marți, 3 decembrie 2013

Huliganii- Mircea Eliade

Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de blog, demult, am citit doar povestiri fantastice. S-ar putea spune ca Eliade este unul din scriitorii mei preferati, dar exprimarea ar fi desprinsa din limbajul cotidian si s-ar pierde mult din substanta simtirilor mele. Asadar, mai potrivit mi se pare sa spun ca Eliade este unul din scriitorii a carui opera mi s-a infiltrat in suflet. De cate ori am citit din cartile sle, m-am cufundat intr-o atmosfera densa, intr-un timp indepartat si fascinant, cu oameni supusi framantarilor de constiinta, cu decoruri patrunzatoare, dar subtil descrise. Desi dedicat mai mult interiorului decat exteriorului, Eliade reuseste sa te transpuna in atmosfera epocii interbelice fara sa iti dai seama. Senzatia de regasire a unei lumi trecute este atat de pregnanta, incat eu, cel putin, de cate ori reluam lectura, inainte de a deschide efectiv cartea, ma gandeam la cele dinauntrul ei ca la ceva viu- o lume care exista intre paginile cartii, al carei timp incremeneste cand cartea este inchisa.

Romanul Huliganii face parte din ciclul Intoarcerea din rai, un ciclu neterminat insa. Ca si in romanul ce il precede, unitatea actiunii nu este data de un singur erou principal, ci de cadrul si multitudinea de personaje ce se intersecteaza, fiecare cu povestea sa, cu framantarile sale. Ca personaj generic- tanarul intelectual interbelic, cu preocupari antitetice ce totusi se imbina armonios- distractia si gandurile profunde, dorinta de innoire, de creare a unei noi oranduiri. Sentimentele- dragostea, ura se dezvaluie dintr-o perspectiva mai degraba lucida.


Totusi, desi romanul trateaza mai multe destine, mai multe constiinte, as putea spune ca se ocupa ceva mai mult de Petru Anicet, fratele lui Pavel- personaj al Intoarcerii din rai. Reflectiile lui Petru despre singuratate sunt tulburatoare:
"- Draga Alexandre, nici prietenia ta, nici dragostea mamei sau a Anisoarei nu ma va putea tine un minut mai mult in viata, in ceasul cand va trebui sa mor... Asta e singuratatea. "
 El este, de altfel, un personaj care intriga sau cel putin impinge catre o meditatie profunda. Penduland intre nevoia de contemplare, de accedere la planuri superioare ale existentei si nevoile pamantesti stringente- zbaterea intr-o saracie lucie, imbinand samanta geniului cu instinctele de supravietuire, Petru nazuieste catre o morala proprie, catre o viziune apropiata de metafizica. Nu este singurul cu astfel de aspiratii, insa la el acel sambure de geniu creeaza unicitatea, desprinderea de restul lumii.

Catre o morala proprie tinde si prietenul sau, Alexandru, insa pentru el miezul problemei il constituie libertatea, pe care o intelege dupa propriile reguli, nesocotindu-le pe ale societatii fara mustrari de constiinta. Ceea ce este remarcabil la acesti tineri este constientizarea propriei constiinte si, chiar daca exced limitele moralei colective, instapanite in societate pana atunci, raman fideli constiintei lor, telurilor lor interioare.

Iubirea nu este siropoasa, ci este ancorata in realitate,  chiar si atunci cand naste fapte nebunesti- verosimilul nu lipseste nici in nebunie, ilustrat prin Mitica Gheorghiu, cel a carui dragoste lipsita de reciprocitate il impinge pe marginea prapastiei, ajungand ca, in loc de iubire, sa simta o nefireasca ura si o dorinta perversa de a o face sa sufere pe cea pe care o iubise. Daca ma gandesc bine, iubirile amintite sau doar sugerate in acest roman poarta povara neimplinirii- reciprocitate perfecta nu exista si, chiar si acolo unde aparentele arata contrariul, lipseste totusi ceva care sa implineasca intregul. Unirea trupurilor nu este suficienta. Renuntarea de sine in numele iubirii este unilaterala si, evident, impiedica cercul sa se inchida.

Si, din moment ce am vorbit despre iubire, inseamna ca romanul are si personaje feminine, mai puternic sau mai putin conturate. N-am prea gasit insa motive sa empatizez cu vreunul din ele, ci mai degraba m-am regasit in unele din gandurile lui Petru Anicet. Apropo de ganduri, mi-a placut mult tehnica folosita de Eliade de a trece din vocea naratorului la vocea interioara a cate unui personaj, fara vreun preaviz si pastrand totusi naturaletea discursului.

Ce-as mai putea adauga? Poate doar faptul binecunoscut ca exista carti ce nu se demodeaza niciodata, care starnesc aceeasi fascinatie o data cu trecerea fiecarei generatii de cititori, carti menite a fi descoperite si redescoperite mereu.


Am mai scris despre
Noaptea de sanziene
Nunta in cer
Intoarcerea din rai
Domnisoara Christina

7 comentarii:

  1. Eu nu am citit cartea asta, (si nu am citit decat Maitreyi de dll Eliade,care mi s-a parut o carte destul de putin informativa, insa destul de placuta in sensul incercarii de a dezvalui orientalismul colonialist privit ca exoticism posibil interesant si pt poporul roman teoretic modern in aspiratie, desi ce-i drept vreo 2 secole mai tarziu decat fusese el astfel dezvaluit poporului vest si central europeean colonial) dar citind articolul tau despre aceste personaje,am inceput sa ma intreb ce au ele de povestit ei intre ei (si pt noi) in plus fata de personajele romanului clasic Razboi si Pace de L Tolstoy, care pare ca are avantajul de a prezenta si vreo minim 2 personaje feminine destul de interesante in plus.


    Reflectand mai profund asupra acestor intrebari pe care mi le-am pus, si observand ca acest roman a fost publicat in1935, am ajuns la concluzia ca dl M Eliade de fapt a fost,(nu stiu daca intentionat sau fara sa-si dea seama,ca totysi era destul de tanar la vremea scrierii acestui roman) un precursor deosebit de timpuriu al post-modernismului romanesc si de fapt posibil chiar europeean mai larg, un deschizator de drumuri de fapt al acestui curent care inca nici nu fusese remarcat in UE la acea vreme.

    Zau, sa stii ca acest articolal tau mi-a creat oportunitatea unei intelegeri asa mai buna a operei dlui M Eliade, pt ca efectiv nu puteam sa-mi dau seama de ce pare a fi atat de apreciat si de cunoscut la nivel ff larg popular in Scandinavia, (la fel ca si alt reprezentant de marca al postmodernismului roman,dl M Cartarescu), pe cand in UE de vest postcoloniala inca totusi majoritar crestina care e inca ocupata cu diverse remuscari, sau in SUA care e clasic total anti-colonialismul clasic plus care e si retrograda in ceea ce priveste aprecierea post-modernismului daca nu e de tip comic, nu stie mai nimeni despre el, (decat asa la nivel poate mai obscur critic academic,si mai degraba in legatura cu opera lui de non-fictiune,romanele fiindu-i ignorate la nivel masiv).

    Zau,cand te gandesti ce de precursori si deschizatori de drumuri a oferit cultura romana intregului spatiu cultural euro-atlantic. Si ce pacat ca Inst Cultural Roman habar nu are sa le faca reclama in moduri adecvate...de ex pt a vinde cat mai multe exemplare traduse in diverse lb straine ale acestui roman, trebuia inventat asa un poster cu un slogan gen, "Un hippy dac citindu-l pe Tolstoy", si cu o imagine adecvata, poate asa cineva gen Dromichete, (care avea parul lung, ca asta inseamna o parte a numelui lui, care inseamna "alergatorul cu parul lung"), gen indian nativ american asa cum era la moda in perioada hippy (si este inca la moda in Scandinavia), stand ganditor pe o stanca, (care sa reprezinte si francofonia), cu niste oi in vale, (care sa arate toleranta si pt crestinism), si citind asa o carte pe a carui coperta sa apara o scena de bal din Razboi si Pace...zau, pai s-ar vine ca painea calda chiar si in SUA contemporana, nu numai in Scandinavia...dar daca nu are nimeni imaginatie, ce sa le fac eu...si nici nu glumesc, adica asa m-a dus gandul, desi desigur e posibil sa nu am dreptate,pt ca nu am citit romanul,si habar nuamdaca reprrezinta intr-adevar un comentariu asupra romanului Razboi si Pace,sau poate doar un raspuns oarecum teribilist la romanul Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi a d-lui Camil Petrescu din 1930, care la randul sau se chinuia sa indulceasca in mod cat mai palatabil realitatea ca in Romania la acea vreme existau o gramada de orfani si vaduve de razboi (de la primul razboi mondial) care se chinuiau desigur ca naiba asa cum puteau si ei si aveau nevoie de putina destindere, si exista poate o dezbatere in ce moduri e mai adecvat oare sa ajutii oamenii si societea sa se destinda, asa mai escapist, (gen Camil Petrescu) sau invers, mai activist, insa stiind totodata ca e cam in van (gen M Eliade)...naiba stie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu imi vine sa cred cat am putut sa scriu despre o carte pe care nu am citit-o...zau, sincer, exact asa faceam si la liceu, ABSOLUT total nerecomandabil si demn de dat ca exemplu NEGATIV pt toti elevii, asa scriam la toate tezele de lb si literatura romana, total din burta, (desi fara a intra in critica ICR, ca habar nu aveam despre ICR la acea vreme). Si mai mereu luam 8, si singurul comentariu din partea profesorilor mei de lb romana era, in mod repetat, "Mai concis si mai la obiect !", cred sincer ca nu citea nimeni ce scriam, si se vedea si din primaca bateam campii,dar zau,cred ca apreciau ca macar incercam sa scriu ceva inmoduri asa cat de cat politicoase,ca de obicei eram omagial,adica eu laudam pe toti autorii asa in esenta,ziceam ca au fost importanti pt intreaga cultura, si cea romana si cea mai larg europeeana,gaseameu ceva acolo cu care sa-i laud...

      Ștergere
  2. OK, si acum vin eu. Nu o sa scriu un cearsaf, ca nu am ce. Sunt de acord cu Andreea ca unul dintre punctele forte ale cartii este realismul (sau cinismul relatiilor). In rest, cartea este departe de a fi o capodopera. Am trecut de virsta la care il percepeam pe Eliade ca pe un model indubitabil, numai bun de urmat, un savant cu o opera impecabila pe toate planurile etc.

    Intr-un fel, imi pare rau ca am lasat in urma virsta respectiva. Sau naivitatea ei. Maitreyi si Noaptea de sanziene au fost carti de capatai pentru mine. Nu stiu daca ar rezista la recitire. Probabil ca doar Maitreyi.

    Eliade ramane un posibil model. Dar ma bucur ca nu-l mai vad cu aura aceea de imbatabil, de sfint, de intangibil. A fost un savant, roman, un muncitor, un istoric genial al religiilor. Nu unicul din lume, nu cel mai bun. Unul dintre cei mai usor de parcurs, pentru ca la el e vizibil ca era un pasionat de munca sa. Nu un simplu soarece de biblioteca, omniscient, dar in imposibilitatea de a impartasi cu altii.

    In literatura, Eliade nu a prea reusit. Huliganii nu sunt o opera inchegata. Am citit-o recent. Ideile sunt frumoase, controversate, felul cum le vehiculau protagonistii - un pic artificial. Tablourile cartii ameninta sa o ia mereu razna, ceva nu se leaga acolo, si asta realizezi spre final, cand raman in urma aromele finale...

    Cred ca operele lui definitorii, in literatura, vor fi mereu: La tiganci si Pe strada Mintuleasa.

    Spre deosebire de el, apropos de opiniile Aspirantului de mai sus, Cioran chiar a lasat urme in limba franceza. Faptul ca a devenit un mare stilist in aceasta limba de imprumut (pentru el) spune multe. Urmele lui Eliade raman in istoria religiilor, ceea ce nu e de ignorat. Insa el e departe de a fi romancierul care ar fi vrut sa fie (isi lauda singur cartile si suferea enorm daca erau criticate).

    In fine: cea mai mare greseala a noastra (desi ne e greu sa acceptam, sa recunoastem) este ca "eminescizam" scriitorii. Ceva, adica, situat la extrema cealalta a ignorarii totale. Si la fel de neproductiv pe termen lung, dar si ca sansa de ai recepta corect. Urcam scriitorii pe pozitii olimpice, ii sanctificam. Noi nu stim sa ne apropiem de ei critic, citindu-i cat mai complet, si facandu-ne singuri o parere, ci numai orbiti de admiratie idioata, otraviti de cliseele turnate in urechi de profesori.

    Nedumerire: ce dracu are colonialismul si post-colonialismul cu Eliade?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu sa raspund adecvat nedumeririi tale deoarece, dupa cum am mentionat deja, scriam din burta fara sa am vreo argumentatie clara pt diversele mele afirmatii sau sentinte...zau, aberam si eu aiurea-n tramvai...

    RăspundețiȘtergere
  4. Oh, abia aştept să o citesc! Am făcut rost de ea în urmă cu aproximativ un an, însă tot am amânat să o citesc, mereu apărea câte o nouă carte care-mi atrăgea atenţia. Mi-a făcut plăcere să-ţi citesc recenzia, momentan mă ocup cu „Maitreyi”. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragut articol, ia loc pe lista mea cartea. Am citit doar Maitreiy de la Eliade, mereu zic ca dau iama prin operele lui, imi place mult de altfel, mereu o dau in bara si uit.

    RăspundețiȘtergere

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...