miercuri, 29 februarie 2012

Un gust amar

Am gasit ceva ce a dat gust acestei zile, dar din nefericire un gust amar, chiar foarte amar. A trebuit sa trec prin momente de tremurat si fizic si psihic, in care sa nu-mi gasesc cuvintele, in care nu stiam ce raspunsuri sa ofer, constienta fiind ca argumente de aparare nu aveam. O zi in care am inteles ca avantajele societatii capitaliste nu-mi apartin catusi de putin, ca ma aflu pe o baricada oropsita, ostila. O zi in care lacrimile de furie mi-au jucat in ochi, refuzand sa curga pe obrajii mei. M-am saturat de umilinta, m-am saturat sa joc intr-o parodie a vietii al carei scenariu nu l-am acceptat.

29 februarie


Ziua de azi este inedita, desi pare la fel ca oricare alta. Doar o data la patru ani putem spune ca ne aflam in 29 februarie, ca si cum ni se ofera o zi in plus de trait o data la patru ani. Nu e doar ultima zi de iarna calendaristic vorbind a acestui an, e o zi mai altfel, sau cel putin eu vreau sa o consider altfel, desi stiu ca nu detin ingredientele pentru a o face sa fie asa. Nu pot sa nu ma gandesc azi la ziua de maine, la faptul ca

Mostenirea, de Katherine Webb


Cartea asta iti suscita interesul din prima pagina. O poveste ce te poarta din prezent in trecut si apoi iar in prezent, explorand pe indelete misterele ce au marcat existenta unei familii mai bine de un secol. Povestea se desfasoara pe fundalul unui conac englezesc impresionant, incarcat de multa istorie si secrete bine pazite, pe care Erica, una din mostenitoarele conacului, incearca sa le descopere.

Cartea este savuroasa, atmosfera cu aer vechi, presarata cu clisee alb-gri, ca niste fotografii prafuite si ingalbenite de timp, te subjuga si te face parte la aceasta istorie de familie intunecata.

marți, 28 februarie 2012

Da, a fi casnic inseamna sa fii nimic...


Ziua de azi mi se pare searbada, nu am idee ce voi face si parca nici potentialele chestii ce le-as putea bifa nu sunt prea incantatoare. Parca e prea multa monotonie. In afara de chestiile pentru mine, pe care le pot face doar in anumite momente (si, daca e sa ma iau dupa noaptea trecuta, nici atunci nu am dreptul la tabieturile mele), restul mi se par neatragatoare. Ceva de genul- iar? Stiu ca solutia in astfel de momente ar putea fi o schimbare de peisaj. Nu e prea placut in jurul blocului de cand s-a mai topit din zapada. E o imagine dezolanta, cu zapada aia urata, murdara, cu fecalele ce nu s-au volatilizat

Ni se mai pregateste ceva!


Cu cuvintele mele, va zic ca am citit ca fmi-ul si nu mai stiu care institutie europeana au cerut Romaniei liberalizarea preturilor la gaze si energie electrica, pentru ca preturile sa se alinieze la cele din blocul comunitar. Asta mi se pare inca o forma de exterminare mascata. Cica guvernul trebuie sa evalueze consumatorii si sa-i identifice pe aia care nu vor putea sa plateasca acele sume si sa le acorde un mic ajutor. In aceasta categorie se vor incadra probabil cei cu venituri foarte, foarte mici, eventual fara niciun venit dar cu

luni, 27 februarie 2012

Etern- Femininul ne trage in sus


In fiecare zi sau aproape studiez site-ul Elefant.ro in cautare de carti interesante, asteptand o promotie favorabila, descoperind noi titluri pe care le iau in vizor. Zilele astea se afla in desfasurare promotia Etern- Femininul ne trage in sus, cu reduceri intre 10-50% la cartile ce au tangenta cu sus-numitul subiect.

Am rasfoit lista si va pot face cateva recomandari, de fapt sunt cateva carti pe care le-as vrea neaparat, altele pe care as vrea sa le citesc, dar sa zicem ca ar mai putea astepta. 

Dupa week-end, nu prea optimista


Week-end-ul a trecut fara prea multe lucruri placute bifate, partial monoton, caci as fi vrut mai mult de la el. Nu stiu unde se grabeste timpul asta, nu prea vrea sa-mi tina companie si nici nu-mi ofera satisfactii prea mari in trecerea lui. Am scris, am citit, dar nu atat cat as fi vrut, in rest aceleasi chestii. Doar plimbarea de sambata a adus putina culoare, asta si pentru ca mi-am clatit putin privirea intr-o librarie pe Ion Mihalache. Si tot colorata a fost si seara de vineri, de Dragobete, cand tati ne-a adus tot felul de prajituri si produse de patiserie delicioase. Din care nu am putut manca prea mult, nu ma simt bine daca depasesc o anumita cantitate de dulce, dar gestul a fost cel care a contat.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Plimbare cu alt aer


Azi am scos bolidul cu roti duble si ne-am aventurat in parc. A fost mai usor decat ma asteptam, am putut ircula, chiar daca am intalnit portiuni necuratate. Din fericire erau cu gheata si puteam inainta fara mare dificultate si fara sa rup rotile. M-am simtit insa foarte ciudat cu ea, asa mare, in caruciorul ala, pe care nu l-am mai folosit de cateva luni bune. Insa nu cred ca e prea mare pentru a merge in carucior, chiar daca merge foarte bine si singura. Distante prea mari nu le poate parcurge, e clar si, atunci, caruciorul mi se pare o alternativa chiar si cand copilul e mai mare de 3 ani.

Trenul de Trieste, de Domnica Radulescu


Pentru ca tot e week-end, m-am gandit sa postez azi o recenzie in ton cu momentul, caci va prezint o carte numai buna pentru un week-end lecturistic, relaxant. Am inceput incantata aceasta carte, primind un imbold pe blogul Mihaelei, o data ce am citit recenzia ei. Povestea in sine mi se pare interesanta, autoarea face in prima parte o radiografie a epocii comuniste, vazuta prin ochii copilei si apoi tinerei Mona Maria Manoliu. Influentele regimului se resimt puternic si in copilarie, dar si in viata tinerei indragostite de mai tarziu. Pentru cineva ca mine ce nu a apucat sa cunoasca prea bine acea perioada, dar si pentru ceilalti, ce poate vor sa faca haz de necaz amintindu-si, episoadele ce scot in evidenta chinurile vietii in comunism sunt captivante si prezentate intr-o maniera

vineri, 24 februarie 2012

Cateva articole interesante de pe bloguri (si nu numai)


Nici nu stiu cum sa incep, poate spunandu-va ca am simtit din nou nevoia de a va face cunoscut ce am citit eu interesant pe net in ultimele zile.
Incep cu Tanna, un articol scris de Mircea Vladut pe marginea unui documentar pe care acum imi doresc foarte mult sa il vad si eu. Insa la orele la care ma pot eu uita in liniste pe National Geographic, History si altele asemenea din bogata paleta a televiziunilor educationale, nu prea se difuzeaza chestii atat de faine.

Un fel de blana ursului din padure


Sa zicem ca vreau sa vanez un urs sa-i iau blana, dar fie nu-l nimeresc, fie ursul nu apare in padure atunci cand merg eu la vanatoare. Se cheama ca am pierdut ceva? Din moment ce n-a fost niciodata a mea, nu pot spune ca am pierdut blana. Asa si cu evaziunea fiscala. Cand ii aud pe astia la tv cum spun ca statul a fost pagubit/prejudiciat cu nu stiu cat de unii care vindeau marfa fara acte, de unii care nu au declarat nu stiu ce venituri ca sa nu mai plateasca impozit, mi se ridica tensiunea.

Nea Oprescule, mai lasa-ne cu autostrada suspendata!


Vezi ca sunt munti de zapada infecta in Bucuresti, pe stradutele alea pe care te faci ca nu le vezi, imediat ce parasesti o artera principala. Stiu ca n-ati putut intra pe ele cu utilajele voastre, dar la lopata daca se dadea, tot se cunostea ceva. Angajatii de la salubritate, care acum n-au pe unde sa dea cu matura, cei care sunt beneficiarii venitului minim garantat si care trebuie sa presteze ore de munca in folosul comunitatii, detinutii, toti astia puteau fi pusi sa dea la lopata pentru a degaja cat de cat aceste strazi.

joi, 23 februarie 2012

Mircea Eliade- Nunta in cer


As putea spune ca am citit un roman de dragoste, dar… e mai mult de atat. Si nu stiu cat de bine v-as putea lamuri asupra intelesurilor acestei opere, ce exced sfera gandirii obisnuite. Desi nu este un roman fantastic, ceva obscur, misterios, bantuie evocarile celor doua povesti de iubire ce traseaza liniile sale. Poate conceptul iubirii desavarsite, poate femeia invaluita in mister, al carei trecut si viitor se constituie in enigme pentru barbatii alaturi de care traieste aceste doua iubiri... Pentru fiecare din ei, pare a fi acea iubire unica. Dar pentru ea?... cum poate iubi de doua ori cu aceeasi intensitate suprema?

Profitul Petrom


Eu nu le am cu economia, trebuie sa recunosc, dar cu matematica ma descurc la ce tine de calcule. Am vazut un articol pe teletext despre profitul obtinut de Petrom in 2011, comparativ cu 2010 si se arata si in ce suma au fost vanzarile pentru fiecare an . Eu o sa va dau cifre aproximative, ca nu le mai stiu exact si aveau si zecimale. Astfel, pe 2010, vanzarile au insumat 18,6 milioane  miliarde lei si profitul a fost de 2,19, ceea ce inseamna undeva intre 11-12% din vanzari. Pe 2011, vanzarile au fost de 22,6 milioane  miliarde lei, iar profitul de 3,75 milioane  miliarde lei, adica peste 16 % din vanzari. 

miercuri, 22 februarie 2012

Om sau... arici de zapada? :)


Nehotarata asupra fontului


Dupa cum ati observat, nu reusesc sa ma hotarasc asupra unui font. In word arata bine, imi place, cand il pun pe blog, arata diferit si nu-mi mai place. Stiu ca ar trebui sa ma opresc asupra unuia, sa previzualizez de enspe ori pana nimeresc ceva placut. Problema e ca blogspot-ul are cateva fonturi, eu vin cu unul diferit de optiunile sale si de aceea nu obtin rezultatul dorit. Daca aveti sugestii, daca v-a placut un anume font din cele folosite pana acum, chiar va rog sa va exprimati parerea. Pana una-alta, mai experimentez, poate ajung la un rezultat.

O tentativa de Daily blog


Pentru ca imi place mult ideea lui Gabi (Iosazaur) cu DailyBlogs-ul, zic sa va fac si eu o trecere in revista a zilei de azi. Foarte matinal, m-a sunat curierul sa-mi aduca a doua carte de la All din campania vALLuntar. Iar sunt in dilema, ca abia am inceput ieri o carte. Si nu prea imi vine sa o abandonez, dar de data asta s-ar putea sa o fac, caci nu mai e asa mult din campanie si parca as vrea sa-mi las timp pentru inca una.

Apoi, dupa ce imi fac damblalele pe net, trebuie sa dau o tura pana in Carrefour dupa cateva chestii urgente. Sotul are ceva treaba diseara si n-o sa poata merge,

marți, 21 februarie 2012

Din gand, in gand...


Ieri am reusit sa imi infrumusetez prima parte a zilei. O transa de purificare mentala, in cele 5-10 minute petrecute in anticariatul din zona Universitatii. Unul din ele, caci sunt mai multe, ba chiar s-a deschis nu de mult timp unul pe Lipscani, la care inca nu am ajuns. Ceea ce a facut ca totul sa decurga altfel a fost cumintenia iesita din comun a celei mici. Niciodata nu a fost atat de linistita in timpul vizitelor la anticariat, de regula se enerva ca suntem acolo, era plictisita sau cerea si ea o carte, pe care, de cele mai multe ori, o si primea. Mai mereu i-am cumparat si ei, am gasit acolo carti foarte dragute si educative pentru ea.

Acum a stat pur si simplu cuminte, langa mine, manca in liniste o bucata de covrig, mai lua cate o carte in mana, mi-o arata, intr-o liniste neobisnuita pentru varsta ei. Mi-a tihnit si mie aceasta plimbare,

luni, 20 februarie 2012

Despre imprevizibil


Imprevizibilul joaca un rol destul de important in viata noastra. Sunt suficient de multe aspecte ce poarta amprenta sa, poate mai multe uneori decat cele pe care le putem controla sau macar prevedea. Poate fi frustrant sau interesant, depinde din ce unghi privesti lucrurile si, nu in ultimul rand, de natura acestor lucruri imprevizibile. Exista o oarecare teama de necunoscut, dar aceasta teama are si un dram de curiozitate.

Nu stiu daca mi-ar place sa cunosc dinainte ceea ce va urma. De fapt, nu cred ca mi-ar place,

Mi-e dor sa strabat Bucurestiul la pas...


... sa privesc in jurul meu, sa ma incarc cu imagini pline de intelesuri, de istorie, de viata, de trecut. Mi-e dor sa ma opresc in fata unei cladiri vechi, sa-i adulmec mirosul de piatra umeda incarcata de ani. Cate au vazut pietrele astea, de-ar putea vorbi, ar tine locul atator carti in care incerc sa regasesc parfumul unor vremuri trecute de mult in uitare...

De mult n-am mai facut o plimbare in scop contemplativ.

sâmbătă, 18 februarie 2012

O povestioara ce mi-a placut

Mi-a trimis tata un e-mail cu o interesanta povestioara pe care m-am gandit sa v-o arat si voua. Poate o stiti sau poate nu, eu tot o public. Pentru ca mi-a placut.

Scoala finlandeza
Pe la anul 1600 s-a legiferat ca

" persoana care nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii."

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume.
Finlanda este, in acelasi timp si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume.
In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fond uri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei.

Voi tineti la suparare?


Am vrut sa scriu despre un conflict internautic pe care l-am avut ieri, dar apoi m-am razgandit. Am ajuns la concluzia ca nu merita efortul asta. Despre certuri in mediul virtual parca am pomenit mai demult, daca nu ma insel, insa de data asta a fost altceva. Nu-mi plac astfel de conflicte, dauneaza aspectului pielii. De ce sa mi se rideze tenul pentru o persoana care, de altfel, nu inseamna nimic pentru mine?  Daca ieri eram mai inversunata, astazi sunt capabila sa ignor si e mult mai bine asa.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu rareori reusesc sa raman intr-o stare tensionata

vineri, 17 februarie 2012

Britannia Road 22, de Amanda Hodgkinson- o poveste de viata tulburatoare


Din nou pe Strada Fictiunii… din nou vALLuntar. De data aceasta, o carte al carei titlu nu mi-ar fi atras atentia prea mult si probabil as fi ignorat-o, daca nu as fi citit recenzia Ioanei(participanta si ea in aceeasi campanie). A fost suficient pentru a ma face sa-mi doresc cartea si in scurt timp sa o si cumpar.

Am inceput de mai multe ori sa scriu despre aceasta carte si de fiecare data m-am impotmolit, de teama ca nu as fi redat cu acuratete tot ceea ce mi-a transmis ea. Al doilea razboi mondial este pentru mine un subiect fascinant, ce imi starneste imediat interesul. Cartea de fata abordeaza insa diferit acea perioada, punand accent pe vietile oamenilor obisnuiti in timpul si dupa acest razboi crunt. Printr-o tehnica incitanta de expunere, naratiunea desfasurandu-se pe mai multe planuri, autoarea reuseste sa iti induca dorinta de a citi mai mult si mai mult, te tine antrenat in

Prinsa cu treburi, asa, ca pentru week-end


Azi e zi de gatit... si ieri a fost, dar azi fac mai multe chestii si parca vad ca si maine va trebui sa gatesc, caci ma tem ca supa mea de rosii se va termina intr-o clipita. Mi-a iesit o chestie ce e mai mult orez decat supa. Asa sunt eu, nu-mi iese nimic cum trebuie. Cu exceptia ciorbei de gaina de tara, de care eu una nu-mi ating buzele. Culmea, ca aia o fac pe negustate si iese buna, sau cel putin asa primesc complimente. Mai sunt si altele pe care reusesc sa le fac bune, dar pun reusita pe seama norocului, nu pe cea a calitatilor mele in materie culinara.

Asadar, azi voi gati o mancare de mazare si niste snitele... cu pesmet. Faza e ca pana acum nu mi-au iesit niciodata

joi, 16 februarie 2012

Cu hartiile de gat


Am reusit sa trec in revista seria de acte si hartiute necesare inscrierii la disertatie. Toti insista sa o dau acum, in martie- mama, bunica, sotul, ... pisica n-am. M-am crucit putin. Abia ce mi-am scos in vara diplomele de bac si de licenta din arhiva facultatii. Acum cica trebuie sa le depun iar, doar asa, cat sa dau examenul, pana ce vine si diploma cea noua, cand o veni, ca asta de licenta au reusit sa mi-o elibereze dupa 3 ani de la terminarea facultatii- e Romania, nu? Si daca io am nevoie intre timp de ele, de cele deja emise ma refer, trebuie sa ma plimb pana la Iasi sa le iau. Ca doar nu mi le da asa, degeaba. Si daca nu ma insel,

O altfel de scrisoare de dragoste


Am sa va prezint mai jos un scurt text pe care mi l-a trimis d-na Alma Jane Sirbu, un text din adolescenta, cand condeiul sau incepea sa prinda viata. Ortografia este cea de atunci, n-am vrut sa o modific. Sper sa va placa si voua!

SCRISOARE DE DRAGOSTE—2
                                      ALMA JANE SIRBU

          Acum in ceasul al treisprezecelea al prieteniei noastre, nu cred c-ar trebui sa ne facem probleme de etica, adica de felul in care ne scriem sau vorbim si, totusi, iti voi tine o pledoarie bacoviana, putin desueta, care sper ca nu te va plictisi prea mult.

miercuri, 15 februarie 2012

Gata, vine primavara!


Nu ma credeti? Stiu, e greu de crezut asa ceva privind la muntii de zapada de care ne impiediam la fiecare pas facut in afara scarii blocului. Eu am o cantitate suficienta de zapada si inbalcon, mi-as putea face acolo un om de zapada. Dar, totusi, va zic eu ca vine primavara. Am vazut azi martisoare, intr-o vitrina la parterul blocului, deci... e pe vine. Hai ca totusi iarna n-a fost asa grea. Pana in a doua parte a lui ianuarie am huzurit, nici nu ziceai ca-i iarna. Ca apoi ne-a venit zapada cat pentru toata iarna neiarna plus ce mai ramasese din ea, asta e altceva.

Inceput de depresie?


Aseara stiu ca ma gandisem despre ce voi scrie azi. Si intre timp am uitat. Dar sunt intr-o stare de amorteala fizica si lipsita de chef, incat se intelege ca o sa-mi ia ceva sa-mi revin. Ieri am avut o zi plina si obositoare, azi va fi una aproape in totalitate casnica, insa mult mai enervanta. Nu e ca atunci cand nu stiu cum va decurge ziua, azi stiu ce am de facut, dar imi displac profund activitatile respective. Privesc in jur si-mi vine sa ma urc pe pereti. Sunt macinata de frustrari, revoltata impotriva obligatiilor cotidiene si intoarsa pe dos.

marți, 14 februarie 2012

Fata-n fata cu zapada


Daca stau bine sa ma gandesc, pe mine nu ma deranjeaza momentan zapada, atata timp cat nu imi creaza probleme si ma limitez la a o privi, din casa sau de-afara, mi se pare chiar placuta. Intr-adevar, sunt mai limitata in miscari, dar decat sa fi fost vreme ploioasa, noroioasa, fara pic de zapada, tot e mai bine asa. Stiu, e usor sa spun asta cand nu stau cu troienele pana deasupra geamului. In oras, e altceva, esti mai putin expus intemperiilor decat cei de prin sate. Asa ca eu pot afirma ca imi place vremea asta, nu atat de mult ca vara, dar in orice caz, imi place destul de mult incat sa nu ma plang.

luni, 13 februarie 2012

Fascinant, surprinzator, captivant- Sanctus

Iata-ma la primul popas pe Strada Fictiunii, o data cu lectura cartii Sanctus, un bestseller pe buna dreptate. Dupa toata valva starnita in jurul acestei carti si dupa recomandarile pline de incantare pe care le-am citit, mi-am dorit nespus de mult sa citesc si eu aceasta carte. Ocazia s-a ivit pe neasteptate, o data cu campania vALLuntar a editurii ALL, care mi-a oferit in dar aceasta carte.

Cum e Sanctus? Surprinzatoare e putin spus. Inca din primele pagini ai senzatia ca te cufunzi intr-o negura plina de mistere, adanc, tot mai adanc. Nu e doar un thriller religios, ci dezvolta o intriga mult mai complexa, uimitoare la fiecare noua pagina. Pe masura ce actiunea inainteaza, suspansul creste. Pe masura ce apar unele raspunsuri, se nasc alte si alte intrebari. Autorul nu-ti da posibilitatea sa ghicesti urmatorul pas, urmatoarea miscare...

La limita pesimismului

Aproape ca nu ma mai impresioneaza inceperea unei noi saptamani. Atata timp cat acest inceput nu aduce cu sine schimbari, ce importanta mai are? In orice caz, nu schimbari in bine. Stiu insa ca tonul pesimist nu ma prinde, nu se potriveste cu mine, cea zambitoare mereu. Ei, uite ca in ultimul timp zambetul imi cam piere, chiar daca nu imi place sa vorbesc despre toate astea si prin scris ma mai eliberez sau cel putin ma amagesc crezand asta. Caci raman tot prizoniera grijilor, a problemelor nesfarsite. Fereasca Dumnezeu de mai rau, dar e suficient de greu si asa. Poate ca nu am ajuns inca in categoria oropsitilor, dar intr-un impas tot ma aflu, si nu e unul banal. Ma rog, nu pentru mine.

duminică, 12 februarie 2012

Voi cum ati proceda?

Daca ati avea in fata un text al unui debutant in literatura, sau ma rog, al unui scriitor la inceput de drum, text publicat sau nu, insa prea putin cunoscut, si acel scriitor v-ar solicita parerea, cum ati proceda? Sa zicem ca textul nu vi se pare cine stie ce, deci nu puteti aduce elogii fara a minti. Ii spuneti parerea reala, sau il invaluiti in complimente, doar asa, pentru ca il cunoasteti? N-am fost pusa in aceasta situatie, insa mi-a fost ceruta parerea aproximativ in modul in care eu v-o solicit voua. Poate, cine stie, peste un timp voi fi eu cea care va solicita opinia in privinta propriului text, dar n-as vrea sa tineti cont de asta in raspunsurile voastre.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Din vorba-n vorba, tot la carti ajung...

             Ar trebui sa fiu oarecum fericita ca am rezolvat macar jumatate din suma necesara luna asta, in speta rata si CASCO. Ceea ce inseamna destul de mult, dar, nu e decat o parte din suita obligatiilor financiare, fara a pune la socoteala consumabilele- hrana, apa, tigari. Stiu ca unii se vor gandi sa ma urecheasca pentru fumat, insa macar la placerea asta am si eu dreptul. Nu ma fonfez, nu-mi cumpar toale, nu ma etalez prin cafenele, am si eu viciul meu. Un viciu care naste discutii, ce-i drept, si nu din cele mai relaxate sau relaxante. Nu voi trece cartile in categoria viciilor, caci din carti extragi cunoasterea, sub diferite forme.

O chestie interesanta despre albine

Nu m-am gandit niciodata cat de importante sunt albinele pentru noi. Ele ne sunt folositoare nu atat pentru mierea dulce pe care o produc, cat mai ales prin polenizarea plantelor, functionand astfel ca o importanta veriga in lantul de desfasurare a vietii. Astfel ca, daca aceasta specie ar disparea complet, nu am mai supravietui nici noi mai mult de cativa ani. Hrana ar disparea treptat. Am aflat acest lucru din cartea pe care o citesc acum si mi s-a parut foarte interesanta chestiunea. Primul meu gand a fost cum de nu ma gandisem pana acum la asta?,

vineri, 10 februarie 2012

Sa pretuim mai mult sanatatea

Cand citesc sau aflu pe alte cai povesti de viata triste precum aceasta, realizez cat sunt de norocoasa si fericita in ciuda problemelor. E trist ca doar in astfel de cazuri constientizez ceea ce am sau mai bine zis sunt multumita ca nu am probleme mai grave, de nerezolvat. Pana la urma, daca stau sa ma gandesc, sanatatea e unul din cele mai importante lucruri din viata noastra, dar la care, din nefericire, in nepasarea noastra, refuzam sa ne gandim prea des si cu mai multa sarguinta. Ni se pare ca ea e de la sine acolo, in noi, ca avem dreptul la ea, si nu facem prea multe sau poate chiar nimic sa ne-o pastram.

Putin dezamagita...

Vineri... cana de cafea... o tura de curatenie prin toata casa... sa fie cat de cat locuibil. Ieri spre seara am fost luata prin surprindere, frate-miu mi-a facut o vizita neasteptata si casa era, evident, ca la neoameni sau ca la nebuni, undeva pe-acolo. Si azi am musafiri, putin mai incolo. De data asta mutam tabara de joaca la noi. Gerul asta parca frige, l-am simtit suficient cat timp am aerisit, nu mai e nevoie sa ies afara ca sa ma conving. Sunt putin dezamagita de evolutia blogului in ultima saptamana, se pare ca nu prea v-a placut ce mi-a iesit din minte, caci am inregistrat o oarecare scadere a traficului la un nivel cum n-am mai avut de mult.

joi, 9 februarie 2012

Sacrificiul din miezul iernii, de Mons Kallentoft

Si acest thriller nordic concentreaza mult mister in fiecare din cele peste 400 de pagini ale sale, asemeni celorlalte din aceasta serie, pe care o citesc cu mare placere si aproape pe nerasuflate. De altfel, pot spune ca aceste carti din Seria neagra ma determina sa citesc un numar record de pagini in zilele dedicate lor. Nu-ti vine sa lasi cartea din mana, vrei neaparat sa descoperi cat mai repede dezlegarea misterului. Doar ca in aceasta carte, pe masura ce citesti, simti ca te indepartezi tot mai mult de aflarea adevarului, te adancesti tot mai mult in negura unor secrete de-a dreptul sinistre si intuitia pare depasita.

Izvoarele inspiratiei

Eu cred ca inspiratia are mai multe nuante. Una din ele se refera la ideea in sine, iar alta la cuvintele in care imbracam ideea. Mi se intampla in unele randuri sa gasesc izvorul ideilor, abstracte, dar sa nu-l pot deschide pe cel al cuvintelor potrivite acelor idei. Sau poate fi si invers, sa simt cum navalesc in mintea mea cuvinte si expresii pe care nu le pot inchega intr-un subiect concret. Alteori, subiecte exista, insa consider ca nu merita efortul creativ. De exemplu, viata politica e un izvor nesecat din care ma pot inspira, dar pur si simplu imi creaza repulsie de cele mai multe ori. Uneori, scriu pornind si de la evenimentele politice,

Inghititi de taxe

Cu siguranta nu spun o noutate, insa o spun- in Romania se platesc prea multe taxe. Si, in ciuda acestui fapt, sistemele pe care le intretinem din aceste taxe nu sufera imbunatatiri. Am eu o nemultumire in mod special legata de banii pentru sanatate, caci mi se pare o ineptie sa colectezi bani sub titlu de contributie la sanatate, si banii sa treaca de fapt la marele buget de stat, de unde ulterior revine si o parte sanatatii. Sau el putin eu asa am inteles ca se intampla. In opinia mea, e ca si cum contributia pentru sanatate ar fi o componenta a impozitului pe venit. N-ar suna prea bine un impozit intr-un procent mai mare si atunci s-a recurs la alte denumiri.

miercuri, 8 februarie 2012

Mai trebuie titlu?

Ieri se poate spune ca am lipsit de la apel, cu toate ca am apucat sa public doua articole, din care unul programat. Apoi, toata ziua n-am mai deschis calculatorul, si tare sunt curioasa ce articole interesante a  mai publicat blogosfera. Mai ales acum, cand e loc de aprigi polemici pe teme politice. N-aveam chef sa le fac eu, dar macar sa le citesc. Sau sa vad ce lucruri iesite din comun vi s-au mai intamplat. Probabil ca stiti si voi cat de placut e sa parcurgi blogrollul cu mouse-ul, clickuind articolele noi, dar si pe cele deja citite. Mi-a lipsit enorm senzatia, dar am fost prea ocupata, fara sa ma pot lauda acum cu cine stie ce.

marți, 7 februarie 2012

Supleantul, de Petru Popescu

Ca sa va vorbesc despre aceasta carte, ar trebui sa fac mai intai cateva precizari despre viata autorului. Deoarece Supleantul este un roman cu nuante autobiografice. Scriitorul Petru Popescu, dupa un fulminant debut in literatura romana, in anii 68-73, reuseste sa fuga in America, unde isi continua cariera de scriitor, dar in limba engleza. Romanul de fata este primul scris in limba materna dupa mai bine de 30 de ani. Inainte de a fugi, se zvonea ca scriitorul avusese o relatie cu tenta amoroasa, exprimarea mea poate nu e cea mai potrivita, dupa cum veti putea descoperi in carte, cu fiica dictatorului- Zoia Ceausescu.

M-am hotarat

Am decis sa fiu consecventa si sa termin totusi ceea ce am inceput, oricat de mare ar fi tentatia si oricat de mult mi-as fi dorit sa citesc Sanctus. Oricum nu mai am mult de asteptat, cel tarziu maine ma apuc de el, depinde cat timp pot afecta lecturii astazi. E ceva, sa aman un bestseller pentru a termina o carte scrisa de Tudor Arghezi, nu? Dar, dupa cum spuneam, cazurile de abandon de carte sunt cauzate de incompatibilitatea de gust sau de plictiseala. Si nu erau intrunite criteriile.

luni, 6 februarie 2012

A sosit cartea de la ALL

Azi, cand eram pe-afara, m-a sunat tipul de la curierat sa-mi vesteasca sosirea coletului de la ALL. Si iata-ma in posesia cartii mult dorite. Cartea prin care particip la campania vALLuntar initiata de Editura ALL. Acum sunt in cumpana, abia am inceput ieri o carte, si nu stiu ce sa fac… sa o abandonez in favoarea cartii primite, sau sa incerc sa am rabdare pana o termin? N-as mai avea mult, doar vreo 170 de pagini sau chiar mai putin,

Analiza de luni

Ma asteptam sa gasesc dimineata, cand ma uit pe geam, nameti cat masina in fata blocului, dar cum asta- noapte, cel putin pana la ora la care m-am culcat eu, nu se miscase nici cea mai fragila ramurica din copac, nu erau sanse prea mari sa fie asa. Asteptam sa se dezlantuie isteria portocalie a vremii. Ca aia politica e demult instalata, si tot portocalie e. A, ca sa nu uit, desi e pe langa ceea ce voiam sa scriu acum. Intrebare- Eu, cand ma imprumut la o banca, isi trimite banca un functionar, ulterior, sa imi dicteze pe ce sa cheltui banii imprumutati sau sa-mi spuna cat am voie sa cheltui pe mancare, cat pe haine, cat pe alte lucruri? Nu. Banca nu se amesteca in treburile  mele interne.

duminică, 5 februarie 2012

Plimbarea de duminica

Azi am luat pulsul orasului, inainte de codul portocaliu ce statea sa pice in cateva ore. Obosisem in orizontul limitat alcatuit din casa si cateva zeci de metri in jurul blocului. Planuisem in minte inca de aseara, stiind ca pe vremea asta nu vom pleca la tara, sa-mi cer invoire de la al meu sot, sa faca si el putin pe dadaca in timp ce eu ma recreez pe la anticariate. Desi dispuneam doar de 10 lei, dar cu banii astia gaseam eu ceva pe acolo, chiar si cu doi lei si tot ma duceam, numai sa-mi delectez putin creierul imbacsit. (Se pare ca nu sunt singura ce isi reimprospateaza mintea cu o vizita printre rafturile anticariatelor.) Insa planul ca planul, nu prea se pliaza intotdeauna pe realitate. Pe la 8 jumate, al meu sot imi zice ca el se duce sa termine lucrarea inceputa ieri.

Am obosit...

Am obosit sa ma tot plang de greutati. Prea multe ce imi secatuiesc sufletul, pe care caut sa le exteriorizez tocmai din dorinta ca ele sa nu-mi umple pana la refuz spatiul interior. Intre acesti pereti, aproape legata de maini si de picioare din cauza gerului, simt o presiune psihica. Ma ingrozesc stiind ce ne asteapta, inca nu am gasit nimic in afara de ceea ce va spuneam ca nu imi place. Si, ca sa fie tacamul complet la capitolul griji, cand eu nu stiu nici din ce cumpar maine cele necesare si nici nu stiu unde vom locui peste doua luni, mai am si grija disertatiei, pe care, sincera sa fiu, as amana-o pentru iunie,

sâmbătă, 4 februarie 2012

Vreau si eu biblioteca mea

Dupa cum stiti, ca doar m-am mai plans si cu alte ocazii, eu nu am o biblioteca propriu-zisa. Doar surogate, ca sa le zic intr-un fel. Mai precis, un raft de plastic cocotat pe o masina de spalat, masina ce nu e a noastra si nu e folosita in scopul pentru care a fost creata, ci pe post de mobila. Cand plecam de aici, o pot scoate din calcul ca si mobilier, deci va ramane raftul pus undeva jos, iar cartile mele vor fi in pericol de mazgalire, botire si alte asemenea indeletniciri  ale unei fetite de doi ani si un pic. Dar nu acest raft e problema, caci macar el exista si voi vedea eu unde il pun. O alta parte din carti e pusa pe raftul masutei din bucatarie, cum ar veni sub masa, si altele chiar si jos de tot, direct pe covor.

Atatia de "trebuie"...

Pe marginea lui trebuie se pot discuta mult mai multe decat ceea ce am prefigurat eu in descarcarea psihica de luni. Cum zicea si Mircea, trebuie facuta o distinctie intre aceste obligativitati. Sunt unii trebuie impusi de propria persoana si altii impusi din exterior, de norme de conduita sau de convietuire sau de alte persoane. Acei trebuie din interior sunt foarte putini in cazul meu. Din exterior insa sunt foarte multi. Si asta pentru ca eu nu am pretentii prea mari de la mine sau de la mediul in care ma zvarcolesc sa exist. Intr-un fel, pot spune ca nu accept cu tragere de inima toate ce sunt impuse de modul unanim acceptat de viata.

vineri, 3 februarie 2012

Doamna din lac, de Raymond Chandler

Dupa cum va povesteam la vremea respectiva, prima carte scrisa de Raymond Chandler pe care am citit-o nu ma incantase prea mult. Poate pentru ca ma asteptasem la altceva, fara sa ma informez asupra stilului sau. Acum, insa, stiind la ce sa ma astept, am avut o surpriza foarte placuta. Atat de placuta, incat m-am pus cu burta pe carte, am citit si cand trebuia sa scriu, mi-am consumat toate pauzele doar ca sa o termin, sa vad cum decurge actiunea. Exceptand primele pagini, cadrul in care au loc evenimentele este de departe mult mai primitor decat in primul roman. Dar, sa nu credeti ca intentionez sa le compar.

Ninsori, otevisme si gaze... naturale

V-ati gatat pentru uichend? Ce s-a mai zis, ninge au ba? Da, acum am vazut ca suntem cu cod galben. E o nebunie cu codurile astea. Isterie, nu altceva. De parca ar fi anormal sa ninga iarna, sa ploua sau sa fie canicula vara. Aseara, intr-o pauza de „Vrei sa fii milionar” am mutat pe oteve ca era canalul alaturi si pentru ca voiam sa vad de ce sa ma mai rad. Si am prins o declaratie a ministresei de la transporturi pe care nenea ce se vede mare presedinte si comentatorii sai o dezbateau. Si aia zisese ceva de genul ca se fac comparatii tendentioase intre dezapezirea de la noi si cea din Finlanda parca, pentru ca, in opinia ei, acolo sunt alte conditii meteorologice, acolo nu se chinuie sa rada zapada sa ajunga la asfalt, la negru,

joi, 2 februarie 2012

De prin blogosfera- selectii

N-am mai facut de mult o trecere in revista a articolelor pe care le-am gasit interesante pe bloguri. Am simtit de multe ori nevoia, dar n-am avut timp si de asta.

Am ras cu/de :
Stirile apocalipsei pe care Angela Tocila ni le aduce la cunostinta periodic. A ajuns deja la editia a saptea.
Chucky in prezentarea facuta de Sfbacterie.

Pe scurt despre ce-am scris prin alte parti

Am reusit sa mai scriu cate ceva despre cartile citite in luna ce a trecut. Nu de alta, dar ramasesem in urma cu scrierea impresiilor, si trebuia sa recuperez. O recenzie a cartii Leviatan, de Boris Akunin, am postat-o aici. In pregatire se afla Sacrificiul din miezul iernii, de Mons Kallentoft si Doamna din lac, de Raymond Chandler. Cat de curand, vor aparea pe blog.

Geamantan sau sertare?... pentru amintiri

La inceputul cartii Supleantul, Petru Popescu face referire la geamantanul memoriei. Amintirile sale sunt metaforic depozitate intr-un geamantan. Imediat, gandul meu a poposit la amintirile mele, ce sunt depozitate  in sertare (paradoxal, eu nu prea am sertare in casa, dar asta e alta poveste). Si nu m-am putut abtine a face o corelatie intre modul de depozitare a amintirilor si ceea ce sugereaza aceste depozite. Fara indoiala, geamantanul simbolizeaza calatoria, o calatorie vesnica, amintirile il insotesc pe posesorul lor oriunde acesta merge. Sertarele mie imi sugereaza stabilitate, sedentarism, radacini bine infipte.

miercuri, 1 februarie 2012

Ratacita pe raftul unui anticariat- Copiii Domnului, de Petru Popescu

Spre uimirea mea, nu am reusit sa gasesc nicio recenzie a acestei carti inainte de a incepe sa o citesc. N-ar fi trebuit sa ma mir, intrucat eu insami am gasit-o intr-un anticariat si nu am cunostinta de vreo reeditare recenta, astfel ca putini sunt cei care au aceasta carte in biblioteca. De acelasi autor au aparut recent doua romane, iar altele mai vechi si mai celebre au fost reeditate. Trei din acestea se afla in posesia mea. Si totusi, am vrut sa fac cunostinta cu acest autor pornind de la aceasta carticica de dimensiuni reduse, pe care am citit-o in doar doua zile.

Februarie deja- alte file rupte

Si trecu prima luna din ast an. Iar eu, ca de obicei, spectator al trecerii timpului, deja obositoare cred cu fiecare astfel de constatare. Insa mi-e necesar sa-mi reamintesc mereu in ce data sau zi a saptamanii suntem, caci in realitate sunt tare zapacita, mereu incurc zilele si traiesc cu impresia gresita ca e o anumita zi si de fapt e alta. Altfel spus, trebuie sa mai arunc ancora prin calendar, insa timpului nici ca-i pasa de unitatile noastre, in care l-am impartit. Nici nu incepe bine saptamana, ca ne trezim ca suntem aproape de sfarsitul ei. Si asa zboara filele cartii noastre, rupte de vant, una cate una, zi dupa zi.

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...