duminică, 21 decembrie 2014

Micuța Bijou- Patrick Modiano

Este a doua carte scrisă de Patrick Modiano pe care o citesc și am remarcat puncte comune ce țin mai degrabă de stil și de atmosferă, dar și de temă, privită în ansamblu. Subiectul este diferit și perspectiva narativă aparține persoanjului principal, tânăra Therese, căreia, pe vremuri, i se spunea micuța Bijou. Prezentarea de pe ultima copertă vă va ajuta să vă faceți o idee asupra subiectului și mai mult nu vreau să dezvălui eu în acest sens. Încerc să-mi restrâng fluxul cuvintelor la ceea ce mi-a transmis cartea. Fluidă și captivantă, povestea micuței Bijou de ieri și de azi se dezvăluie din frânturi de amintiri, din imagini confuze și fotografii păstrate într-o veche cutie de biscuiți. Camera sordidă dintr-un fost hotel, cu puțin mobilier, străzile, cartierele, localurile, toate locurile pe care le străbate Therese mi-au adus în fața ochilor câte puțin din atmosfera pariziană a anilor '50- '60.

marți, 9 decembrie 2014

Aproape de inima vijelioasă a lumii, de Clarice Lispector


Traducere- Dan Munteanu Colan
Editura UNIVERS, noiembrie 2014
Colecția GLOBUS


Mi-a luat ceva timp până m-am acomodat cu explozia stilistică a acestei cărți. Inițial, am vrut să o las, să nu-mi bat capul cu ea. Lumea Joanei mi-a părut atât de complicată, încât nici acum nu știu dacă am reușit să-i înțeleg pe deplin zbuciumul. Dar mi-a plăcut. După ce m-am prins în pânza sa lipicioasă precum cea a păianjenului, mi-am dat seama că îmi place și tot acel univers din mintea Joanei nu mi s-a mai părut la fel de ambiguu ca la început. Am dat la o parte regulile, felul în care privim în general viața și ceea ce se întâmplă în jur. Am încetat a mai plasa cauzele unor reacții după logica obișnuită și am cputat să percep altfel tot ceea ce citeam. Fără să bănuiesc, mă apropiam de sensibilitatea ascunsă sub stratul de dispreț. Toate acele metafore ce îmbracă forfota interioară a unui suflet chinuit de întrebări fără răspunsuri au devenit pe neobservate pline de sens.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Klaus Iohannis- Pas cu pas

Apărută, după știința mea, la începutul campaniei electorale, cartea aceasta s-a dorit a fi, cred eu, o formă inedită de transmitere a unui mesaj, de prezentare a celui ce-și dorea să devină președinte al României, dezvăluind ceea ce este necesar a se ști despre omul Klaus Iohannis- fără can-can-uri, fără intruziuni în intimitate ce depășesc limitele decenței-, dar și despre parcursul său profesional și politic, precum și viziunea sa asupra drumului pe care România ar trebui să îl parcurgă pentru a deveni așa cum toți ne dorim. Cartea este scrisă concis, fluent, emană seriozitate și pot spune că am găsit în ea ceea ce intuisem în prealabil la omul căruia i-am acordat votul și încrederea mea. Oricum, am citit-o într-o cu totul altă cheie decât procedez de obicei, fără a căuta să descopăr valoarea literară.

vineri, 5 decembrie 2014

Din maculatura zilelor reci

Photo credit
Până mă decid asupra formei finale a următoarei recenzii, m-am gândit să vă povestesc despre preocupările mele. În geanta mea (un fel de tolbă cam scorojită) se află mereu o carte sau chiar două. Timpul fuge pe lângă mine și nu știu cum să mă împart între muncă și plăcere, între două metrouri, între atâtea lucruri pe care trebuie să le fac și altele pe care aș vrea să le fac. Deși stau trează vreo 18 ore pe zi, tot nu-mi e de ajuns.

Ce mă împinge pe panta deprimării este vremea- mi-e așa de dor de sare și sunt atât de sătulă de mocirla asta pe care-o simt până la os. Deși mi-am luat o pereche de cizme de foarte bună calitate, de la magazinul meu preferat de încălțăminte fabricată în România (Marelbo), și nu-mi intră pic de apă în ele, frigul și umezeala mă pătrund în suflet nemiloase.

marți, 2 decembrie 2014

Cărți în dar...

Am început ziua muncind dar, nu după mult timp, la ușă a sunat poștașul. Bine că nu apucasem să plec pe teren. Ce să fie?... Un minunat cadou din partea unei prietene din mediul online, care împărtășește aceeași pasiune pentru cărți. Micuța scrisoare ce însoțea cărticelele acestea frumoase mi-a întărit convingerea că așa este, că avem aceleași gânduri și simțiri în ceea ce privește pasiunea și dependența de carte, și, mai ales, mi-a adus multă bucurie în această zi de început de iarnă, un strop de căldură care mi-a cuprins sufletul înghețat.

Îți mulțumesc, dragă Laura, pentru minunatul tău gest! El merită să fie cunoscut și poate fi un model pentru noi, ceilalți.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Sabina Cantacuzino- Din viața familiei Ion C. Brătianu. 1821-1891

Potrivită mai degrabă cu ceaiurile aromate savurate în căldura binefăcătoare a propriului cămin, în serile mohorâte de toamnă sau în cele geroase de iarnă, decât cu naveta zilnică făcută cu metroul, mai mult în picioare, agățată de o bară, cartea aceasta este îmbibată cu aroma secolului al nouăsprezecelea, pe care m-am bucurat să o pot simți pagină după pagină. Un volum de memorii ce surprinde viața lui Ion C. Brătianu și a familiei sale, reconstituită de fiica cea mare a acestuia, Sabina Cantacuzino, din propriile amintiri dar și cu ajutorul documentelor și corespondenței din arhiva familiei.

Farmecul evocărilor este sporit de prezența fotografiilor- membrii familiei Brătianu, rude, dar și prieteni, figuri importante ale acelor vremuri, însoțesc din imagini toate aceste aduceri-aminte, completând tabloul. Dintre toate, cel mai complex este portretul lui Ion C. Brătianu.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Gaudeamus 2014- ce-am cules

Joi am petrecut 3 ceasuri ale mele la Târgul de Carte Gaudeamus. Nici nu știu când au trecut, dar măcar de data aceasta am putut da mai mult de o raită pe la standurile de cărți, mai întâi în recunoaștere și apoi pentru a achiziționa câte ceva. Cu mici excepții, unde n-am avut nevoie de un timp de gândire suplimentar. Față de alți ani, am fost mult mai exigentă și nu m-am mai lansat fără chibzuială la cumpărături. Știam că tot ce e proaspăt e scump acum și că ulterior voi găsi reduceri în librăriile online. Dar n-am plecat fără câteva noutăți. La cât de bogată a fost oferta anul acesta, alegerea a fost foarte dificilă. Și, pentru că îmi propusesem să citesc cărți în engleză, a fost o ocazie minunată de a pune mâna pe câteva chilipiruri- titluri clasice, ce-i drept, noutățile sunt cam piperate pentru buzunarele mele. Ca să n-o mai lungesc, hai să vă arăt ce și cum.

vineri, 21 noiembrie 2014

Evenimentele Editurii UNIVERS la Gaudeamus


Una din noutățile colecției Globus, pe care abia aștept să o citesc 
 Salutare! Ați ajuns la Gaudeamus? Dacă nu pentru cărți (deși e greu să reziști atâtor noutăți), măcar pentru multitudinea de evenimente din lumea literară. Mie, una, îmi place foarte mult să ascult oameni frumoși vorbind despre cărți frumoase. Așa că m-am gândit să vă dau de știre despre evenimentele pregătite de prietenii de la UNIVERS pentru această ediție. 


Vineri, 21 noiembrie
Ora 15.00
Teatru Era să fiu eu. Adaptare după romanul Era să fiu eu, un roman de Ali Smith, traducere Carmen Scarlet, Editura Univers.
Invitați: Corina Popa, Alexandra Necula, Gabriela Burungiu.
Stand Radio România Cultural (nr. 251, nivel 4.50)
 a 
Ora. 17.00
Lansare de carte: Casandra de Christa Wolf, traducere Iulia Dondorici.
Invitați: Carmen Mușat, Luminița Corneanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

marți, 18 noiembrie 2014

Pas cu pas, către o viață mai bună

Am lipsit cam mult de pe aici și acest lucru se datorează într-o bună măsură intensei fierberi din ultima săptămână a campaniei electorale. Am trecut treptat de la un vot negativ la un vot cât se poate de pozitiv, dat cu toată încrederea și speranța. Iar de duminică noapte trăiesc senzația incredibilului. Ca și cum ar fi avut loc un miracol. Nu credeam că suntem atât de mulți. Dar, probabil, nu ieșim în evidență. Am trecut prin emoții pe care nu credeam că mi le-ar putea provoca un eveniment de această natură. Nu pot spune că, de obicei, procesul electoral îmi era indiferent, dar nici nu mă antrena într-o atât de mare măsură ca acum.

De ieri dimineață, aerul îmi pare mai respirabil și atmosfera mai senină, chiar și atunci când burnițează și vântul umed îți izbește obrajii. Și, într-un mod bizar, din respect pentru votul meu și pentru cel căruia i l-am acordat, un impuls interior mă îndeamnă să dau dovadă de mai mult bun-simț, de mai multă politețe, de mai multă responsabilitate în ceea ce fac. Poate că aceasta este cheia. Un singur om, fie el și în cea mai înaltă funcție a unui stat, nu poate face tot. Fiecare din noi poate și trebuie să facă ceva pentru o Românie a normalității, în care corectitudinea, decența, eficiența să nu mai fie considerate însușiri excepționale.

Închei cu un selfie cu o carte care se lansează mâine la Gaudeamus, la ora 17.30.
După ce termin cartea (abia am început să o citesc), îmi voi împărtăși impresiile cu voi. O modalitate pe gustul meu de a-l cunoaște mai bine pe Klaus Iohannis- președintele nostru.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Alain Fournier- Cărarea pierdută (Le Grand Meaulnes)


Editura pentru Literatură Universală,1967
Traducere- Domnița Gherghinescu-Vania

Le Grand Meaulnes- Marele Meaulnes- astfel era amintit titlul acestei cărți în volumul de memorii al marelui Gabo. Pornind cu această recomandare în gând, mi-am zis că este una dintre cărțile pe care trebuie să le citesc și eu. Într-un anticariat am găsit o ediție din 1967. Această traducere, comparată cu cea recentă, mi s-a părut mai potrivită cu atmosfera rustică a romanului. E drept, eu n-am citit cartea în original. Cărarea pierdută se arată a fi o carte a adolescenței, a viselor pline de entuziasm și de speranțe. Trebuie să amintesc de viața scurtă a autorului, care s-a stins la numai 28 de ani. Accentele autobiografice sunt destul de pronunțate și în primă etapă surprinde perspectiva din care începe evocarea, ca și cum ar privi departe, în negura timpului.

vineri, 31 octombrie 2014

Urma, de Adrian Alui Gheorghe

O lectură facilă în aparență, dacă judecăm după punctul încărcat de mister din care pornește această carte- 1960, Aiud, închisoarea de deținuți politici, victime ale opresiunii comuniste. Urme suspecte apar pe zăpadă, în curtea închisorii, dinspre gard înspre pavilionul de încarcerare, fără a exista și urmele de întoarcere. Acesta a fost și scena care m-a atras pe mine către cartea aceasta, dornică să aflu misterul urmelor de pași. Restul prezentării de pe ultima copertă nici nu l-am citit până ce am trecut de jumătatea cărții, cam subțirică, de altfel. Cert este că aceste urme declanșează o amplă desfășurare de forțe, într-o acțiune din care nu lipsesc imaginile dezolante, dar nici umorul, dacă pe un fundal ca acela poate exista un loc și pentru un registru al comicului. Citind, am descoperit că se poate, că umorul poate răzbi chiar și în condiții atât de aspre. Pornind de la realitatea dură, plină de imagini neplăcute, firul alunecă, încetul cu încetul, pe panta misticismului, evadând din timp și din spațiu, din limitele rigide ale realului, într-o altă lume, cea a minții și a imaginației.

miercuri, 29 octombrie 2014

Impresii de la Kilipirim 2014

Astăzi s-a deschis Kilipirim, Târgul de carte cu discount, într-un nou amplasament- Unirea Shopping Center, aripa Călărași, la etajul 2. Într-o zonă mai intens circulată, dar oarecum ascuns privirilor trecătorului neavizat, Kilipirimul de anul acesta mi-a părut mai puțin antrenant, mai puțin populat, dar poate că senzația aceasta se datorează și faptului că este prima zi. Până află lumea, până își face timp să ajungă. Deși cei pasionați sunt cu siguranță informați de noua adresă și probabil timpul o fi de vină. În week-end, programul e mai lejer.

miercuri, 22 octombrie 2014

Dora Bruder, de Patrick Modiano

Dacă Patrick Modiano nu ar fi primit Premiul Nobel pentru Literatură anul acesta, probabil ar mai fi trecut mult timp până să îl descopăr. Sunt foarte încântată că am cedat tentației de a-mi cumpăra două dintre cărțile sale- celelalte traduceri în limba română, apărute cu mulți ani în urmă, par imposibil de găsit, deocamdată. "Dora Bruder" m-a captivat din primele pagini și îmi persistă în minte chiar și acum, după ce peste fraza de final s-a așternut coperta. Într-un stil mai degrabă simplu decât pompos, Modiano reușește să adune trăiri și emoții puternice, prinzându-și cititorii în mrejele istorisirii sale.

De fapt, aceasta nu este o simplă poveste, ci o călătorie inedită în timp, printr-o ștergere a contururilor prezentului, cu ajutorul cuvintelor. Anii '90- anii '60- anii '40. Același oraș cu aproape aceleași străzi și cu schimbările pe care timpul le-a adus asupra locurilor- unele clădiri au rămas în picioare, martori tăcuți. Altele au fost de mult rase de pe fața pământului și nici măcar în fotografii nu mai pot fi regăsite.

miercuri, 15 octombrie 2014

Jurnal de lectură- Dora Bruder, de Patrick Modiano

Abia am început să citesc cartea aceasta și nu m-am putut abține de la a împărtăși cu voi primele impresii.

În Dora Bruder, scriitura lui Patrick Modiano are savoarea fotografiilor alb-negru, cu marginile tocite, din care zâmbesc chipuri de mult pierite, aproape uitate. Ceea ce întreprinde naratorul în acest scurt și dens roman este ceea ce mi-ar place și mie să fac, uneori, când unul dintre vestigiile trecutului îmi atrage atenția. Să aduni cioburile împrăștiate ale unui destin peste care s-a așternut de mult uitarea, să umpli golurile cu multtă imaginație și multă melancolie față de vremurile trecute, să dai viață măcar în mintea celui ce citește acelor chipuri din fotografiile șterse de timp- iată un demers fascinant deopotrivă pentru cititor și pentru scriitor.

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Înot în râuri de literatură

Foto- Cano Cristales- Râul care a fugit din Paradis (Columbia)
Zilnic, în jurul meu, curg râuri de literatură. Nu știu cum de mai găsesc răgaz să le observ, în goana programată la care mă pretez. De la primele minute ale dimineții și până seara, o mare parte a timpului își are activitățile sale fixe. Cafeaua, copilul, metroul, munca, alergătura de zi cu zi. Și printre astea toate, eu reușesc să observ poezia dezolantă a unor peisaje din marele oraș. Colcăiala de la metrou la orele de maxim trafic (era să zic maximă audiență)- acum fac și eu parte din ea. Un fost parc transformat în parcare, în care praful se transformă într-un dens noroi la prima ploaie. Și am cam avut parte de ploi și atmosferă deprimantă. În altul, mai multe bănci rupte decât cele întregi, de te și temi să te așezi. Într-o zi, un uriaș gândac își lua masa pe o astfel de bancă, de mi-a fost scârbă să mă mai opresc acolo.

luni, 6 octombrie 2014

Fratricizii- Nikos Kazantzakis

Sursa foto
Acest scriitor este unul drag sufletului meu, am citit doar trei dintre scrierile sale și le-am căutat asiduu pe celelalte. După Raport către El Greco și Alexis Zorba, am regăsit în Fratricizii spiritul aprig al lui Kazantzakis, plin de înțelepciune izvorâtă din nenumărate îndoieli. Marile întrebări pe care omul și le poate pune capătă aici expresia frământărilor profunde din conștiința părintelui Ianaros, cel care păstorește câteva sate risipite pe un munte din nordul Greciei- o Grecie sfâșiată de lupte între cei roșii- comuniștii- și cei negri- fasciștii. Dramatismul sugerat și de titlu constă în această luptă între frați, care se ucid unii pe alții  doaar pentru că fac parte din tabere adverse. Măcinată de acest puternic conflict ce măcelărește și pustiește totul în calea sa, Grecia- ea însăși un personaj ce învăluie cu spectrul său întreaga acțiune- este în pericol de a pieri odată cu oamenii săi.

miercuri, 1 octombrie 2014

De ce iubesc scriitura lui Nikos Kazantzakis

Sursa foto
Trupurile și sufletele lor au culoarea și tăria pietrei, s-au făcut una cu piatra, pătrunși de ploaie, arși de soare, acoperiți de zăpezi; și oameni, și pietre, de parcă pietrele ar fi însuflețite, iar oamenii ar fi cu toții de piatră. (pag.16)

Crucile negre de lemn erau umede după ploaia din noaptea trecută, candelele pâlpiau deasupra mormintelor, chipuri pe jumătate șterse de vreme stăteau martore, în dosul sticlei, cum că o femeie tânără și un bărbat frumos, cu mustața răsucită, fuseseră cândva și ei plini de viață.  (pag. 22)

Părintele Ianaros a mângâiat capul blond al tânărului. "O rafală de vânt, fiule. Vântul acesta a suflat și pe deasupra capului meu, cândva."
"Acum suflă pe deasupra capului tău", a continuat el, "iar ca mâine va sufla peste capul fiului tău. Mulți îi spun vântul tinereții- eu numesc acest vânt suflarea lui Dumnezeu."(pag.43)

Fratricizii, Nikos Kazantzakis- Editura de Vest, 1993

sâmbătă, 27 septembrie 2014

În curând la Editura Univers

Iată ce ne mai pregătește Editura Univers. Cu scurte comentarii din partea mea. 

BLESTEM CURGEREA TIMPULUI C2
Blestem curgerea timpului
Per Petterson
Traducere Karmen Balko
-fragment-
”Apoi cobora întunericul devreme, aşa că nu mai era prea mult de văzut. Înăuntru, în maşină, se făcea întuneric în jurul umerilor noştri şi în jurul mâinilor noastre. Doar părul fetelor strălucea în lumina farurilor de-a lungul şoselei, în roşu şi galben, şi cifrele de pe vitezometru, şi mica lumină albastră care se aprindea şi se stingea pe sensul de trafic opus, iar noi ne opream din cântat când treceam de Skjetten şi deveneam tăcuţi pe podul de lângă staţia Strømmen”.
Cu un titlu ca acesta, atenția mi-a fost captată imediat. N-am idee încă despre povestea din spatele titlului, însă sunt de pe acum dornică să citesc cartea. Dacă aș fi scris o carte, un titlu care să sune cam ca ăsta i-aș fi ales.

Jurnal de lectură și nu numai

Sursa foto
18 septembrie
Îmi place cum scrie Dostoievski, am savurat Crimă și pedeapsă, după ce, în prealabil, îi gustasem stilul în Eternul soț. Iar acum, Demonii. Două părți din trei am citit, din ce în ce mai greu pe măsură ce am înaintat. Brusc, simt că nu mai rezist, că am nevoie de ceva facil, odihnitor. Nu-mi stă în fire să abandonez după ce am parcurs atât de mult dintr-un roman, cca. 500 de pagini. De regulă, dacă renunț, o fac la început, după câteva zeci de pagini, așa cum s-a întâmplat cu Accidentul de Ismail Kadare. Totuși, ceva mă împinge către renunțare, la fel cum altceva mă trage către carte. Poate că n-am să abandonez de tot lupta. O pauză, timp în care voi citi ceva diferit, probabil că ar fi cea mai bună variantă. Și totuși, mintea mea simte nevoia de a încheia un capitol pentru a trece împăcată la un altul, la următorul.

luni, 22 septembrie 2014

The asking books tag

Primită de la literarybook
1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
Heidi, fetița munților de Johanna Spyri
2. Ce citești acum?                                                          Fratricizii, de Nikos Kazantzakis. 
3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?
Lev Tolstoi. Fuga din rai, de Pavel Basinski.

4. Obiceiuri rele în ceea ce privește cărțile?

Încă n-am identificat unul. 
5. Ce carte aștepți să citești cu nerăbdare?
Greu de răspuns. Sunt foarte multe. Numai cât îmi trec privirea peste rafturi și pot alege câteva zeci de titluri pe care ard de nerăbdare a le citi. Printre ele, Un veac de singurătate, Maestrul și Margareta, Civilizații și tipare istorice, Deșertul pentru totdeauna și lista poate continua mult și bine. Dar mai am o grămadă de întrebări. 

duminică, 14 septembrie 2014

Gustând trecutul meu de mâine

Foto credit
De vreo două săptămâni mă lupt cu Demonii lui Dostoievski. Mai am puțin din primul volum, merge destul de încet lectura, pentru că nu se poate citi o carte ca aceasta la fel cum se citește un roman polițist, de exemplu. Nu e nicio grabă, o voi termina eu până la urmă. Doar că de luni începem activitatea și se cam duce timpul liber. Iar serile coboară din ce în ce mai devreme peste oraș, peste parcurile în care mă pierd citind pe câte o bancă sau, în lipsă, chiar pe jos, pe tartan.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Knut Hamsun- Rodul pământului

Considerat capodopera lui Hamsun, lucru care, de altfel, a fost unul dintre motivele ce m-au împins pe urmele sale, romanul acesta ar putea fi rezumat prin ideea simbiozei omului cu natura, însă ar fi prea puțin spus. Nu știu câți din cititorii de azi ar fi interesați de viața într-un ținut pustiu la poalele munților, în Norvegia, undeva la confluența secolelor XIX și XX. S-ar putea să mă înșel asupra perioadei, dar mi-am luat ca reper anii între care a trăit Knut Hamsun și anul apariției acestei cărți. Pe mine însă m-a fermecat de la bun început povestea lui Isak, care se aciuează în ținutul acela pustiu, mlăștinos, și din nimic, încetul cu încetul, muncind din greu, își construiește o gospodărie, la început simplă, rudimentară. Apoi apare și Inger, o femeie pe care defectul pe care îl are din naștere- buza de iepure- n-o lasă să se bucure de pasiunea ce o mistuie în interior.

vineri, 29 august 2014

Recomandare de lectură- Pedro Paramo, de Juan Rulfo

Incredibil de frumos. Magnific. Am simțit plăcere pură citind acest roman. Trebuie să-i mulțumesc Emei, care mi l-a adus în atenție prin recenzia sa. N-am bănuit însă cât de mult o să-mi placă. De la primele fraze mi s-a insinuat în suflet atmosfera, ce avea să domine romanul, intensificându-se. Cu o structură inedită și un suflu liric care te copleșește prin frumusețea sa, Pedro Paramo încorporează esențele credințelor populare legate de moarte, de destinul omului, de tot ceea ce simplitatea cotidiană ne împiedică a înțelege pe deplin. Aici se află izvoarele realismului magic, în această scriere tulburătoare, țesătură sumbră, dar fascinantă a deziluziei. Densitatea sa este aproape dureroasă- atât de mult în atât de puține pagini.

Pedro Paramo este tatăl pe care Juan Preciado- personaj-narator- nu l-a cunoscut niciodată și în căutarea căruia pornește pentru a împlini promisiunea făcută mamei sale înainte de a muri.

Atunci nu puteam decât să zic că așa aveam să fac și, tot spunându-i-o, am continuat să-i făgăduiesc chiar și după ce cu greu mi-am desprins mâinile din mâinile-i țepene.  (p.33)

sâmbătă, 23 august 2014

Visând la vara viitoare

Știu, vara asta e pe ducă și nu prea am ce face să o salvez. Mare lucru n-am înțeles eu din ea, cu excepția micilor excursii în zone de munte, de care m-am bucurat nespus de mult. Au fost ca niște priviri în timp spre anii de mult trecuți, ai copilăriei, dar și către alți ani, pe care nu i-am trăit eu, dar pe care munții i-au văzut și le-au supraviețuit, martori ai efemerelor existențe umane. Munții cu al lor farmec, plini de taine, de frumuseți și de pericole- locuri în care omul își regăsește rădăcinile, comuniunea cu natura, locuri nepervertite încă de mizerie, de răutate sau de modernizare. Locuri în care simți cât ești de mic, de neînsemnat, simți tot ce-a fost acolo înaintea ta, toți pașii care au atins potecile acelea în continuă schimbare.

Dar ce spuneam? A, da. Vara s-a dus. Pot însă să visez la vara viitoare. Pot chiar să-mi fac planuri de pe acum. De exemplu, mă gândesc la modul serios să-mi cumpăr un hamac pe care să-l agăț între doi copaci, într-o zonă liniștită, înverzită, și în care, tolănită, să citesc o carte de-a lui Marquez. Poate chiar Un veac de singurătate...

marți, 19 august 2014

Alice Munro- Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage

Iată că am reușit să termin de citit prima carte în limba engleză. Deși acest volum de povestiri al scriitoarei canadiene beneficiază și de o ediție în limba română, am avut ocazia de a-l citi în limba în care a fost scris, mulțumită cumnatei și fratelui meu, care mi-au adus cartea chiar din țara natală a autoarei. Aceste circumstanțe au conferit lecturii un farmec aparte, senzații noi și multă satisfacție. Am citit cartea în paralel cu altele, timp de aproape o lună de zile, iar acum parcă îmi lipsește. E adevărat că am avut nevoie de ajutor pe alocuri, dar n-a fost nevoie de notițe sau liste de cuvinte noi și, în plus, am căpătat tendința de a comunica în engleză, în special după ce petreceam mai multă vreme în compania acestor încântătoare povestiri.

Trebuie să recunosc că, o vreme, am fost sceptică, dar și curioasă. Voiam să verific dacă popularitatea și interesul ce au prins viață pe marginea operei literare a lui Alice Munro sunt justificate sau sunt efecte ale marketingului. Și, trecând peste faptul că existența unei distincții literare cum este Nobelul conferă un plus și vinde, trebuie să admit că mi-a plăcut foarte mult ceea ce am citit. Sună banal simplu, dar așa este. Ca, de altfel, și stilul acestor povestiri. Din ele răzbate forța simplității, dar și complexitatea trăirilor pe care le au personajele.

vineri, 8 august 2014

Cele mai recente achiziții și cum am furat o bucată de timp

După cum mă lăudam în postarea anterioară, am avut ocazia să îmi cumpăr câteva cărți la un preț foarte mic în comparație cu prețul lor de librărie și așa ceva nu e de ratat, mai ales că existau ceva dorințe pe care nu prea aveam altfel șansa să mi le îndeplinesc. N-are rost să înșirui titluri, vă ofer imaginea edificatoare.

joi, 7 august 2014

Luptând cu angoasa

Mă uit cum se scurg zilele și tot zic că scriu ceva și nu mai reușesc. Toată ziua sunt pe teren, pe la 5 după-amiaza o iau pe cea mică de la școala de vară și începe partea a doua a distracției cotidiene. Printre picături, citesc. Nu atât de mult ca înainte, dar așa e când ai normă întreagă și nici nu ai privilegiul de a folosi transportul în comun. Mai rămâne ceva timp pe la ora asta, nocturnă, dar de cele mai multe ori inspirația mea se odihnește. Sau profit de ocazie să pot citi în liniște. De altfel, nici n-aș avea despre ce să scriu. Lucruri interesante nu mi se întâmplă. Doar n-ați vrea să vă povestesc episoade din minunatul trafic bucureștean, n-ar avea niciun haz. Și nici cum sunt mereu ruptă și întreruptă dintr-ale mele și încep să spumeg. Chiar n-ai cum să scrii sau să citești când există câte un factor perturbator care te interpelează într-un fel sau altul.

miercuri, 30 iulie 2014

Șerban Tomșa- Ghețarul

Literatură pură- așa aș descrie în doar două cuvinte romanul lui Șerban Tomșa. O infuzie de entuziasm pe care o savurezi pe îndelete, plin de uimire. Povești, fărâme de memorie, iluzii, fantasme, simboluri nedeslușite ce metaforizează viața, sufletul, creația. Firul epic poate fi doar intuit, dar, când crezi că ai reușit să dai de el și să te agăți de capătul său, descoperi cu surprindere cât de lesne ai fost înșelat. Dacă însă citești cartea situat într-un plan ceva mai înalt decât cel al acțiunii, îți dai seama că nu ai nevoie de o înlănțuire a momentelor epice și nici de o axă a timpului care să ancoreze întregul ansamblu în realitate Totuși, ți se lasă impresia că o astfel de axă există și trebuie să o descoperi, iar tu asta încerci să faci, în timp ce poveștile care ți se perindă prin fața ochilor te fură puțin câte puțin, până te trezești învăluit complet în pânza narativă țesută cu măiestrie de autor.


Există un personaj principal- Tom Kastelka- și multe personaje secundare, cunume pline de exotism- Indio, Ava, Catalan-, care contribuie la conturarea atmosferei vibrante, în care fabulosul împrumută proporțiile firescului. M-am regăsit adeseori în obiceiurile, în gândurile sau amintirile lui Tom. Am avut impresia că anumite trăiri sunt și ale mele.

vineri, 25 iulie 2014

Opțiuni de relaxare

Sursa foto
E vineri și sunt în căutarea unor clipe de relaxare. Aș avea ceva variante, nu zic că nu, însă nu e suficient pentru ca totul să se concretizeze. Mi-ar place să merg la Grădina de citit, descisă recent în curtea Bibliotecii Metropolitane. Sau aș putea merge în Cișmigiu, la Copacul cu cărți. Iar ceva mai aproape, ici-șa, în gară, pot merge la Train Delivery #2 Totuși, cel mai mult mi-aș dori liniște și un spațiu plin de verdeață, umbros și mai puțin umblat- să pot citi în tihnă. N-ar fi greu să găsesc un astfel de loc, știu, doar ceva timp pentru mine e mai greu să găsesc.

marți, 22 iulie 2014

Adios veintes, bienvenido treinta

Sursa foto
Nu știu cât de corect am scris eu titlul, însă am simțit nevoia de a mă exprima în această limbă atât de încărcată de romantism. Și, de ce nu, melancolie sau ceva de genul acesta. Nu postez aceste rânduri în așteptarea unor urări, ci pentru că mi se pare atât de emoționantă această zi, senzațiile pe care le simt sunt copleșitoare, ca și cum aș fi pusă în fața unei situații inedite. Și, în fapt, e o situație inedită, clipele le trăim o singură dată, fiecare dintre ele este unică.

De azi sunt mai mare, cică. Nu știu cine zice asta, dar eu cred că n-are dreptate.

Ce mai citim nou în iulie de la Editura UNIVERS

Îmi plac noutăţile când vine vorba de cărţi, de aceea am sentimentul bucuriei atunci când aflu despre noi apariții editoriale. E dificil să ții pasul cu ele, căci editurile nu par dispuse să le lase cititorilor răgaz pentru alte preocupări. Și, oricum, pentru un cititor îmbibat de pasiune, nu există alte preocupări. Dimpotrivă. Ar vrea să devoreze tot ceea ce e nou și bun, la fel de mult ca și ceea ce e consacrat. Povești prinse între file, dornice să se lase descoperite. Iată ce ne-au pregătit cei de la Editura UNIVERS în miez de vară. 

O călătorie în India, Gonçalo M. Tavares
Traducere Laura Bădescu 

Bloom pleacă în India, în căutarea înţelepciunii sau a unei femei. De fapt, caută uitarea, după două tragedii care iau răpit totul. Străbate până în India drumul cel mai lung, cel care trece prin şapte mii de cărţi citite şi prin Europa întreagă. Însă, ajuns la destinaţie, Bloom va descoperi că Occidentul şi Orientul vorbesc aceeaşi străveche limbă a prădătorilor.
Scriitorul portughez Gonçalo M. Tavares, născut în 1970, a fost recunoscut încă din primii ani ai carierei sale ca un fenomen literar. Romanul său Jerusalém a fost distins în 2005 cu Premiul José Saramago pentru tinerii scriitori sub treizeci şi cinci de ani. În discursul ţinut la ceremonia de decernare a premiului, José Saramago a spus: „Gonçalo M. Tavares nu are dreptul să scrie atât de bine la numai 35 de ani: îţi vine săl pocneşti!“. În 2010, Aprender a rezar na Era da Técnica a primit în Franţa prestigiosul Prix du Meilleur Livre Étranger. Seria de zece volume O Bairro, tradusă în 20 de ţări, descrie un cartier utopic în care evoluează, în scurte povestiri filosoficoludice, personaje precum domnul Valéry, domnul Calvino, domnul Walser sau domnul Brecht. Cărţile lui Gonçalo M. Tavares sunt traduse în patruzeci şi şase de ţări, critica literară îl aclamă ca pe un „geniu înnăscut“, un „autor incredibil“ (Courrier international), iar lista premiilor primite în Portugalia şi în străinătate e impresionantă. Călătorie în India, un „roman în versuri“ care poate fi citit ca o poveste filosofică sau o istorie fantastică, a fost descris ca „una dintre cele mai frapante cărţi din literatura europeană recentă“ (Le Monde).

vineri, 18 iulie 2014

Fragmente din concediu

Am lipsit câteva zile, nu știu dacă s-a simțit sau nu pe blog, dar am eu niște păsărele care nu mă lasă să dau sfoară-n țară înainte de a pleca pe undeva. Și cum nu scriu așa des nici când sunt acasă, nu se poate spune cu exactitate când mă plimb și când nu. Week-end-ul trecut, eveniment mare- nunta surorii mele- multe emoții și bineînțeles, bucurie. Le doresc multă fericire și iubire pe drumul pe care au pornit împreună! Au fost clipe frumoase, pline de entuziasm.


Apoi, după nuntă, am mers, pentru doar două zile, într-un loc drag mie încă din fragedă copilărie- Slănic Moldova. De acolo am eu primele mele amintiri, ca niște flash-uri, de când aveam 3 ani. Inutil să mai spun că acele două zile au fost mult prea puțin pentru a-mi alina dorul de munte, însă m-am mulțumit și cu atât. Ce mult înseamnă pentru  mine acele priveliști, acea atmosferă protectoare, binefăcătoare și, într-un fel, stranie, a munților. 

vineri, 11 iulie 2014

Melancolie de iulie

Sursa foto
Această lună, de obicei în plină vară, ceea ce n-aș mai putea afirma cu certitudine acum, este luna mea de suflet, luna în care m-am născut, dar și luna cea mai încărcată de melancolie, mai ales în acest an, când mă pregătesc să schimb prefixul și nu găsesc încă metoda de acceptare. Degeaba mă uit în oglindă- imaginea e înșelătoare. Ar fi ceva semne relevante, însă per ansamblu și de la un metru-doi distanță, niște ani nu se văd.

vineri, 4 iulie 2014

Criterii în educație la vârsta preșcolară

Foto credit
Primul an de grădiniță al celei mici a fost unul foarte bun, am fost foarte mulțumită de ceea ce a învățat ea acolo, de cum au decurs orele, activitățile. Am avut șansa unor metode pedagogice proaspete, a unui mod de abordare tânăr și lipsit de influența vechilor tipare. Punând accentul pe dezvoltarea logicii copiilor, precum și a abilităților practice, domnișoara noastră a reușit să facă o plăcere din mersul la grădiniță. De aceea, mare mi-a fost mirarea să constat că unii părinți, cu care am avut ocazia să discut și să le aflu părerea, nu sunt mulțumiți de modul în care se desfășoară activitățile la grădiniță. Printre motivele lor se numără și faptul că nu învață câte o poezie pe săptămână, așa cum se făcea anul trecut, cu vechea educatoare, care a ieșit la pensie.

Eu nu știu cum era anul trecut, căci pe a mea am înscris-o direct în grupa mijlocie, însă în mod cert memorarea unor poezii nu-ți face copilul mai deștept sau, în orice caz, nu acesta e criteriul de evaluare al progreselor copilului. Să învețe poezii, cât mai multe poezii, în loc să își dezvolte gândirea și imaginația mi se pare o abordare nu doar învechită, ci și ineficientă. Dezvoltarea intelectuală a copilului presupune multă stimulare. Învățarea poeziilor se axează doar pe memorie. Și nu este suficient. De altfel, memoria poate fi testată mult mai eficient prin alte metode, scotând în evidență și alte laturi ale sale- nu doar cea auditivă, ci și cea vizuală, urmând mai multe direcții.

luni, 30 iunie 2014

Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne- Neagu Djuvara

Scrisă în limba franceză, nu pentru români, ci pentru occidentali, așa cum chiar autorul mărturisește în prefața ediției românești, cartea aceasta prezintă într-o manieră pozitivă file din istoria Principatelor- mai precis, perioada de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, sondând însă și mai adânc, atunci când este cazul, până prin Evul mediu. Am citit cu nesaț despre regimul fanariot, despre felul în care se desfășura viața în acea perioadă în Moldova și Muntenia. M-au surprins asemănările pe care le-am putut identifica între ceea ce a fost și ceea ce este, asemănări ce ar putea constitui un argument în favoarea ciclicității istoriei. Bineînțeles, condițiile socio-politice sunt altele, contextul global este diferit, însă nu mi-am putut stăvili nici zâmbetul, nici uimirea, citind pasaje ca acestea

Viena (...) vinde în Țara Românească o mulțime de calești din cele mai elegante. (...) Cred că, dacă ținem seama de populație, în Europa sunt mai puține orașe unde să se găsească un atât de mare număr de echipaje ca la București. Fiecare negustor își are trăsura sa, iar boierii și le schimbă în fiecare an. 

sâmbătă, 28 iunie 2014

Scurte gânduri de week-end

Dacă e vară, e vremea plimbărilor nesfârșite prin parcuri, chiar și atunci când ploile își fac de cap și ne alungă sau când ne înțeapă cu iminența lor. Câteodată, pentru mine e chiar preferabilă o vreme ce stă sub amenințarea ploii, așa cum a fost azi, la un moment dat. E mai liniște în parc, puțini se încumetă să facă plimbări, locurile de joacă sunt aproape pustii, așa că e cum nu se poate mai bine. Am savurat acele ceasuri din această după-amiază.

De luni, însă, începem școala de vară, iar eu munca. Cea mică va face cunoștință cu programul prelungit. Am ales această variantă nu numai pentru a rezolva problema cine stă cu copilul atunci când e necesară prezența mea în teren, ci și pentru a-i ocupa timpul într-un mod constructiv, benefic pentru dezvoltarea ei. N-are cum să-i strice, dimpotrivă. Perspectiva unor luni întregi de joacă pe afară, fără exersarea altor aptitudini, nu-mi surâdea prea mult. Nu va fi vorba de toată vacanța, ci doar o parte din ea.

Planuri de vacanță/concediu n-avem. La capitolul ăsta pot să scriu așa (...........)  Mi-e dor de munte mai mult decât îmi e de mare. Dar deocamdată, spun pas. Ei, măcar la ce voi face week-end-ul ăsta mă pot gândi. Și răspunsul ar fi foarte simplu- voi citi și, poate, fac și ceva curățenie. Depinde cum e vremea.

A, era să uit să vă semnalez niște reduceri tentante. Nu câștig nimic, o fac voluntar, fără scopuri patrimoniale. Eu am pus ochii deja pe câteva cărți, să vedem ce aleg până la urmă.
http://www.targulcartii.ro/promotii











joi, 26 iunie 2014

Jurnal de goblen (6)

A trecut ceva mai multă vreme de la ultima postare despre goblenul meu, iar aceasta se datorează faptului că am reușit să lucrez foarte puțin de atunci. Totuși, există oarece deosebire, așa că mă încumet să postez o nouă fotografie cu el.

Mai întâi, cea veche, de la ultima lui înfățișare pe blog, iar apoi cea nouă, făcută chiar azi.









duminică, 22 iunie 2014

Speranța: o tragedie- de Shalom Auslander

Apariție proaspătă în colecția Globus de la Editura  UNIVERS, cartea aceasta mi-a făcut cu ochiul de la bun început, de când am postat prima oară coperta ei, într-un articol dedicat relansării colecției. La Bookfest, am avut bucuria de a o putea lua acasă în schimbul mai vechii Anestezii locale a lui Gunter Grass. N-aș putea preciza dacă prezentarea cărții sau coperta a vut mai mare influență asupra mea. Cert este că am avut acel sentiment, a cărui origine încă nu am descoperit-o, că trebuie să o citesc. Acel ceva care, fără să-ți lase timp să te dumirești, îți impune un anumit lucru. Să-i spun instinct? Poate. În orice caz, urmând acest instinct, i-am făcut loc în lista mea de lecturi cât de curând am putut. Eram foarte curioasă cum voi recepta alegerile Teroristei, coordonatoarea colecției.

Cartea lui Shalom Auslander, un nume complet necunoscut până acum pentru mine, a însemnat o destindere și, totodată, un fel de evadare din registrul obișnuit. Am râs așa cum nu credeam că o voi putea face în fața unor chestii mai degrabă tragice sau, în orice caz, care ar trebui să impună sobrietate. Și totuși, scopul principal al autorului nu este, cred eu, să stârnească râsul, ci să te facă să meditezi la anumite chestiuni, după ce în prealabil ai râs de ele.

luni, 16 iunie 2014

Impresii de lectură - Oameni de treabă, de Mugur Burcescu

Apărută de puțin timp la Casa de Pariuri Literare, această carte a reprezentat pentru mine un fel de pariu livresc pe care l-am pus cu mine însămi. A durat ceva mai mult timp să o citesc, însă acum, la final pot spune că a meritat efortul. Când ai în față o carte despre care care nu te poți informa prea mult, când îți lipsesc reperele de interpretare ce te-ar putea ajuta să-ți faci o idee, provocarea este mai mare ca de obicei.

Oameni de treabă este surprinzător de vast și de elaborat pentru un roman de debut. Nici vorbă de stângăcie, de superficialitate. N-ai cum să scrii o astfel de carte dintr-o aruncătură de condei. Poți intui, la final, după cele peste 300 de pagini, o muncă asiduă, îmbibată de pasiune pentru literatură. Autorul oferă personaje consistente, prinse într-un contur epic stufos, complex. Totuși, mai mult decât linia epică și întâmplările prin care trec personajele, m-au impresionat concepțiile inedite pe care acesta reușește să le dezvolte, individualizându-și nu doar personajele, ci și stilul.

duminică, 15 iunie 2014

Noutăți la Editura UNIVERS

Dacă nu v-ați dat seama încă de afinitatea mea pentru cărțile Editurii UNIVERS, iată un motiv să o mărturisesc din nou. Trei noi apariții editoriale sunt gata să incite mințile cititorilor, iar eu mă număr printre cei curioși.

Iată despre ce este vorba:



Traducere Diana Crupenschi
Colecția Romanul secolului XXI
Autor: În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20 000 de femei din viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006, apărut în traducere în 2013 la Editura Univers) şi Alternaştere (2001), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, într-un interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.

Gabriel Osmonde, numele sub care se ascunde Andreï Makine, câștigător al Premiului Goncourt, revine la editura Univers. După ce anul trecut a fost publicat, cu ocazia vizitei scriitorului în România, romanul Lucrarea iubirii, un nou titlu îi așteaptă pe cititori: Alternaștere.
Un călător mânat de ultima sa speranță descoperă un oraș‑fantomă într‑un deșert din Australia Occidentală, o misterioasă fundație în care totul își schimbă sensul: dorințele, amintirile, temerile, nevoia oamenilor de a iubi și de a fi iubiți. Fundația aceasta, despre care călătorul va descoperi că are filiale pe toată planeta, este pe cale să revoluționeze lumea. Dar totul depinde de inventarea unui nou limbaj care să poată descrie Alternașterea.

vineri, 13 iunie 2014

Să vă arăt ce-am câștigat!

Să mă laud și eu un pic, pentru că un astfel de premiu nu puteam să-l țin secret. Săptămâna trecută, scriam acest articol, o confesiune a mea prin care vă recomandam un site pe care eu îl îndrăgesc foarte mult. Ce nu știați la acel moment este că înscrisesem articolul în concursul organizat pe platforma Blogtag.ro de către cei de la Targulcartii.ro . Iar marți, o zi de marți fără ceasuri rele, când s-au anunțat câștigătorii, m-am bucurat să aflu că mă număr printre ei, ba mai mult, premiul pe care l-am câștigat era chiar cel la care speram în sinea mea- un voucher în valoare de 300 lei cu care mi-am putut comanda ce cărți mi-a poftit suflețelul de pe targulcartii.ro



joi, 5 iunie 2014

Lungul drum până la pasiune

Impactul lecturii în viața mea s-a dovedit a fi unul foarte puternic. Nu bănuiam că va fi așa. Cu nostalgie îmi amintesc de începuturile acestei pasiuni, care, într-o formă sau alta, mi-a fost sădită în suflet din copilărie, însă i-au trebuit mulți ani să răzbată la suprafață, abia după ce viața mi s-a așezat pe un făgaș stabil. Au fost așadar mai multe etape- momentele acelea în care începea să prindă cheag o viitoare bibliotecă. Două-trei cărți, apoi alte două, așezate pe unde se putea. Emoțiile matinale pe vremea când alergam din chioșc în chioșc cu speranța de a mai găsi și eu un exemplar al cărților ce apăreau împreună cu ziarele. Pe atunci, încă nu știam prea bine ce înseamnă o librărie online și nici măcar nu îmi închipuiam că ar putea exista un anticariat online, de vreme ce în urbea mea natală abia dacă găseai unul sau două anticariate obișnuite, îngrămădite în câte o bucățică de spațiu comercial pe care n-o dorise nimeni.

Cărțile nu-mi erau pe atunci atât de accesibile ca acum. După ce mi le cumpăram pe cele de specialitate, necesare studiului, rareori apucam să iau câte o carte și pentru sufletul meu. E drept, pe atunci nici nu citeam la fel de mult ca acum. Și nici nu eram inițiată în domeniu, universul meu se limita la titluri considerate clasice, nici vorbă să fiu la curent cu noutățile editoriale, cu preferințele celorlalți cititori sau cu felul în care este receptată o anumită carte.

luni, 2 iunie 2014

Pe scurt despre evenimentul Editurii UNIVERS- Un Globus nou pentru un Globus vechi

Sâmbătă am reușit performanța de a ajunge la evenimentul la care îmi propusesem să ajung și despre care v-am pomenit aici, pe blog- Un Globus nou pentru un Globus vechi, relansarea colecției Globus a Editurii UNIVERS. Cărțile acestea noi te incită de la prima vedere să le citești. Un fel de dragoste la prima vedere. Sper să se bucure de același succes ca odinioară. Acest eveniment la care am asistat, l-a avut ca moderator pe Cristian Tedorescu, autorul  unei cărți pe care eu am citit-o acum ceva vreme cu multă plăcere- Medgidia, orașul de apoi, iar ca invitați pe traducătoarea Georgiana Bărbulescu, pe Ciprian Burcovschi și pe Florin Pîtea. Discuțiile s-au cristalizat atât în jurul colecției în cauză, cât și asupra marketing-ului cultural, în general. S-a vorbit și despre una din noutățile colecției Globus- Cizme, robă, cămașă de noapte, de Jorge Amado, doamna Georgiana Bărbulescu fiind cea care a tradus cartea în limba română.

joi, 29 mai 2014

Primele impresii- Bookfest 2014

Ieri, prima zi de Bookfest. M-am înființat acolo puțin după ora 10, când încă se mai puneau la punct ultimele detalii la unele standuri ba chiar se mai dădea cu aspiratorul, deși nu cred că era neapărat necesar și nu se putea aștepta până seara după închidere. Am prins ocazia să merg singură, dar nu am putut sta decât un ceas, timp insuficient pentru o explorare ca la carte a tuturor standurilor, nici măcar pe cele pe care le aveam în plan nu am reușit să le vizitez, căci știți și voi cum e, te oprești și te pierzi între atâtea și atâtea cărți ispititoare, nu poți zbura din stand în stand ca la piață, când cauți să cumperi cartofi. A fost mai degrabă o scurtă incursiune, din care m-am întors cu o singură carte- performanță, nu?, dar exigența își spune cuvântul, nu mă mai arunc cu capul înainte, cântăresc, studiez, răsfoiesc, tot soiul de argumente care stăvilesc impulsul acela de a cumpăra tot ce iau în vizor.

duminică, 25 mai 2014

Sara- Ștefan Agopian

La început, nu pot spune că m-a prins prea mult acest roman al lui Ștefan Agopian. Am fost tentată să îl abandonez din cauza ambiguității și a frazelor ce par uneori, marcate greșit ca punctuație. Unele mi se păreau că se termină prea brusc, în altele, alăturarea propozițiilor având timpuri diferite, intercalarea vocii naratoare între cuvintele personajelor mă oboseau. Totuși, am continuat. Și am citit un roman construit din lumină și priviri, acestea părând a avea o prezență mai puternică decât personajele, personaje care, însuflețind linia epică întortocheată au ceva dizgrațios în ele.

Deși romanul se intitulează Sara, sugerând ideea existenței unei eroine principale în persoana Sarei, aceasta n udepășește ca prezență lumina, puternic personificată. M-am tot întrebat de ce și-a intitulat autorul astfel acest roman. Nu că aș fi găsit eu un titlu mai potrivit însă pur și simplu nu înțelegeam. Ca o umbră obsesivă, Sara învăluie întreaga acțiune- un puzzle de episoade și personaje, presărate în timp, întinzând granița subțire dintre real și imaginar, dintre vis și realitate, până la fisurare. Recunosc, nu sunt un cititor avizat în materie de scrieri de aces gen. Motivul visului pentru mine prezintă multe necunoscute și de aici o dificultate a înțelegerii lui. Dacă inițial mi-a făcut ceva probleme în privința sensurilor pe care le-aș putea pierde din vedere, pe parcurs mi-am propus să tratez cu mai puțină severitate acest aspect și m-am lăsat purtată pe apele metaforelor.

sâmbătă, 24 mai 2014

O oră pentru mine

Sursa foto
În sfârșit, cred eu, pot spune că a venit vara, căldura de care îmi era atât de dor și pe care aveam impresia că n-am să o mai simt. O vreme atât de plăcută mă face să stau cât pot de mult pe afară. Mai ales acum, că au înflorit teii, pe care eu îi ador. Chiar dacă nu mă pot bucura de liniște, când merg în parcuri, mă mulțumesc cu impactul pe care natura îl are asupra mea. Un adevărat medicament. Săptămâna aceasta, am furat totuși, printr-un concurs de circumstanțe, o oră pentru mine. O oră pe care mi-am petrecut-o singură- singurică, în parc, pe o bancă retrasă, solitară, înconjurată de verdeață. Nu vă pot descrie ce sentimente plăcute am trăit. Lectură, liniște (relativă- zgomotele care nu mă priveau direct nu mă puteau afecta prea mult), cafea, verde, mult verde, aromă proaspătă de iarbă, soarele blând în orele dimineții- splendid. O oră exact așa cum o visam. Că apoi totul s-a spulberat brusc, ca și cum nu aș fi avut dreptul la prea multă fericire și ar fi trebuit să plătesc cumva pentru ceea ce trăisem, e o altă poveste. Una care nu se încadrează deloc în atmosfera aceea idilică, pe care vreau să mi-o păstrez intactă în minte. Alături de speranța că voi mai avea astfel de ceasuri doar ale mele.

miercuri, 21 mai 2014

Un Globus nou pentru un Globus vechi, la Bookfest!

Dacă nu știați, deși mă îndoiesc, între 28 mai și 1 iunie, la Romexpo, are loc Salonul Internațional de carte Bookfest. Tot dădeam din colț în colț când să scriu despre mult așteptatul Bookfest. Și am găsit de cuviință să o fac acum. Îmi cunoașteți, cred, entuziasmul față de evenimentele ce se învârt în jurul cărților. Cu nostalgie îmi amintesc de edițiile trecute când mă întorceam acasă cu sacoșele pline de cărți. Anul acesta, însă, mă pot duce la Bookfest cu cărți de acasă- Editura UNIVERS oferă un Globus nou pentru un Globus vechi, celui care aduce primul titlul respectiv.


sâmbătă, 17 mai 2014

Noaptea Muzeelor 2014

Se pare că Noaptea Muzeelor este un eveniment apreciat de tot mai multă lume, dată fiind perpetuarea și îmbunătățirea sa de-a lungul timpului. Anul acesta, Noaptea Muzeelor va fi organizată în data de 17 mai, adică mâine seară. Programul și mai multe detalii, ca să nu reproduc eu într-un mod penibil, repetând informațiile, le găsiți aici . Mă bucură interesul ridicat față de un astfel de eveniment, precum și faptul că sunt cuprinse mai multe orașe ale țării, nu doar capitala. Altfel spus, a crescut setea de cultură, și iarăși mă bucur. 

Dintre momentele speciale pregătite pentru Noaptea Muzeelor 2014, eu l-aș alege pe organizat de Muzeul Bellu (primisem și un pliant ce cuprindea programul, dar nu-l mai găsesc), despre care găsiți informații aici. De când îmi tot propun eu să vizitez cimitirul Bellu, ehe! Bine, aș prefera să fac o astfel de vizită mai pe lumină, dar asta e cu totul altă poveste. Bineînțeles că m-ar tenta și expoziția de la Humanitas Cișmigiu, dar balanța înclină spre primul eveniment. Un astfel de loc, în care odihnesc atâtea personalități ale culturii noastre, trebuie să fie de-a dreptul fascinant. 


marți, 13 mai 2014

Lucian Boia- Istorie și mit în conștiința românească

Cum lecturile mele fac parte, preponderent, din sfera beletristicii mi-a fost greu să-mi explic nesațul cu care am citit această carte, pe care aș încadra-o în categoria studiilor istorice. Nu știu de ce, dar înainte de a mă apuca de ea, credeam că va fi una din cărțile acelea greu de digerat (chiar, chestiunea rămâne de dezbătut, pentru că această sintagmă nu exprimă o etichetă universal valabilă). Și nu numai că nu s-a arătat a fi așa ci dimpotrivă, m-a ținut prinsă în fascinanta-i pledoarie, bine argumentată și pertinentă, complet diferită de ceea ce credeam eu că înseamnă o carte de specialitate, de manualele de istorie sau alte lucrări menite a face lumină în acest domeniu.

Perspectiva pe care ne-o propune Lucian Boia în tratarea istoriei și a miturilor acesteia este aceea de detașare, de înțelegere obiectivă a trăsăturilor pe care le are discursul istoric astfel încât să putem distinge între mit și realitate. Nu veți găsi în paginile acestei cărți versiunea adevărată a istoriei, o dată pusă în evidență mitificarea anumitor fapte sau  personalități, în funcție de etapele istorico-politice și de interesele celui care le invocă.

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...