sâmbătă, 29 decembrie 2012

Gânduri de sfârşit de an (o, nu! şi asta?)

Se scurg cu repeziciune ultimele zile ale lui 2012, un an cu o rezonanta apocaliptica. Fara a  ma lega de isteria care a fost legata de sfarsitul lumii, nu la asta m-am referit, dar insasi pronuntia acestui numar are ceva rasunator, straniu poate, ceva intr-un anume fel. A fost un an bun? Hmmm, depinde din ce parte privesc lucrurile. Nu vreau sa-mi amintesc acum momentele neplacute de care nu am dus, din pacate, lipsa. Inca nu am scapat de sentimentul de provizorat in care m-a gasit inceputul anului, desi concret n-ar trebui sa am motive. Totusi, situatia locativa ma nemultumeste, n-as fi vrut sa ne oprim aici, desi ca loc in sine imi place.

In privinta lecturii, as fi avut de asemenea asteptari mai mari. Am citit mai putin ca numar de titluri, insa au fost carti mai grele intr-o mare masura, unele cu mai multe volume, poate de aceea, dar calitatea este in acest caz mai importanta decat cantitatea. Pentru 2013 nu-mi fac planuri, liste in acest sens, caci nu as putea citi dupa o planificare, insa cateva titluri mi-am propus in mod special sa le citesc. Nu doar titlurile, se-ntelege.


Muntele vrajit-Thomas Mann
Crima si pedeapsa-F.M.Dostoievski
Fructele maniei- John Steinbeck
Pentru cine bat clopotele- Ernest Hemingway
Ultima ispita a lui Hristos- Nikos Kazantzakis
Cartea soaptelor-Varujan Vosganian
Maestrul si Margareta-Mihail Bulgakov
In afara de acestea, va fi si ceva de Balzac si ceva de Zola, nu am decis ce. Si in rest, in functie de inspiratia de moment.


Activitatea pe blog a fost si ea de o intensitate redusa, fata de anul precedent, dar nu stiu in ce masura voi reusi saschimb asta in anul ce vine. De altfel, nu am o norma in acest sens, doar scrii cand simti si cand poti. De simtit, am simtit eu adesea nevoia, dar nu am putut scrie mereu.

Insa mi-am incercat condeiul pe hartie si acolo pot spune ca a fost un an al tatonarilor. Din tot ce am inceput, o singura povestire am scris cap-coada. Si incepusem un roman, cics, dar m-am oprit dupa ce scrisesem un caiet din el. Un an al tatonarilor, pe latura aceasta, dar nu cred ca e descurajant, sunt poate prea tanara pentru a-mi cristaliza experienta si in plus, trebuie sa mai acumulez.


Pe de lta parte, ma intreb de ce apare nevoia asta la sfarsot de an de acaracteriza anul ce trece si de a face planuri pentru cel ce vine. Noaptea dintre ani e una ca oricare alta, daca alegi sa o petreci normal, obisnui, nu simti ca s-ar fi schimbat ceva. Poate pentru ca ne place sa avem o masura in toate. Si totiusi, cica omul e masura tuturor lucrurilor, intr-un fel. Oricum el e cel ce le masoara, creandu-si instrumente pentru asta.

vineri, 28 decembrie 2012

Să nu mai văd porcul

Daca a trecut Craciunul, toti se pregatesc de Revelion. Numai ca eu, daca mai simt miros de fripturi de porc, ma urc pe pereti. As prefera niste mancaruri mai fine, daca se poate lacto-vegetariene, desi nu m-am indopat de Craciun. Doar cate 3-4 sarmale pe zi si o singura data n-am avut ce face si, din politete, am mancat doua bucatele de carne de porc. Dar de atunci, ma simt grea si intoxicata. Poate si pentru ca foarte rar mananc asa ceva, nu e deloc preferata mea si nu imi dau seama cum pot manca unii ca spartii toate preparatele alea grase si, de ce sa nu recunoastem, nu foarte aspectuoase. Stiu ca eu sunt de fel sclifosita la mancare, dar si pentru un om normal cred ca sunt greoaie. Si totusi, lumea mananca si iar mananca. Daca intre semnificatia sarbatorii si obiceiul darurilor si cel al colindelor pot gasi legaturi, in schimb, nu gasesc rostul porcului in ecuatie.

Astfel ca de cand am mancat carnea aia, nu mi-a mai trebuit nimic de origine porcina  nici sarmale, nici altceva. Daca n-ar trebui sa ma confrunt cu mirosul lor, ar fi si mai bine. Tot salatele sunt mai bune. Am mancat o data o salata in oras ce continea o gramada de patrunjel, grau tocat, rosii si nu mai stiu ce si de vreo doua zile, numai la ea mi-i gandul, organismul se cere detoxifiat. Maine cred ca merg sa ma aprovizionez cu legume, cu buruieni si cu fructe. Nu pentru a slabi, ci pentri a ma simti mai bine. Asa ajung deci romanii prin spitale de sarbatori. Caci daca de la atat de putin eu ma simt nasol, cei care mananca in aceasta perioada toate chestiile astea, dimineata, la pranz, seara si intre mese, cum s-or fi simtind? Si totusi  la anul, la fel vor face.

marți, 25 decembrie 2012

E şi mâine o zi...

Ce fericita as fi daca as fi scutita de operatiunile pune-te masa, strange-te masa si spalatul vaselor aferente.Doua chestii mi-ar fi placut sa fac astazi- sa merg undeva unde sunt tiribombe pentru cei mici, sa dau motata in carusel sau altele asemenea, si al doilea lucru, sa citesc o carte tolanita in patul de langa brad, cu mirosul sau alintandu-mi narile. Numai ca, dupa o raita la tara, cei doi puturosi au adormit si s-au trezit prea tarziu sa mai putem merge undeva. Iar de citit in liniste, nu poate fi vorba, din doua in doua propozitii sunt intrerupta, ori vrea careva ceva, ba le e foame, ba e e sete, ba trebuie sa le admir realizarile, sa confirm ca am auzit ce au spus interesant in joaca lor, deci nu, nu e chip. Si mai tarziu, cine stie cad adoarme fata, daca s-a trezit asa tarziu. Unde e linistea?


Ei, inca sunt optimista, e si maine o zi...

De vorbă cu Moş Crăciun

Chiar daca l-a intalnit si anul trecut pe Mos Craciun, Alexandra era totusi prea mica pentru a intelege pe deplin.  Dar anul acesta a fost cu totul altceva. Am mers la serbarea de la biserica si, desi am ajuns pe la jumatate, nu avea deloc stare, nu avea ea rabdare, vazuse si un calut de leganat si voia pe el, ma temeam ca iesirea va fi una ratata. Pana ce a inceput colindul cu Mos Craciun si a s-a starnit forfota. Impreuna cu o fetita au ajuns in fata si a putut vedea cum vine Mosul si se opreste inaintea lor. Statea fermecata, nu mai zicea nici pas. Cu antenele ciulite in directia lui, privea si nu-mi venea sa cred. Apoi Mosul s-a dus langa brad sa imparta cadouri. In inghesuiala de acolo, ma straduiam sa raman langa ea, ceea ce nu era usor, toti voiau sa ajunga la Mos Craciun. Dar s-a dat intaietate copiilor mici, cei mai marisori de 8-9 ani le-au facut loc, ba chiar  s-au aratatbinevoitori sa ii siindrume si in scurt timp, motata iesea triumfatoare din multime cu o sacosa cat jumatate din ea pe care abia o tinea. Foarte entuziasmata si incantata de cele primite, dulciuri si o carticica, arata altor copii si le spunea ca sunt de la Mos Craciun. A insistat chiar sa duca ea sacosa o vreme si pe drum a mancat din cele primite. Foarte frumos gestul, atatea pungi cu dulciuri ce au afus bucurie in sufletele copilasilor  care mai avuti  care mai putin avuti. Mi-a placut. Si Alexandra a fost foarte impresionata, studia peretii bisericii , imi tot explica.


Apoi acasa s-a purtat exemplar cand a venit Mosul, nici nu s-a temut  nici nu a plans, nu a tipat la el, nici nu l-a tras de barba. A fost si cuminte si fara teama, a vorbit, a raspuns la intrebarile Mosului, i-a si cantat. Si a fost foarte incantata de cadouri. Ceea ce m-a bucurat, a primit chestii pe care nu le luam de obicei, jucarii nu prea scumpe, dar se pare interesante, inclusiv o muzicuta si  nu in ultimul rand puzzle-uri si carti cu abtibilduri  care au fost primele de care s-a apucat. Am simtit bucuria pe care o simteam copil fiind cand primeam jucarii inedite neasteptte, caci nu primeam ce scriam in scrisoare si cred ca era mai bine asa. Era surpriza, bucuria a ceva la care nu ma gandisem. A preluat si cadourile pentru noi, pe care apoi ni le-a impartit fara sa greseasca, are aceeasi memorie vizuala ca maica-sa, caci ma indoiesc ca poate citi deja numele.

A fost o seara magica, incantatoare, asa cum am dorit, in simplitatea ei. Acum respir parfumul bradului si rememorez, ma bucur si ascult colinde in surdina.


Un Craciun linistit va doresc si voua!

luni, 24 decembrie 2012

Din an în an...

Din an in an sosesc la geam
Povesti cu Mos Ajun
E ger cumplit, e drumul greu,
 da'i obicei strabun

Se-arata mamele la porti
Copiii nu mai spun.
Tu nu uita atunci cand poti,
Romane, sa fii bun.

E seara de Craciun in toi
Si stelele apun
Tu nu uita si la nevoi,
Romane, sa fii bun.

La ceas târziu, în noapte

Stiu ca este cam tarzie ora, dar nu si pentru mine. Am creierul prea agitat ca sa pot dormi, ceva ma misca, nu am stare. I-am dat o mana de ajutor Mosului, impachetand cadourile. Poate parea o munca si o cheltuiala inutila, dar nu e asa, face parte din starea de spirit pe care ne-o aduce Craciunul. Si totusi am asa un sentiment ciudat, apasator pe care nu-l pot identifica, habar n-am de ce il am. Ziua ce a trecut a fost una incarcata si cea de maine la fel va fi. Am reusit sa pun bradul, l-am si impodobit, insa nu am pus multe dulciuri, le voi scoate treptat. Maine ar trebui sa fac cate ceva de papa in completarea carnurilor. O salata mai speciala. Seara o duc pe cea mica la un concert de colinde la biserica, unde va veni si Mosul, din cate ni s-a spus. Am mai fost acum doi ani dar ea era prea mica. Mi s-a parut ceva inedit, nu stiam ca si bisericile ortodoxe organizeaza astfel de evenimente, or poate nu am mers eu prea des ca sa fi aflat asta. Apoi il vom astepta pe Mos si acasa, inca nu stiu daca il vom vedea ori ne va lasa sub brad cadourile.  A luat tati o masca, dar sinxera sa fiu e cam horror, eu m-am cam speriat cand l-am vazut deghizat, fara sa ma fi asteptat la asta, asa ca nu stiu daca e o idee buna. Anul trecut a fost un Mos fara masca si faratrasaturi inspaimantatoare.


Acum ma voi delecta cu luminitele din brad, pana ce creierul meu va catadicsi sa se linisteasca. Mi-ar place sa-l pot curata de incarcaturi negative, indiferent de sursa lor. Un strop de magie, ceva, cumva, parfumul bradului, imaginea reflectata in globurile aurii, orice care sa-mi poata da o stare de liniste. O doresc mult.


Si, daca nu voi mai avea timp de scris, va doresc acum si voua ca acel ceva care aduce linistea sufleteasca sava invaluie si sa alunge orice gand impovarator, orice grija, orice neliniste,sa va bucurati cu toata fiinta de ceea ce aveti mai bun...

duminică, 23 decembrie 2012

În priză

Cei care nu aveti de cumparat cadouri unui copil probabil nu stiti ce nebunie este sa faci asta acum, la o ocazie speciala. La fel stau lucrurile si de 1 iunie, dar  parca acum e si mai si. Oferta este extrem de bogata, nimic de zis, dar se pare ca se adrseaza doar celor bogati. Iar cele ce au preturi mai acceptabile, lasa de dorit, nu doar in privinta calitatii ci si a utilitatii.  Am haladuit si eu printre rafturi, alaturi de parinti si bunici buimaciti. Si m-am invartit, m-am sucit, m-am gandit si razgandit. Mai ca incepeam sa vorbesc singura pe acolo. In final, nu am ales vreo jucarie, in schimb am mai luat un puzzle si o carte cu abtibilduri, desi mai aveam cate doua acasa. Dar pe altceva nu m-am indurat sa dau banii. As fi vrut vreo papusa, ceva. Dar tot ce era cu functii incepea de la un milion jumate. Asa ca pas. Ce era simplu, fara sa faca nimic, parca nu-si merita banii.

In clipele astea,  s-ar putea spune ca am intrat in criza de timp. Casa e cu fundu-n sus, m-am apucat de curatnie, dar asta inseamna si dezordine in timpul desfasurarii operatiunii. Si ma oboseste. Si trebuie facut si bradul. Si cadourile, ca deh, fii-mea numeste cadouri cutiutele frumos ambalate, cu fundita de rigoare, nu e de-ajuns continutul. Iar asta doar la noapte voi putea opera.

Daca n-as fi atat de sentimentala, as putea aduna vreo doua sacose mari de lucruri nefolositoare si jucarii, ca-s prea multe. Dar culmea, ca ii plac si alea vechi dupa ce un timp stau pe tusa. Si uite asa avem casa plina. Agitatia e in floare, desi nu suntem asa multi. Iar pe mine ma apuca o stare aiuristica, imi piere pofta cand vad ca nu mai stiu ce si cum sa fac. Inca nu am ceva de fixat bradul, adica asta inseamna inca o alergatura. Cand eram mica, visam sa am servitoare. Inca mai astept. De fapt, daca as avea ceva bani in plus, sa n-am ce face cu ei, m-as indura sa apelez la o echipa profesionista. Daca nu am trai in Romania si n-ar exista teama ca ne dispar unele lucruri. Nu ca am avea cine stie ce valori.


Voi l-ati intalnit pe Mos Craciun?

sâmbătă, 22 decembrie 2012

După sfârşitul lumii

In ce stadiu sunteti cu curatenia, cu cumparaturile? V-a cuprins febra? Cand va intreb astea, privesc la multitudinea de obiecte ce se cer a fi curatate. O gramada! Stiu ca luna nu se va reflecta in toate, dar o sa-mi fac chef de toate. Deocamdata, insa, sunt ca pe ace, astept prima debarcare a Mosului, care va binevoi sa ma umple de daruri, chiar daca nu mi-i nici casa maturata, nici masa scuturata.

Am citit la greu saptamana aceasta si acum sunt intr-un vid. Adica nu stiu ce sa aleg. Am luat o carte, abia am citit doua pagini, dar nu stiu daca e cea care trebuie citita acum. Parca lipseste scanteia. Numai ca nu ma grabesc, nu am acum strea potrivita. Pobabil ma voi linisti dupa ce ma voi vedea cu sarsanalele aduse acasa. Si mai am si cae ceva de cumparat. Dar mi-e cam groaza de atmosfera din magazine, sigur acum se imbulzesc toti mai groaznic recat de obicei.  Bine  ca am reusit sa iau pentru cea mica. De data aceasta,m-am axat pe chestii edicative, ca plusuri si alte jucarele avem destule. Dorm inecata in plusuri, deci nu va mai aduce Mosul altele. Ei, parca tot imi vine macar vreo papusica sau ceva asemanator sa iau, dar ma abtin.

Eu nu stiu ce sa cer de la Mos. As avea nevoie de niste pantaloni, dar nu pot spune ca e dorinta, doar nevoie. Dintre carti, nu prea am ce sa mai doresc in mod special, mi le-a adus deja Mos Nicolae, eu doar le-am ales, asa ca... Poate ca ar mai fi acolo cate un titlu tentant, dar nu stiu, nu am vreo dorinta arzatoare. Poate ar trebui sa cer un ajutor la curatenie?:)))


Nu stiu cum a fost la voi, dar pe la mine parca a trecut sfarsitul lumii. Casa arata ca traversata de tornada, n-o sa-mi ajunga produsele de curatat, din cate vad, in cazul in care am de gand sa sterg fiecare coltisor. Nu stiu de ce, dar parca acum imi sar in ochi chestii care, desi stiu ca erau si pana acum la locul lor, nu le vazusem.

Date fiind conditiile meteo, de Craciun ramanem in Bucuresti. Nu stiu exact ce vom face, de colindat nu prea avem pe cine, macar prin centru poate conving trupa sa mergem. Stiu insa  pe unul dornic de odihna si poate are in sgarsit ocazia.


Pe curand! Va las, ca vine trenul.

duminică, 16 decembrie 2012

Brăduleţ, brăduţ drăguţ...

Mosu' ne-a trimis bradutul cu trenul, din inzapezita Moldova. Abia ce-mi facusem manichiura si deja am stricat-o, ca nu m-am putut eu abtine sa nu-l despachetez si sa nu-l desfasor in toata splendoarea, apoi l-am legat cat de cat ca sa-l pot transporta in balcon. Cat e  de frumos si de bogat! Si miroase splendid, e asa cum imi doream, micut si cu ramurile dese. Bineinteles ca m-a cuprins mila de el ca a fost taiat, dar decat sa ia soarta miilor de frati ai sai terfeliti in noroi in zilele Craciunului, mai bine ii sta la mine-n casa.


Mi-ar fi placut sa il impodobesc in Ajun, dar mai mult ca sigur frumosii mei n-or sa aiba rabdare pana atunci. De fapt, toata impodobeala asta inainte de vreme reduce din farmecul sarbatorilor pe care il percepeam atat de bine in copilarie. Dar ce sa zic, sunt unii mari nerabdatori, care mai ca i-ar da de pe acum copilului cadoul luat pentru atunci. Eu nu vreau, caci as  vrea o oare,are diferentiere. Sa simta ca a venit Mosul, nu sa primeasca asa fara motiv ceva important. Bine, n-ar fi cne stie ce, dar la cat e de sarac Mosu anul asta, ceva mai fatos nu se poate, asa ca sper sa infranez aceasa dorinta. Daca am  reusit performanta sa stam de o saptamana si ceva cu bomboane de pom si alte minuni in debara, ar trebui sa reziste si cadoul acolo. Zic eu.

Pana una alta, trebuie sa gasesc o solutie pentru montarea bradului. Nu am suport, in anii trecuti foloseam un scaun intors invers, care insa era al proprietarei de acolo si... Asadar, pana gasim solutia, bradul e in siguranta. :)))

In seara asta vine unchiu' din America, nu, nu Unchiul Sam, ci frate-miu. Chiar ma gandeam ca u, sa fi fost in locul lui, salutam Romania de la webcam, din Las Vegas, si azi am aflat ca asta va face si el, anul viitor pleaca pentru mai multi ani, probabil definitiv. Ma bucur pentru el, asa cadou de la Mos mai zic si eu. Uite asa ne parasesc mintile stralucite, dar bine fac, caci la ce oportunitati au aici... Si inca el o ducea bine si aici, dar la un momentdat te cam scarbesti de ceea ce te inconjoara, oricat ti-ai iubi tara. Patriotismul nu schimba realitatea, nu schimba societatea romaneasca si membrii sai componenti.


Ce sa mai spun, merg sa-mi adulmec bradul, sa il scot pe balcon si sa-i pun apa, sa nu se vesyejeasca.  Este un bradut pe sufletul meu, simbol al copilariei, al bucuriei, al frumoaselor amintiri din copilarie, caci azi, Craciunul nu mai e la fel.

Normalul paranormal

Traim in tara in care orice fenomen meteo se inscrie in categoria senzationalului, coduri peste coduri, de parca neam de neamul nostru n-a mai vazut nici ploi, nici zapezi, nici viscol. Daca se depaseste limita fulgilor razleti, gata! hai cu titlurile de senzatie, cat mai dramatice posibil. Asta e clima la noi, e ceva perfect normal sa avem si ninsori, si viscol si ditamai nametii. Caci asa se manifesta natura la aceasta latitudine. Ca la noi toate chestiile astea capata proportii fantastice, din motive ce nu mai tin neaparat de natura, asta e alta mancare de peste. Daca n-ai alta treaba decat sa te uiti pe posturile de stiri, poti sa simti ca ne aflam in toiul vreunui cataclism, asa trepidant e ritmul in care se vorbeste pe acolo, ca deh, tragicul fascineaza mai mereu.

Si astfel, parca s-ar face repetitii pentru sfarsitul lumii. E normal insa sa iei anumite masuri, de genul a nu porni la drum cand vremea e mai putin prietenoasa,  a fi mereu aprovizionat cu strictul necesar pentru a-ti potoli setea si foamea. Desi la capitolul aprovizionare se poate sa nu fie posibil in multe cazuri, din cauze financiare.

E iarna, zapada e ceva caracteristic iernii de pe meleagurile noastre. Bineinteles ca ea creeaza si neplaceri, ba chiar greutati, dar, asa cum japonezii au invatat sa se adapteze activitatii seismice intense, un cutremur fiind la ei ceva obisnuit, ar trebui sa incercam si noi sa tratam aceste fenomene meteo ca facand parte din normal, din firescul vietii de aici.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Măcar să visez

Cam rarut am fost prezenta zilele acestea, din motive obiective, dintre care cel mai greu a atarnat in balanta imbolnavirea fetitei, cu punct maxim noaptea trecuta. Sa vad cum va evolua in aceasta noapte. Macar sunt multumita ca nu mai are febra. Am avut insa mai mult ragaz pentru citit, caci am petrecut mai mult timp in pat, langa ea. Din casa nu am iesit decat pentru a merge la doctor, iar astazi deloc. In schimb, calatoresc in Parisul secolului al XIX-lea, in lipsa unor calatorii reale pe care tare mi le-as dori. Sunt atatea locuri superbe de vizitat in lumea asta si pentru mine sunt doar vise. Noroc de Travel channel, imi mai clatesc ochii, dar imi fac si inima rea. Mi-ar fi placut o viata dedicata frumusetilor lumii, sa pot umbla in lumea larga, sa vad, sa vizitez, sa nu am alte griji decat imbogatirea spiritului. Cartile imi ofera acest prilej de a calatori cu mintea nu doar in spatiu, ci si in timp. E ceva si asta. Imaginatia este cea care, pornind de la text, tese peisaje, locuri, oameni, da nastere atmosferei. Dar poate intr-o zi, cine stie? Niciodata sa nu spui "niciodata". Sper sa-mi fac timp sa scriu cat de curand despre ce am mai citit, deja s-au adunat vreo 6 carti si nu cred ca apuc sa scriu despre toate.


Sa nu inghetati in acest sfarsit de saptamana!:)

luni, 10 decembrie 2012

Ninge...

Superb peisaj am privit in aceasta noapte de la fereastra dormitorului. Straduta pe care masinile putine la numar nu au reusit sa topeasca zapada, acoperisurile ninse, care mai inalt, care mai scund. O lumina stranie, sub un cer cu nuante portocalii, aducandu-mi o senzatie de plutire, de ireal. A nins, inca mai ninge molcom, in tacere. Trebuie sa apreciez totusi ca avem destula liniste, in comparatie cu fosta adresa. Si privelistea e reconfortanta.Da, avenit iarna pe bune. Unul se bucura, celalalt se cam ingrozeste caci are de circulat cu masina, de ajuns in diferite locatii greu accesibile in caz de nameti, iar eu sunt undeva la mijloc, admir si nu sunt nici foarte entuziasmata, nici ingrozita. Dar nici neutra nu sunt.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Aviz amatorilor

In tineretile mele am experimentat vreo doua luni munca intr-o fabrica de confectii si se intampla ca doua zile pe saptamana sa lucram 12 cu 12 si pot spune ca nu eram atat de extenuata ca dupa o zi doar eu cu mogaldeata, minut de minut. Barem dupa ce terminam alea 12 ore puteam face ce voiam daca ma simteam in stare, caci o buna parte din orele ramase reprezenta somn, dar... oricum, creierul meu nu era asa incins ca acum. Asadar, cine are, sa-i traiasca, cine nu... stiti continuarea.

O aniversare sărită (de pe fix)

Nu cred ca se mai pune la socoteala ca articol aniversar, ca de acum a trecut. Si de fapt, n-ar trebui sa ma mai mire, a devenit destul de frecventa zapaceala mea legata de date, de timp. Si eram ferm convinsa ca e pe 9 decembrie, dar nu, fusese pe 3. Se mai intampla. Cum insa e o uimire pentru mine insusi faptul ca suntem in decembrie, cei doi anisori ai blogului meu sunt ceva nesemnificativ. Nu, nu o sa ma apuc nici de statistici, nici de analizat in ce fel m-a schimbat blogul ori ce a adus bun in viata mea. Blogul e o placere, si acum nu am niciun chef de astfel de chestii si analize.  Azi sunt  cam plictisita, imi lipseste ceva, poate, ori inca nu mi-am dat seama ce as fi vrut sa fac.

Vreau putina relaxare, dar in adevaratul sens al cuvantului. Prima parte a zilei am dedicat-o curateniei, dar asta nu inseamna ca s-a si vazut ceva, caci am in casa pe cineva care vine din urma si aduce totul la normal. Nu am iesit inca din casa si probabil e si asta un motiv de apasare. Oricum, nu traiesc senzatia de week-end si nu pentru ca, in cazul meu, diferenta ar trebui sa fie inexistenta, ci pentru ca asociez week-end-ul cu prezenta sotului si, daca el lucreaza, e zi lucratoare si pentru mine. Nu e vorba de plictiseala efectiva, ca am ce face, nu ma plang  doar ca mi-ar place sa am alte activitati. Nu stiu daca spala cineva vase de placere. Bine, astea le-am dat gata pe ziua de azi. Dar sunt altele ce nu-mi fac placere pentru ca nu dureaza. Ori poate ca, repetandu-se iar si iar, zi dupa zi  au ajuns sa-mi provoace repulsie. Si cum nu s-au numarat nicicand printre activitatile mele preferate, e de inteles. Dar nici in oras n-am chef sa ies, mi-ar prinde bine o baie calda, prelungita, urmata de o seara tihnita, alternand tv-ul (ca o singura emisiune de divertisment sa-i spunem urmaresc si eu) cu o carte.


Visez, nu se pot petrece lucruri atat de firesti, nu am sanse sa vad ceva fara intreruperi ori sa citesc fara sa fiu nevoita sa las cartea fix in mijlocul unei fraze pe care la intoarcere trebuie sa o reiau ca sa o pot intelege in intregime.

In alta ordine de idei, cum v-ati pregatit pentru sfarsitul lumii?:)))

Fapte diverse

Ati fost cuminti? V-a vizitat Mosul? Ce ati primit, cei care ati primit? Sper ca nu facturi neplatite, cum am citit un status pe Facebook. La mine, mai e cazul sa spun ce mi-a adus? Desigur.... carti! Altceva nu mi-as fi putut dori. De data aceasta, Mosul a tintit titluri grele- Muntele vrajit, Fructele maniei, Bestia umana si nu in ultimul rand Castelul, caci, o data ce am citit ceva de Kafka, n-am putut rezista sa mai citesc si alta carte a sa. Ba mi-am dat seama ca mai am una la Bacau in colectia Cotidianul. Ei, a venit timpul sa citesc si eu carti pe care trebuia sa le fi avut demult la catastif ca si citite.


Pe de alta parte, am avut cateva zile tare plimbarete, obositoare in felul lor, dar a fost si placere, si pentru mine si pentru cea mica, noua destinatie e Targul de Craciun de la Universitate. Bine, oricum frecventam zona pentru anticariate, dar ziua. Acum mergem seara, pe intuneric, altfel n-are farmec. Si am cam umblat si ziua si seara prin oras, incat simt oboseala in oase. Am facut si un tur cu masina in zonele cu lumini de Craciun, ca deh, altfel le vezi cu oarece viteza decat mergand la pas. Avem si o mica disputa pe tema decoratiunilor de pe Magheru. Sotul zice ca-s clopotei si eu eram convinsa ca-s braduti. :))

Si cica duminica avem votare, mare eveniment mare, de s-a mutat si gala X Factor cu o zi mai devreme. Eu mi-s pe post de cetatean turmentat. Dar numai partial, fiindca stiu cu cine nu o sa votez, daca ma indur sa o fac. De fapt, eram asa, in proportie de 90% sa nu ma duc, dar cand am vazut din greseala niste personaje trambitand in fata unei adunari ce m-a facut sa-mi amintesc un vers pe care l-am retinut in ciuda varstei fragede pe care o aveam, procentul s-a schimbat la 50%. Dar daca ma duc, nu stiu unde sa stampilez. Nu ma reprezinta nimeni.


Mai bine as sta acasa sa-mi vad de cartile mele, dar parca amintirea celui de-al paisprezecelea congres imi zgarie prea tare urechile. Gata, ca ma enervez, astea nu-s de mine. Oricum aia multi si prosti ce nu voteaza fin proprie convingere, ci convinsi de primari, vecini si antene, sunt mai puternici decat un vot al meu. Merg sa ma delectez cu  Intoarcerea din rai. Noapte buna!

miercuri, 5 decembrie 2012

Libertate, frustrări şi.... Kafka

V-ati gandit vreodata cat de pretios este mersul liber, de unul singur, fara nimic atarnat, fara sa trebuiasca sa tii sau sa tragi ceva dupa tine, fara sa fie nevoie sa supraveghezi ceva pe langa tine, sa mergi cat de repede sau de incet ai chef, mersul pe care de altfel il practica majoritatea oamenilor  intregi, obisnuiti. E frustrant sa poti si sa nu poti in acelasi timp. Caci acei care nu pot sa se deplaseze au invatat sa traiasca asa. Dar ceilalti care pot face asta, sa mearga liberi, nu au motve sa se gandeasca la acest mers ca la ceva important.  E atat de firesc incat  nu il trateaza ca pe un privilegiu Cand esti full time mom, libertatea in miscare devine lux, daca nu ai ajutoare care sa te suplineasca din cand in cand. Esti un fel de sclav al propriului copil, un fel de prelungire a sa ori poti considera copilul o prelungire a propriului tau corp. Cum iti suna mai bine. De fapt, voiam sa ajung la faptul ca notiunea de libertate nu este doar relativa, ci si aparenta. Subjugati suntem nu doar de copii, ci de multe alte "entitati". Ne numim liberi, dar in realitate suntem constransi din multe parti sa facem o gramada de lucruri,dar convinsi fiind de libertatea noastra. Pana si foamea ne impiedica sa fim liberi cu adevarat.

Astfel de preocupari pentru ideea de libertate, mult mai elaborate si mai pline de substanta am regasit in Raport catre El Greco. Iar acum, citind Procesul lui Kafka, o alta metafora interesanta am dibuit. Trebuie sa marturisesc ca aseara eram in dilema daca sa continui sau nu cartea, pentru ca mi se parea plicticoasa, dar azi am ajuns la pagina 170 (record) si am alungat din minte ce citisem despre ea ca impresii de cititori pentru a desprinde propria viziune.  Ei, in acesta carte, personajul principal este arestat, dar nimic nu se schimba in ceea ce priveste libertatea de miscare, traiul obisnuit, locuieste in aceladi loc, merge la slujba, la o bere etc. Si eu am inteles aceasta situatie  ca o metafora a vietii noastre aparent libere, caci practic avem libertate sau asa ni se pare, dar in esenta suntem prizonieri ai cuiva sau ai unui lucru, ai unei stari, ai unui fenomen, ori ai altor factori.

duminică, 2 decembrie 2012

Azi te urcă, mâine te coboară

Viata nu e lina, plata, precum relieful de campie. Ci e cu suisuri si coborasuri precum dealurile. Binele nu e perpetuu, asa cum nici raul nu tine o vesnicie. Ele se succed in drumul nostru,  bucuriile vin si pleaca, furtunile ne izbesc in fata si-apoi sunt risipite de soarele strengar, ce se ascunde dupa nori si ne lumineaza  cand vrea el. Daca stiind astea, poti ramane detasat in fata clipelor grele, te poti considera fericit.

Bun venit, iarnă!

Nu am marcat pe blog ziua de ieri, insa pe unde am fost am fluturat mandra steguletul impreuna cu fii-mea. Ce incantata era cand vedea steaguri pe la balcoane, pe la masini sau in mainile oamenilor...Ziua a fost frumoasa pentru ca am petrecut-o intre noi, fie acasa, fie prin parc, fie lrin centrele comerciale, la joaca. De vreo cateva luni, locurile de joaca sunt destinatiile preferate de printesa si  macar in week-end ne conformam.


Desi aceasta zi nu a debutat asa placut din lipsa de soare si pentru ca, in zi de duminica se redesteapta grijile pentru saptamana noua ce va sa vina, voi incerca sa fac aceasta zi frumoasa, cumva, nu stiu cum. Fara program administraticv, ca de-asta am executat ieri dimineata. Nu ma simt insa in forma, as lenevi in pat, citind dar n-o sa se poata. Calendaristic, este iarna.Semne inca nu sunt, doar in magazine iti dai seama cat de aproape sunt sarbatoruile. M-am crucit holbandu-ma  la rafturile cu jucarii, mai multe ca niciodata, foarte variate, de n-ai sti pe care s-o alegi, copil fiind, le-ai vrea pe toate. Dar si preturi pe masura. Anul asta Mosul se va orienta pe puzzle-uri, abtibilduri si alte chestii educative, ca e plina casa de plusuri si alte zdranganele.


O iarna blanda sa aveti!


A, ati simtit cutremurul? Eu nu si ma mir, data fiind inaltimea la care ma aflam. Asa ca nu am intrat in panica, daca-l simteam era de rau, caci e una din temerile mele. Insa aseara ma simteam cam rau, ori ca nu-mi priiise ceva, ori nu stiu de ce.

vineri, 30 noiembrie 2012

Mai întoarce, Doamne, roata...

Stiu ca de astfel de chestii n-ar trebui sa fac caz, dar nu o fac ca sa ma laud, ci pentru a aduce o raza de lumina, asa cum si eu am primit o adtfel de raza astazi. M-au sunat bunicii sa-mi ureze la multi ani, ca multi altii. Si apoi, ma suna iar bunicul meu si ma indeamna sa ma duc si la biserica. Imi spune cum sa scriu, ordonat, friumos, sa tai hartia exemplar etc., cum un bunic isi  povatuieste nepoata, chiar daca ea a parasit de mult varsta cartilor de colorat.Recunosc, nici nu-mi trecea prin minte acest lucru, sa merg la biserica. Stiu ca am scris mai demmult ca nu simt aici aceeasi solemnitate. De aceea, am ales o alta biserica, veche, micuta, langa spitalul Coltea. Era in zona vizata demine si mai fusesem in vara si inca o data, prin 2008 cu ai mei, in fuga. Azi am prins ultima jumatate de ora a slujbei. Ce pace sufleteasca am simtit, ce satisfactie! Curatata de nelinisti, usoara, altfel  am iesit de acolo, am simtit ceva schimbat. S-a cantat Multi ani traiasca, o atmosfera diferita m-a invaluit. Am cumparat un steag din pasaj de la Universitate. Si am revenit acasa coplesita de sentimente noi, invioratoare.


Ma bucur ca am mers, ca am trait o experienta noua, ce mi-a adus o stare atat de placuta in suflet. Cum va decurge restul zilei, nu stiu, insa simt ca am atins un punct ce da acestei zile un aer deosebit, deopotriva cu vremea ce a fost parca anume pentru mine, un miros de primavara am simtit, nu de iarna pe care o anunta calendarul.Ce-as mai putea cere? Poate doar o intoarcere a rotii, ca prea repede s-au dus toate, prea multi ani am ingropat fara folos, prea repede am devenit ce sunt....

La mulţi ani!

Frumoasa zi se intrevede. Astfel ca voi porni la drum mai devreme ca de obicei, promitandu-i celei mici un mic cadou, desi ea ar trebui sa-mi faca mie unul.  Cadourile mele au venit inca de ieri si le multumesc si pe aceasta cale celor ce mi-au bucurat astfel sufletul, caci multa multumire am simtit.  Acum voi iesi in oras  sa iau o portie din soarele atat de vesel. Bineinteles ca nu va lipsi o carte si poate ceva dulce dar.... mai subtire cu dulcele asta. :))  Desi astfel de plimbari fac destul de des, sunt micile bucurii pe care mi le ofer, astazi  va fi una cu gandul la cei dragi din departae, caci pe cei dragi de aici ii am cu mine.


La multi ani le urez tuturor Andreelor si Andreilor pe care ii cunosc!


 Multumesc celor ce mi-au trimis urarile lor , numai ganduri bune va doresc!

marți, 27 noiembrie 2012

De vorbă cu o cafea

Cafeaua e mai dulce cand e scaldata in razele soarelui. Nici nu mai conteaza ce zi a saptamanii este, mai ales daca nu esti un superstitios.  Eu chiar de-as fi, nu intotdeauna  imi potrivesc ceasul dupa  ora reala, asa ca azi, pentru mine, pare a fi miercuri, poate pentru ca ziua de ieri mi-a parut destul de lunga. Am gatit, m-am si plimbat, de plimbat si azi ar fi o zi ideala, mai cu seama ca e ceva mai cald, dupa cum imi pot da seama. Imi place sa vad viata curgand pe langa mine, sa culeg impresii si senzatii. Numi-am propus o directie anume, greu e ca m-a lasat caruciorul, a cedat o piulita sima tem sa o mai pun in el. E adevarat ca e cam mare, dar mi se pare normal sa mearga in carucior pe distante  mari.


In rest, pana ce nu ma vad cu toate chitantele la dosar, n-am liniste. Atatia bani transformati in petice de hartie stravezii. Nu-i deloc placut, dar...Ce sa facem, fac parte din viata. Dar parca au devenit tot mai stresante. Cand vreau sa ma relaxez, privesc cartile de pe rafturi. Dar si mai placut este sa merg printr-un anticariat si sa ma uit la cartile de acolo, chiar fara a cauta ceva anume si, bineinteles, sa plec macar cu o carte la 2 lei. De multe ori am gasit carti foarte bune in acele rafturi cu carti ieftine, e drept ca intr-o stare mai deteriorata, dar intregi. In special autori romani-Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Radu Tudoran, Augustin Buzura, Paul Goma etc., etc., daca va insir, nu mai termin. A, sa mentionez totusi cartile lui D.R.Popescu. Am gasit vreo trei titluri vechi si acum il citesc pe cel aparut cu Jurnalul-Vanatoarea regala.


Inca nu m-am decis asupra destinatiei de azi. Daca o intreb pe cea mica, o sa vrea in parc.Singura destinatie ce ne-ar satisface pe amandoua ar fi zona Obor, unde sunt si carti vechi si este si parc. Dar pe acolo am fost ieri, deci nu mai mergem si astazi.


Va las, s-a terminat cafeaua....:)

luni, 26 noiembrie 2012

Prea puţin timp pentru vise...

Visele sunt undeva la periferia realitatii. Pentru vise, prea putin timp ne ramane. Problemele cotidiene, lupta pentru sipravietuire intr-o realitate adesea cruda, ne rapeste cam toate resursele. Incerci, cand inchiziochii, sa plasmuiesti o imagine idilica, sau poate ideala, care sa-ti aduca somnul  in creierul si asa obosit,  incarcat de griji. Pentru cateva clipe sau  chiar minute, imaginea prinde oarece contur, linii inca firave o zugravesc. Si apoi, brusc, un gand marsav, una din grijile vesnice, se strecoara in minte, intunecand totul, un gol se casca in stomac si aburii somnului au disparut pentru cine stie cat timp. Prea putin timp pentru vise, cele palpabile sunt mai puternice, oricat incercisa le alungi, sa-ti iei gandul de la ele, sa risipesti aerul nefast cu care te inconjoara, parca te sufoca. Pe zi ce trece, mai grele-s toate, pe zi ce trece, sperantele se dilueaza, visele par condamnate a ramane vise si chiar li se reduce si timpul in care fiinteaza.


Coordonatele existentei imi par apasatoare, contrar vointei mele, cea mai mare parte a enegiei mi-o consuma  partea cea mai indezrabila. Ma oboseste acel gol in stomac pe care nu foamea il aduce. Si ma intreb uneori, marii artisti cum reuseau sa creeze si sa supravietuiasca in acelasi timp, caci existenta materiala presupune eforturi si concentrare ce reduc mult din tot ce ar fi necesar unui artist ca sa-si desavarseasca opera, sa-si goleasca sufletul.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Nikos Kazantzakis- Raport către El Greco

Stiam de existenta acestui autor, dar nu stiam mai nimic despre opera sa, pana nu demult, cand am citit un articol comemorativ la implinirea  a 55 de ani de la moartea lui. Ceea ce stiam se rezuma la vreo doua titluri de carti, nu avusesem pana atunci curiozitatea sa vad cum scrie.  Cateva citate mi-au starnit curiozitatea, dar nu banuiam cat de mult ma va impresiona scriitura sa. Am bantuit anticariatele si am pus mana pe cateva dintre cartile sale. Am ales sa incep cu ultima dintre ele, aparuta postum- Raport catre El Greco. Doar ce am citit prefata autorului si am stiut ca an in fata o carte mare, importanta, unica si bogata in intelesuri profunde. Mi-am aruncat privirea si pe cateva recenzii si toate ajungeau in cele din urma la

marți, 20 noiembrie 2012

Cel mai iubit dintre pământeni

Nu e nevoie sa citesti recenzii, rezumate, impresii ale altora cand vine vorba de Cel mai iubit dintre pamanteni. Este suficient sa deschizi primul volum, sa citesti prima fraza si  dorinta de a citi intreg romanul se va naste singura, fara imboldiri, fara alte argumente.  Cand ma gandesc ce mult am gresit  fugind multi ani de cartea aceasta. Fara sa pot preciza de ce, imi facusem gresita parere ca e o carte plictisitoare, greoaie, lipsita de farmec. Poate un fragment prost ales intr-un manual de limba romana ori, cine stie?  Dar acum, dupa ce deja ma indragostisem de cartile lui Marin Preda, in special dupa ce am citit Delirul, am simtit ca trebuie sa incerc si cartea pe care am evitat-o atatia ani. Si ce surpriza placuta am putut avea!

Am citit-o in septembrie, deci nu se poate spune ca influenta sa este proaspata. De atunci, alte scrieri si-au asternut  panza asupra mea. Insa  acest roman total, complex, profund nu poate fi egalat de vreuna din celelalte carti pe care le-am citit. Desi poate ca nu e cel mai interesant din perspectiva povestii in sine. Insa nu ceea ce se petrece cantareste mai mult. Gandurile, ideile, unduirea frazelor, conceptiile despre viata, despre iubire , despre moarte sau destin ocupa un loc mult mai important si rezultatul, cuprins in cele trei consistente volume, se remarca printr-o unicitate greu de definit, greu de comparat. Nu pot compara acest roman nici cu celelalte opere ale lui Marin Preda. Bogata incarcatura filosofica (doar eroul cartii are ca baza de pregatire filosofia) m-a facut sa sorb fiecare fraza cu nesat, mintea mea era dornica sa  se hraneasca si a primit ceea ce dorea.


Si din perspeciva contextului socio-istoric, marturiile, detaliile redate de autor sunt valoroase in special pentru noi cei ce nu am  trait in epoca respectiva. Chiar ma gandeam ca azi atribuim comunismului  sensul de epoca, desi, pe scara istorica, in tara noastra, durata sa de viata nu a fost foarte lunga.


Nu intru in alte detalii, nici nu ar fi nevoie, iar cartea in sine este mult prea coplesitoare ca sa-ti poti gasi cu usurinta cuvintele pentru a vorbi despre ea. Mai pot spune insa ca este una din operele de exceptie ce nu ar trebui sa lipseasca din bagajul literar al niciunui roman.

luni, 19 noiembrie 2012

Lume, unde te grăbeşti?

In ultimele luni, m-am plimbat mai mult ca de obicei prin oras, pe jos ori cu metroul. Am simtit astfel mai acut pulsul strazi, al lumii ce ma inconjoara. Ce m-a frapat si m-a dezamagit in acelasi timp a fost goana oarba a oamenilor. Parca sunt un val ce trece si te inghite, furios, intr-o viteza ce te ameteste. Nu mai sunt indivizi, snt o gloata gata sa te doboare, sa te inghita. Cu totii trec nepasatori, ca si cum n-ar vedea nimic in jur, ca si cum nu le-ar pasa de eventualele obstacole, in drumul lor spre o tinta precisa, ce pare a fi singurul lucru pe care il vad si de care le pasa.  Sunt in stare sa te darame, sa treaca prin tine, daca nu te aliniezi fluxului lor halucinant. Nu vad, nu aud, par robotizati ori hipnotizati de ceva, par ca si-au pierdut acel ceva uman. Chipuri, trupuri intr-o goana continua. Incotro va grabiti asa? Nu mai gasiti o clipa sa priviti in jur? Prea mecanic va urmati drumul, faceti aceiasi pasi alerti prin aceleasi locuri fara sa le mai vedeti. Pasii va duc singuri, setati pe o anumita viteza ce va da o impasibilitate  insipida. Raceala multimii... Acordati-va o clipa de ragaz pentru a va recapata umanitatea, nu va lasati transformati in fiinte mecanizate, sclavi ai vitezei. Incotro?

duminică, 18 noiembrie 2012

Duminicile de altădată...

Altadata, duminicile erau incarcate de o semnificatie aparte, din care prea putin se pastreaza astazi. Lumea nu mai amorteste in aceste zile, desi, intr-adevar, e o zi mai putin agitata decat celelalte.  Unii mncesc si in aceasta zi pentru ca asa e la moda acum, noi ceilalti sa nu fim privati de placerea de a face shoping, de a bea o cafea, o bere etc.  Dar nu numai pentru asta. Nici la sate, duminica nu mai e o zi de completa odihna. Cel putin pe aici, pe unde pot eu sonda terenul. Nu o data, am vazut oamen la camp, duminica, ori taind lemne prin curti sau facand alte munci rurale. Parca a disparut din farmecul zilei, ce o facea atat de distincta de celelalte, o individualiza intr-o atmosfera usor somnolenta.

 Poate ca am fost eu crescuta intr-o atmosfera mai conservatoare si de aceea mi se par ciudate devierile de la anumite standarde pe care le credeam vesnice si universal valabile. Mi-ar place ca duminicile sa aiba alt chip, mai bland, mai odihnitor, sa le petrec acasa, cu cei dragi, sa lenevim si sa ne bucuram unul de altul, sa luam pranzul acela de duminica intr-un mod mai festiv etc.

vineri, 16 noiembrie 2012

Din experienţa unei cititoare

Nu stiu ce am de nu mai reusesc sa trec de 50-60 de pagini pe zi. Evident, nici timpul nu mai e prea generos cu mine ( de parca ar fi fost vreodata:)))  )dar parca mai e si o alta cauza. Cand ingredientul principal nu e suspansul, cand anumite fraze sunt atat de pline de substanta incat te opresti sa le mai citesti o data sau chiar de doua ori, cand ritmul scriiturii e unul domol, asezat, cand consistenta este solida, in mod cert nu mai poti citi pe nerasuflate, asa cum se citesc thrillerele ori romanele politiste.  Dar nu ma deranjeaza decat sub  aspectul nerabdarii, pentru ca ma uit cu jind la atatea titluri  care mai de care maiispititoare si nu mai reusesc sa ajung la ele. Ma tot striga din biblioteca, vor sa fie deschise, citite pagina cu pagina, intelese, savurate.  Atatea lumi asteapta sa fie descoperite. Cred ca mai am nevoie de o viata ca sa le pot cuprinde pe toate.


Va reamintesc ca miercuri incepe Gaudeamus, mult asteptatul targ de carte al toamnei bucurestene. V-ati facut temele? Ce titluri va doriti in viitorul apropiat? Ce titluri va asteapta dej a in  biblioteca si nu va mai ajunge timpul pentru ele?

Eu abia astept sa vina momentul sa citesc cartile lui Dostoievski. Le privesc, dar parca nu m-am simtit pregatita. Cred ca intr-un anumit  moment suntem pregatiti pentru o anumita carte, noi trebuie sa descoperim ce anume simtim nevoia sa citim in acel moment in care alegem un nou titlu pentru a-l citi. Adesea mi s-a intamplat sa aleg o carte, sa citesc putin si sa o pun la loc apoi sa iau alta si aceeasa fie cea potrivita atunci. Fara ca prima sa nu fi fost pe gustul meu, nu vorbesc de cartile ce nu sunt pe placul meu sau de cele care m-au plictisit din prima. Ci de carti carora nu le venise momentul.

joi, 15 noiembrie 2012

Veşnicul circ

N-am mai zis nimic de politica in ultimele luni, fiin'ca m-am scarbit de tot. Si nici faptul ca suntem in plina campanie electorala nu m-a determinat pana acum sa comentez ceva. Dar in seara asta, butonand, vad o imagine cu un afis electoral lipit pe o piatra funerara, in cimitir. In prima faza m-am indignat. Pe urma, m-a pufnit rasul si mi-am zis ca de fapt, e normal sa fie puse afise electorale si in cimitire, pe cruci. Sa stie mortii cu cine trebuie sa voteze.


Oricum, mie mi se pare cam aiuristic sistemul, ca multe altele. Un deputat, senator, ce-o fi, trebuie teoretic sa reprezinte o comunitate, colegiu ii zice acum. Normal ar fi ca acel ce candideaza intr-un colegiu sa fie de acolo, din zona, sa fie unul dintre ai mai de vaza ai zonei respective, sa cunoasca  problemele de acolo, nevoile, lipsurile etc., etc. Nu sa vina nea cutare de nu stiu unde, care poate nu stie nici sa arate pe harta colegiul in care candideaza. Daramite sa aiba habar de cum stau treburile si ce vor oamenii de acolo. Stiu, vorbe inutile, creier stors degeaba.

O zi aşa cum trebuie... e ziua ei

In urma cu trei ani, emotiile si teama erau la cote maxime. Pe la 5 dupa-amiaza, venea pe lume micuta Alexandra. Nu-mi vine a crede ca a crescut asa repede, de acum nu-i mai pot spune bebitu, e domnisoara, nu?La multi ani, printesa scumpa!  Cel de sus a avut grija sa alunge umbra de neliniste ce ameninta aceasta zi ce tocmai a inceput si pe care o doresc a fi una speciala. Inurma cu doar cateva ore, stateam cu inima incordata de griji, dar iata ca nu a trecut mult si, cel putin temporar, cat sa ne putem bucura de ziua ei de nastere, unul din hopuri l-am depasit. Nici nu avem nevoie de mai mult, cadouri, tort sau altele, pot sa mai astepte. Ne e suficienrta linistea din suflete. Caci ea se bucura la fel de mult de o portie zdravana de joaca.


Astfel ca voi incerca sa dau o culoare aparte acestei zile, nu mi-am propus ceva anume, dar cu siguranta vom avea nevoie de haine groase,, la cum am tremurat in ziua ce abia a trecut. In casa e cald si bine, pijamaua vesela imi da si mie o doza de optimism, ascult respiratiile regulate ale frumosilor mei, sunt hraniti si acum au pasit in lumea viselor. Eu am ramas de veghe, cartea imi sta alaturi, asteptandu-ma sa ma cufund in paginile ei pana ce somnul ma va prinde in plasa sa. Privesc lucrurile ramase imprastiate, dar mi-e prea greu sa ma ocup de ele acum si nici n-as vrea sa le tulbur somhul. E o atmosfera calma, placuta, odihnitoare.

luni, 12 noiembrie 2012

Acasă, din nou.... la revedere, Bacău!

Si iata-ne din nou acasa, dupa un sfarsit de saptamana petrecut la Bacau, la ai mei.Sunt frantissima la ora asta, am o stare usor melancolica, la care se adauga multe griji, insa pot spune ca mi-au priit cele 3  zile. Am sarbatorit-o anticipat pe cea mica, i-a facut tatal meu un tort superb si mmmm....delicios, am reusit sa ajung si in satul bunicilor, satul copilariei mele, caci cele mai frumoase amintiri din a mea copilarie in pamantul acela si-au lasat urmele. Chiar daca a fost foarte scurta incursiunea, am profitat de fiecare minut, am meditat in gradina, unde, printre crengile pe jumatate desfrunzite, parca zaream o copila cocotata in mar ori in ciresul care de mult nu mai exista.  Am fost si la cimitir, la poalele padurii ce ma striga adesea in visele mele  si decorul oarecum nostalgic de toamna si-a lasat amprenta pe sufletul meu. Soarele usor aspru, frunzisul ruginiu, nuantat superb, pamantul rece, crizantemele in feklurite culori, toate raspandeau o aroma  dulce-amaruie, poate chiar un iz de elegie.


Si acum, acasa. Cu inspiratia imbogatita, cu mare pofta de citit, pentruca nu am avut deloc timp de carti zilele astea. Sarind somnul de amisza, pentru a putea fructifica orele intr-un program mai amplu, nu a mai fost timp de citit.  Insa am maigolit putinbibliotecile pe la bunici, pe la parinti.  Am descoperit destule carti pe care le cumparasem deja, fara sa am habar ca le au si ei.  Bineinteles ca acum am incercat sa retin cam ce exista pe acolo, sa stiu sa nu mai cumpar si eu.


Am facut sicevacumpaaturi, adica ne-am innoit cu cate ceva. Eu am primit o pijama haioasa de la mama si celei mici i-am actualizat garderoba, caci multe ramasesera mici. Acum iar am prea multe pe care nu mai stiu cum sa le pun. Dulapul geme, dar daca e sa aleg, sa ma uit, parca tot zic ca nu sunt.


 Sa vedem ce va aduce bun saptamana aceasta. Mari emotii ma coplesesc, dar trebuie sa se rezolve cumva toate problemele. Bani si iar bani. Of! Ca de asta n-am eu liniste. Dar poat ca nu ar trebui sa ma consum din cauza aceasta, atata timp cat nu am pe umeri povara obtinerii lor. Insa nu pot, suntem doi si avem aceleasi grihji de impartit, aceleasi bucurii. Nu pot ramane indiferenta. Cand ma refugiez in lumea cartilor, reusesc sa patrund intr-un alt univers, insa nu ma paraeste discernamantul.  Nu coboreu insumi in paginile cartii, doar imi imbogatesc sufletul prin ele


 Momentan, voi incerca sa profit de vremea relativ prietenoasa,  ca acusica vin zapezile si gerul si n-o sa mai pot umbla brambura.


Saptamana sa va fie asa cum va doriti!

joi, 8 noiembrie 2012

Cărticele, cărticele

Cred ca v-am innebunit cu carticelele mele, dar n-am ce va face. Cum o dau, cum n-o dau, tot despre ele imi vine sa vorbesc. O fuga am dat si pe la Kilipirim, de unde mi-am luat Povestirile unui vanator de Turgheniev, in doua volume, de la editura Minerva, la doar 6 lei.  Si chiar erau reduceri faine, dar nu la cartile cele mainoi, bineinteles. Insa pentru cei ce nu cauta neaparat ce e proaspat, sunt multe, multe carti interesante la preturi bune. Dar parca nu asta e ceea ce m-a facut sa scriu, ci cartea pe caream inceput-o ieri care pur si simplu ma fascineaza, m-a vrajit, e atat de.... perfecta, de fluida, de... altfel. Raport catre El Greco, de Nikos Kazantzakis.. As citi-o fara pauze, numai ca parca ar cere o atmosfera aparte, liniste, sa te poti delecta in tihna cu ea. Mai multe nu pot spune acum, abia am citit vreo 80 de pagini si pana la 500 mai e mult, dar v-o recomand  fara ezitare. Pur si simplu frazele ti se aeaza la suflet. Imi vine sa iau un creion sa subliniez, dar nu vreau sa o mazgalesc si mai mult ca sigur as umple-o de sublinieri. Imi raman in minte anumite pasaje, dar nu le pot reproduce mot-a-mot. Insa cand scriu recenzia voi apela cel putin la un citat.

marți, 6 noiembrie 2012

Kilipirim, târg de carte cu discount şi... altele

Maine incepe Kilipirim, la Sala Dalles, prilej de bucurie pentru iubitorii de carti. Sa speram ca vom gasi titlurile dorite la cele mai bune preturi, cel putin asa se spune. Dupa cum o spune si numele,e un targ de carte cu discount. Desi la toate targurile au fost reduceri. Aceasta ar fi pentru mine a patra editie, pana acum am fost multumita. M-am intors doldora de carti. Cel putin prima ora, cat de incanrtata sunt cand imi amintesc.De data aceadta, insa, ma tem ca voi merge mai mult sa casc gura. Sunt falita sinu cred ca acest lucru se va schimba pana la terminarea targului, adica duminica seara. Insa nu pot spune ca ma intristeaza acest lucru Am foarte multe carti pe care nu mai reusesc sa le citesc si fiecare e mai tentanta ca cealalta, de nici nu stiu pe care sa o aleg. De altfel, wish-list-ul meu nici nu e prea intins, am reusit sa imi procurcam tot ce imi doream. Mai sunt cateva arzatioare, dar slabe sanse sa le pot lua prea curand din cauza preturilor. Numai daca am noroc pe la vreun anticariat, unde se gasesc sicarti noi, adica citite, dar aparute in anul in curs.


Insa cred ca nu m-as simti bine daca as rata evenimentul, chiar daca merg numai pentru carti de copii, si, eventual, una pentru mine, depinde cum dramaluiesc finantele .  Doar ca nu voi putea marca asa cum se cuvine targul, cu multe,multe carti cumparate. La sutele de volume din biblioteca, mi-e parca nu stiu cum sa mai spun ca vreau carti.


Insa peste douasaptamani va fi Gaudeamus si poate panaatunci adun sieu ceva bani pentru padiunea mea vinovata ori nevinovata, cum vreti sa-i spuneti. Cand ma ganesc insa  la  imensele  datorii de luna aceasta, imi cam piere pofta de toate

Totusi, nu ma pot abtine a va impartasi lista mea scurta, ce contine doua titluri.  Primul din ele,  20 de ani inSiberia, de Anita Nandris-Cudla,  pe care mi-a recomandat-o Sfbacterie sfbacterie.blogspot.com, iar cel de-al doilea Ultima ispita a lui Hristos, de Nikos Kazantzakis, autor pe care l-am descoperit pe blogul bibliodevafiliala3.wordpress.com

Multumesc pe acessta cale pentru recomandari celor doi bloggeri.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Două aripi frânte prea devreme.... Recenzie Urcan bătrânul, de Pavel Dan

Povestea acestui scriitor este tragica, impresioneaza prin ea insasi, impreuna cu prozele sale scurte. Asemeni prozelor, scurta i-a fost si viata, curmata in plin avant creator, la doar treizeci de ani, de nemiloasa boala- cancerul. Din pacate, nu a apucat sa scrie mai mult, doar un volum de nuvele si povestiri, de vreo 600 de pagini, pe care ej l-am  descoperit intamplator si, rasfoindu-l, desi nu auzisem macar de autor, am decis sa il cumpar si sa il si citesc intr-un timp relativ scurt de la cumparare. Curiozitatea a fost prea mare. Dar nu a ramas nerasplatita. M-au fascinat istorioarele sale, cuprinse parca de un aer nostalgic, pe care aveam sa mi-l explic abia la sfarsit, citind cateva insemnari din jurnalul sau. Dar sa nu anticipez. Cu toate ca impresiile mele s-au cimentat mai bine dupa acele ultime pagini.

Cele mai multe povestiri au ca fundal satul ardele.nesc de la inceputul veacului trecut. Personaje pitoresti, tarani autentici, cu viata lor, cu gandurile, cu temerile si nevoile lor.  Scriitorul fructifica amintirile acumulate in satul natal pentru a zugravi o lume  desprinsa dintr-o realitate uneori idilica, alteori nemiloasa, avand ceva al ei care te atrage, un farmec al istorisirilor la gura sobei. Casele taranesti, saracacioase, campurile, gradinile, padurile, oamenii, imbracati modest, in portul traditional toate se impletesc intru creearea acestei lumi atat de autentice.  Cum mie imi plac foarte mult povestile din lumea satului,  am savurat fiecare povestire, fiecare intamplare.  Unele povestiri ilustreaza ritualurile din batrani privind inmormantarile, priveghiul. Nu lipseste fina ironie taraneasca, atat de placuta, de dreapta si neiertatoare.  Se simte un puternic accent autobiografic, cu precadere acolo unde personajul este un fiu de taran plecat la oras la scoli inalte, pierzandu-si parca ceva din conditia sa, nemaifiind nici taran adevarat, dar nici pe deplin orasean.

O emotie vie, o nostalgie dulce-amaruie  persista ca un parfum subtil asupra tuturor scrierilor sale.  E ceva pe care il deslusesti printre randurile intesate de un placut grai popular, colorat si atragator.  Satul natal al scriitorului capata trasaturile unui spatiu feeric, ii simti dragostea pentru locuri, pentru oamenii din sat.  Incat  nu poti sa nu te gandesti la faptul ca fictiunea are o proprtie destul de redusa, ca tot ce ai citit s-a intamplat poate aievea, demult, tare demult, intr-o vreme a carei aroma in zadar o cautam astazi, s-a risipit in negura timpului.

Daca nu ati citit pana acum povestirile lui Pavel Dan, vi le recomand cu mult  drag. Si cu regretul ca nu sunt mai multe, ca acest imens potential creator nu si-a putut dezvalui toate resursele.

joi, 1 noiembrie 2012

Când calendarul te ia prin surprindere

Uite ca se facu noiembrie, asa, pe nesimtite, eu credeam ca mai e putin pana vine. Asta-noapte trecuse de 12 si eu nu reuseam sa imi dau seama nici in ce zi a saptamanii suntem si nici ce data e. Ma simteam complet nestiutoare, lipsita de orice repere temporale, nu mai tineam minte cate zile au trecut de duminica sau ce am facut exavt in fiecare din ele. Pana ce am luat telefonul sa ma dumiresc. Si vad colo, pe ecran: joi, 1 noiembrie. Dezamagita. Nici nu am apucat sa-mi iau ramas bun de la octombrie. Asa ma ia pe mine timpul prin surprindere, rade de mine si-apoi pleaca mai departe, n-ar sta cu mine nici sa-l tai. Si zilele se scurg, aproape egale, oricat as incerca sa le diversific.

 De-acum stam mai mult pe acasa, nu-i vorba, ca degeaba nu stam, dar, parca, lipseste ceva.  Activitati peste activitati, din cele ce se fac de obicei la gradi, doar peste doua saptamani mai adauga comoara un anisor la micul sau buchet.  De cand e ea, parca nu mai e asa respingatoare luna noiembrie, dar tot  cenusie si mohorata imi pare, chiar si atunci cand se imbraca in straie insorite.

Uf! E o luna grea si financiar vorbind, eu nu stiu cum vom face fata, dar ca de oobicei, incerc sa nu fac din asta motiv de insomnie, caci oricum nu aduc prin zbuciumul meu vreo usurare situatiei.


Am si o usoara stare de emotie, dat fiind faptul ca aseara am discutat putin cu sotul despre ceva mai special, nu zic ce, sa nu se  strice planurile sortii. :) Ei, oricum, momentan avem multe altele care sunt prioritare, incat uneori ma intreb, totusi, noi cand si pentru ce mai traim? Doar pentru a plati diverse chestii?  Uneori, poate deveni frustrant sa vezi ca oricate sacrificii ai face, tot nu te ajungi si timp pentru tine nu-ti ramane. Desi eu sunt casnica, particip sufleteste la aceasta lupta pentru supravietuire ce se dovedeste a nu fi una asa simpla.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Bunavestire- Nicolae Breban

Hmmm... multe ar fi de spus despre aceasta carte, despre stilul inedit al acestui autor contemporan. Cartea de fata a aparut insa cu treizeci si ceva de ani in urma si a fost, la vremea respectiva, cam controversata, aspru criticata de regim, incat, dupa lecturarea ei, eu ma mir ca totusi a vazut in acea vreme lumina tiparului. Incerc sa ma inchipui in epoca respectiva si, confruntand cele citite cu ceea ce era atunci si ceea ce se cerea de la o opera literara, nu pot sa ma arat decat socata. Dar socata as putea fi in oarece masura si cu mintea de azi, din epoca prezenta. Deoarece este un roman inedit, cu totul diferit de cele citite de mine si nu-s multe, dar nici putine, iese vadit din tiparele clasice, iar ideile ce razbat, adesea greu de digerat, cat si subiectul, ambiguu, atipic, firul narativ compus si descompus, cu cotituri neasteptate si, intr-un fel, nepotrivite, daca l-am trece prin prisma trasaturilor unui roman clasic. Dar nici nu se doreste a fi un roman obisnuit, ce urmeaza anumite directii si tipare prestabilite, dupa cum o spune si autorul insusi, ce dialogheaza cu cititorii printre randuri, printre alte idei sau subiecte ce compun romanul in sine. Divagatiile acestea mi s-au parut mai mult decat interesante, o interactiune intre autorul-narator si cititor, pe marginea sau, uneori, in afara granitelor subiectului cartii este o tehnica atragatoare, desi pana acum nu ma gandisem la aceasta si, in orice caz, nu ma gandeam ca as aprecia asa ceva.

De altfel, la inceput, sincera sa fiu, mi s-a parut greu de parcurs cartea aceasta. Mai ales avand doua volume, dupa ce citisem vreo 40-50 de pagini, inca ma gandeam sa abandonez, sa ma antrenez in ceva mai fluid, mai pasionant. Caci actiunea si personajele, mai ales in prima parte, au ceva insipid, banal, plictisitor chiar, eu asa le-am perceput. Si atunci am lasat epicul in plan secund si am incercat sa diger stilul, ideile. Ulterior, pe masura ce ma adanceam in paginile cartii, a inceput sa ma atraga si firul epic, cuprinde mai intai un fel de poveste de dragoste, cu elemente bizare si protagonisti pe masura, atat in ceea ce priveste comportamentul lor, cat si in privinta evolutiei relatiei. El- Traian-Liviu  Grobei, un ins sters, banal, fara calitati evidente, nascut parca sa fie sluga, ea- Lelia-Haretina Crainiceanu,  o tanara superba, dorita de toti barbatii. Doua firi si doua persoane  intr-un  vadit, suparator contrast. Chiar si numele lor sunt sugestive pentru a le oglindi imaginile, li se potrivesc perfect. Cum se contureaza  povestea de dragoste, daca o putem numi asa si ce turnura ia relatia lor, nu va pot spune, risc sa ma lansez in povestire si tocmai asta vreau sa evit. Pot spune doar ca, asmenea intregului roman, acesti doi eroi exced tiparele obisnute, uimesc prin reactii, prin ceea ce fac, chiar si atunci cand e vorba de actiuni banale.

A doua parte debuteaza in al doilea volum, cand atentia cade brusc pe cu totul altceva decat pana atunci. Ca sa va dau niste repere, desi nu e usor fara sa stric surpriza, in prim plan se afla adoratia pentru un personaj disparut dintre cei vii, ciudat, neinteles de marea majoritate a celor ce l-au cunoscut, ce a lasat posteritatii o cantitate imensa de scrieri, scrisori si alte documente, ilustrand o conceptie originala despre viata, despre oameni, despre el, fanatism, bizarerii, idei inspirate de opera lui Nietzsche. Asistam la o transformare a lui Grobei, declansata de aceste scrieri ori poate doar existenta in stare de latenta pana atunci in interiorul nu usor de deslusit al acestui personaj, care, de altfel, de la bun inceput are o ciudatenie a lui.

Obsedant, provincia, calitatea de provincial apare ca un fel de leit-motiv, ca si cum apartenenta la ea ar fi o trasatura decisiva, determinanta. De remarcat sunt si ideile, conceptiile ilustrate, un fel de meditatie deghizata asupra societatii.

Nu stiu daca o sa va placa, pe mine m-a cucerit pe parcurs  dupa cum va spuneam. Ma asteapta  si opere mai vechi si opere mai recente ale lui Nicolae Breban pe care le voi parcurge cu un deosebit interes.

Lectura placuta!

O zi ca oricare alta... sau nu?

O cafeluta dulce, asa cum imi place mie, cateva raze de soare zbenguindu-se prin bucatarie ar trebui sa fie preludiul unei zile de sambata minunate. Mai ales ca, nu ma pot plange, dar vremea a tot tinut cu mine, care-mi plac caldurile si pana-n sfarsit de octombrie, pot spune ca am avut parte de zile cum nu speram.  Si m-am bcurat de ele chiar daca sau poate tocmai pentru ca nu au avut dogoarea celor de peste vara.  Si m-am plimbat mai mult ca niciodata, cu sau fara prea multi bani la purtator.  Probabil ca intr-o plimbare se va concretiza si aceasta zi, dar, privind  treburile ce ma asteapta, imi cam piere cheful.  Si, in plus, speram sa nu fim singure si azi, dar uite ca suntem, de nevoie.

E drept ca am o companie ce nu ma lasa sa ma plicrtisesc, dar... e sambata totusi, mi-ar fi placut ca ziua sa decurga diferit de celelalte.Nu stku pe unde sa-mi indrept pasii astazi, sa colorez putin ziua, sa....nu stiu. Probabil ca nu va iesi din tipare, dar sper macar sa fie o zi multumitoare. Pentru mine, nu-mi doresc ceva in mod deosebirt. Dar ar fi cate ceva pentru frumosii mei, numai ca nu le pot oferi.

Undeva in depattare, prin tot vacarmul strazii, rasuna surd un clopot.  Am inteles ca si azi e sarbatoare. Si, daca tot am tableta in posesie, poate scriu mai tarziu o recenzie mai ampla a ultimei carti citite. Sper sa am si chef de asta, caci nu ma pot rezuma la doua-trei fraze. Om vedea. Acum citesc volumul de povestiri Urcan batranul, de Pavel Dan- superb, lumea satului ardelean in prima parte a secolului trecut, un limbaj placut, dulce, istorioare interesante, cu un aer aparte, poate usor trist pe alocuri, dar deosebit. Voi mai scrie despre ele dupa ce termin volumul, caci  merita redescoperita opera acestui scriitor, prematur plecat intre cei drepti.


Pana una-alta, sa-mi fac curaj pentru activitatile administrative, aceleasi ca intotdeauna, aceeasi rutina a treburilor casnice, care nu-mi fac cu ochiul deloc, dar trebuie sa ma ocup si de ele, sa-mi iau de-o grija, ca sa aiba unde se aduna iar si iar si iar. Bine ca suntem sanatosi, macar asa, altfel le putem duce pe toate. Cateofdata imi vine sa arunc ce prind in mana, sa nu mai vad atatea si atatea adunate. Ca ma obosesc psihic.

Cumva insa, voi impodobi eu sfarsitul de saptamana. Poate nici nu vom fi singure pana seara si, atunci, alta culoare va capata ziua.


P.S. Uitam: La multi ani, surioara!Sa te bucuri de frumoasa varsta pe care o ai.

luni, 22 octombrie 2012

Sublima pasiune ce m-a acaparat iremediabil

Desi eu am mai cochetat cu lectura de-a lungul vietii, niciodata pasiunea nu a fost atat de intensa ca acum, cand constat chiar o dependenta, un fel de manie, nici nu stiu cum sa descriu mai precis. Sunt vreo doi ani de intensa aplecare asupra cartilor, timp in care am ridicat aceasta pasiune in cel mai inalt rang. Imi amintesc ca, in urma cu mai multi ani, ma simteam ciudat cand citeam in public in parc, de exemplu, pentru ca nu prea vedeam pe nimeni facand acelasi lucru, credeam ca e ceva cazut in desuetudine, intr-o vreme in care tehnologia parea sa acapareze fiecare colt al existentei noastre.
Are si tehnologia meritele ei, dar nu si pe acela de a ne unge sufletele. De aceea, eu raman fidela cartilor reale, pe hartie, care dau culoare vietii.


Mai apoi, dupa ce am reluat si dezvoltat aceasta pasiune, parca descopeream tot mai multe persoane citind. Chiar deunazi m-a impresionat in metrou un nene la vreo 50 de ani, imbracat cam demodat si saracut, ori cel putin asa parea, nu arata catusi de putin a intelectual, ba chiar mainile lui pateau mai degraba de muncitor si citea. O carte din colectia 101 carti de citit intr-o viata. Nu am reusit sa vad si titlul, oricat m-am chinuit eu. Tare as fi vrut sa vad ce carte il acaparase atat de mult.  Am coborat la aceeasi statie de legatura intre magistrale si l-am revazut pe peronul unde asteptam celalalt metrou. Brusc mi-a venit in minte ideea ca poate o fi totusi profesor la vreo generala sau liceu mai fara fite, caci  la salariile pe care le au profesorii, o imbracaminte ca a lui n-ar fi trebuit sa ma mire.


Dar acesta e un exemplu mai inedit, altfel vad zilnic oameni citind. Adica nu zilnic, ca nu merg zilnic cu metroul, dar ii simt citind pe cei pe care ii stiu in lumea virtuala si atunci merge sa spun si zilnic, ceeea ce inainte n-as fi putut afirma.

Dupa ce am reusit sa imi amenajez biblioteca, parca ma simt mai atrasa, mai dornica de a citi, o gramada de titluri asteapta sa le explorez interiorul. Si nu ma pot opri din adunat. Doar lipsa efectiva a banilor ma impiedica uneori. In ultimele zile am epuizat resursele.  Totusi, incerc sa ma mentin pe linia de plutire, bineinteles ca nu e nimic grav daca o perioada nu-mi permit nici macar chilipiruri de 2,4 sau 5 lei. Rareori cumpar  noile aparitii ale caror preturi depasesc mult posibilitatile mele. Oricum, interesul meu in momentul de fata este focalizat pe literatura clasica, romana sau universala, sau cea din secolul trecut care nu poate fi considerata clasica. Pana acum, daca ar fi sa aleg un singur scriitor despre care sa pot spune ca e pe primul loc in preferintele mele, Marin Preda ar fi acela, urmat indeaproape de altii, de aproape toti sau oricum obuna parte din cei carora le-am deschis macar o carte. In cazul lui Marin Preda, cred ca am cumparat cam tot ce a scris..@


Carti, carti, multe carti .Sunt atat de multe si timpul fuge si, cu cat  trece timpul, altele se aduna,  descopar titluri inedite, pe care nu mai speram sa lle gasesc si, cu toate ca spatiul de depozitare nu mai exista, dorinta e mai puternica.


Si acum, sa ma intorc la ele, de fapt la cea pe care o citesc acum. Pe care o voi termina curand. Si nu stiu ce sa aleg apoi. Desi as fi vrut Morometii, parca as vrea sa mai aman placerea.....

S-a mai dus una... alta i-a luat locul

O insiruire de saptamani e viata noastra. Privim spre trecut, adesea cu nostalgie, privim spre viitor, plini de speranta si prezentul il neglijam, il umplem de planuri sau de amintiri. Haideti sa-i dam o sansa, sa-l lasam sa-si arate  vitalitatea., emotiile, surprizele, esentele mai tari sau mai slabe.


O noua zi de luni, un mic inceput, din lungul sir al inceputurilor vietii noastre. De fapt, viata incepe iar si iar in fiecare zi.  Sa incercam sa descoperim ce e bun, frumos, placut in a,easta zi cam somnolenta, mai ales pebntru cei ce incep munca dupa un week-end in care nu si-au terminat de incarcat  bateriile.


O saptamana minunata, dragii mei!

duminică, 21 octombrie 2012

O analiza succintă a ultimelor volume de proză scurtă ce mi-au intrat în lista de lecturi

Nu stiu in ce masura se citeste proza scurta, probabil mai putin decat romane, dar, cu toate acestea, eu, care nu tin cont prea mult de tendinte, m-am delectat cu volume de povestiri, in special dupa lecturi mai ample, ce m-au incarcat psihic. Astfel am citit volumul Intalnirea din pamanturi, de Marin Preda, cu cateva luni in urma. Si, mai recent volumele Intalnire tarzie, de Nicolae Velea si Orasul cu fete sarace de Radu Tudoran, redescoperind farmecul istorioarelor, care incearca sa ofere intr-un cadru condensat  esente tari, aspecte demne de observat, de analizart, personaje, situatii, stari. Vreau sa va spun ca stilul lui Nicolae Velea a fost pentru mine ceva cu totul nou, mi-a placut mult aceasta focalizare nu lipsita de ironie asupra  unor trairi cumva ciudate, cele mai multe povestiri surprinzand trecerea de la copilarie la adolescenta sau de la adolescenta la maturizare, pcese de transformare, de adanca intelegere a unor fenomene strans legate de viata. Au aceste povestiri o atmosfera a lor.  Una din ele, cu titlul plin de talc,Din vorba-n colturi si rotunda, face un fel de analiza a unor zicale, prin intermediul unor scurte povestiri reunite , fiecare in parte demontand intr-un mod inedit intelesul zicalei din subtitlu. Dar avem si povestiri cu eroi ce nu trec printr-un proces de maturizare. Caracterul moralizator este, insa, nelipsit.

Nicolae Velea are un acut ascutit simt de observatie si un glas narativ plin de o ironie nuantata.Capacitatea sa de a surprinde esentele, transmitandu-le in texte al caror singur defect este ca sunt mult prea reduse, fiecare putand constitui tema unui roman sau cel putin a unei nuvele, m-a determinat sa-i apreciez talentul, sa prind drag de povestiri, in general si, in acelasi timp, sa regret ca nu a lasat o opera mai vasta.


Cat despre volumul lui Radu Tudoran, al carui stil nu-mi era strain, am surprins si aici o atmosfera, de data aceasta  concentrata in special asupra locului in care se desfasoara intamplarile fiecarei povestiri, o Basarabie saraca, arida, cu oameni incarcati de povara moravurilor. Au aceste povestiri o coloratura a lor. Dar totusi, sunt si unele ce exced acest cadru, nu se poage spune ca e un volum uniform, eu redau doar impresia pe care mi-a lasat-o, caci, privind in urma, cand ma gandesc la acest volum de povestiri, primul lucru ce imi vine in minte este atmosfera saracacioasa, mizera, friguroasa. Ba chiar ultima din povestiri, Hingherul, mi-a lasat in suflet un dezgust prfund, generat nu de o proasta calitate, ci de intamplarile descrise, macabre, scarboase chiar, dar, stilistic, scriitura este si in aceasta povestire una valoroasa. Nu este o povestoire pentru persoane sensibile, cu atat mai putin iubitoare de animale. Dar uite ca, prin hidosul si grotescul ei, aceasta este, cred, singura pe care as putea-o povesti cu amanunte, daca as vrea.


Apetitul pentru proza scurta mi-a fost deschis, am luat deja  volumre de Rebreanu, de Eugen Barbu, de Sadoveanu, ori cel scris de Pavel Dan, un scriitor prematur disparut, al carui stil m-a atras imediat ce am rasfoit cartea. Vor mai urma astfel de lecturi perfecte pentru momente de relaxare, de cizelare a simtului estetic, si, in plus  de formare a unei sfere cat mai largi de lectura.

Posomorala de duminică

Este duminica, stiu ca stiati, dar nu-i nimic daca o spun si eu, asa, ca sa intregesc tabloul. O lancezeala pluteste in aer, un ceva apasator si nu, nu e vremea. Nu ma simt trista din cauza ei, dimpotriva, ma bucur ca nu e mai rau de atat.  Vasele le-am spalat, chiar mai rapid decat credeam, cafeaua e pe jumatate bauta.  Ieri am avut de lucru la capitolul hainaraie, adica am pus spre pastrare garderobele de vara, lasand  loc hainelor nici prea prea, nici foarte foarte. Ca nu le-am scos inca pe alea groase.

Am chef sa stau, ma simt obosita dupa lungile plimbari si pe jos si cu metroul facute saptamana aceasta.  Dar nu e timp de stat. Mai am destule de facut si senzatia ca niciodata nu se termina, ca oricum in cateva zile le fac din nou, ma descurajeaza.  Si ce as mai fi dormit, un aer trist m-a invaluit de la prima ora.  Si mai trebuie sa si plecam, plecate de care eu, una, m-as lipsi, altfel as vrea sa  arate ziua aceasta de duminica.  Imi inspira o moleseala, as sta acasa, citind, desenand cu fii-mea, si, daca ma gandesc mai bine, nu-mi vine chef denimic.  Jucarii imprastiate, altele ce nu-sigasesc locul, caldura nu mai apare o data in calorifere.... de bani este nevoie . Astept sa treaca aceasta posomorala de duminica si sa-mi recapat pofta de viata.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Puterea exemplului

In seara asta am mers intr-un hypermarket si eu cu cea mica am ramas la un loc de joaca, timp in care tati facea  ceva cumparaturi. Nu multe, dar totusi nu terminasee dupa jumatate de ora sa gaseasca totce trebuia. Deh, nu era obisnuit cu geografia locului. Si cum locul de joaca s-a inchis, am intrat si noi dupa el. Fiind la raioanele cu haleala, nu mi s-a parut  interesant, asa ca i-am comunicat prin telefon ca mergem sa ne uitam la haine si altele. N-am zis de carti, desi acolo imi zburase gandul inca de pe drum. Da '  sa nu zica omul ca-s plecata, la cate am deja acasa. Nu, nu mi-am luat nimic, dar am putut rasfoi destule, asa, ca sa-mi fac o idee daca mi-ar place cutare sau cutare. Dar nu despre asta voiam sa va povestesc mai pe larg. Frumos a fost ca, la raionul cu carti, intins pe vreo cateva randuri, cea mai pasionata a fost fiica-mea. N-o mai puteam lua de acolo. Rasfoia si ea carti pentru ea si, daca nu le-ar fi tintit doar pe cele scumpe si daca nu mi-as fi facut deja provizii de carti pentru ea, merita sa ii cumpar una.


Deci puterea exemplului functioneaza. Cred si eu, la cate anticariate si librarii am carat-o pana acum, i-am starnit interesul si m-a imitat in privinta asta, rasfoieste si ea ca mami. Sper sa imi urmeze exemplul si in privinta cititului, cand va creste. Ca doar a vazut saraca la carti si a facut atatea vizite in librarii si anticariate ca niciun alt copil de varsta ei.

Era atat de absorbita, incat chemarile mele ramaneau fara raspuns, nu reuseam sa o conving sa merge@m si in alta parte, asa ca in acest fel am avut timp sa lecturez scurte fragmente din mai multe carti.

luni, 15 octombrie 2012

Soarele de după nori mi-a adus.... o carte

Dupa nori, a aparut si soarele, aducandu-mi o bucurie ce ar putea parea marunta,dar, pentru mine, seara de duminica a fost una speciala, pentru ca, in sfarsit, am achizitionat  volumul 1 din Morometii. Eforturile mi-au fost rasplatite. Dyupa ce am colindat o buna parte din oras, ajungand in zone pe cate nu le inclusesem in circuitele obisnuite, am gasit cartea pe okazii.ro si chiar si de acolo imi cam luasem gandul, cand, duminica dupa-amiaza, m-a contactat cel care o vindea si seara ne-am intalnirt si am luat-o.  Satisfactie, incantare, asta mi-a adus in suflet gasirea acestei carti. Cand incepusem sa ma resemnez. Parca mi-a mai revenit pofta de viata, o data cu razele de soare ce mi-au incalzit fiinta.

Desigur ca abia astept sa ma apuc de citit, dar acum sunt antrenata in alta lectura. Ceva mai abstract, care merge mai greu, dar nu cedez. N-am uitat ca am ramas in urma cu recenziile. Mai ales despre Cel mai iubit dintre pamanteni as fi vrut sa scriu, desi recunosc ca mi-e greu sa leg cateva fraze despre o carte asa complexa. Apoi mai sunt volumele de proza scurta ce merita amintite, despreb care probabil nu voi scrie mult, caci nu au un subiect amplu, ci ma voi limita la impresii.  O saptamana minunata va doresc!

Nu e bine să ai totul

Bucuria de a-ti dori ceva are farmecul ei. Pe care il constientizezi cu adevarat doar in clipa in care nu mai ai ce sa-ti doresti. Bine, asa ceva e mai greu sa se intample la modul general, dar, cand liniile mari ale dorintei le inlaturi, din resemnare sau simpla intelegere a faptului ca nu se poate, momentan, si ramai in sferele marunte, arondate anumitor domenii si constati ca nu ai ce sa-ti doresti din ele, intervine angoasa. Si iti dai seama ca ti-ai fi dorit sa mai ramana macar o dorinta, sa ai pentru ce lupta, spre ce sa-ti canalizezi resursele interioare.  Parca simti un gust fad, poate al plictiselii sau al inexistentei dorintei. Or se mai poate spune lipsa de chef. Deci, nu trebuie sa obtinem tot, avem nevoie de o portita care sa ne ramana deschisa, si, cand si aceasta se apropie de cucerire, sa ne construim din timp un alt ideal pe care sa-l urmam.

duminică, 14 octombrie 2012

Spre ce îi îndrumăm? Jucării monstruoase

De cand a aparut moda masutelor lego in hypermarket, petrec vrand-nevrand cam mult timp pe acolo, la raionul de jucarii si, de plictiseala, casc gura la rafturile cu jucarii. Am fost socata sa vad ce jucarii se gasesc pentru baieti. Nici in filmele horror nu vezi chestii asa hidoase. Mumii cu un ochi descoperit, ochi scarbos, se intelege. Roboti si alte personaje dezgustatoare. Plus un intreg arsenal de arme, de-ti vine sa crezi ca pregatim de mici viitori luptatori comando sau cum le-omai zice, ca nu-s fan al filmelor de gen.  Stateam si ma intrebam, asa, ca proasta, catre ce ne indreptam?! Cum sa pui in mana copilului asa jucarii? Ii stimulam sa devina violenti, le inoculam uratul, oribilul, in loc sa ii incurajam spre frumos, spre bine.  Nu e vorba de o respingere a modernitatii. Nu ma apuc sa plang dupa jucariile de pe vremea mea, dar, totusi, chiar si alea de baieti, parca erau mai frumoase, nu erau asa razboinice. Acum, nu se maicheama pistoale sau pusti, sunt arme cu munitie, un intreg  arsenal, dupa cum am auzit in reclama, pe un post de desene  animate. Or, nu stiu ce fel de oameni  vor deveni colpii care isi formeaza personalitatea  cu ajutorul acestor jucarii monstruoase. Stiu ca intr-un fel, trebuie sa fie pregatiiti pentru viata intr-o societate in care violenta capata mai mult teren decat cultura, dar, totusi, societatea de maine va fi formata din cei ce azi suntmici. Si care mai pot fi modelati  catre bine, catre non-violenta. Desi e tot mai greu sa faci asta.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Jocul cu moartea, de Zaharia Stancu

Desi nu este una din operele celebre ale scriitorului, farmecul caracteristic prozei acestuia nu lipseste. Amprenta stilului personal, binecunoscut de mine din celelalte romane citite , am regasit-o si aici, alaturi de personajul central al romanelor Descult si Ce mult te-am iubit.  Darie apare aici la varsta adolescentei, in primul razboi mondial, cand este luat prizonier din plina strada, impreuna cu alti insi, unii cam dubiosi, si dus de  nemti peste hotare, in Balcani, pentru a fi folosit la munci grele in preajma frontului.  Intreaga calatorie, as putea spune initiatica, este bogata in intamplari pe care, daca ar fi sa folosesc cuvinte moderne, le-as caracteriza ca fiind senzationale, pline de suspans.  Totusi, acesti termeni nu mi se par potriviti cu epoca in care au loc evenimentele. Mai degraba as spune ca te tin cu sufletul la gura, ca Darie trece printr-o experienta bogata in aventuri neobisnuite, din care invata sa supravietuiasca in conditii extrem de vitrege. Totodata, el incepe sa desluseasca sufletul omului, in general, dar si pe al sau. Presarate cu maiestrie printre aventurile celor doi fugari (caci uitasem sa spun ca Darie reuseste sa evadeze din prizonierat impreuna cu un ins mai ciudat, pe care in mod obisnuit nu si l-ar fi alaturat, mai degraba imprejurarile i-l impun ca tovaras de drum), reflectiile profunde ale tanarului Darie sunt, in esenta lor, adevarate meditatii intr-un stil simplu, din popor, asupra problemelor fundamentale ale existentei, viata si moartea capatand in mintea sa intelesuri intemeiate, de data aceasta, pe propria experienta..


O buna parte a actiunii este dedicata acestui palpitant traseu al intoarcerii acasa, marcat de lupta asidua pentru supravietuire si de un permanent joc cu moartea, pe care Darie cauta sa o ocoleasca, sa o insele, desi ea loveste nemilos de aproape, fara sa aleaga. Doar e razboi si, dupa cum se stie, in razboi, viata si moartea capata alte valente. Astfel ca Darie accepta iminenta  mortii, dar nu inceteaza a lupta contra ei.

Stilul inconfundabil al lui Zaharia Stancu, care mie mi-a  produs impresii deosebit de puternice inca din celelalte opere citite si m-a determinat sa-l inscriu in categoria autorilor mei preferati, da o culoare aparte acestei povesti din vreme de razboi, facand ca lectura sa fie foarte placuta, fluida si antrenanta. . Nu stiu, are ceva deosebit, o savoare specifica, astfel ca, desi nu face parte din categoria cartilor reprezentative, nu m-a dezamagit, nu pot spune ca e mai slaba decat cele consacrate, intrucat pastreaza oarecum coordonatele acestora. Poate doar nu creeaza o emotie atat de puternica in sufletul cititorului, sub aspectul acesta da, n-as putea spune ca se ridica la inaltimea Satrei sau a romanului Ce mult te-am iubit, care, sub aspect emotional, sunt greu de egalat.


Nu stiu in ce masura aveti sanse sa gasiti aceasta carte, daca ea a cunoscut sau nu reeditari, insa in mod cert nu sunt editari recente. Am descoperit, spre surprinderea mea, ca a mea carte, gasita intr-un anticariat, are o vechime de 50 de ani, facand parte din prima editie a romanului, dupa cum aveam sa aflu, studiind notele biografice.

duminică, 7 octombrie 2012

Dulce-amaruie....

Nu, nu e vorba de vreo gutuie. Asa am simtit ziua ce isi revarsa peste noi ultimele clipe. Ultima zi  de vara in toamna... Am stat in soare, am incercat sa adun cat mai mult din el, sa-mi tina de cald in zolele ce-or urma.  Am trait din plin minunatele ore, stiind ca sunt ultimele din acest an cu un soare atat de bland, de generos. Si, tainic, am pomenit canicula din vara, de care mai ca mi-e dor. Asa sunt eu. Nu ma pot oprii sa regret anotimpul meu drag. Si nimeni nu ma poate convinge ca vreun alt anotimp ar fi mai frumos. Mai ales daca e vorba de iarna cea geroasa, de care de pe acum mi-e teama, numai cat imi imaginez gerul, viscolul. O fi avand frumusetea ei si iarna, nu zic ca nu, dar.... Acum, sa-mi scuzati greselile de scriere, tastatura tactila imi acopera textul si, daca dublez vreo litera sau sar vreo bara de spatiu, sa nu va fie cu suparare si sa nu credeti ca nu stiu a scrie.  Vazut-am in articolul precedent cam multe greseli zgarietoare si drept sa spun m-am simtit cam prost, am stricat textul. :)


Dar azi, spre seara, privind soarele coborand incetosor spre asfintit si simtind la fel de incetisor cum se lasa asa, nitica racoare,  m-a cuprins parca jalea. Priveam si nu-mi vdenea a crede, nu puteam spune exact ce trebuia sau nu sa cred. Mi-am luat ramas bun d la el, de la soare, i-am marturisit ca-l voi astepta cu inima stransa pana ce frate-sau, soarele cu dinti, se va indura sa-l lase sa se intoarca.


A fost o zi dulce-amaruie.... precum gutuia, da.... dar gutuile sunt cam tari. Le prefer sub forma de dulceata.... Chiar, de muuuuuult nu am mai mancat dulceata de gutui. Si  cum nici mustnu am baut inca, nu poate fi toamna ca la carte.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Sete de cultură

Putine placeri se pot compara cu aceea de a ma afla intre carti, si mai putine cu aceea de a cumpara o carte buna, ori de a citi un articol din bogata sfera a literaturii. Seara de vineri pot spune ca a fost bogata in placeri. Am descoperit un blog foarte interesant cu profil literar, bibliodevafiliala3.wordpress.com
Apoi, am gasit in Carrefour douavolume de Dostoievski la doar 4 lei bucata si o alta din colectia bpt a editurii Minerva, un autor roman Pavel Dan. Cat timp s-a jucat cea mica la masuta lego, am citit pe fuga ptrefata si am luat-o.

Este vorba de un volum de povestiri - Urcan batranul. De la o vreme, preferintele mele se indreapta spre literatura romaneasca, in special cea clasica, mai putin cea de ultima ora. Si am observat ca nu ma mai dau in vant dupa carti dee care citeam mai demult, adica din cele mai cmerciale, thrillere sau altele care nu au potential de a se inscrie in posteritate. Nu zic ca mi se par proaste, dar cand ma asteapta atatea altele a caror valoare a fost confirmataa, autrecut probatimpului si eunu le-am citit, parcanu mai pot pierde vremea cu orice.


Si, cum e weeek-end, ce poate fi mai potrivit decat o carte buna, savurata cu un ceai sauun suc de portocale?

vineri, 5 octombrie 2012

Un articol deosebit

Va recomand acest articol deosebit

O să vină şi iarna...

Nici nu indrazneam sa sper la asa toamna. Pana acum, s-a comportat bine, cu mici scapari, altfel s-ar putea spune ca e o vara mai domoala.  Dar vine pan' la urma iarna si groaza ma ia. Nu pentru ca veniturile noastre ar depasi 2000 lei pe membru de familie. Daca era asa, pai nu ma mai ingrozeam. Ci pentru ca, daca va fi asa cum se preconizeaza, nu stou cum dovedim ca ne trebuie subventie, pentru ca, din cate am putut citi, nu am gasit nicio lamurire privind chiriasii, si, in plus, noi nu avem documente pentru aceasta situatie locativa. Om trai si om vedea, nu?


CA tot e vineri, spre surprinderea mea, va doresc week-end placut!

miercuri, 3 octombrie 2012

Inventarul bibliotecii

Dupa cum va spuneam, nu am stat degeaba si am reusit sa-mi numar cartile, sa le scriu in tabel titlul, autorul, editura, pretul, unde mi-am amintit si, intr-o coloana separata, daca e sau nu citita .


Asadar, am 392 titluri in 417 volume. Dintre acestea, am citit 114 titluri. O mica parte din carti nu este achizitionata un ultimii 2 ani. Sunt cumparate inainte, iar altele sunt de la bunicca mea. Dar, pe cele din ultimii 2 ani am cheltuirt 2755 ron si inca putin pe unele carora nu le-am retinut pretul.


Stiu, e o suma mare dar, in aproape doi ani, nu e atat de mult. Daca e sa compar cu banii dati pe tigari in doi ani.... Nici nu se compara o investitie cu alta. Eu una nu consider ca am dat banii aiurea, chiar daca stiu ca apetitul pentru carti a fost adesea exagerat si aproape un drog. Spre deosebire de alte chestii, nu sunt baniaruncati pe fereastra. Sunt mandra de ele si simt o satisfactie deosebita.

marți, 2 octombrie 2012

Pe final de răceală

S-a facut saptamana de cand a debutat raceala, viroza sau ce-o fi fost. Si abia acum da senne de plecare. Inutil sa spun cat de nasol a fost in tot acest timp, cate servetele am consumat etc. M-am vitaminizat foarte mult, am simtit o nevoie acuta de suc de portocale si i-am dat organismului ce mi-a cerut.  Dupa o gramada de sortimente, preferatul este bravo  de la rauch. Desi, avand in vedere faptul ca vreo cateva zile mi-am pierdut simtul gustului si pe cel olfactiv. Acum au revenit la normal, nu de alta, dar faceam boacane. Am ars mancarica pentru ca nu am simtit mirosul de afumatura.:)))


Ma cam speriasem, gandindu-ma la altele mai rele si, in consecinta, am incercat sa fumez doar cand simteam nevoia, nu asa mult ca de obicei. Vocea suna mai bine acunm, sunt aproape gata.


Am terminat intre tomp inventarul cartilor, dar, despre asta, intr-o postare viiitoare.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Un week-end plăcut!

Ce vreme placuta! Nici nu speram sa o tina asa atata timp. Si fiind week-end, ce va pot recomanda ar fi multa plimbare in aer liber, nu in malluri, eventual o carte buna, pe o banca sau, de ce nu, pe iarba. Eu asta voi face. Imi iau cartea si, cum prind momentul, voi citi. Era de asteptat, nu? Tocmai am terminat aseara aceasta carte foarte complexa si impresionanta care este Cel mai iubit dintre pamanteni.  Profund impresionata de aceasta lectura si entuziasmata ca m-am incadrat in timpul pe care mi l-am propus, am purces de data asta la un volum de povestiri scris de Nicolae Velea-Intalnire tarzie. Dupa 3 volume, simteam nevoia de ceva mai usor, mai putin condensat. Dar nu mai putin valoros. Am observat ca nu ma mai tenteaza unele carti luate la inceputuri, mai usoare, maii pline de suspans. Week-end placut sa aveti, dragi cititori!

vineri, 28 septembrie 2012

Viaţa- izvor nesecat de articole de blog

In fiecare zi prind din zbor idei. in jurul meu, oriunde as privi, nenumarate surse de inspiratie imi fac cu ochiul. Si eu nu reusesc sa le fac artico@le. Dar spiritul de observtie si mintea imi sunt treze. Privesc, gandesc, unele siunt interesante, altele indeamna la meditatie.  Si daca e ceva despre care oricand as putea scrie, acel ceva sunt cartile, de care nu ma pot satura. Mai ales acum, cand le pot privi in voie, mi-as dori sa pot dilata timpul, ori sa le comprim pe ele. Cativa ani mi-am  asigurat lectura. Dar bineinteles ca dintre toate, unele sunt .mai dorite, altele lasate pentru un viitor indefinit.  N-am lasat nici plimbarile  deoparte, am incercat sa imi extind orizonturile.Imi place sa obsdrv orasul si oamenii, forfota de lume si de masini. Am reusit sa vad si cartile legate cu lanturi in metrou. Ma intreb daca or mai fi acolo, prima data s-au furat, in ciuda lanturilor. Acum am vazut ca nenea de la paza verifica daca mai e acolo cand cobora cel care o citise.

joi, 27 septembrie 2012

Aşa, ca să zic ceva

Ce-au mai trecut zilele! I-am avut si pe ai mei in vizita, am iesit in oras cu ocazia plecarii in State a fratelui meu si astfel am vazut si eu cum e un restaurant de centru, am petrecut o frumoasa sambata in Herastrau, am capatat si o raceala, de fapt o viroza. A facut cea mica, am luat-o si eu si sotul si acum ne mucim toti trei. Curg nasurile noastre intr-o veselie, n-am chef de nimic, nici afara nu am iesit decat strict dupa cumparaturi necesare, in speta medicamente. Dar maine ies sopecial sa iau un cd cu formatia draga sufletului meu- Azur. Ce sa-i faci? daca am nimerit pe otv cu telecomanda, am vazut si acum trebuie sa il am. Ca asa-mi place muzica de petrecere...

Imi pare rau ca am ratat participarea la un concurs in calitate de blogger-jurat. Este vorba de Premiul literar Augustin Fratila. Nu stiu cum au fost alesi bloggerii, dar imi pare rau ca nu am fost pe faza.


Mi-e pofta de must. Maine culege via bunica si poate ma lipesc si eu de o sticla, daca mi-o aduce trenukl.

luni, 17 septembrie 2012

Mult succes, bobocelul meu!

Si iata ca Biencuta mea a pasit in viata de scolar. Drum lug, anevoios, dar, privind in urma, teribil de frumos. Chiar daca boboceiii de axi nu mai sunt ca aceia de acum 21 de ani, chiar daca emotiile lor nu mai au intensitatea de altadata si aceasta prima zi nu mai are, in general, semnificatia  pe care, eu una, i-o acordam candva. Azi m-a@ intors cu sufletul in timp.Azi emotiile m-au cuprins si, cu greu, am constientizat ca fetita mea e mare, a inceput scoala. Anii s-au dus prea repede. Mi-am amintit de doamna mea invatatoare, de acea prima zi a mea si.... nu stiu cum sa exprim ce am simtit...

La piaţă

Zilele trecute am facut si eu cumparaturi din piata, ceea ce nu se intampla prea des. Am trecut peste retinerea de a le face vanzare speculantilor pentru a manca niste rosii mai adevarate, fiind satula de cele de supermarket, care, desi  scrie ca sunt din Romania, tot de plastic sunt, fara gust. Bine, eu ma dusesem dulpa ceasla, strugurii mei preferati, de care mi-a facut pofta Mircea. Am mai luat si vinete, si niste prune mari, rotunde-doar 3, ca erau ultimele.  As vrea sa coc si eu pentru iarna vinete si ardei, ca anul trecut asa am facut si tare bine au prins.  Pretuerile insa sunt cam mari si ma @imitez mereu la un kilogram-doua, fructe iau chiar jumatati de kilogram.  Dar simt asa, o satisfactie, cand ma intorc incarcata cu 7-8 plasute, insumate fiind destul de grele. Le insir apoi pe blatul din bucatarie si contempliu ce am cumparat. Am luat si pastai, ca nu facusem anul asta. Am mancat  o singura data, la ai mei si abia acum am aflat ca nu s-au facut anul asta, de aici si pretul unui kilogram, destul de ridicat.  As putea renunta la copt vinete, a copt mama la greu, dar parca tot imi vine, macar cateva kilograme sa le muncesc eu, ca e si in asta o placere, sa simti mirosul ala pe care eu il ador....



Nu-i usor, dar e placut. Nu sunt eu "gospodina perfecta" , mai degraba aia mediocra.  Dar uneori msa apuca si pe mine pofta de bucatarit.

Cu siguranta voi mai face piata, macar acum, cand se gasesc inca legume si fructe de la noi.

duminică, 16 septembrie 2012

Rânduri şi gânduri ....

De-o saptamana n-am scris nimic pe blog. M-a ocolit inspiratia si, uneori, cheful. Cartea pe care o citesc m-a acaparat  foarte mult si am preferat sa-i dedic timpul liber de noapte. Atat cat a fost el. Am inceput volumul al doilea, dar mai este si al treilea si as vrea sa le finalizez pana la sfarsitul lunii.  In paralel, m-am zbatut sa gasesc volumul 1 din Morometii, de preferat din colectia BPT. Mi-am dat seama ca am citit de mult timp cartea si, pe atunci, nu aveam aceeasi capacitate de intelegere. In plus, ca mare admiratoare a operei lui Marin Preda, e ceva necesar sa am romanul asta si sa-l citesc acum, cu alta optica si discernamant. Am fgasit volumul doi, in mai multe locuri. Nu inteleg de ce nu gasesc si pe primul. Nici online nu e in stocuri, am batut la pas tot centrul, pe trotuare sparte, cum sunt intr-o buna parte a Bucurestiului, se pun fire de net in pamant si e dezastru. Si nimic,  nu am reusit sa gasesc cartea. As fi dispusa sa dau pretul intreg de 14 lei, cat  siunt volumele la librarie. Mai trag speranta cu anticariatele si voi mai incerca.



Cand  privesc toate catile, aranjate, acolo, pe rafturi, ma umplu de incantare si de nerabdarea de a citi pe anumite dintre ele. Nu zic pe toate, caci doar unele imi dau acest sentiment al nerabdarii. Dar sunt destule si acestea, in marea lor parte romanesti, si stiu ca imi va lua destul timp sa le termin. De mult nu am mai citit ceva de Zaharia Stancu sau de Eugen Barbu si am destule carti gasite prin anticariate, ce nu au editii recente si sunt pentru mine cu atat mai interesante.


NU POT  trece mai departe fara sa va marturisesc emotia ce ma incearca. Maine e o zi mare, o zi foarte importanta si incarcata de semnificatii. Fetita mea cea mare incepe scoala. Si sunt emotionata atat pentru acest inceput din viata ei, cu impactul aferent asupra sa, dar si de faptul ca au trecut anii, ca nu mai sunt asa tanara daca am copil de scoala. Si nu imi dau seama cum au trecut anii, pentru ca amintirea primei mele zi de scoala este atat de vie, de parca s-ar fi dus doar cativa anisori, nu 21! o viata de om, ce mai!  Asa ca, ma-ntelegetii, e un seentiment si frumos, dar si incarcat de nostalgie.  Roata vietii isi deapana fara oprire firul,  bland, dar sigur. Si afara e toamna.... e septembrie si eu  incerc sa strang in pumni prezentul, sa il traiesc cat mai profund, condimentat cu amintiri si ganduri bune.



Apoi, cum pe cea mica nu am inscris-o la gradi, va trebui sa ma ocup de ea, sa facem lectii cum fac copiii de varsta ei, caci s-ar putea sa o duc totusi in cursul anului scolar, daca se va impune si voi gasi loc, dar in toamna viitoare sigur o voi da la gradi si nu vreau sa ramana in urma.


In rest, ne bucuram  de zilele inca destul de calde, desi noaptea coboara mai repede si ne surprinde adesea prin parc. Ce sa facem, daca vremea ne trimite in mijlocul natufii? ne impiedicam noi de intuneric, daca ora nu e inca tarzie?

duminică, 9 septembrie 2012

Biblioteca mea... în sfarsit

De cand asteptam clipa aceasta.Am visat mult la ea si parea greu realizabila. Toate cartile mele pe rafturi, sa imi pot delecta privirea cu ele, sa pot trece cu privirea peste titluri, sa imi incarc sufletul cu o mare sete, privindu-le. Nu a fost usor, nici asamblarea, nici aranjarea nu au fost floare la ureche. Dar acum, e gata, dupa ore in sir de munca, imi pot privi cu o imensa satisfactie biblioteca. Nu am reusit sa le si numar, dat fiind faptul ca, in partea de jos le-am aranjat pe doua randuri ca sa incapa si nu stiu cate sunt in spate. Voi numara totisi ce se vede si sigur voi fi surprinsa. Estimez peste 250.  Problema e ca, daca mai cumpar nu voi avea unde sa le pun. Aici e deja plin.  Si mai vreau sa-mi aduc de la Bacau si restul cartilor. Poate mai facem in viitor o investitie si mai luam o etajera.

vineri, 7 septembrie 2012

In durerea lui, omul este intotdeauna singur

Intunecare- de Cezar Petrescu
Cu ideea aceasta am ramas in urma lecturii romanului Intunecare a lui Cezar Petrescu. Mult mai amplu exprimata de marele scriitor, ideea aceasta plina de adevar mi-a dat tema de meditatie. Fie ca e vorba de durere fizica sau de cea sufleteasca, oricat de multi am avea in jur, exprimandu-si compasiunea, gratie puterii empatice mai mult sau mai putin accentuate, intr-adevar, in fata durerii noastre, suntem tot singuri, pe noi ne rod demonii ei si niciun ajutor al altora nu ne e mai de folos decat acela pe care ni-l dam singuri. Nici nu stiu daca sa scriu o recenzie a cartii. Sau mai bine sa ma limitez la aceasta idee profunda. Cert este ca romanul m-a impresionat, m-am delectat cu paginile sale, cu imaginea Romaniei sau mai precis a romanilor din preajma Primului Razboi Mondial si imediat dupa acesta. S-a dovedit a fi o bogata sursa de informatii, o imagine cuprinzatoare a societatii, in toate straturile sale.

Insa, mai mult decat aceasta, urmarindu-l pe eroul principal, in gandurile si actiunile sale, asistam la o analiza a sufletului uman, a sentimentelor de toate felurile. Si nu doar acest personaj este interesant, dar el este mai pe larg zugravit. Si celelalte personaje, mai mult sau mai putin importante, isi joaca rolul in acest destin al lui Radu Comsa, implinindu-si in acelasi timp propriul destin, dezvaluind alte tipologii de carcatere, la fel de interesante in dedesubturile lor. Desi fiecare in parte ar fi putut fi exploatat mai mult, luand in cosiderare potentialul creionat deja. In ciuda celor doua volume, parca se simtea nevoia unei patrunderi mai amanuntite in destinul, in descrierea fiecarui personaj. Poate pentru ca autorul a pus mai mult accent pe cele transmise decat pe caracterizari. Totusi, am ramas cu o impresie placuta in urma lecturii, iar ideea din titlu probabil ca ma va calauzi un timp de-acum incolo.

Durerea, in ambele sale ipostaze, nu-l ocoleste pe Radu Comsa. Ba chiar il loveste dintr-o data, cutremurandu-i fiinta, transformandu-l. Dincolo de drama sa personala, una poate destul de obisnuita in timpul razboiului, se desprinde imaginea razboiului si a urmarilor sale, a asteptarilor pe care oamenii l-au avut de la acesta si, nu in ultimul rand, a dezamagirii intiparite pe chipurile multora. Societatea nu devine alta, asa cum s-ar fi asteptat. Sau mai bine spus, devine alta, dar e tot aceeasi, departe de ceea ce nazuisera cei ce au pierit in lupte, pe front. Legat de razboi, destul de detaliat se discuta despre rostul acestuia in istorie, daca are sau nu vreu sens, vreo explicatie, daca exista o anume necesitate ce il impune, a rastimpuri, ca mod de solutionare a ceva. Trebuie sa recunosc ca ma intrebasem si inainte, cautasem si inainte de a citi aceasta carte explicatii. Cum vad oamenii simpli ideea de razboi si diferenta covarsitoare dintre ceea ce se reflecta in constiintele lor si ceea ce se petrece la nivel inalt, decizional.

Altfel spus, cartea mi s-a parut foarte complexa. Nu am incercat sa imi explic titlul, raportat la continut. Dar, daca ar fi sa o fac totusi acum, cred ca el vrea sa sintetizeze atmosfera ce invaluie fiecare individ in parte si pe toti la un loc, la nivel de masa de oameni. Pot spune ca am simtit o oarecare lipsa de optimism, un aer cumva sumbru sau poate doar prea pesimist. M-am convins, insa, pentru a u stiu cata oara, ca literatura romaneasca adevarata trebuie pusa inaintea celorlalte. Nu spun asta din patriotism, ci pentru ca, inainte de toate, trebuie sa ne cunoastem pe noi insine. Si cum eu, personal, am multe lacune in ceea ce priveste lecturile din marii nostri scriitori, sper sa reusesc sa citesc cat mai multe din operele esentiale pe care le-am neglijat la vremea la care trebuiau citite. Poate ca acesta nu face parte din bibliografia obligatorie a elevilor, dar am ramas restanta la multe carti. si acum, e timpul sa recuperez. Mai ales ca le citesc cu alti ochi decat as fi facut-o in adolescenta, ceea ce nu poate fi decat un avantaj, in opinia mea.

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...