joi, 30 iunie 2016

Jurnal de lectură

În ultima vreme am citit mai mult ca altădată proză scurtă, deși aș fi putut citi și mai multă, dacă îmi propuneam acest lucru. Dar cum eu aleg cărțile în funcție de impulsul de moment, și nu urmând o programare, totul a fost după cum s-a nimerit și după cum am simțit. Au predominant noutățile, dar am citit și cărți apărute cu ani buni în urmă. Am citit și în paralel, pentru că proza scurtă se îmbină perfect cu alte scrieri mai ample. Și acum, la final de lună, de la Bookfest încoace am citit 3 volume de proză scurtă. N-au fost ele prea lungi, de asta au și fost atât de multe, alături de romanele mai mari sau mai mici care le-au fost tovarășe de drum.

Din ce mi-am luat de la Bookfest, am citit "Ultimul refugiu ",  de Alexandru Păduraru și "Salutări lui Troțki", de Dumitru Crudu. Cronica primei dintre ele va apărea zilele următoare și am să v-o semnalez la momentul respectiv,  pentru că volumul merită din plin să fie cunoscut și având în vedere faptul că nu are prea multă vizibilitate în spațiul livresc, mă simt cu atât mai dornică să atrag atenția asupra lui.

Despre povestirile lui Dumitru Crudu,  apărute de curând la Editura Univers în noua serie dedicată autorilor români, nu am creionat încă un text, sunt în stadiul de ciornă. Dar și acestea m-au surprins în mod plăcut și sunt încrezătoare în privința acestei colecții. Voi încerca și alte cărți în viitor. Mi-a plăcut atmosfera inedită a povestirilor, stilul lui Dumitru Crudu este încântător, lăsând să se reverse un umor amar, dar savuros, iar cursul întâmplărilor puse pe tapet aduce surprize la fiecare pas.

Apoi,  după ce am citit "Piața Diamantului ",  am simțit dorința de a citi și alte scrieri purtând semnătura lui Mercè Rodoreda și astfel am ales o antologie de proză scurtă, intitulată "Licăr de lună ",  ce reunește povestiri din mai multe volume apărute de-de-a lungul timpului. Voi scrie probabil un text dedicat acestui volum, dar până una alta pot spune că a fost cu totul altfel de cum mă așteptam.  Începând cu povestirea ce dă titlul acestei antologii, care mi-a dat fiori pe șira spinării, învăluindu-mă în atmosfera ei tenebroasă. M-am speriat de un zgomot brusc iscat în apropiere din cauză că eram atât de absorbită de lectură,  încât am plasat acel zgomot în contextul a ceea ce citeam. Am descoperit mai multe voci, diferite între ele și ca stil și ca abordare și atunci am înțeles că Mercè Rodoreda nu este o scriitoare dedicată doar spiritului feminin.

A urmat un volum ce pare mai degrabă un roman decât unul de povestiri,  tot ceva mai puțin vizibil, dar care m-a încântat foarte mult și chiar dacă la început citeam câte puțin,  în paralel,  după scurt timp i-am dedicat mai mult timp, citindu-l ca pe apă. Este vorba de "Menajerele soacrei mele ", de Lili Crăciun,  carte pe care am ochit-o încă dinainte de a fi lansată. Am citit un fragment online și acest lucru a fost hotărâtor.

Nu vă spun ce mai citesc acum, dar am reușit să recuperez întârzierea la Reading Challenge pe Goodreads și multitudinea de cărți recent achiziționate sau primite promite o vară plină de lecturi una și una, hrană a sufletului meu. Vara este anotimpul meu. Nu preferat. Al meu.  Și cum altfel îl pot onora decât citind în mijlocul naturii, până seara târziu,  la lumina chioară a felinarelor din parc.

Lecturi minunate vă doresc!

vineri, 24 iunie 2016

Vă invit să faceți cunoștință cu "Domnii Golovliov"

Când îmi amintesc cum fugeam de literatura rusă,  ca dracu' de tămâie,  mă umflă râsul. Acum știu însă că era necesar să sap fundația și pe urmă să torn încetișor cimentul. Doar așa am putut să mă așez pe calea presărată cu bunătăți a literaturii.  Încă sunt în stadiul temeliei. Încă trebuie să acumulez pentru a avea o bază solidă. Abia am parcurs o mică parte din ceea ce este esențial a fi citit într-o viață. Și nu mă consolează faptul că mult prea mulți nu au cunoscut nici măcar a suta parte din ce am reușit eu. Sunt încă jos, iar vârful este departe, nici măcar nu îl pot vedea. Dar să mă întorc la ideea de la care pornisem pentru că,  de fapt, voiam să vă povestesc despre un alt roman rusesc pe care l-am citit. Un roman cu o vechime consistentă,  apărut de curând pe Strada Ficțiunii de la Editura All - "Domnii Golovliov ", de M. E. Saltîkov-Şcedrin. Nu voi încerca să fac o cronică pentru că deja am publicat una pe Bookhub.ro și o puteți citi aici.  Acum vreau să abordez altfel lectura, într-un fel de cronică de după cronică.

Când mă gândesc la literatura rusă,  nu mă pot detașa,  oricât aș vrea, de spectrul lui Dostoievski. Asta nu înseamnă că fac permanent o comparație. Ar fi nedrept și,  până la urmă,  literatura nu înseamnă comparație, ci un spațiu pregătit să cuprindă cât mai mult. E loc pentru toată lumea. Romanul lui Şcedrin se înscrie în literatura antebelică, fiind populat cu boieri și țărani și răspândind aromele mucede ale unor vremuri peste care s-a așternut uitarea. Complex și cuprinzător, "Domnii Golovliov" ilustrează fierberea interioară, dar și pe cea exterioară a unei lumi măturate de valurile schimbării. Personaje expresive,  sondare psiho-sociologică, umor subtil și bine dozat. Tot ce trebuie pentru a absorbi cititorii într-o lume vie,  reconstruită în detaliu. Felicit demersul aruncării unui astfel de roman pe piața actuală de carte. În ignoranța mea, habar n-aveam de acest scriitor rus și nici acum nu reușesc să îi rostesc pe de rost numele. N-are importanță,  cartea sa a reușit să lase urme. E drept că,  pe măsură ce m-am adâncit în alte lecturi, umbrele moșiei Golovliovilor s-au estompat oarecum. Dar nu s-au șters, sunt încă acolo, într-un colț, făcându-mă să-mi pun întrebări, să cotrobăi prin cotloanele imaginației. Și până la urmă, un lucru mi se conturează clar- literatura de calitate te împinge să cauți dincolo de limitele textului așternut pe hârtie, fie în trecut,  fie în viitor,  fie undeva în paralel. Și aduce în prim-plan acel "dar dacă ...", lăsându-te să construiești, după propriile puteri, ramificațiile a ceea ce ți-a fost dat să citești. Sau mai degrabă să trăiești. Nu știu dacă e printre cele mai bune cărți pe care le-am citit în această primă jumătate a anului, dar e o carte bună. S-a întâmplat să citesc numai cărți una și una anul acesta. La final, greu îmi va fi să fac un clasament. Nu știu dacă eu le-am ales sau ele m-au ales pe mine,  însă puține au fost cele care să nu atingă așteptările mele.


Cartea este disponibilă pe elefant sau pe Libris

joi, 23 iunie 2016

Sfârșit de capitol

Căldură mare pe care n-o boscorodesc pentru că mi-am dorit-o cu nesaț în zilele umede şi înghețate de iarnă, când mă usturau degetele de nu aveam mănuși. Aşa că mă bucur cât pot de zilele călduroase pe care le pot prelungi cu seri în parc, dotată cu apă, cărți şi dispozitive dătătoare de net. Îmi stă gândul la un hamac şi mare scofală n-ar fi, dar poți sta liniștit în hamac prin parcurile noastre? Încă am dubii. Da o pătură tot o să-mi iau cu mine, să mă pot tolăni pe iarbă. Doar n-or avea căpuşele poftă chiar de mine. N-am sânge gustos. :)

Câtă nostalgie poate încăpea în aceste zile de sfârșit de iunie. Cea mare termină clasa a patra şi din toamnă va urma clasele gimnaziale în cadrul unui liceu. Cea mică lasă în urmă grădinița pentru a păşi pragul şcolii. Iar eu, un copil întârziat,  îmi amintesc, cu sufletul moale, că nu demult eram şi eu asemeni lor. Şi nu-mi vine a crede că-s atât de mulți ani de la festivitățile de premiere - mirosul trandafirilor şi al crengilor înfrunzite de stejar îl simt din nou în nări. Tata meşterea acele coronițe, poate de aceea erau atât de frumoase. La serbarea celei mici am fost bocitoarea de serviciu în timpul unuia dintre cântecele despre copilărie. Cei mici cântau cu bucurie, fără să dea prea mare importanță cuvintelor, fără să le poată percepe în felul în care puteam eu, după mai bine de un sfert de veac de când eram şi eu ca ei.

Ochii deja mi s-au umezit scriind şi amintindu-mi. Un alt capitol ce se încheie. Urmează altul şi cine ştie câte altele pe care, la rândul lor, le va acompania cândva melancolia.

P. S. Alegere titlului poate fi un semn că ar fi timpul să citesc romanul lui Knut Hamsun, "Ultimul capitol " , pe care mai întâi trebuie să-l dibuiesc între atâtea cărți cu coperți roase de timp.


miercuri, 22 iunie 2016

Aroma zmeurei de câmpie

Am citit săptămânile trecute "Zmeura de câmpie", de Mircea Nedelciu, iar impresiile de lectură sunt așternute parțial pe hârtia virtuală, dar mai necesită şlefuire. De atunci însă mă tot gândesc, mai cu seamă atunci când privesc tulpinile de zmeură cultivată în satul de câmpie, la simbolistica acestui titlu, căutând să îi descopăr dedesubturile, rostul în compoziția romanului, dar şi sensul metaforic raportat la viața de zi cu zi. Am studiat zmeura, aşadar, aşa cum se prezintă ea crescută în solul arid şi îndoit cu pietriş al acestei zone de câmpie. Creşte, nimic de zis, rodeşte, dar nu are culorile pe care le etalează zmeura din zone mai înalte şi nici acea aromă puternică pe care o asociez cu pădurea.

Pentru prima oară în viață am făcut compot de zmeură,  de care nici nu aveam idee că se face. Un singur borcan, și doar pentru că mai era loc în vasul în care le fierbeam pe cele cu vișine și cireșe.  Am pus mâna pe ce se mai putea găsi prin curte din familia fructelor. E cald și-mi place,  chiar dacă am destule apăsări,  privesc cu optimism în față. Și, atunci când prezentul își revarsă negura peste canicula mult așteptată,  cărțile îmi înviorează sufletul,  ajutându-mă să merg înainte fără să mă sinchisesc de neplăcerile momentului care, peste ani, vor părea mizilicuri.

După Mercè Rodoreda, o lectură din Márquez se impunea de la sine. Și iată-mă luând în mână cea mai proaspătă traducere - "Relatarea unui naufragiat". Inconfundabil și fără posibilitatea de a mă dezamăgi. Am reușit să citesc mai mult în ultima vreme, astfel încât am mereu câte două texte în lucru. E drept că am abordat și lectura în paralel și acest lucru m-a stimulat.

Nu pot să nu pomenesc,  dacă tot îs la ceasul mărturisirilor, că se împlinesc trei luni de când merg la dentist săptămânal, ceea ce în cazul meu e demn de marcat în calendar. Eu care fugeam ca de ăl cu coarne,  s-ajung să merg cu plăcere și fără să mă împingă cineva de la spate, e ceva. Acum repar ceea ce am lăsat ani în șir să se deterioreze. Mai bine mai târziu decât niciodată. Meritul e al doamnei cu pricina, care mi-a demonstrat că metehnele comuniste și cabinetele sumbre sunt doar o amintire neplăcută.

Să ne citim cu bine!

Puteți achiziționa „Zmeura de câmpie” de pe elefant.ro

marți, 21 iunie 2016

Editura Meronia, Biblioteca de Cultură Catalană și "Piața Diamantului "

Cu ceva timp în urmă, am aflat de existența acestui roman, pe care Gabriel García Márquez îl considera "cel mai frumos roman publicat în Spania după războiul civil". În acele momente, "Piața Diamantului " mi-a transmis deja semnale delicate, asemeni unei femei frumoase și misterioase, care te invită să îi ghicești nurii sub veșmintele vaporoase. Am știut că o să-mi placă de voi avea norocul să o găsesc, pentru că,  din informațiile pe care le aveam atunci,  șansele de a da peste ea erau destul de mici. Doar în anticariate îmi pusesem speranțe și,  când și când,  mai dădeam o căutare în cele virtuale cu ajutorul lui Google. Am căutat-o din nou în urmă cu câteva săptămâni și așa am descoperit Editura Meronia care, printre alte colecții, are și una intitulată Biblioteca de Cultură Catalană. Am fost surprinsă să găsesc romanul îndelung căutat,  la un preț mai mult decât convenabil, vreo 13 lei. Și nici nu se percepeau taxe de transport, dar chiar de ar fi fost astfel de taxe,  nu mi-ar fi stat în cale, din moment ce aveam prilejul să am în mână "Piața Diamantului ".

În aceeași colecție, mai pot fi găsite și alte cărți ale autoarei catalane, dar și altele ce par la fel de încântătoare. Până acum nu aveam habar de această distincție,  auzisem vag și în alte contexte de catalani, așa că a mă gândi la o literatură specifică era departe de mine. Pentru mine, întreg spațiul purta eticheta hispanică și nu mă gândeam la nuanțe.  Am aflat că această colecție s-a născut din pasiunea pe care Jana Balacciu Matei, traducător și om al literelor, o are pentru limba și literatura catalană. De altfel, dânsa a și tradus multe din volumele apărute în Biblioteca de Cultură Catalană. Nu știu cum sună scrierile în original, dar pot spune cum se prezintă ele în limba română, având un ritm, o muzicalitate interioară care m-a surprins. Și în plus,  am constatat că se pot face lucruri frumoase și de calitate și la edituri mici, dacă există acea pasiune care te face să te dedici pe deplin țelului tău.

Revenind la "Piața Diamantului ",  am scris o cronică pe Bookhub, pe care o puteți citi aici. Și , ca să înțelegeți mai bine entuziasmul meu, vă pot spune că mi-am mai cumpărat două cărți scrise de Mercè Rodoreda, iar pe una dintre ele o citesc chiar acum. Și încă una, cu un titlu care m-a cucerit din prima clipă - "Ceasuri oprite", de Ramon Solsona.

marți, 14 iunie 2016

"Herina ", Marian Ilea

"Herina" mi-a sugerat de la prima vedere o anumită atmosferă,  ba chiar și un anume stil. Și dacă,  prin unele elemente,  a reușit să lase ceva urme în cotlonul sufletesc dedicat cărților,  înseamnă că posedă o valoare literară incontestabilă, pe care mărunte lipsuri nu reușesc să i-o diminueze.  Impresiile de lectură le-am consemnat pe Bookhub.ro,  însă constat că tot aș mai avea ce spune despre acest roman, acum, după ce gândurile au avut răgaz să se așeze. Am rămas cu gândul la minunățiile acelea de dulciuri și, pe de altă parte,  deși combinația n-ar fi tocmai potrivită, la halbele cu bere rece. O fotografie sugestivă pentru cronica "Herinei " ar cuprinde romanul alături de o astfel de halbă- jumătate bere, jumătate spumă.  Din păcate, nu am în casă bere, așa că mi-e imposibil să ilustrez simțămintele artistice evocate mai sus.

 Chiar dacă Herina nu poate fi găsită pe hartă, undeva la nord de granița României, așa cum am avea tendința să o căutăm, urmând reperele geografice din carte, ea este vie, plină de arome și de mister. În măruntaiele sale se petrece ceva nedeslușit, vag sugerat, dar puternic resimțit. Și cum eu mă dau în vânt după astfel de senzații, caracteristice realismului magic, este limpede că m-am lăsat lesne cucerită de atmosfera Herinei, căutând acel ceva fără să îmi doresc neapărat să îl descopăr, doar de dragul căutării.
Restul cronicii mele îl găsiți aici , însă nu ratez prilejul de a vă invita să pășiți și voi pe străzile Herinei. Poate vă face cu ochiul vreo fondantă sau un pahar cu oranjadă.

duminică, 5 iunie 2016

Cum a fost la Bookfest 2016

Bookfest,  minunatul spațiu dedicat cărților și oamenilor din jurul lor, mă atrage ca un magnet, an de an. Anul acesta am bifat 3 vizite, cu toate că, de-ar fi fost după mine, m-aș fi mutat acolo în cele 5 zile cât durează. Prima vizită pe care am făcut-o joi a fost și cea mai lungă, dar și cea mai prolifică. Am scris despre ea pe Bookhub.ro și puteți citi aici ce și cum. 



Vineri am tras iarăși o fugă împreună cu soțul. Prima oprire a fost la una din terasele la care se puteau mânca mici. Eu am băut o bere la draft care mi s-a părut mai gustoasă pentru că,  la 3-4 metri distanță,  la o altă masă,  se afla Radu Aldulescu savurând și el o bere, tot la pahar de plastic ca și mine și așa am simțit că pătrund într-o atmosferă aparte. Apoi am colindat standurile cu cărți,  fără să mă pot hotărî ce să mai iau. Bani nu aveam prea mulți și este dificil să alegi o singură carte când oferta este mai mult decât îmbietoare.  Înainte de a pleca am bifat unul din titlurile aflate în wishlist, la repezeală. 

Mi-am mai ostoit sufletul sâmbătă când am mers cu junioara. Fiind ceva mai mare anul acesta a petrecut timp îndelungat la standul LITERA mică, unde a ales două cărți după un studiu temeinic al ofertei mai mult decât copleșitoare.  Să fi fost copil eu nu m-aș fi putut opri doar la două cărticele. Cât timp ea inspecta rafturile pentru copii, eu făceam același lucru la cele destinate oamenilor mari, ba chiar am putut merge și în diagonală,  la Paralela 45 și nu am plecat acasă cu mâna goală. Și la standul Leda/ Corint am putut savura prezența cărților, căci Alexandra avea chef de colorat, astfel că am răscolit un pic lada cu reduceri pe care o uitasem în zilele precedente și de acolo am plecat cu două cărți sud-americane la 5 lei/ bucata. 


miercuri, 1 iunie 2016

Ce-am mai citit

V-am promis că vă povestesc despre ultimele cărți citite în timpul absenței de pe blog. Cea mai consistentă a fost "Orbirea " de Elias Canetti, o carte cu greutate, pe care nu aș putea-o recomanda oricui, dar pe mine m-a fascinat,  e una din marile cărți care reușește să persiste în mintea cititorului tot restul zilelor.

Fiecare fibră a acestui roman conține în ea sămânța nebuniei, în cele mai diferite forme. Niciunul dintre personajele ce însuflețesc universul creat de Canetti nu rămâne în tiparele normalității. Dar oare unde se află granița dintre firesc și absurd, dintre normal și anormal?
Puteți citi cronica în întregime pe Bookhub.ro  



„Atenție! Urmează pagini cu un puternic impact emoțional!”
Impresiile mele privind "Ultimii martori", cartea Svetlanei Aleksievici le găsiți aici

Am citit și câteva volume de proză scurtă, unul din ele "Să râdem cu nea Mărin", cuprinzând texte scrise de Amza Pellea, m-a ținut de la început până la sfârșit cu zâmbetul pe buze. M-am delectat și cu "Picături din soare" așternute pe hârtie de Angela Tocilă, cu umorul lor dulce-amar.


Apoi am încercat să descifrez şarade în compania lui Quaresma, eroul creat de Fernando Pessoa care conferă noi nuanțe scriiturii polițiste. Despre acest volum de povestiri am scris mai multe pe Bookhub.ro 



În trecere pe aici

Chiar dacă ultima perioadă a fost una dificilă, marcată de pierderea soacrei mele, de probleme de sănătate şi îndatoriri profesionale, am găsit totuşi timp să citesc, am şi publicat pe Bookhub cronici pe care nu le-am semnalat aici pe blog,  numai pe Facebook (trebuie să recunosc că îmi e mai la îndemână să fiu activă acolo, cu toate că îmi place  mai mult să scriu aici, pe larg, fie ce simt, fie despre cărțile citite sau experiențele trăite ).

Voi reveni cu o postare în care voi rezuma activitatea de cititor din ultimele săptămâni,  făcând trimitere la cronicile aferente. Momentan mai am două în lucru. Abia am terminat de citit "Zmeura de câmpie", iar înainte de ea am citit "Herina". Am început să citesc ieri "Piața diamantului", de Mercé Rodoreda, o carte pe care mi-o doream de multă vreme pentru simplul fapt că a fost recomandată de îndrăgitul Gabo. Deocamdată nu sunt foarte încântată,  poate așteptările îmi sunt prea mari. Din greșeală, când am bifat pe Goodreads Currently reading, am apăsat şi ratingul de 2 stele, pe care apoi l-am şters. Nu e chiar atât de slabă cartea şi oricum, abia am citit 35 de pagini, mai are timp să mă cucerească. Abia la final îi voi da o notă. Mă mai gândesc şi la faptul că sunt încă sub imperiul "Zmeurei" lui Nedelciu, care s-a ridicat peste aşteptări.

Pe curând!

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...