Postări

Se afișează postări din iulie, 2012

O zi teribil de fierbinte

Si la propriu, si la figurat, ziua de azi a tinut in focuri o tara intreaga. De fapt, s-a transformat deja in ieri. M-am abtinut sa-mi argumentez optiunea, parerea legata de acest referendum. Nu o voi face in detaliu nici acum. Dreptul la vot nu este unul ce trebuie exercitat in mod obligatoriu. Am ramas insa cu un gust amar pentru ca optiunea aceasta de a spune NU demiterii si, ulterior, prezentarii la vota fost interpretata de cei din "tabara adversa" drept a fi basist, pedelist etc., ba chiar s-a mers prea departe, contradictia de opinii capatand un caracter personal, cand fiecare are dreptul la opinie, are dreptul de a alege sa voteze sau nu, precum si la propria convingere. Eu nu le port pica acelor cu opinii contrare, celor ce au procedat altfel decat mine. Mi se pare un lucru incredibil ca, si la nivel de familie sa se reflecte razboiul dus la nivel politic. Chiar o fi mai importanta optiunea politica decat relatia cu un membru al familiei? Se pare ca pentru unii, da …

Un basm pentru oameni mari- Nono, de Renata Carageani

Pe Nono n-am reusit sa-l iau de la Bookfest, in pofida pasiunii pe care o fcuse cea mica pentru el. Si-a botezat si ursuletii Nono. Deci trebuia sa o citesc. Si am facut-o in perioada cand izbucnise o controversa, ca tot e la moda plagiatul, care s-a dovedit a nu fi totusi plagiat. Nono este un ursulet de plus ce a pornit in lumea larga in cautarea unei alte vieti, dupa ce isi pierduse prietenul- un caine si se vazuee parasit undeva, dupa canapea.

In lumea lui Nono, animalele vorbesc intre ele si totul capata alte semnificatii. Dincolo de intamplarile amuzante al caror protagonist devine Nono, se desprind intelesuri subtile despre lumea in care traim, lipsita de inocenta. Citind cartea, am incercat sa vad si eu lumea noastra prin ochii lui Nono si multe mi s-au parut poate nu neaparat lipsite de sens, insa cu siguranta mult exagerate, cand lucrurile ar putea fi atat de simple.


Nono nu e o carte pentrucopii, ci o carte pentru copilul din noi, ce vrea uneorisa fie bagat in seama, sa ne …

Pasăre de noapte

Stiu, o sa va intrebati de ce nu dorm la ora asta, in cazul in care obsevati ora postarii. Dar intre 12 si 2 noaptea sunt orele in care respir si eu, atunci traiesc eu pentru mine, cu urechile ciulite spre dormitor. Nu-i bai, ca recuperez dupa-amiaza, daca am noroc si ma prinde somnul. De vreo saptamana si ceva am inceput operatiunea "olita" cu succes pe timp de zi. Noaptea inca am un bebelus. Dar aceasta schimbare aduce si mici complicatii, o perioada mai solicitanta pana ii intra in reflex. Si pana ma obisnuiesc si eu cu popasurile lungi si dese prin tufisuri, cu lipirea de mana a pachetului de servetele umede. Consum maxim- ce castig din lipsa scutecelor, se duce pe servetele.


Dar bebe a crescut si tot creste. Cand am auzit-o acum vrei doua zile spunandu-mi "saru' mana toto masa" sa ma topesc, nu altceva. Sau cand imi multumeste pentru diverse lucruri pe care i le dau. O scumpete.


Curand ia sotul concediu. Cat mi-as dori sa mergem undeva la munte sau la mare…

Completări ale recenziei anterioare

Nu editez pentru ca isi bate joc de mine cursorul si ma duce unde vrea el, dar simt ca puteam spune mai mult, ca nu am spus tot. Dupa comentariul lui Vlad mi-am dat seama ca nu v-am spus care din monumente m-a impresionat cel mai mult. Dar gandindu-ma, nu m-am putut decide asupra unuia.Unele mi s-au parut sumbre, mai ales cele ale lui Lenin. Intr-o seara am vazut un documentar despre statui ale liderilor comunisti din Rusia adunate intr-un fel de parc si imaginea de ansamblu parea chiar sinistra.

Hmmmm, nu ma pot opri asupra unui monument anume, fiecare are ceva al lui, o poveste ce insufleteste cumva piatra rece, implinindu-si menirea de aducere aminte, de evocare a unei personalitati sau eveniment. Dar parca spune mai mult de atat, ca si cum trecutul ar privi prin ochii sterili si ne-ar trage de maneca.


Sper sa mai apara carti in aceasta serie Chronicle, ce a debutat cu acest volum. Intr-un fel, mi-a deschis o poarta spre o noua perspectiva a lecturii.

Multumiri BCC Publishing

Viaţa secretă a monumentelor din Sankt- Petersburg

Multumita editurii Bcc Publishing, am avut ocazia sa citesc doua carti interesante, pe care altfel poate nu as fi avut curiozitatea sau iboldul de a le citi. Si as fi pierdut cateva zile de lectura captivanta sau, cum e cazul cartii despre care va vorbesc astazi, de lectura constructiva.

In priimul rand, trebuie sa precizez ca Viata secreta amonumentelor din Sankt- Petersburg este complet diferita de lecturile mele obisnuite. Nu e nici roman, nici volum de povestiri. Si nici nu face parte din spectrul larg al fictiunii, decat intr-o foarte mica masura , aceea a viziunii autorului asupra monumentelor din marele oras. Si doar uneori. Cartea nu este nici ghid al acestor monumente, desi datorita ei am descoperit o parte din ele, caci din cate am inteles, Sankt- petersburg-ul este bogat in astfel de edificii. Dar am descoperit nu doar monumentele, ci si vastitatea culturii ruse. Prin multitudinea de referinte la personaje sau mai corect spus personalitati, la evenimente si activitati, mi-a…

De ce durează atât?

Duminica seara. Un teribilist facea slalom printre masini pe DN 1 la iesirea din Otopeni spre Bucuresti si loveste alte doua masini. Se lasa cu victime. In acest timp noi ne aflam undeva in zona Prisma, unde se coteste spre Corbeanca si nu stiam nimic, ne asteptam sa fie aglomerat fiind sfarsitul week-end-ului. Deodata multimea de masini se opreste si timp de o ora jumatate am parcurs distanta pana la locul accidentului in ritm de melc. Cativa metri mergeam apoi 2 minute stateam.Copilului ii era somn si foame. Benzina se ducea. nervii erau intijsi la maxim. Numaram avioanele ce treceau deasupra noastra si injuram politia ca se misca asa incet, ca nu gaseste solutii pentru a degaja drumul. Si pe cel din cauza caruia sute sau mii de oameni pierdeau timp si bani fara nicio vina.Dar la noi e ceva normal o situatie de genul asta. Doar suntem obisnuiti sa asteptam ca fraierii.

Iaşi iulie 2012 (II)

Sa-mi continui asadar povestirea, in timp ce incerc sa ma relaxez dupa o ora si ceva pierdute in trafic pe DN 1 din cauza unui accident.  Vizita in Iasi nu a insemnat doar culturalizare. Am si sarbatorit reusita pe terasa restaurantului Vanatorul, ceva mai sus de Copou. Trebuie sa va spun ca, desi initial cam strambasem noi din nas vazand preturile,dupa ce am comandat fiecare ce a vrut de haleala, am fost surprinsi de marimea portiilor. Pana la urma, preturile nu erau foarte mari, raportat la cantitate, numai ca trebuia sa fii lihnit sa reusesti sa mananci tot. Eu una mi-am comandat un bulz ciobanesc si l-am primit intr-un vas de lut foarte fierbinte si foarte incapator. Cat eram eu de flamanda, n-am reusit sa termin. Am impartit si altora, dar tot mai era. In afara de asta, si pizza mi s-a parut imensa. Chiar faceau intr-un fel banii, avand in vedere ca totusi vorbim de un restaurant, unde nu poti avea pretentia la costurile de acasa. Adaugand si aranjamentele rustice, dar si cocktei…

Povestirile lui Theodor Constantin

Printr-o fericita intamplare am descoperit acest autor de la mijlocul secolului trecut. Am aflat ca este foarte prolific, operele sale complete, aparute in editie de lux la Adevarul, insumand 18 volume. Pentru a testa daca imi place, am incercat volumul de povestiri Vrajitoarea din casa cu stafii. Titlul te induce putin in eroare, povestirile nu sunt atat de pline de fantome, insa as putea spune ca se situeaza la granita dintre realism si fantastic, cel din urma strecurandu-se in mod subtil, dand o nota aparte povestirilor care, in fapt, nu fac decat sa exploreze natura umana, cu viciile, cu patimile ei.

Fundalul predominant este unul intunecat, rece, chiar cand este zi. Casele sunt vechi si au un aer sumbru, plin de mister si cu un iz muced pe care parca il simti pe masura ce citesti. Cel mai mult m-a fascinat nuvela Adevarul despre Luca Cristogel, cu o intriga minutios construita, superba. Dar si Vila Maud e foarte incitanta, are ceva straniu inca din titlu.


Cadrul a aproape toate p…

Ţineţi aproape

Aceste randuri sunt adresate celor ce asteapta recenziile cartilor pe care le tot citesc eu. Cat de curand, poate in week-end caci pana atunci nu dispun de prea mult timp, voi publica 3 recenzii calde.

Nono, de Renata Carageani, o carte celebra la ora actuala printre fanii editurii All, pe care nu puteam sa nu o citesc.
Vrajtoarea din casa cu stafii, de Theodor Constantin, un volum de povestiri ce plutesc intr-o atmosfera intunecata.
Si ultima citita,dar nu cea din urma Poveste romantica, de Alan Elsner (sper sa fi scris corect) in posesia careia am intrat prin bunavointa editurii BCC Publishing si care mi-a intarit convingerea ca o carte buna nu este rezervata exclusiv editurlor cu renume. Felicit cu aceadta ocazie aceasta editura pentru alegerile inspirate si prezentarea ireprosabila.

Iaşi iulie 2012 (I)

V-am promis impresii de la vizita din Iasi si o voi face in reprize, din lipsa de timp. Primul lucru remarcat au fost numeroasele lucrari in curs de executare, in special in ce priveste trotuarele, insa si partea carosabila mi-a dat ceva batai de cap, fiind nevoie de ceva devieri de la traseul cunoscut. Universitatea era tot acolo, pizzeria suferise imbunatatiri, insa n-am avut timp de cafea. Mi-am petrecut minutele dinaintea examenului pe hol, invatand, ca eu asa ingras memoria. Insa mi-a fost dat sa fiu intrebata ceva ce taiasem din rezumatul final si tot mi-am amintit. Deci totusi mai functionez, nu m-am ramolit de tot.


Dupa aflarea rezultatului pe care l-am asteptat acol de dragul atmosferei, desi puteam sa-l aflu ulterior la telefon, am mers la cimitirul Eternitatea, indetrimentul noului mall si nu mi-a parut rau. Am mers la mormantul unui unchi insa am fost impresionata de monumentele aflate pe morminte vechi din secolul 19. O splendoare, istoria in fata mea. In apropierea morma…

Şi gata şi masteratul!

Era si cazul. Si am luat si nota 10, spre uimirea mea, caci trebuie sa recunosc ca nu am fost foarte stapana pe mine si in plus, fiind rupta de meiul universitr de ceva vreme, ma simteam cam stinghera. Dar am scapat, si inca repede, am intrat prima la examinare. Mi-am spus poezia si la un moment dat imi simteam vocea tremurand. Atunci au venit intrebarile si m-am descurcat. Cred ca secretul e sa nu taci, sa sporovaiesti acolo, chiar daca reiei idei. Am fost foarte incantata cand s-au strigat notele. Mai mult, cand am timp. Trebuie sa va impartasesc impresiile lasate de vizita in Iasi. Nu m-am dus la renumitul de acum Palas, insa am multe de povestit.

Să-mi ţineţi pumnii

Ca gandul s-au dus zilele si iata-ma in ziua cand teoretic incep sa numar orele. Numai ca nu o fac, ce-o fi, o fi. Si in interiorul meu nu se simte acea febrilitate atat de puternic. Pentru ca nu am asimilat inca ideea ca maine e examenul.

 Sa ne citim cu bine!

Prea mult...

Uneori ti se cere prea mult, ori ceea ce ti se cere depaseste coordonatele dupa care te ghidezi. Cand refuzul pare la fel de greu pe ca este cerinta, lucrurile se complica. Pentru ca sunt cazuri in care refuzul nu este atat de simplu, atrage dupa sine furtuni. Unii nu pot concepe ca un lucru ce lor li se pare firesc, altora li se poate parea absurd, de neacceptat. N-o sa exemplific, ca sa nu lezez persoane apropiate, dar daca ele citesc, vor intelege oricum. Ideea era ca nu trebuie sa pornesti de la premisa ca altcineva iti va satsface orbeste doleantele, oricat de usoare ti-ar parea tie. Vazute dintr-un alt unghi, ele pot avea o alta imagine.

Habar n-am cum vor decurge lucrurile, insa presimt ca imi voi atrage multe tensiuni.In mod normal, nu ar trebui sa existe complicatii, nu si cand e vorba de cineva pentru care nu exista decat ceea ce crede el.

De vară...

Soare, temperaturi ridicate, o cafea rece, dar nu foarte, ca iar mi se umfla amigdalele, o atmosfera de lancezeala tipica unei duminici... de obicei nu e asa, dar aceasta duminica pare sa se fi transformat intr-o lenesa. Altii muncesc, eu doar prin casa si nici nu am prea multe de facut, daca ieri am fost toata ziua plecati si nu a m murdarit vase.Contrar obisnuintei, parca picioarele mele nu sunt dispuse sa parcurga prea multi kilometri pana la oaza de racoare din parc. Nu ma visez nici la mare din dublu realism. Dar de munte parca mi-e mai dor. Numai ca pentru mult timp mi-am luat gandul de la vacante. Si oricum, n-ar fi vacanta decat aia in care am fi singuri-singurei. Altfel, in deplasare, stresul e mai mare cu puradei dupa tine. Eu nu stiu cat le tihneau alor mei peisajele cu 3 nebuni dupa ei.


Visez la casa mea pe pamant, cum probabil face si  Loopoo. Mircea nu mai viseaza, caci o are deja.  O bancuta si o masuta la umbra, eventual un sezlong sau alceva foarte comod pe care sa st…