vineri, 20 decembrie 2013

Sa-i scriu sau nu lui Mos Craciun?

Daca ar fi sa-i scriu acum o scrisoare lui Mos Craciun, cu siguranta ea ar cuprinde cateva carti, desi nu m-as supara daca Mosul mi-ar aduce altele decat cele de pe lista, caci, inainte de orice, surpriza este esentiala pentru mine. De fapt, si cadourile pentru cei dragi ar putea cuprinde carti. Chiar si pentru cei ce nu au obiceiul de a citi, as gasi eu ceva care sa li se potriveasca si, mai ales, sa ii atraga in minunatul univers literar. Deja pot spune ca am facut un astfel de cadou, putin anticipat, dar cu acelasi pretext al Craciunului si, sper eu, ca surpriza mea a fost bine primita.

Nu-mi permite timpul sa alerg prea mult dupa cadouri, caci eu nu am o sanie fermecata ca a Mosului, asa ca prima mea vizita va fi intr-o librarie online, din care voi culege in cosul virtual cate ceva  pentru fiecare. Sa nu credeti ca pe mine ma voi lasa deoparte, caci obisnuiesc sa-mi fac singura cadou carti, cam saptamanal, dar cu atat mai mult la momente speciale, incat doar eu si cu mine stim ca ne-am facut reciproc cadouri. Asa ca, pentru mine, voi vizita un anticariat online, plin de titluri ce ma atrag de fiecare data mai ceva ca magnetii. Am eu in vedere cateva titluri, dar sunt deschisa oricarei tentatii livresti, cum mi se intampla mereu. Caut ceva, gasesc si altceva si in final sunt mai bogata cu cateva carti la care poate nici nu ma gandisem pana atunci.


Evident, pot scrie scrisoare Mosului, cum ziceam la inceput si cum, de altel, n-am mai facut-o de mult, dar parca nu ma pot lipsi de placerea de a frunzari paginile acestui anticariat online. Iar pe Mos am sa-l trimit totusi intr-o librarie online, caci, nu-i asa, el nu-si permite sa aduca daruri care nu sunt nou-noute,si cred ca i-ar prinde bine sa nu mai alerge prin frig si ceata pe strazi. Stiu de cand eram copil ca lui ii place sa daruiasca si carti, atat copiilor, cat si celor mari. Ba chiar, cateodata, poate sa scrie el, la randu-i scrisori copiillor neascultatori.

Si totusi, sa-i scriu de data asta lui Mos Craciun, sau o fi vremea sa las asta in sarcina noilor generatii de copii?

3 comentarii:

  1. Si, daca ii scrii lui Mos Craciun, va fi o scrisoare sau un mail?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sarbatori fericite, Andreea!
    Iti doresc sa ai parte numai de bucurii!... si de carti:)

    RăspundețiȘtergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...