luni, 30 noiembrie 2015

De sfârșit de noiembrie

M-am scuturat de frunze și am rămas asemeni parcului în care, după atâtea zile înfiorătoare, am reușit să ajung azi, când vremea s-a îmblânzit oleacă. Mă uit la cerul pictat în cenușiu,  alb și azuriu, brăzdat de brațele ciuntite ale copacilor sub care, în miez de vară,  ploaia nu mă atingea. Cât de trist și pustiu este totul. S-a dus acest noiembrie învolburat, care a fost doar preludiul unei îndelungate agonii. Lumina e rece și înțeapă. Pun în cuvinte o mică parte din mine, restul rămâne sub granit.


4 comentarii:

  1. Cuvinte puține...dar expresive!
    Și ,,parcul meu” e pustiu și răvășit de toamna târzie.
    Îmi place fotografia, cred că vă aparține.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa e, am făcut poza după ce am scris aceste rânduri în care am încercat să cuprind un strop din trăirile mele. Restul, sub granitul impenetrabil şi rece.
    Numai bine vă doresc şi eu.

    RăspundețiȘtergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...