În soarele de iulie

Soarele de iulie este soarele meu- mi-e prieten, mi-e dor și speranță, e cel pentru care rezist restul lunilor, anotimpurilor potrivnice și colțuroase. Nu-l pot privi direct, dar îi simt prezența ocrotitoare atunci când încinge betoanele, tablele, pietrele și face aerul irespirabil. Dar chiar și-așa,  îl iubesc. Mă scald în căldura lui și mi- e bine. M-am născut în miez de vară și  oricât de cald ar fi, mi-e bine. Găsesc locuri în care canicula nu e atât de apăsătoare și mă răcoresc  cu băuturi reci, pe care în alte condiții nu le-aș putea bea, pentru că gâtul începe imediat să mă doară.

Mi-am petrecut întreaga lună într-o vacanță, chiar dacă nu mi-am permis destinații deosebite. Sub teii din parc, citind, sau bălăcindu-mă în piscina lui Uati, luna iulie a fost o desfătare. Cei mai mulți s-au perpelit de atâta arșiță. Eu nu. Mai vreau astfel de zile în care hainele să fie cât se poate de ușoare,  în care să nu mă zbârlesc de frig și să simt că lumea e a mea.

Eu și soarele de iulie- o prietenie eternă...

Khaled Hosseini- The Kite Runner

Am eu ceva restanțe pe aici, dar nu mă pot abține acum să nu vă semnalez ultima carte citită de mine, care s-a dovedit a fi o minunăție. Îmi vin în minte toate superlativele și nu știu pe care să le aleg.

Magnifică! Splendidă! Sfâșietoare!

Vă invit să citiți recenzia pe Bookhub , în speranța că vă voi convinge că merită din plin să fie citită.

Starship Doi, by Alex Deva

N-am citit până acum nicio carte SF. Am ocolit voit acest gen, pe care încă îl consider potrivit unor cititori mai tineri și mai dornici de aventuri care depășesc spațiul de desfășurare palpabil. Dar cred că și unii ca mine, concentrați pe lecturi mai dificile, au câteodată nevoie de o astfel de evadare. Iar romanul acesta este foarte bine construit și m-a captivat din primele pagini. Ideea de a culege personaje din diferite momente ale istoriei și de a le pune față în față într-o situație incredibilă, dar nu neapărat imposibilă, este unul dintre punctele forte și trebuie să recunosc că a reprezentat momentul care m-a lipit efectiv de carte.

Un tânăr dac, o fetiță de doisprezece ani din secolul al doisprezecelea și un englez din zilele noastre, se trezesc, în urma unor evenimente similare inexplicabile, pe o navă spațială, plutind în spațiu, la o distanță inițial necunoscută în timp. Imaginația plăsmuiește lucruri nemaivăzute, nu lipsite de logică. Ițele întregii aventuri te învăluie treptat și constați că nu se rezumă totul la o bătălie în spațiu, ci că, printre detaliile tehnice se infilitrează și idei ce privesc istoria omenirii în ansamblul său, văzută din diferite perspective cel puțin interesante.

Anca Vieru- Felii de lămâie

Proza scurtă pare să fi cunoscut o revigorare în ultima vreme, iar volumul Felii de lămâie ține să întărească acest lucru. Senzația de prospețime este prezentă pe tot parcursul lecturii și fiecare dintre povestirile adunate sub acest titlu sugestiv își arată consistența, de fiecare dată surprinzătoare, alta. Deși eu nu prea sunt atrasă de imaginile contemporane, scriitura Ancăi Vieru m-a captivat de la prima încercare răzleață – o povestire din ultima parte a volumului. Apoi am luat volumul de la început, înaintând cu fiecare „felie de lămâie” într-un univers urban binecunoscut...

Restul recenziei, pe Bookhub.

Their Eyes Were Watching God- Zora Neale Hurston

Nu cred să se fi tradus cartea aceasta în limba română, iar lectura în original ridică unele dificultăți, până te obișnuiești cu dialectul populației de culoare din Statele Unite ale Americii. Însă merită efortul, căci ai ocazia de a descoperi o poveste de viață ce freamătă la fiecare pagină. Apărut în 1937, Their Eyes Were Watching God  a zăcut în uitare vreme de 40 de ani, nedreptățit de critica vremii. Apoi a reintrat în circuitul literar, dezvăluind  generațiilor de cititori o lume plină de farmec, un personaj inedit, cu un destin memorabil.

Janie este cea care dă viață acestei cărți, povestindu-și viața prietenei sale, după o absență de câțiva ani- copilăria, căsătoriile sale, neliniștile și dorințele, culminând cu marea iubire a vieții ei, întâlnită destul de târziu. De fapt, vocea lui Janie, ca personaj-narator, apare doar la începutul și la sfârșitul romanului, cuprinzând totul ca într-o ramă. Miezul este preluat de naratoare, ceea ce face ca prezentul să se estompeze, lăsând loc speranței într-un final fericit. Uiți că totul începe cu o Janie la vârsta maturității, reîntoarsă acasă după ce a trăit aventura vieții ei și te lași prins în povestea de iubire și în peripețiile celor doi îndrăgostiți- Janie și Tea Cake.