Jocul cu moartea, de Zaharia Stancu

Desi nu este una din operele celebre ale scriitorului, farmecul caracteristic prozei acestuia nu lipseste. Amprenta stilului personal, binecunoscut de mine din celelalte romane citite , am regasit-o si aici, alaturi de personajul central al romanelor Descult si Ce mult te-am iubit.  Darie apare aici la varsta adolescentei, in primul razboi mondial, cand este luat prizonier din plina strada, impreuna cu alti insi, unii cam dubiosi, si dus de  nemti peste hotare, in Balcani, pentru a fi folosit la munci grele in preajma frontului.  Intreaga calatorie, as putea spune initiatica, este bogata in intamplari pe care, daca ar fi sa folosesc cuvinte moderne, le-as caracteriza ca fiind senzationale, pline de suspans.  Totusi, acesti termeni nu mi se par potriviti cu epoca in care au loc evenimentele. Mai degraba as spune ca te tin cu sufletul la gura, ca Darie trece printr-o experienta bogata in aventuri neobisnuite, din care invata sa supravietuiasca in conditii extrem de vitrege. Totodata, el incepe sa desluseasca sufletul omului, in general, dar si pe al sau. Presarate cu maiestrie printre aventurile celor doi fugari (caci uitasem sa spun ca Darie reuseste sa evadeze din prizonierat impreuna cu un ins mai ciudat, pe care in mod obisnuit nu si l-ar fi alaturat, mai degraba imprejurarile i-l impun ca tovaras de drum), reflectiile profunde ale tanarului Darie sunt, in esenta lor, adevarate meditatii intr-un stil simplu, din popor, asupra problemelor fundamentale ale existentei, viata si moartea capatand in mintea sa intelesuri intemeiate, de data aceasta, pe propria experienta..


O buna parte a actiunii este dedicata acestui palpitant traseu al intoarcerii acasa, marcat de lupta asidua pentru supravietuire si de un permanent joc cu moartea, pe care Darie cauta sa o ocoleasca, sa o insele, desi ea loveste nemilos de aproape, fara sa aleaga. Doar e razboi si, dupa cum se stie, in razboi, viata si moartea capata alte valente. Astfel ca Darie accepta iminenta  mortii, dar nu inceteaza a lupta contra ei.

Stilul inconfundabil al lui Zaharia Stancu, care mie mi-a  produs impresii deosebit de puternice inca din celelalte opere citite si m-a determinat sa-l inscriu in categoria autorilor mei preferati, da o culoare aparte acestei povesti din vreme de razboi, facand ca lectura sa fie foarte placuta, fluida si antrenanta. . Nu stiu, are ceva deosebit, o savoare specifica, astfel ca, desi nu face parte din categoria cartilor reprezentative, nu m-a dezamagit, nu pot spune ca e mai slaba decat cele consacrate, intrucat pastreaza oarecum coordonatele acestora. Poate doar nu creeaza o emotie atat de puternica in sufletul cititorului, sub aspectul acesta da, n-as putea spune ca se ridica la inaltimea Satrei sau a romanului Ce mult te-am iubit, care, sub aspect emotional, sunt greu de egalat.


Nu stiu in ce masura aveti sanse sa gasiti aceasta carte, daca ea a cunoscut sau nu reeditari, insa in mod cert nu sunt editari recente. Am descoperit, spre surprinderea mea, ca a mea carte, gasita intr-un anticariat, are o vechime de 50 de ani, facand parte din prima editie a romanului, dupa cum aveam sa aflu, studiind notele biografice.

Dulce-amaruie....

Nu, nu e vorba de vreo gutuie. Asa am simtit ziua ce isi revarsa peste noi ultimele clipe. Ultima zi  de vara in toamna... Am stat in soare, am incercat sa adun cat mai mult din el, sa-mi tina de cald in zolele ce-or urma.  Am trait din plin minunatele ore, stiind ca sunt ultimele din acest an cu un soare atat de bland, de generos. Si, tainic, am pomenit canicula din vara, de care mai ca mi-e dor. Asa sunt eu. Nu ma pot oprii sa regret anotimpul meu drag. Si nimeni nu ma poate convinge ca vreun alt anotimp ar fi mai frumos. Mai ales daca e vorba de iarna cea geroasa, de care de pe acum mi-e teama, numai cat imi imaginez gerul, viscolul. O fi avand frumusetea ei si iarna, nu zic ca nu, dar.... Acum, sa-mi scuzati greselile de scriere, tastatura tactila imi acopera textul si, daca dublez vreo litera sau sar vreo bara de spatiu, sa nu va fie cu suparare si sa nu credeti ca nu stiu a scrie.  Vazut-am in articolul precedent cam multe greseli zgarietoare si drept sa spun m-am simtit cam prost, am stricat textul. :)


Dar azi, spre seara, privind soarele coborand incetosor spre asfintit si simtind la fel de incetisor cum se lasa asa, nitica racoare,  m-a cuprins parca jalea. Priveam si nu-mi vdenea a crede, nu puteam spune exact ce trebuia sau nu sa cred. Mi-am luat ramas bun d la el, de la soare, i-am marturisit ca-l voi astepta cu inima stransa pana ce frate-sau, soarele cu dinti, se va indura sa-l lase sa se intoarca.


A fost o zi dulce-amaruie.... precum gutuia, da.... dar gutuile sunt cam tari. Le prefer sub forma de dulceata.... Chiar, de muuuuuult nu am mai mancat dulceata de gutui. Si  cum nici mustnu am baut inca, nu poate fi toamna ca la carte.

Sete de cultură

Putine placeri se pot compara cu aceea de a ma afla intre carti, si mai putine cu aceea de a cumpara o carte buna, ori de a citi un articol din bogata sfera a literaturii. Seara de vineri pot spune ca a fost bogata in placeri. Am descoperit un blog foarte interesant cu profil literar, bibliodevafiliala3.wordpress.com
Apoi, am gasit in Carrefour douavolume de Dostoievski la doar 4 lei bucata si o alta din colectia bpt a editurii Minerva, un autor roman Pavel Dan. Cat timp s-a jucat cea mica la masuta lego, am citit pe fuga ptrefata si am luat-o.

Este vorba de un volum de povestiri - Urcan batranul. De la o vreme, preferintele mele se indreapta spre literatura romaneasca, in special cea clasica, mai putin cea de ultima ora. Si am observat ca nu ma mai dau in vant dupa carti dee care citeam mai demult, adica din cele mai cmerciale, thrillere sau altele care nu au potential de a se inscrie in posteritate. Nu zic ca mi se par proaste, dar cand ma asteapta atatea altele a caror valoare a fost confirmataa, autrecut probatimpului si eunu le-am citit, parcanu mai pot pierde vremea cu orice.


Si, cum e weeek-end, ce poate fi mai potrivit decat o carte buna, savurata cu un ceai sauun suc de portocale?

Un articol deosebit

Va recomand acest articol deosebit

O să vină şi iarna...

Nici nu indrazneam sa sper la asa toamna. Pana acum, s-a comportat bine, cu mici scapari, altfel s-ar putea spune ca e o vara mai domoala.  Dar vine pan' la urma iarna si groaza ma ia. Nu pentru ca veniturile noastre ar depasi 2000 lei pe membru de familie. Daca era asa, pai nu ma mai ingrozeam. Ci pentru ca, daca va fi asa cum se preconizeaza, nu stou cum dovedim ca ne trebuie subventie, pentru ca, din cate am putut citi, nu am gasit nicio lamurire privind chiriasii, si, in plus, noi nu avem documente pentru aceasta situatie locativa. Om trai si om vedea, nu?


CA tot e vineri, spre surprinderea mea, va doresc week-end placut!

Inventarul bibliotecii

Dupa cum va spuneam, nu am stat degeaba si am reusit sa-mi numar cartile, sa le scriu in tabel titlul, autorul, editura, pretul, unde mi-am amintit si, intr-o coloana separata, daca e sau nu citita .


Asadar, am 392 titluri in 417 volume. Dintre acestea, am citit 114 titluri. O mica parte din carti nu este achizitionata un ultimii 2 ani. Sunt cumparate inainte, iar altele sunt de la bunicca mea. Dar, pe cele din ultimii 2 ani am cheltuirt 2755 ron si inca putin pe unele carora nu le-am retinut pretul.


Stiu, e o suma mare dar, in aproape doi ani, nu e atat de mult. Daca e sa compar cu banii dati pe tigari in doi ani.... Nici nu se compara o investitie cu alta. Eu una nu consider ca am dat banii aiurea, chiar daca stiu ca apetitul pentru carti a fost adesea exagerat si aproape un drog. Spre deosebire de alte chestii, nu sunt baniaruncati pe fereastra. Sunt mandra de ele si simt o satisfactie deosebita.

Pe final de răceală

S-a facut saptamana de cand a debutat raceala, viroza sau ce-o fi fost. Si abia acum da senne de plecare. Inutil sa spun cat de nasol a fost in tot acest timp, cate servetele am consumat etc. M-am vitaminizat foarte mult, am simtit o nevoie acuta de suc de portocale si i-am dat organismului ce mi-a cerut.  Dupa o gramada de sortimente, preferatul este bravo  de la rauch. Desi, avand in vedere faptul ca vreo cateva zile mi-am pierdut simtul gustului si pe cel olfactiv. Acum au revenit la normal, nu de alta, dar faceam boacane. Am ars mancarica pentru ca nu am simtit mirosul de afumatura.:)))


Ma cam speriasem, gandindu-ma la altele mai rele si, in consecinta, am incercat sa fumez doar cand simteam nevoia, nu asa mult ca de obicei. Vocea suna mai bine acunm, sunt aproape gata.


Am terminat intre tomp inventarul cartilor, dar, despre asta, intr-o postare viiitoare.