miercuri, 28 decembrie 2011

Vacanta mea continua... a blogului de asemenea

Dupa cum am anuntat si pe Facebook, ne-am prelungit sederea la Bacau, asa ca nu voi putea fi prezenta pe blog. Acum sunt pe fuga, va citesc comentariile pe mail, dar din pacate nu pot sa va si raspund. Ne simtim bine aici, drept pentru care am decis sa mai stam si de Revelion. Un concediu prelungit, neplanificat. Am avut un Craciun frumos, l-am primit si pe Mos Craciun, colindatori mai putini, dar am fost noi cu colindul. Acum asteptam sa se scurga ultimele zile din an. N-am avut timp de bilanturi sau articole specifice sfarsitului de an.

Sper sa nu fiti dezamagiti de aceasta lipsa a mea din online, dar cred ca astfel de pauze sunt binevenite din cand in cand. Mi-e dor de blogareala, recunosc. Dar am un program destul de incarcat. Si as avea atatea articole ce probabil isi vor pierde din actualitate pana ma intorc. Asta e... cand plec si eu, atatea lucruri interesante se intampla! Numai bune de comentat.


Daca mai am ocazia, mai intru sa va zic doua vorbe, dar articole asa cum v-am obisnuit voi scrie cand revin in Bucuresti. Toate cele bune si va multumesc ca "tineti aproape". :))))



marți, 27 decembrie 2011

La multi ani, Mircea!


Nu stiu daca voi fi sau nu acasa in aceasta zi, dar nu pot lasa momentul sa treaca fara sa ii urez La multi ani colegului si prietenului nostru blogosferic Mircea Vladut, alaturi de toate urarile de bine. Sa fii fericit, Mircea, sa ai tot ce-ti doresti si sa ne transmiti in continuare farame din bogatia mintii tale.

luni, 26 decembrie 2011

Zile intunecate- Yrsa Sigurdardottir


Dupa primul roman pe care l-am citit scris de aceasta autoare nordica, am cautat adesea si alte carti ale sale, caci ceea ce citisem ma captivase intr-un fel unic, prin atmosfera nu doar misterioasa, ci mai ales stranie, pe care am regasit-o si in acest al doilea roman. Prezenta invizibila dar resimitita permanent, fila cu fila, a unei forte dincolo de puterile noastre de perceptie, venita parca dintr-o alta lume, e factorul predominant ce m-a tinut cu sufletul la gura si cu cartea in mana. Nu mai aveam rabdare pentru a afla dezlegarea misterului. Si nici nu-mi sta in obicei sa sar peste capitole, caci fiecare pasaj ar putea contine una din sutele de piese din care se constituie puzzle-ul enigmatic.

E o lectura usoara, relaxanta si antrenanta deopotriva, fara a putea fi catalogata o carte de duzina, cum se intampla sa fie numite cartile politiste. Eu, ca impatimit al acestui gen, pot spune ca aceasta, ca si altele din aceasta serie neagra, daca nu toate, se ridica deasupra mediei romanelor politiste atat prin stilul in care sunt scrise, cat si prin constructia intrigii, mereu surprinzatoare, ce depaseste tiparele binecunoscute pana acum.

Cea mai mare parte a actiunii se desfasoara in Groenlanda, ceea ce da o aura si mai mare de mister, date fiind caracteristicile acestui tinut slab populat, conditiile climatice si sociale, oamenii si obiceiurile locului. O echipa de muncitori islandezi lucreaza acolo si, la un moment dat, toti parasesc tabara, cu exceptia a doi dintre ei ce dispar in mod misterios. Cu cateva luni in urma, mai disparuse o angajata, dar se daduse vina pe conditiile meteo vitrege si activitatea a decurs fara probleme. Dupa disparitia celor doi muncitori insa, lucrurile se complica, iar echipa venita sa verifice situatia de la fata locului se confrunta cu intamplari si situatii tot mai ciudate. Nu se poate bizui nici pe ajutorul putinilor localnici, care considera locul pe care e asezata tabara un loc blestemat.

Ce mister planeaza asupra zonei acesteia si cum se explica straniile disparitii? Si nu doar disparitiile, ci si straniile lucruri pe care le descopera investigatorii?...Va las sa descoperiti singuri. Este prea incitant ca sa dezvalui mai mult.

duminică, 25 decembrie 2011

Va doresc un Craciun fericit!

N-am sa va bombardez cu mail-uri sau sms-uri in cazul celor carora le detin numarul de telefon. Ma limitez la a va scrie aici cateva randuri, e mai simplu si mai placut. Asadar, dragii mei cititori, sa va bucurati de aceasta minunata sarbatoare, fara a-i uita semnificatia, sa va desfatati cu colinde sub bradul impodobit si Mos Craciun sa va implineasca dorintele.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Cand bucuria de a darui o intrece pe aceea de a primi


Nu cred ca imi doresc ceva anume din lucrurile pe care Mosul si le-ar permite sa mi le daruiasca, astfel ca nu ma astept sa primesc ceva, pornesc in intampinarea acestui Craciun fara asteptarea vreunui dar material. Am primit insa un dar spiritual izvorat din bucuria de a face un mic dar. M-am grabit putin, caci am gasit un moment prielnic si drept sa spun nici nu mai aveam eu rabdare sa aman surpriza. In valtoarea magazinelor, am scrutat rafturile in cautarea unei mici bucurii. Si am gasit-o, dupa cateva ezitari, caci cred ca v-am mai spus ce greu e pentru mine sa-i cumpar cadou unui barbat. Si cum nu era vorba de orice barbat, ci de acel ce-mi lumineaza fiecare clipa din zi si din noapte, mi-am pus la dispozitie intreg sufletul spre a gasi un mic cadou care sa-i faca placere nu atat prin valoare cat prin surpriza facuta. Si pot spune ca am reusit. Dupa cateva alegeri si tot atatea razgandiri ce m-au supus unor proiectii ale daruirii si primirii, am ales ceva ce poate folosi doar el, un produs cosmetic nici prea banal, nici prea sofisticat, dar necesar. Eu una, as fi apreciat un obiect simbolic, pragmatismul fiind ceva cam departe de mine, recunosc. Insa sub aspectul asta imi cunosc omul si stiu ca il bucura mai mult lucrurile utile. Asta nu-l impiedica sa-mi faca mie bucurii simbolice. Cand am gasit ceea ce parea sa fi cautat de la bun inceput, mi-am si imaginat momentul, bucuria surprizei ce l-ar fi invaluit si m-am lasat prada acestor senzatii din clipa in care am luat hotararea pana ce am dezvaluit surpiza. Insotita de un mic bilet emotionant, dar la obiect din partea Mosului, am strecurat cum am putut cadoul sub bradut, caci s-a intamplat sa se trezeasca exact cand eu eram la o mica distanta de brad. M-am asezat natural pe marginea patului si am impins pachetul fara sa il vada pana sub brad, incercand sa imi ascund emotiile si faptul ca faceam o “pozna”. Ceva mai tarziu, l-am facut sa caute sa aranjeze ceva in partea aceea a bradului si atunci a descoperit surpriza, gasind astfel explicatie intinderilor mele suspecte de mai devreme. Atat de mult s-a bucurat si eu poate mai mult ca el, de bucuria ce i-am adus-o in suflet. Si atunci am inteles ca uneori, atunci cand faci cuiva un cadou, o bucurie, te simti mai bogat sufleteste decat daca ai fi fost tu cel care primeste. Nu, nu fac reclama, desi atunci cand am facut aceasta constatare, m-am gandit vrand- nevrand si la reclama in cauza. Dar e atat de  placut sa aduci un zambet pe chipul cuiva, mai ales pe cel al cuiva drag.

vineri, 23 decembrie 2011

De Craciun, la Bacau


Sunt plina de emotie, plecam la drum si nu e floare la ureche nici vara, daramite acum, iarna, cand nu se stie ce probleme ne pot face fenomenele meteorologice. Insa nu doar asta e motivul emotiilor mele, ci aceste sarbatori, Craciunul si tot ce inseamna el. Stiu ca Mosul e sarac si n-o sa-mi aduca nimic, insa eu cred in ceva mai presus de Mos Craciun capabil sa-mi implineasca dorintele,  daca merit asta. Poate n-am fost suficient de buna, nu-mi plac bilanturile si voi incerca sa nu fac vreunul (poate doar cel al cartilor, dar ma mai gandesc).

Vom lipsi cateva zile, nu stiu cu precizie cate, dar Revelionul il vom petrece acasa, in Bucuresti, deci pauza de blog nu va fi lunga. Voi programa cate ceva, nu multe ca n-am avut timp sa astern tot ce mi-a trecut prin cap. Imi va lipsi blogul, dar oricum, in perioada sarbatorilor, lumea e prinsa in altele si are mai putin timp de navigat pe internet, dar cred ca vor fi destui cei ce nu vor reusi sa stea prea mult departe de taste. Daca as sta acasa, probabil ca as ciupi macar putin din timp pentru a fi in conexiune cu blogosfera. Dar asa, nu-mi va ramane decat sa proiectez mental viitoare articole. Si cred ca imaginatia nu va lipsi. 

Va fi primul Craciun in formatie completa petrecut la ai mei. Sunt foarte emotionata si nu ma sfiesc sa o tot spun. Sper sa ma intorc cu multe impresii frumoase. V-am pupat!

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...