joi, 27 aprilie 2017

„Clocotul sângelui” de Irene Nemirovsky


De ceva timp, Irene Nemirovsky a intrat în vizorul meu, fără a face însă vreun pas în direcția cunoașterii operei sale, până acum. Am început cu „Clocotul sângelui”, un scurt roman din colecția Iubiri de altădată a Editurii Allfa și cred că n-aș fi putut face o alegere mai inspirată. De fapt, nici nu am bănuit vreo clipă, când am ales să citesc această carte, câte emoții va stârni în sufletul meu și nici cum unele fraze mă vor răvăși de-a dreptul prin adevărul lor necruțător. Poate că numele colecției vă sugerează ceva nițel siropos, dar și ceva clasic - ei bine, în ce privește elementele clasice, ele sunt oarecum prezente, nu însă și cele siropoase, pe care le-am putea asocia poveștilor de dragoste. Într-adevăr, avem de-a face cu dragostea, din plin, în diferite forme, bântuind parcă ținuturile provinciale ce constituie fundalul poveștii căreia ne face părtași Irene Nemirovsky. O poveste care antrenează de fapt mai multe povești și în toate dragostea este cea care face și desface. Iar în aer plutește o nostalgie dureroasă plămădită din acel sânge care cândva colocotea și, poate, într-un fel, continuă să clocotească, mai domol, atunci când tinerețea a devenit amintire. 

Sunt ca un câine bătrân care se uită cum dansează șoarecii. I-am întrebat pe Francois și pe Helene dacă simt același lucru. Râzând, mi-au răspuns că sunt un egoist bătrân, că ei - slavă Domnului! - sunt mereu apropiați de copiii lor. Cum să nu! Am impresia că își fac o grămadă de iluzii. Dacă și-ar vedea aievea tinerețea, s-ar îngrozi. Sau mai degrabă nu ar recunoaște-o. Ar trece pe lângă ea spunând: „Dragostea asta, visurile astea, pasiunea asta ne sunt străine.” Propria lor tinerețe.. Și atunci, cum ar putea să o înțeleagă pe a altora? (pag. 22)

Iubiri de altădată, iubiri de azi și de mâine își dispută supremația în decorul idilic al unui sat francez, cu domenii despărțite de păduri întunecoase, în care multe s-ar putea întâmpla - săruturi păcătoase, pe malul apei, ascunse de trunchiurile bătrâne ale copacilor. Fiori ce renasc ca din neant, invocând trecutul pentru a contracara un prezent cu  nimic mai prihănit. Ce e azi a mai fost cândva și, fără îndoială, va mai fi și mâine, și peste ani și ani. Legile nescrise ale iubirii. Legile nescrise ale vieții. Implacabile, inevitabile, perpetuându-și cu nonșalanță puterea, îngenunchind oameni fără să țină seama nici de morală, nici de principii. 

Voiam să plece, de parcă aș fi așteptat pe cineva. Chiar așa, îmi așteptam tinerețea. Dacă ne-am întoarce mai des către trecut, către această dulceață supremă, amintirea anilor trecuți ne-ar vizita mai des. În schimb, lăsăm trecutul să doarmă în noi, ba chiar, mai rău, îl lăsăm să moară, să putrezească, așa încât la maturitate numim „naivitate”, „neghiobie” elanul generos al inimii, care ne-a însuflețit la douăzeci de ani... (pag. 95)

Sensibilă fără a fi dulceagă, scriitura lui Irene Nemirovsky pătrunde ca un pumnal bine ascuțit în sufletul cititorului, oferind surprize generoase, emoționante, aruncând stropi acizi peste destinele pe care le pune pe tapet. Silvio, un bărbat în vârstă retras în ținuturile natale după o viață aventuroasă, pare că-și folosește solitudinea pentru a retrăi în minte tumultul tinereții pe care nu și-a putut-o scoate din suflet. Spectator discret al altor vieți ce se deschid în preajma sa, evocă într-o notă relativ distantă ceea ce vede, fără a oferi, cel puțin în aparență, indicii despre sine. Perspectiva narativă masculină folosită de o scriitoare implică o bună cunoaștere a sexului opus sub aspect psihic și moral. Demersul îi reușește de minune lui Nemirovsky, aproape uiți că ai în față un roman scris de o femeie, roman care, deși este scurt, dacă ai în vedere numărul paginilor, este totodată unul dens, plin de intensitate. Îl poți citi pe îndelete, digerând în tihnă frazele, căutând dedesubturile, meditând la cele transmise. Dar îl poți citi și alert, pentru că întâmplările evocate au potențial să țină cititorul aproape, zgândărindu-i curiozitatea. 

Abia aștept să citesc și alte romane ale acestei scriitoare, mai cu seamă că pe acesta nu l-am putut lăsa deoparte până ce nu l-am terminat, a exercitat asupra mea o forță irezistibilă. 


Cartea este disponibilă pe site-ul editurii

vineri, 21 aprilie 2017

"Tocilara" de Holly Smale - recenzie scrisă de fiica mea de 12 ani

Am citit cartea aceasta şi mi-a plăcut foarte mult. Apoi i-am dat-o fiicei mele, Bianca, să o citească şi ea. A fost foarte încântată de carte într-atât încât apoi a şi scris într-un scurt text impresiile sale.



Această carte este una dintre cărțile mele preferate. Te face să vrei să o citești. Te face să stai cu sufletul la gură, aflând cât mai repede ce va urma.
Am apreciat foarte mult că autoarea a scos în evidență faptul că din ceva rău poate ieși ceva bun sau că nu e bine să renunțăm oricât de greu ar fi. Sau a arătat că trebuie mereu să fim noi înșine, chiar dacă unii oameni nu ne iau în serios. Arată că mereu trebuie să lupți, mai bine spus. Arată că imposibilul poate deveni realitate, chiar dacă nu crezi. Simt că această carte m-a inspirat cu adevărat. Dacă ar fi să descriu această carte într-un cuvânt ar fi  “încercare”. Știu, pare cam ciudat, dar de fapt chiar ăsta ar fi.
Fiindcă esența acestei cărți este că mereu trebuie să încercăm, chiar dacă dăm greș, mereu trebuie să încercăm, până reușim ce ne propunem.
Asta simt eu ! Și sinceră să fiu cred că este cea mai bună carte pe care am citit-o. La nici o carte nu am mai simțit acest sentiment de bucurie pe care l-am avut la aceasta.
Și cel mai rău sentiment trăit în această carte este când ea se termină.
E cel mai groaznic sentiment ! Te face să aștepți cu nerăbdare volumul care urmează... Ei bine asta fac eu ! Aștept ...


vineri, 7 aprilie 2017

„Vandalii” - Alexandru Ioan Despina

Știam de cartea aceasta încă de când a apărut dar, cumva, am pierdut-o din vedere de-a lungul timpului, cum s-a întâmplat cu multe altele, în torentul de noi apariții ce ne mătură periodic sufletul doritor de lecturi încântătoare. Și iată că mi-a ieșit în cale de curând. Cu coperta aceea care mă fascinase în urmă cu vreo 3 ani și care îmi sugera oarecum altceva decât ceea ce am găsit de fapt în interior. O surpriză - și mie îmi plac surprizele. Iar cele livrești sunt și mai plăcute, pentru că nu se epuizează în câteva clipe, ci se întind pe parcursul lecturii care poate dura câteva zile.

„Vandalii” nu are structura unui roman, ci reunește o sumă de tablouri literare în care se perindă oarecum aceleași personaje. Per ansamblu, întâmplările se desfășoară în același spațiu - un bloc de nefamiliști populat de personaje colorate și la propriu și la figurat. Și asta întărește senzația că ar putea fi un roman dar, citind, îți dai seama că e și nu e. Un fir narativ continuu care să lege textele între ele nu avem, însă fiecare povestire își are intriga sa. Episoade din viața celor care-și duc traiul în blocul acela mizer de nefamiliști se succed amețitor, captivante și amuzante deopotrivă, oferind o perspectivă din interior asupra acestei lumi oripilant de familiare -țiganii de care ne împiedicăm la tot pasul prin oraș, veșnic cu ochii după bani, dornici să-i obțină cât mai ușor și mai repede, fără prea multă minte dar, totuși, descurcăreți, indiferent ce ar presupune acest lucru. 

Limbajul pitoresc, argotic pune în valoare ineditul întâmplărilor dar și pe protagoniștii lor, cu nume pe potriva atmosferei - Armeon, Mirinda, Corcodel, Rromel, Istronom and so on. Furtișagurile sunt un mod de viață, relațiile amoroase par să nu cunoască reguli și nici opreliști, chiar dacă uneori trebuie să escaladezi țeava de gaz ca să ajungi la ibovnică. Apartamentele sunt călcate de hoți în mod frecvent și nu-i de mirare, când hoții locuiesc pe același palier sau un etaj mai jos, încât, dacă pleci la „facultate”, în scopuri științifice, de aprofundare a meseriilor răspândite prin bloc, te poți trezi că ți-a dispărut până și sufrageria.

„Prin aerul cețos și rece al dimineții răzbătea de afară vocea baritonală a unui căldărar îmbrăcat în zdrențe, ce striga cât îl țineau bojocii ceva pe limba sa încâlcită, de toți auzită, dar de nimeni înțeleasă, atrăgând asupra lui atenția câinilor fără stăpân și trezindu-i din somn pe toți oamenii din bloc.  Rromel, care la ora aceea pândea ca vecinul de dedesubt să plece de-acasă pentru a-i intra în apartament pe fereastră și a-și face de cap cu voluptoasa sa nevastă, ieși numaidecât pe geam, iar, când văzu despre ce-i vorba, se îmbrăcă rapid cu un palton găsit zilele trecute într-un tomberon, și se duse să ciocăne la ușa lui Armeon.” (pag.86)

E plină cărticica aceasta de astfel de momente pline de haz, care satirizează, în fond, întreaga societate românească, pentru că personajele acoperă o paletă foarte largă de tipologii prezente în spațiul în care vrem- nu vrem trăim. Chiar dacă unele întâmplări pot părea neverosimile, asta nu diminuează cu nimic plăcerea lecturii, dimpotrivă. Pe alocuri am perceput oarece stângăcii, însă ele se pierd în vârtejul narativ care te captivează. Bucățile rupte dintr-o realitate atât de apropiată au ceva care atrage - să fie oare nuanțele pestrițe ce răzbat dinspre „eroii” blocului 4A? sau modul în care viețile lor ne sunt relatate, cu  un umor plin de savoare, dar și cu fină ironie? Nu e o capodoperă și nici măcar o revelație, dar e o carte interesantă și mi-a plăcut stilul în care este scrisă, limbajul bogat, epicul ce pulsează la fiecare pagină, dezvăluind o lume cu un însemnat potențial literar, în pofida faptului că incultura mustește din personajele ce-o animă. 

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, Libris.ro sau la Cărturești

miercuri, 5 aprilie 2017

Cărți citite recent

În ultimele săptămâni am reușit să citesc destul de mult, poate și datorită faptului că am nimerit numai cărți bune și foarte bune, dar și citind în paralel, metodă care s-a dovedit una eficientă și de natură a-mi satisface parțial impulsul de a citi deodată toate cărțile ce mă tentează la un moment dat. Spun „la un moment dat” pentru că, deși îmi doresc să citesc cea mai mare parte a cărților pe care le am (nu mai zic de alea pe care încă nu le am), se întâmplă ca, într-un moment determinat, să fiu atrasă în mod deosebit doar de unele dintre ele, simțind o dorință arzătoare de a le citi atunci dacă s-ar putea. Evident, e imposibil să fac asta. Pot merge în paralel cu cel mult trei cărți, dacă sunt extrem de diferite, dar cel mai bine este cu două. Și ca să n-o mai lungesc, așa cum îmi este obiceiul, să vă spun ce am citit.

Gabriel García Márquez – „Fantastica și trista poveste a Candidei Eréndira și a nesăbuitei sale bunici”

Marian Ilea – „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...