sâmbătă, 16 iunie 2012

E greu să spui adio!...

Sunt clipe in viata in care ramai fara cuvinte, fara  putere de reactie. Cand auzim de decesul unui om batran, la 80 de ani sau peste,  dam din umeri si spunem: "eh, era batran, ce sa-i faci?" si trecem peste fara prea mult tragism. Dar cand acel om este unul din parintii sau bunicii nostri, nicio varsta nu este prea inaintata ca sa justifice venirea mortii. Oricat de multi ani ar avea, ni-i dorim sa fie acolo, sa ne astepte mereu, sa nu se stinga, sa-si mentina licarul macar pentru a ne vedea pe noi, din cand in cand.


Socrul meu s-a stins in aceasta seara. Eu nu l-am prins in putere, dar stiu cum a fost si cat de mult a insemnat el pentru sotul meu, cat de mult i-a marcat copilaria, educatia, viata. In ultimii ani era doar o umbra palida a ceea ce fusese, insa pentru un copil, e de-ajuns si acea   umbra... decat nimic. Intr-un fel, stiu ca i-am indulcit acesti ultimi ani. Se topea dupa nepotica. Doar ca in aceste clipe nu stiu cum as putea sa-l consolez pe omul meu iubit. Cuvintele mele sunt prea putin. A plecat acolo, de cum a aflat, si stau cu inima stransa. Sunt momente prin care toti trecem, dar niciodata nu le acceptam cu adevarat. E peste putinta noastra. Chiar daca sunt previzibile, cum a fost acum. Cand e vorba de parinti, legile naturii sunt ingrate...

5 comentarii:

  1. Varsta inaintata a unui om care pleaca dintre noi nu ne usureaza suferinta... Condoleante. Ne gandim la voi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Condoleante. A murit pe neasteptate sau se cam stia deja ca e mai suferind de o vreme, (adica nu doar varsta relativ inaintata, ci ceva concret) ? Cred ca intotdeauna e mai greu cand pierderile survin chiar total pe nepregatite, devin uneori de nivel chiar catastrofal.

    Eu chiar daca nu il cunosc pe decedat desigur, pot deja sa imi formulez o impresie despre el prin simplul fapt ca a participat in mod constiincios si probabil consistent sustinut la cresterea sotului tau, care pare a fi un om serios, si harnic-muncitor, (ca mereu zici ca munceste mult, si nu prea cred ca ar face-o daca nu ar fi constiincios si matur responsabil din fire, mai ales ca aveti 2 copii mici), ca probabil a fost si el un om muncitor si serios si totodata echilibrat in privinta legaturii sale cu cei din jur si lumea din jur, pt ca doar multe au trecut istoric peste generatia celor care ar putea avea astazi 80 de ani, inclusiv vremuri cu adevarat grele de razboi si de imediat de dupa, cand ei ar fi fost tocmai in perioada adolescentei de formare efectiva de personalitate, si de luat primele decizii individuale mai autonome in viata la un nivel cat de cat responsabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S. Cum suporta sotia decedatului (soacra) ? Are inca frati/surori, sau veri/cunostinte mai apropiati de varsta ei pe langa ea ? Traiau doar ei doi singuri impreuna de ani si ani de zile ? Cred ca vaduvii/vaduvele sunt la ceva risc in primul an dupa decesul uni partener de viata de vreme indelungata. Desigur, acum e inca o perioada de soc acut, dar e bine sa se urmareasca in timp sa manance cat de cat corect, (chiar daca nu-i e foame), asa, in general sa nu se auto-neglijeze si izoleze prea mult in lunile urmatoare. Femeile sunt in general considerate mai "puternice" din punct de vedere psihologic decat barbatii, dar totusi e vorba de o legatura (chiar daca o fi avut si posibile momente neplacute si nu o fi fost totul "roz" in continuu) de o viata intreaga.

      Cat despre sotul tau...ce sa-ti zic sa-i faci ? Poate sa-l pui la treaba, (ca la asta poate ca se pricepe mai bine, ca maj barbatilor chiar sincer cred, nu numai mie, le face bine sa arate ca sunt si ei competenti si utili la ceva concret, dar trebuie sa le spui concret ce, ca altfel e in general mai greu cu imaginatia, daca nu sunt cumva scriitor de poezii/fictiune sau in general artist de meserie), da-i lectii sa va povesteasca amintiri din copilarie poate inca nepovestite, inclusiv poate amintiri de cand era mic si tatal lui i-o fi povestit ceva din copilaria si tineretea lui.

      Ștergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...