joi, 5 aprilie 2012

Ultimele aventuri


Ieri dupa-amiaza, dupa mai multe incercari esuate de a gasi ceva valabil, in ambele sensuri, dau in sfarsit de un apartament cat de cat acceptabil pe care mi se spune ca il pot viziona in acea seara si il sun pe al meu, ii spun ce si cum, imi spune ca e ok, dar sa mut ora ceva mai devreme ca vine acasa mai repede si apoi mai avem de vazut in ca unul, in alt sector, ca fusese el contactat de una din agentele cu care se mai vazuse anterior. Sun din nou, si in cazul asta tot agentie, e de acord agenta, pentru ca nu eram conditionati de prezenta proprietarului, avea ea cheile. Ne intalnim pana la urma cu doua agente, cea contactata de mine, fiindu-i teama sa nu intarzie, a trimis o colega, dar intre timp a aparut si ea. vedem apartamentul, este relativ ok, mici cusururi mai are, dar acum nu asta e important.


Vorbim, punem intrebari, ajungem si la partea incheierii contractului. La care agenta principala ne spune ca proprietara fiind din alt oras, nu se deplaseaza decat cand are un client sigur, sa fie ferm convinsa ca nu vine degeaba. Si ne spune ca, daca ne hotaram, ii dam ei o parte din bani, facem o hartie de mana, ca doar n-o sa fuga ea cu banii, si a doua zi vine si proprietara sa incheie contractul. Asa-i? Adica pentru noi nu exista incredere ca incheiem contractul din moment ce ne pronuntam in acest sens, dar noi sa le oferim incredere dandu-le bani, asa, cu o hartie de mana, buna pe post de hartie igienica. Nici nu au spus la ce agentie lucreaza, si-au dat doar niste nume, de fapt doar prenumele, insa e drept ca nici eu nu am intrebat. Dar ca fapt divers, cea mai mare parte din agentii cu care am vorbit, spuneau la inceput cine sunt si cum se numeste agentia. Sau existau date in acest sens pe site-ul cu anunturi.  Ma rog, aveam cat de cat de unde sa ii iau, prezentau alta incredere.

Mi-e ciuda pe timiditatea mea ca nu le-am zis nimic atunci, desi textul il aveam in minte. Dar, sincera sa fiu, vazand ca al meu sot nu reactioneaza, initial mi-am zis ca sunt eu prea paranoica si privesc cu suspiciune oamenii. Totusi, in ziua de azi... e cam problematic sa fii increzator, mai bine suspectezi decat sa fii pacalit. Plecam de acolo, urmand sa ne hotaram si sa dam un raspuns ulterior. Mergem sa vedem apartamentul propus de agenta care il sunase pe sotul meu. Care, mie personal, din convorbirile anterioare, cand am mai incercat niste oferte,  mi s–a parut mult mai ok, mai profesionista, stiam si de la ce agentie e si cum o cheama, dar si in relatiile cu noi a dat dovada de profesionalism. Am strambat eu din nas in ce priveste zona, dar am zis ca nu pierd nimic daca mergem sa vedem. Ne intalnim cu ea intr-un punct, intr-o parcare si, de acolo, urma sa mergem sa vedem locuinta, aflata la cateva minute 2-3 de mers pe jos. Fiind ora de varf si trafic superb, am ajuns la bloc cu 10 minute mai tarziu decat ora stabilita. Il suna ea pe proprietar, ala plecase deja si nici vorba sa vrea sa se intoarca, desi n-ar fi trebuit sa fie departe. Se pare insa ca omului nu-i placea sa astepte, mai bine ca am descoperit acest aspect de la bun inceput. Daca ajungeam la timp, n-am fi aflat ca este putin ciudat. Date fiind ora si conditiile de trafic, punctualitatea nu mi se pare obligatorie in Bucuresti, o intarziere de 10-15 minute nu mi se pare nici anormala, nici lipsita de bun simt. Se intampla, prinzi cateva cozi la semafoare mai mari decat te asteptai si gata, s-au scurs minutele. Dar, oricum, numai ce am vazut peisajul urban din zona, mi-am zis ca nici nu poate fi vorba sa locuim acolo, asa ca lucrurile s-au asezat cum trebuia.

Unde oprisem noi masina era cat de cat acceptabil, in capatul Bulevardului Lacul Tei. Era si un parc mare pe acolo, pe colt un bloc frumos, reabilitat. Dar cand am facut dreapta pe Doamna Ghica, parca am pasit in alt oras. Blocurile pareau mai sinistre, mai multa mizerie, tigani in grupuri, cu catel, cu purcel, ceva mai amarati decat astia din zona unde stam acum, parculetul pentru copii dintre blocuri, aflat intr-o stare ca jalnica, era populat de insi care jucau table, beau bere si mancau seminte. Mi-am zis ca in mod sigur n-as vrea sa locuiesc acolo, si, oricum, la banii aia, avem sanse sa gasim in zone mai bune. Stiu, sunt si pretentioasa in privinta asta, dar macar in privinta asta cred ca am dreptul sa emit pretentii. Stiu ca n-am sanse sa locuiesc intr-o zona fara pic de tigani sau romani tiganizati, dar macar sa fie si ei mai civilizati o tara. Vazandu-i pe aia acolo, mi s-au parut astia de aici buni de pus la rana.

Am avut o zi plina, sa vedem cum va fi si cea de azi, inca nu am apucat sa trec in revista ofertele pe care trebuie sa le incerc astazi. Mai am o speranta in ceva bun, dar abia azi vom lamuri problema, n-am aflat inca macar un pret, ceva, dar zona si mai ales faptul ca am ajuns la acea oferta printr-o cunostinta ma face sa fiu mai optimista si mai increzatoare. Altceva n-am ce va povesti, pana se va termina aceasta odisee, ma tem ca voi fi cam plictisitoare. Apropo de odisee, am scris un guest-post la invitatia lui Drd Emil Calinescu, pe blogul lui. Si agitata cum sunt, uitai sa mentionez inca de la aparitie.

Vad ca Derscanu a scris un articol oarecum legat de situatia mea, fara nicio intentie, dar de cum am vazut titlul mi-am zis ca e in ton cu starea mea. E deja joi, timpul nu tine cu mine, fuge fara sa se aleaga nimic. Dar simt ca e aproape de final, nu mai poate dura mult nebunia asta. Sper doar sa se termine inainte sa o iau eu razna. Trebuie. Numai bine. Trec din nou la prospectat piata si la dat telefoane.

5 comentarii:

  1. Cand aud de cautat apartamente, agenti si agentii, avans, bani, mizerie, minciuni...mi se ridica parul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi spui? Mi-au iesit pe ochi si tot sper ca vom gasi printr-o cunostinta.

      Ștergere
  2. Nu, nu poti avea incredere in nimeni.
    Insa chiar faptul ca voua v-a cerut sa aveti incredere iar ei nu si-au manifestat increderea in voi arata ca ei sunt stapanii. Adica voi trebuie sa umblati dupa ei, nu invers (cum mi se pare normal).
    Zicala capitalista "clientul nostru - stapanul nostru" s-a transformat, in cazul inchirierilor, in "proprietarul nostru (agentia) - stapanul nostru".

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu de ce nu a parut ca ti-ar place de sectorul 2 pe acolo pe langa parcul Stadionului National, (fost Lia Manoliu, fost 23 August). Eu tot as recomanda-o ca o zona buna, dar asta e poate pt ca sunt eu personal legat afectiv de ea. Cred ca e poate mai greu cu aprovizionarea cu mancare pt ca cel mai apropiat supermarket mai ca lumea e la vreo 3-4 statii de tramvai intr-o parte si piata Obor la vreo 3-4 statii de tramvai in partea cealalta, dar asta e mai mult daca nu ai masina si trebuie sa cari pungi si plase in mana prin tramvaie. Dar mi se pare totusi o zona relativa buna re nr relativ mic de persoane mai delincvente, plus ca ai legaturi fie cu autobuzul fie cu troleibuzul f usor catre centru, fie ca tramvaiul sau metroul in apropiere catre oriunde ai vrea. Plus ca parcul e bine intretinut si curat si bine pazit, si cu multe mamici si bunici cu copii total OK prin jur. Si acea zona nici macar nu s-a modificat prea tare in cumva mai rau de-a lungul ultimilor 20 de ani, desi poate intr-adevar a devenit asa mai aglomerata la nivel de posibila raspantie de trecere pe acolo a mai multor persoane datorita multiplelor legaturi de mijloace de transport in comun...intr-adevar nu e asa de nivel mai de cul de sac cum ar fi in zona parcului Circului de Stat, (care e o alta zona care mie imi place, ca e mai linistita si pare si o idee mai curata)...dar totusi nu e Pantelimon sau Titan...acum, sorry, sper sa nu se supere cei din acele cartiere, dar mie personal nu imi plac din cauza mai mult arhitecturala, pt ca nu imi prea plac blocurile din acele zone, nu atat din cauza oamenilor care locuiesc acolo, care sunt de toate felurile, ca mai peste tot. Desigur zona inimii mele din Bucuresti e zona casei bunicii mele de pe langa Foisorul de Foc, dar asta e, ce sa fac, s-a dus si bunica si s-a dus si casa si gradina ei...ce dor imi e mie de bunica de Paste. Ca doar ea ma trimitea la biserica sa trec pe sub masa si imi facea si cozonac. Si datorita ei am avut eu sansa sa il intalnesc pe parintele Galeriu, si el chiar o cunostea pe bunica mea si o aprecia ff mult ca om, nu numi asa ca enoriasa, desi ea era autentic modesta din fire, si nu ar fi cerut o asemenea apreciere de la nimeni. Si desi parintele Galeriu nu m-a spovedit pt ca era clar ca nu indeplineam criteriile, el cel putin mi-a zis cand l-am intrebat o data o intrebare posibil cam impertinenta re etica si utilitatea tainei confesionale, ca "este bine ca sunt asa curios". Si eu am apreciat acel compliment atunci pt ca de fapt dupa acest tip de suport intaritor de ego tanjeam eu pe atunci, ca aveam doar 15 ani si ma intrebam, desigur, inca si atunci, oarecum imatur, ca si acum, ca probabil perpetuu, daca oare am vreo competenta la ceva anume. In mod oarecum ciudat, mi s-a mai spus asta la nivel de apreciere si ceva mai tarziu, de catre un profesor pe care eu l-am respectat, pe la vreo 20 si ceva de ani...si eu am tinut asta minte, pt ca mie nu imi dau oamenii asa feed-back cu adevarat util mie direct prea des, de fapt nici negativ, nici pozitiv, si daca o fac, o fac in general pt ca asa e programul respectiv, sau e o cerinta de serviciu, nu e ceva direct catre mine personal care sa arate ca si eu pot fi sau chiar merit sa fiu real cunoscut de cineva cu adevarat merituos anume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. LOL ! Asa e cu anonimitatea urbana ! De asta nu ai cum sa scapi, ba devine si oarecum reconfortanta pt oameni oarecum fara "radacini" prea adanci pe undeva anume, cam asa cum cred, intr-un fel, ca sunt si eu, desi mie tata si mama imi povestesc incontinuu ca am si eu radacini, ca nu e chiar cazul sa ma simt chiar asa de nivel de puf de papadie purtat de vanturi sau suflabil/imprastiabil in vant de buzele oricui.

      Ștergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...