care-au plecat în sacoșe personalizate spre casele și inimile cititorilor. Am bifat trei zile de târg și m-am întors entuziasmată de acolo, cu mâinile încărcate, de mă dureau încheieturile, dar efortul a meritat. M-am întâlnit cu oameni dragi mie, scriitori pe care îi simt aproape de sufletul meu, colegi din echipa Bookhub.ro, reprezentanți ai editurilor pe care le apreciez - zile frumoase și fructuoase, pline de experiențe inedite, de cafea delicioasă, de conversații din care nu m-aș mai fi desprins. Dar să revin la cărți, pentru a vă vorbi despre ultimele mele lecturi, toate proaspete, noutăți la Bookfest. M-am apucat și de altele, dar cum încă nu sunt gata, vă spun mai multe la timpul potrivit.

„Diavoli fragili” de Radu Găvan

După cum vă spuneam și în postarea anterioară, cartea aceasta este specială, mi-a provocat niște senzații surprinzătoare. Am savurat-o, am devorat-o și am lăsat-o să mă devoreze. Credeam că știu de ce e în stare Radu Găvan, că știu la ce să mă aștept în scrierile sale, dar acum s-a întrecut pe sine și a arătat că în mâinile sale literatura se poate comporta ca un aluat pe care-l modelează după sufletul său pentru că „scriitorul este acela care își rupe bucăți din el și le pune pe hârtie.” Povestea nu este una liniară și asta o face și mai fascinantă, de fapt romanul este compus dintr-o sumedenie de povești despre întunericul din noi și de lângă noi, despre literatură și despre ce înseamnă să fii scriitori. Multe din personajele ce se perindă în paginile sale sunt scriitori, dar niciunul nu-l poți considera ca fiind personaj principal, ceea ce amplifică minunata ambiguitate în care te aruncă romanul.

Și nu pot să nu vă pomenesc cartea la care m-a trimis romanul lui Radu Găvan, care îmi stă alături de vreo săptămână - unul dintre personaje face adesea referire la „Detectivii sălbatici” de Roberto Bolano, transformându-l într-o prezență palpabilă în cadrul istorisirii sale. Evident că mi-a stârnit curiozitatea și am citit deja o treime din imensul roman al lui Bolano.

Am scris despre „Diavoli fragili” aici.
Puteți cumpăra cartea de aici.


„Povestiri din București” de Dana Fodor Mateescu


Un volum de proză scurtă care, în pofida faptului că se citește foarte repede, cuprinde texte de o profunzime mișcătoare. În spatele zâmbetelor pe care întâmplările povestite de autoare le provoacă fără doar și poate, se ascunde o melancolie care te răvășește, o undă de nostalgie pe care n-o poți ignora. Impresii culese cu un suflet de copil, păstrate în sertarele prețioase ale memoriei, din care, cu un mic efort, pot fi scoase la iveală arome, imagini, bucurii și tristeți. Cartea aceasta ne poartă printr-un București pe care îl poți intui în dosul aparatelor de aer condiționat care știrbesc fațade ale bătrânelor case, un București nu foarte îndepărtat, diferit și totuși același de acela prin care hălăduim zi de zi în goana noastră nebună.

Mai multe impresii puteți citi aici.
Puteți cumpăra cartea de aici.


„Supraveghetorul și alte povestiri” de Șerban Tomșa

Literatura și potențialul său, forța cuvântului scris, capabil să scrie istorie, să o plăsmuiască după bunul plac al celui care scrie - iată una dintre ideile în jurul căreia gravitează nuvela „Supraveghetorul”, o parabolă care se folosește de vremuri îndepărtate și incerte ale istoriei noastre pentru a parodia societatea contemporană. Dacă povestirile de inspirație istorică vă atrag, „Supraveghetorul” vă va oferi mai mult de atât căci, peste toate cele amintite, aruncă un strop de fantastic care se omogenizează complet cu restul ingredientelor. Volumul cuprinde și acele „alte povestiri”, scurte dar concentrate, ce reunesc imagini de ieri și de azi, „Portrete în mișcare”, istorioare cu tâlc rupte din realitatea ce ne înconjoară - o lectură plăcută, plină de savoare.

Am scris mai pe larg aici.
Cartea o puteți cumpăra de aici.


Mă așteaptă și alte noutăți culese de la Bookfest. Printre ele, „Mary” de Aris Fioretos, pe care tocmai o citesc. Sau volumul „Povestiri cu înjurături” de Sorin Stoica. Faulkner a poposit cu două volume în biblioteca mea - „Lumină în august” și „Pogoară-te, Moise”.

Lecturi plăcute vă doresc!





marți, 16 mai 2017

„Diavoli fragili” de Radu Găvan - un fel de jurnal de lectură

Pe Radu Găvan îl cunosc prin intermediul cărților sale, pe care le-am citit fascinată. Îmi amintesc cum în vara lui 2015, pe o plajă din Jupiter, pătrundeam în paginile romanului „Exorcizat” și mă regăseam printre rânduri, deși povestea nu era, în aparență, despre mine. Apoi a urmat „Neverland”, la fix pentru a-mi ostoi setea iscată de primul roman și, până să scrie un alt roman, i-am citit povestirile, cele două volume în format electronic - „Amurgul unui scriitor” și „Demonul și ploaia”. Scriitura lui Radu Găvan dă dependență, cu toată duritatea și întunecimile sale. Astăzi, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, se va lansa cel de-al treilea roman al său, „Diavoli fragili”, apărut la Editura Pandora M (Grup Editorial TREI), pe care am început ieri să îl citesc și n-am mai rezistat a-mi ține impresiile pentru mine până ce-l termin de citit. Stăteam pe bancă, citeam, absorbită și transpusă într-un univers al senzațiilor, din când în când mă opream și-mi simțeam entuziamul stând gata să erupă, simțeam nevoia să împărtășesc cuiva despre ceea ce citeam. De câteva ori am avut intenția de a butona pe telefon și a arunca în afara mea ceva din preaplinul acela. Nu am făcut-o, totuși. Încerc acum. Deși n-am cuvintele la mine, s-or fi rătăcit pe când trăiam în scenele tulburătoare pe care le citeam. Și, pe măsură ce înaintez, mi-aș dori să nu se mai sfârșească, să mă bucur cât mai mult de acest deliciu literar. Să culeg niște fraze pentru a exemplifica nu ar avea cine știe ce efect. Ca să poți călători în universul cărții, trebuie să o citești pe de-a-ntregul, fiecare senzație o provoacă pe următoarea, bucățile nu pot reda atmosfera în ansamblul ei. Și am mai constatat cum caut momente de deconectare totală, n-aș vrea să intervină ceva ce mi-ar putea spulbera reveria. Vă recomand cu toată convingerea „Diavoli fragili” - deși am citit doar vreo șaptezeci de pagini, mi se pare chiar mai bun decât primele două romane ale lui Radu Găvan. Revin cu o recenzie după ce voi termina lectura.

joi, 27 aprilie 2017

„Clocotul sângelui” de Irene Nemirovsky


De ceva timp, Irene Nemirovsky a intrat în vizorul meu, fără a face însă vreun pas în direcția cunoașterii operei sale, până acum. Am început cu „Clocotul sângelui”, un scurt roman din colecția Iubiri de altădată a Editurii Allfa și cred că n-aș fi putut face o alegere mai inspirată. De fapt, nici nu am bănuit vreo clipă, când am ales să citesc această carte, câte emoții va stârni în sufletul meu și nici cum unele fraze mă vor răvăși de-a dreptul prin adevărul lor necruțător. Poate că numele colecției vă sugerează ceva nițel siropos, dar și ceva clasic - ei bine, în ce privește elementele clasice, ele sunt oarecum prezente, nu însă și cele siropoase, pe care le-am putea asocia poveștilor de dragoste. Într-adevăr, avem de-a face cu dragostea, din plin, în diferite forme, bântuind parcă ținuturile provinciale ce constituie fundalul poveștii căreia ne face părtași Irene Nemirovsky. O poveste care antrenează de fapt mai multe povești și în toate dragostea este cea care face și desface. Iar în aer plutește o nostalgie dureroasă plămădită din acel sânge care cândva colocotea și, poate, într-un fel, continuă să clocotească, mai domol, atunci când tinerețea a devenit amintire. 

Sunt ca un câine bătrân care se uită cum dansează șoarecii. I-am întrebat pe Francois și pe Helene dacă simt același lucru. Râzând, mi-au răspuns că sunt un egoist bătrân, că ei - slavă Domnului! - sunt mereu apropiați de copiii lor. Cum să nu! Am impresia că își fac o grămadă de iluzii. Dacă și-ar vedea aievea tinerețea, s-ar îngrozi. Sau mai degrabă nu ar recunoaște-o. Ar trece pe lângă ea spunând: „Dragostea asta, visurile astea, pasiunea asta ne sunt străine.” Propria lor tinerețe.. Și atunci, cum ar putea să o înțeleagă pe a altora? (pag. 22)

Iubiri de altădată, iubiri de azi și de mâine își dispută supremația în decorul idilic al unui sat francez, cu domenii despărțite de păduri întunecoase, în care multe s-ar putea întâmpla - săruturi păcătoase, pe malul apei, ascunse de trunchiurile bătrâne ale copacilor. Fiori ce renasc ca din neant, invocând trecutul pentru a contracara un prezent cu  nimic mai prihănit. Ce e azi a mai fost cândva și, fără îndoială, va mai fi și mâine, și peste ani și ani. Legile nescrise ale iubirii. Legile nescrise ale vieții. Implacabile, inevitabile, perpetuându-și cu nonșalanță puterea, îngenunchind oameni fără să țină seama nici de morală, nici de principii. 

Voiam să plece, de parcă aș fi așteptat pe cineva. Chiar așa, îmi așteptam tinerețea. Dacă ne-am întoarce mai des către trecut, către această dulceață supremă, amintirea anilor trecuți ne-ar vizita mai des. În schimb, lăsăm trecutul să doarmă în noi, ba chiar, mai rău, îl lăsăm să moară, să putrezească, așa încât la maturitate numim „naivitate”, „neghiobie” elanul generos al inimii, care ne-a însuflețit la douăzeci de ani... (pag. 95)

Sensibilă fără a fi dulceagă, scriitura lui Irene Nemirovsky pătrunde ca un pumnal bine ascuțit în sufletul cititorului, oferind surprize generoase, emoționante, aruncând stropi acizi peste destinele pe care le pune pe tapet. Silvio, un bărbat în vârstă retras în ținuturile natale după o viață aventuroasă, pare că-și folosește solitudinea pentru a retrăi în minte tumultul tinereții pe care nu și-a putut-o scoate din suflet. Spectator discret al altor vieți ce se deschid în preajma sa, evocă într-o notă relativ distantă ceea ce vede, fără a oferi, cel puțin în aparență, indicii despre sine. Perspectiva narativă masculină folosită de o scriitoare implică o bună cunoaștere a sexului opus sub aspect psihic și moral. Demersul îi reușește de minune lui Nemirovsky, aproape uiți că ai în față un roman scris de o femeie, roman care, deși este scurt, dacă ai în vedere numărul paginilor, este totodată unul dens, plin de intensitate. Îl poți citi pe îndelete, digerând în tihnă frazele, căutând dedesubturile, meditând la cele transmise. Dar îl poți citi și alert, pentru că întâmplările evocate au potențial să țină cititorul aproape, zgândărindu-i curiozitatea. 

Abia aștept să citesc și alte romane ale acestei scriitoare, mai cu seamă că pe acesta nu l-am putut lăsa deoparte până ce nu l-am terminat, a exercitat asupra mea o forță irezistibilă. 


Cartea este disponibilă pe site-ul editurii

vineri, 21 aprilie 2017

"Tocilara" de Holly Smale - recenzie scrisă de fiica mea de 12 ani

Am citit cartea aceasta şi mi-a plăcut foarte mult. Apoi i-am dat-o fiicei mele, Bianca, să o citească şi ea. A fost foarte încântată de carte într-atât încât apoi a şi scris într-un scurt text impresiile sale.



Această carte este una dintre cărțile mele preferate. Te face să vrei să o citești. Te face să stai cu sufletul la gură, aflând cât mai repede ce va urma.
Am apreciat foarte mult că autoarea a scos în evidență faptul că din ceva rău poate ieși ceva bun sau că nu e bine să renunțăm oricât de greu ar fi. Sau a arătat că trebuie mereu să fim noi înșine, chiar dacă unii oameni nu ne iau în serios. Arată că mereu trebuie să lupți, mai bine spus. Arată că imposibilul poate deveni realitate, chiar dacă nu crezi. Simt că această carte m-a inspirat cu adevărat. Dacă ar fi să descriu această carte într-un cuvânt ar fi  “încercare”. Știu, pare cam ciudat, dar de fapt chiar ăsta ar fi.
Fiindcă esența acestei cărți este că mereu trebuie să încercăm, chiar dacă dăm greș, mereu trebuie să încercăm, până reușim ce ne propunem.
Asta simt eu ! Și sinceră să fiu cred că este cea mai bună carte pe care am citit-o. La nici o carte nu am mai simțit acest sentiment de bucurie pe care l-am avut la aceasta.
Și cel mai rău sentiment trăit în această carte este când ea se termină.
E cel mai groaznic sentiment ! Te face să aștepți cu nerăbdare volumul care urmează... Ei bine asta fac eu ! Aștept ...


vineri, 7 aprilie 2017

„Vandalii” - Alexandru Ioan Despina

Știam de cartea aceasta încă de când a apărut dar, cumva, am pierdut-o din vedere de-a lungul timpului, cum s-a întâmplat cu multe altele, în torentul de noi apariții ce ne mătură periodic sufletul doritor de lecturi încântătoare. Și iată că mi-a ieșit în cale de curând. Cu coperta aceea care mă fascinase în urmă cu vreo 3 ani și care îmi sugera oarecum altceva decât ceea ce am găsit de fapt în interior. O surpriză - și mie îmi plac surprizele. Iar cele livrești sunt și mai plăcute, pentru că nu se epuizează în câteva clipe, ci se întind pe parcursul lecturii care poate dura câteva zile.

„Vandalii” nu are structura unui roman, ci reunește o sumă de tablouri literare în care se perindă oarecum aceleași personaje. Per ansamblu, întâmplările se desfășoară în același spațiu - un bloc de nefamiliști populat de personaje colorate și la propriu și la figurat. Și asta întărește senzația că ar putea fi un roman dar, citind, îți dai seama că e și nu e. Un fir narativ continuu care să lege textele între ele nu avem, însă fiecare povestire își are intriga sa. Episoade din viața celor care-și duc traiul în blocul acela mizer de nefamiliști se succed amețitor, captivante și amuzante deopotrivă, oferind o perspectivă din interior asupra acestei lumi oripilant de familiare -țiganii de care ne împiedicăm la tot pasul prin oraș, veșnic cu ochii după bani, dornici să-i obțină cât mai ușor și mai repede, fără prea multă minte dar, totuși, descurcăreți, indiferent ce ar presupune acest lucru. 

Limbajul pitoresc, argotic pune în valoare ineditul întâmplărilor dar și pe protagoniștii lor, cu nume pe potriva atmosferei - Armeon, Mirinda, Corcodel, Rromel, Istronom and so on. Furtișagurile sunt un mod de viață, relațiile amoroase par să nu cunoască reguli și nici opreliști, chiar dacă uneori trebuie să escaladezi țeava de gaz ca să ajungi la ibovnică. Apartamentele sunt călcate de hoți în mod frecvent și nu-i de mirare, când hoții locuiesc pe același palier sau un etaj mai jos, încât, dacă pleci la „facultate”, în scopuri științifice, de aprofundare a meseriilor răspândite prin bloc, te poți trezi că ți-a dispărut până și sufrageria.

„Prin aerul cețos și rece al dimineții răzbătea de afară vocea baritonală a unui căldărar îmbrăcat în zdrențe, ce striga cât îl țineau bojocii ceva pe limba sa încâlcită, de toți auzită, dar de nimeni înțeleasă, atrăgând asupra lui atenția câinilor fără stăpân și trezindu-i din somn pe toți oamenii din bloc.  Rromel, care la ora aceea pândea ca vecinul de dedesubt să plece de-acasă pentru a-i intra în apartament pe fereastră și a-și face de cap cu voluptoasa sa nevastă, ieși numaidecât pe geam, iar, când văzu despre ce-i vorba, se îmbrăcă rapid cu un palton găsit zilele trecute într-un tomberon, și se duse să ciocăne la ușa lui Armeon.” (pag.86)

E plină cărticica aceasta de astfel de momente pline de haz, care satirizează, în fond, întreaga societate românească, pentru că personajele acoperă o paletă foarte largă de tipologii prezente în spațiul în care vrem- nu vrem trăim. Chiar dacă unele întâmplări pot părea neverosimile, asta nu diminuează cu nimic plăcerea lecturii, dimpotrivă. Pe alocuri am perceput oarece stângăcii, însă ele se pierd în vârtejul narativ care te captivează. Bucățile rupte dintr-o realitate atât de apropiată au ceva care atrage - să fie oare nuanțele pestrițe ce răzbat dinspre „eroii” blocului 4A? sau modul în care viețile lor ne sunt relatate, cu  un umor plin de savoare, dar și cu fină ironie? Nu e o capodoperă și nici măcar o revelație, dar e o carte interesantă și mi-a plăcut stilul în care este scrisă, limbajul bogat, epicul ce pulsează la fiecare pagină, dezvăluind o lume cu un însemnat potențial literar, în pofida faptului că incultura mustește din personajele ce-o animă. 

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, Libris.ro sau la Cărturești

miercuri, 5 aprilie 2017

Cărți citite recent

În ultimele săptămâni am reușit să citesc destul de mult, poate și datorită faptului că am nimerit numai cărți bune și foarte bune, dar și citind în paralel, metodă care s-a dovedit una eficientă și de natură a-mi satisface parțial impulsul de a citi deodată toate cărțile ce mă tentează la un moment dat. Spun „la un moment dat” pentru că, deși îmi doresc să citesc cea mai mare parte a cărților pe care le am (nu mai zic de alea pe care încă nu le am), se întâmplă ca, într-un moment determinat, să fiu atrasă în mod deosebit doar de unele dintre ele, simțind o dorință arzătoare de a le citi atunci dacă s-ar putea. Evident, e imposibil să fac asta. Pot merge în paralel cu cel mult trei cărți, dacă sunt extrem de diferite, dar cel mai bine este cu două. Și ca să n-o mai lungesc, așa cum îmi este obiceiul, să vă spun ce am citit.

Gabriel García Márquez – „Fantastica și trista poveste a Candidei Eréndira și a nesăbuitei sale bunici”

Marian Ilea – „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”

sâmbătă, 11 martie 2017

„Ochiul furtunii” de Patrick White

Pentru că într-una dintre cărțile citite de curând Australia apăruse fugitiv ca fundal al unor întâmplări și dându-mi seama că pe acolo nu poposisem în călătoriile mele livrești, am ales romanul lui Patrick White pentru a face o incursiune mai complexă. Nu auzisem până de curând de acest scriitor care a primit Nobelul pentru Literatură în anul 1973 (o altă noutate pentru mine) și, cumva, amănuntul mi-a stârnit curiozitatea. Ia să văd cum se prezintă literatura australiană, prin intermediul acestei voci - care s-a dovedit a fi una atipică, în pofida aparențelor clasice. Am parcurs destul de anevoios la început volumul consistent, ce se apropie de 700 de pagini (în ultima vreme, am îndrăznit să citesc cărți groase în paralel cu altele mai subțirele și am avut spor). Din primele pagini am făcut cunoștință cu Elizabeth Hunter, cândva o femeie fatală, a cărei frumusețe îi subjuga pe cei ce ajungeau să îi fie în preajmă, în prezent țintuită la pat de un accident cerebral, la o vârstă înaintată, dar încă exercitându-și atracția înrobitoare asupra celor din jurul său.

După o căsnicie pe care abia târziu o prețuiește și o viață din care a căutat întotdeauna să culeagă admirația celorlalți și să domine cât mai mult viețile altora, Elizabeth - o epavă a celei de odinioară, își duce traiul insipid în vechea și imensa sa casă, înconjurată de infirmierele ce fac exces de zel în a o îngriji - o femeie încă bogată, ce poartă pe chipul străveziu urmele strălucirii de odinioară și, mai ales, ale patimilor care cândva făceau din ea o apariție extraordinară.

luni, 6 martie 2017

Charles Bukowski - „Hollywood”

Într-un interval destul de scurt (vreo două luni) am reușit să citesc trei dintre cărțile lui Bukowski și am început și o a patra, în limba engleză, care habar n-am dacă a fost până acum tradusă în română - Notes of a Dirty Old Man. N-am rezistat când am găsit-o la Antic Exlibris cu doar 9,99 lei. Dar nu despre aceasta vreau să vă vorbesc acum, ci despre „Hollywood”, unul dintre cele șase romane ale scriitorului american. Titlul și fundalul acestui roman nu m-ar fi atras în mod obișnuit. Nu mă dau în vânt după filme și nici după strălucitoarea lume a Hollywood-ului (care, fie vorba între noi, e strălucitoare numai în aparență, altfel, e plină de putregaiuri), așa că am avut oarece reticențe, singurul imbold fiind paternitatea cărții. Și ar mai fi faptul că nu prea mai aveam altceva la îndemână care să poarte semnătura lui Bukowski, dacă exclud romanul „Femei”, pe care îl las pe mai târziu pentru că am eu un feeling că e cel mai bun. Așa cum la Marquez amân „veacul de singurătate”.

Recunosc, sunt genul de cititor care dezvoltă pasiuni complete față de anumiți scriitori și atunci pornesc de fiecare dată la drum cu oarece îngăduință dar și cu anumite așteptări. Uneori pot avea și dezamăgiri sau schimbări de optică. În cazul lui Modiano, de exemplu, entuziasmul nu mi-a fost atât de intens citind „Iarba nopților” cum a fost în cazul altor romane ale sale citite în urmă cu ceva timp.

duminică, 12 februarie 2017

„Ultimul vine corbul” - Italo Calvino

Ultimul vine corbul - Italo Calvino
Un mănunchi de povestiri - dar câtă substanță închisă în fiecare text, ca în sticluțe migălos plăsmuite, cu forme diverse, dichisite. Am parcurs povestirile în ordinea înlănțuirii lor, deși unul dintre avantajele volumelor de proză scurtă este posibilitatea de a alege orice ordine dorești în lectura textelor. Și-am început cu primele povestiri, care deschid timid drumul către celelalte, fără să-ți dea vreun indiciu, în naivitatea lor aparentă, despre ceea ce urmează. Spre exemplu, prima dintre ele, „Într-o după-amiază, Adam” aduce în lumina reflectoarelor o parte a universului privită cu mult prea puțină atenție - lumea animalelor și a plantelor dintr-o grădină, o sumedenie de universuri miniaturale privite ca printr-o lupă. 





„Libereso își întredeschise palmele și o lăsă să se uite înăuntru. Avea mâinile pline de gândăcei-de-trandafir: gândăcei de toate culorile. Cei mai frumoși erau cei verzi, dar mai erau și roșietici și negri, ba unul chiar turcoaz.” (pag.14)

„Au ajuns lângă vaporul cu bordurile înnegrite de straturi vechi de pucioasă, pline de mucegai, cu palisadele rupte și răsucite profilate pe cerul de un albastru curat. O barbă de alge putrezite urca și-l acoperea de la chilă în sus, iar vopseaua veche și coșcovită se scorojea pe bucăți mari.” (pag. 21)

Și în povestirile următoare ai senzația că autorul a așezat o oglindă în care se reflectă, altfel, ceea ce vedem fără să privim. Niciun element nu-mi dădea de bănuit că, ulterior, povestirile vor deveni din ce în ce mai întunecate, extrăgând din viața în anii de război seva vâscoasă a naturii umane. Războiul e undeva în jur, prezent chiar și când a rămas în urmă, dezvăluind imagini și trăiri niciodată pe deplin explicate, în pofida limbajului bogat, dar puternic sugerate. 

„Hotelul acela mare, nu de multă vreme degradat la rangul de cazarmă și de închisoare, nu avea obiecte care să fie de folos sufletului ca să dea concretețe sentimentului aceluia de libertate pierdută, cum ar fi gratiile sau meterezele.” (pag.86)

Frumusețea scriiturii lui Italo Calvino o percepi într-o anumită măsură când ai textul în față, dar în toată splendoarea ei o admiri abia după ce ai închis cartea și, cu ochii minții, revezi scene, clișee, te zvârcolești fără să vrei în aerul încărcat de aburul dens și straniu al fricii. Nu știu cum se face, dar delicatețea și materia brută se armonizează de minune în aceste povestiri. Personajele lui Calvino provin dintr-un mediu primitiv, chipurile și îmbrăcămintea le sunt grosolane, dar sufletele au o sensibilitate pe care nu o poți ignora. Și acest aspect poate fi remarcat în aproape toate povestirile. Unele sunt triste, altele stârnesc zâmbete. Volumul are un carcater unitar, prozele au ceva comun, ceva ce ține de stil și de atmosferă, fără ca altfel să poți spune că ar semăna una cu alta. Întâmplările imortalizate în paginile cărții acoperă un spectru larg - avem și copii care se joacă pe o epavă, dar și o bandă care jefuiește o patiserie, căzând pradă mai degrabă ispitelor dulci decât banilor. În alte povestiri, moartea izbește nemilos, cruzimea atinge cote extrem de înalte, ce-ți amintesc cumva de capul unui șarpe zdrobit la nesfârșit cu un bocanc greu („Unul dintre cei trei este încă în viață”). Mizeria și sărăcia domnesc peste tot, încât unii oameni ajung să spună „Dormim ca niște câini” - titlul unei povestiri, alții așteaptă cu nerăbdare sosirea marinarilor în dughenele din port pentru a face rost de niscaiva dolari. 

Pentru Calvino, claritatea finalurilor nu reprezintă un scop, adeseori povestirile sale rămân în coadă de pește, alteori inserează sugestii asupra deznodământului, dar, cu toate acestea, nu e ca și cum ai citi bancuri seci. Pe măsură ce citești, îți dai seama că nu are importanță finalitatea unei anumite întâmplări, ci ceea ce ea reușește să transmită. Am lăsat voit la urmă povestirea ce dă titlul volumului - „Ultimul vine corbul”, pentru că mi s-a părut a fi una dintre cele mai strălucite, plină de simbolistică, imprevizibilă până spre ultimele fraze, în care se concentrează întreg mesajul emoțional. 

„Conurile din vârfurile copacilor de pe malul celălalt, de ce, mă rog, se vedeau, dar nu puteau fi atinse? De ce exista distanța aceea goală între el și lucruri? De ce conurile care erau una cu el, în ochii băiatului, stăteau tocmai acolo, departe? (...) Era o senzație de gol, ca o mângâiere: golul acela al țevii de pușcă ce se prelungea în aer și se umplea cu glonțul, până acolo la con, la veveriță, la piatra albă, la floarea de mac.” (pag.124)

Mi-a plăcut stilul inedit al lui Italo Calvino, acum înțeleg de ce mi se recomanda asiduu „Dacă într-o noapte de iarnă, un călător”, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale. Și mai am la dispoziție și alte cărți ale scriitorului italian - „Cărarea cuiburilor de păianjen” sau „Orașele invizibile”. Mă bucur însă că am făcut cunoștință cu el printr-un volum de proză scurtă. Mi-am făcut un fel de obicei din a proceda astfel, acolo unde am această posibilitate. Și pot spune că, în ultima vreme, chiar am acordat mai multă atenție acestui gen de proză și am fost mai mult decât încântată. 


Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii

vineri, 27 ianuarie 2017

Ce mai citesc, ce-am mai citit

O să mai treacă vreo câteva zile până ce termin „Shantaram”. Avansez destul de repede pentru că acțiunea și atmosfera m-au prins, dar, totuși, e așa de mare și de grea, încât nu pot s-o iau chiar peste tot cu mine, astfel că n-am cum citi pe cât de mult mi-aș dori. Am luat-o totuși de vreo două ori când am mers la bazin, să-mi țină de urât până termină cea mică ora de înot și cred că arătam destul de ciudat, mai ales când am ieșit din școală și-am mers să fumez undeva în apropiere. Pe frigul ăsta, cu vântul întorcându-mi pagina, mă chinuiam să rămân pe străzile Bombayului, să simt aromele orașului și-ale mâncărurilor, cu gândul la un chai sorbit printr-un cub de zahăr ținut între buze. Deh, India e departe, dar o pot adulmeca deschizând copertele tari și roșii.

În paralel citesc un roman de-al lui Bukowski. Dintre „Femei” și „Șuncă pe pâine”, l-am ales pe ultimul, intuind că primul o să-mi placă mai mult (așa-mi place mie, să las ce e mai bun la urmă, să-mi dreg gustul). Din cât am citit până acum, îmi dau seama de importanța acestui roman în înțelegerea operei lui Bukowski în ansamblu. Așadar, pentru mine e doar începutul. :) În viitorul apropiat vreau să citesc și cele cinci cărți ale lui Vonnegut pe care le am în engleză (din păcate nu și una pe care mi-o doream în mod deosebit, fiindu-mi recomandată cu mult patos - „Fii binecuvântat, domnule Rosewater” - dar nu e timpul pierdut, voi face rost și de aceea, să le citesc eu pe celelalte mai întâi. Și în afara unor astfel de giganți (apropo, oare ce voi citi de la Marquez anul ăsta?), am o sumedenie de dorințe livrești - cărți, mai noi sau mai vechi, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute.

Cred că am uitat să vă semnalez textul despre „Peripețiile lui Nastratin Hogea, pe Bookhub.

Am mai citit între timp și „Iarba nopților” de Patrick Modiano, dar n-am apucat să scriu despre ea, deși mi s-a părut ușor diferită de celelalte - urmează rețeta lui Modiano, dar are și ceva în plus. Poate voi scrie despre ea până la urmă. Dacă găsesc timp. :)

joi, 19 ianuarie 2017

Dragoste la 17,50$ - Charles Bukowski


Mi-a plăcut mult de tot cum scrie Bukowski, așa cum l-am cunoscut prin intermediul acestui volum de povestiri tradus și la noi către finalul lui 2016 cu titlul „Dragoste la 17,50$”. Titlul original este „South of no North” și am căutat să descopăr cărei povestiri îi aparține - ori poate este un titlu generic, izvorât din atmosfera și mesajul prozelor. Și cel ales pentru ediția în limba română mi se pare foarte inspirat, căci are  o anumită rezonanță. Cert este că o nouă pasiune literară și-a făcut loc pe rafturile minții mele și am fost dezamăgită să descopăr că nu am o altă carte a acestui scriitor în bibliotecă (cel puțin azi și mâine, pentru că mi-am comandat deja „Femei” și „Șuncă pe pâine”, la prețuri tentante).

Revenind la volumul pe care l-am citit și la stilul lui Charles Bukowski, vă avertizez. Nu e pentru oricine. Poate să nu vă placă deloc sau să vă placă atât de mult cât mi-a plăcut mie. Dacă mă raportez la steluțele care se dau pe Goodreads, ei bine, ori îi dai 5 stele, ori una, maxim două, pentru că Bukowski țintește extremele. Fie îl admiri, fie îl dai dracului. Eu mă situez în prima categorie. Da, scrie vulgar, iar personajele lui nu-s tocmai cele mai simpatice ființe și nici prea duse pe la biserică nu sunt. Și totuși, sunt extraordinare povestirile acestea. Scăldându-se în seva depravării, Henry Chinaski și oamenii cu care se intersectează pe străzi, prin hoteluri de doi bani și prin baruri infecte sunt în căutarea fericirii așa cum o înțeleg ei - ea poate însemna o sticlă de whiskey bun, o sumă de bani care să le permită să-și plătească chiria sau o partidă de amor ca-n filme cu o târfă la fel de beată (sau, de ce nu?, cu un manechin).

Am scris despre acest volum de povestiri pe Bookhub.ro și tot acolo găsiți și câteva citate, ca să vă faceți o idee. :)

Puteți cumpăra cartea de aici.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Printre cărți și nămeți

Iarnă, cărți - căldura casei și frigul de afară. Zăpada asta care dă atâtea bătăi de cap e singura care îmi face iarna mai suportabilă. Simt frigul la fel de intens, dar mai plăcut, atunci când mă joc în zăpadă ca un copil și mi-e ușor să fac asta când ies cu fiică mea afară. Singură, aș arăta ciudat, dar așa, trântită în nămeți cu fața în sus, alături de ea, privind relaxată cerul pe care norii se grăbesc nu se știe unde, viața pare să aibă alt gust. Și uit de problemele de oameni mari, pe care frământările mele oricum nu le rezolvă. Mă întorc în casă și pun ochii pe „ceasolvul” cu copertă roșie și a sa mandală fascinantă. Luni am primit un telefon de la un curier care mi-a adus „Peripețiile lui Nastratin Hogea”, de la Editura Herald - arată spelndid cartea asta, coperta lucioasă și grafica orientală te îmbie la lectură.




Ceva mai târziu, în aceeași zi, un alt curier mă contactează. Un pachet greu ajunge în brațele mele. Îl desfac și uimirea mi se așterne pe chip - descopăr înăuntru „Shantaram”, în noua ediție ce le reunește pe cele două ale ediției anterioare. Ditamai cartea de vreo 900 pagini mă sperie întru câtva. Nu pentru mult timp, căci n-am rezistat mult până să o deschid și să pătrund în acțiunea ei și mai ales pe tărâmurile exotice pe care le explorează. Așa că am călătorit în Bombay și apoi Sunder, un sat din nordul Indiei. Acum sunt în drum spre Bombay, un scurt popas într-o tavernă ilegală din Aurangabad, după ce Shantaram (care până nu demult era Lindsay sau Linbaba) respinsese și cedase o femeie ușoară prietenului și ghidului său Prabaker. Știu că prea mult nu pricepeți din ce zic eu aici, dar ați prins ideea - povestea te acaparează atât de mult, încât ești acolo. Mai e cale lungă până s-or termina aceste 900 de pagini. Printre ele, strecor peripeții de-ale lui Nastratin, care mă face să râd dar și să meditez la vorbele sale de duh.



Pe Kindle mă așteaptă ce-a mai rămas din „Of mice and men”. Și, desigur, vreo cinci romane ale lui Vonnegut. Păcat că n-am nimic în original de Bukowski. Și, din ce văd, nici în română, treabă care trebuie să se schimbe. :))) Dar am ce citi, din fericire. Mai mult decât pot duce. Și poftă am, nu glumă.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Despre „Măștile fricii” ... și alți demoni :)

În Ajun de Crăciun, la ceas de seară, cam pe când se adună colindătorii pe la casele lor, am primit pachetul ce ascundea această minunată carte ( bine, pe atunci nu știam eu cât de mult o să-mi placă, eram încă mânată de curiozitate și lipsită de certitudini). Un moment magic a fost acela în care am deschis febril pachetul, rupând hârtia, și am descoperit dedicația pe care cartea o purta.

Am fotografiat-o în dreptul bradului, pentru că a fost unul dintre cadourile pe care mi le-a adus Moș Crăciun. :) M-am bucurat ca un copil și am început să citesc cartea în paralel cu cea în limba engleză, despre care v-am vorbit aici. Greu de crezut, dar în pofida agitației și a  atmosferei specifice sărbătorilor de iarnă, am reușit să dedic destul de mult timp lecturii (avânt ce a continuat și acum, la început de an). Mi-a plăcut mult acest roman, atât pentru poveste și personaje, cât și pentru stilul în care este scris și ideile ce stau la baza lui. Atât de mult încât l-am recomandat și altora nu doar în scris, ci și personal și, din ce știu, entuziasmul a fost la fel de intens.


...un roman care te răscolește, sapă în întunecimile conștiinței folosind ca unelte delicatețea și brutalitatea. În același timp. Fără să lase timp de vreun respiro. Povestea este tristă în esența ei și este dominată de fricile care se ascund în fiecare dintre noi, purtând felurite măști. 

Recenzia în întregime o puteți citi pe Bookhub.

Cartea o puteți comanda de pe elefant.ro sau de pe Libris.ro.

P.S. Mi-am propus să mă ocup mai mult de blog anul acesta. Sper să reușesc, căci pe lângă preocupările mele livrești am atâtea alte nebunii ce-mi consumă prețiosul timp al vieții. :)

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

„Where’d you go, Bernadette” de Maria Semple

Iată că am reușit să definitivez textul despre cartea în limba engleză primită în dar. Un motiv în plus pentru a vă atrage atenția asupra acestui roman este faptul că va fi tradus în limba română în decursul acestui an, așa cum ne anunță Editura Litera.

Cu adevărat „A moving, smart page-turner…” așa cum o caracterizează John Green. O lectură lejeră și captivantă, ideală pentru zilele de vacanță, ce m-a ținut în priză chiar și în noaptea dintre ani (rămăseseră vreo 30 de pagini, cu care mi-am asezonat petrecerea de revelion). - recenzia completă o găsiți aici

 So, „Where’d you go, Bernadette” ?





Cartea poate fi achiziționată de pe okian.ro

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...