Amintiri despre colinde si colindatori

Vom merge sambata cu colindul la bunici, n-am mai facut asta de 3 ani si as vrea ca fetele mele sa pastreze aceasta traditie. Cand eram mici, mergeam pe scara noastra si pe cele de la bunici si colindam. Mama, ce emotii mai aveam sa cantam in fata unor straini, chiar daca nu erau complet straini, erau vecinii nostri. Am incercat si pe la scari straine, dar si pe atunci putini erau cei care ne deschideau usile. Acum, probabil, e si mai mic numarul celor ce primesc colindatori. De cand sunt aici nu prea am primit nici eu, caci cei care imi bateau la usa erau tiganeii din spate si auzindu-i cum cantau pe la alte usi, n-am considerat ca merita. Mi-ar place sa primesc grupuri frumoase de colindatori sau copilasi micuti. Ai mei primeau mereu destul de multi, chiar daca in ultimul timp nu  mai prima calitatea colindului ci devenise regula sa fie cat mai scurt, cantat la repezeala, sa primeasca mai repede banii. Celor mai mici le dadeam nu doar bani, ci si dulciuri sau fructe, ce-aveam prin casa si noi. 

Chiar sunt curioasa cum va fi anul asta, caci acolo, in cartierul unde s-au mutat ai mei, nu stiu cum e de Craciun. Sper sa fie colindatori, sa ne aduca bucuria sarbatorii Nasterii Domnului prin cantecele lor. Si mai sper ca si in familie sa persiste acea atmosfer de sarbatoare pe care o stiam eu, in ciuda problemelor ce au patruns in vietile mai tuturor romanilor, in ciuda banilor tot mai putini, a grijilor si a problemelor de sanatate. As vrea un Craciun ca altadata. O sa ma interesez daca are loc in Bacau vreun concert stradal de colinde, cum a fsot si in alti ani. De fiecare data m-au emotionat astfel de evenimente, asa sunt eu mai sentimentala.

Nebunia din hypermarket

Doamne, ce poate fi! Si nu numarul mare de oameni e problema, cat modul haotic si enervant de a circula si de a stationa in fata rafturilor. E un adevarat chin sa impingi vagoane printre randuri. Eu daca s fi fost manager de magazin, as fi aranjat de asa natura rafturile cu produsele cele mai cautate in aceasta perioada cat mai spatiat, ca acolo e circulatie mai mare si goana dupa cadouri, reducand spatiul in zone cu produse mai putin cumparate. Cum eu am avut de umblat mai multe zile la rand la sectorul de jucarii, va dati seama ca am capul calendar. Mai ales cand am mers doar eu cu fata si mi-a revenit mie sarcina de a impinge caruciorul, a fost munca silnica. Pe langa obisnuitele mofturi ale unui copil in fata rafturilor cu tot soiul de jucarii, am avut de inotat printre atatia altii ce cautau jucarii pentru copchiii lor. Si n-a fost usor.

Insa imbulzeala nu e doar la jucarii, la fel e la dulciurile de sezon, la cosmeticale (numai la carti si la rechizite nu e aglomerat), la haleala sau la bauturi. Rupere, nu e de mers decat daca n-ai de ales. Si cand ma gandesc ca la inceput am mers de placere. Dar nu ma puteam hotari, asta mica imi ingreuna puterea de concentrare si a trebuit sa fac mai multe drumuri pana sa iau si eu in cele din urma un cadou celei mari. O parte din cadou l-am luat din zona Universitatii, si pana acolo alte peripetii pe care nu vi le-am mai povestit ca n-am mai avut timp. Am avut o saptamana incarcata, fara sa pot spune ca am realizat cine stie ce. Ma simt obosita de parca as fi sapat la harlet, si mai am inca treburi, dar de data asta la domiciliu. Trebuie sa pregatesc plecarea, adica diverse bagaje, in special lucruri de dus la pastrare. Bugetul nu mi-a permis sa iau cadouri decat fetelor, si multe alte datorii prezente si viitoare imi umbresc entuziasmul sarbatorii. Ma simt cam prost ca nu pot cumpara si pentru parinti si bunici cate ceva, dar ei nici nu pretind asta, dimpotriva.

Si sa stiti ca eu nu m-am antrenat in multitudinea de pregatiri pentru sarbatori in care sunt prinsi cei mai multi. Nici daca stateam acasa nu gateam eu zece feluri, dar asa, nu avea sens sa ma pregatesc. Bradul e impodobit de cateva zile, perdelele sunt spalate de vreo saptamana, singura activitate ce m-a inflacarat saptamana asta a fost cumpararea jucariilor. Ar mai trebui sa-i iau celei mici ceva, ca nu pot sa o las cu niste simple cuburi, mai merge ceva langa. Bine ca ea nu are dorinte costisitoare, ma pot descurca si cu un buget foarte redus, de exemplu, cuburile au costat doar 10 lei. Insa, in general, preturile, chiar si reduse, asa cum pretind cei din hypermarketuri, sunt tot marisoare, si stau sa ma intreb daca nu cumva astea sunt preturile care ar trebui sa fie mereu, preturile reale, ca doar nu sunt atat de fraieri sa vanda atata marfa la juma’ de pret. Aceste preturi reduse sigur sunt peste pretul cu care sunt achizitionate de marile magazine.

Cum am ramas cu gura cascata…

…sa intre muste, tantari si alte elicoptere. M-am uitat pe telefon si am vazut ca am apel de la al meu la scurt timp dupa ce plecase de acasa. Imi zic in sinea mea ca o fi uitat sa-mi zica ceva, de regula ma suna dupa vreo ora-doua, sa vada ce facem. Si ii dau bip, ma suna si dupa obisnuitele replici il intreb de ce ma sunase. “ A, pai voiam sa-ti spun ca s-a afisat intretinerea.” Eu: “ Si? Cine a avut dreptate, eu sau tu?” Asta dupa ce acu’ vreo cateva zile puneam pariuri asupra cuantumului. El zicea ca o sa fie vreo 4, eu sustineam ca va fi in jur de 5 milioane, poate putin peste. Si imi raspunde acum: “ Nici tu, nici eu.” Pai, zic: “ Si atunci cat e?”, intrigata de faptul ca nu am reusit eu sa ghicesc, eu care aveam fler la preturile exorbitante. Imi zice totalul, din care eu scad restanta si exclam; “ Cum? 7 milioane?....(gura cascata, imposibil de inchis)” Inca n-am reusit sa scap de perplexitatea ce a pus stapanire pe mine. Se pare ca preturile depasesc orice imaginatie, oricat de exagerata ar fi.

O lume la care mi-e greu sa ma adaptez

Am senzatia ca oamenii s-au indepartat prea mult de sensibilitate, o pun intr-un plan secundar. Sunt angrenati intr-o continua lupta, fie pentru supravietuire, fie pentru putere. Si intr-o astfel de lupta, nu prea e loc pentru slabiciuni, pentru sensibilitati. Altfel spus, nu prea ne ingrijim de suflet. Ne luptam pentru beneficii materiale si numai avem timp de cele spirituale, epuizandu-ne resursele in alte scopuri. Viata e de asa natura ca nu ne lasa timp sa respiram si sufleteste, nevoile materiale ne imping in lupta pentru supravietuire. Cat despre lupta pentru putere, ea e ca un viciu al unora ce deja sunt la un nivel material ce le-ar permite un trai linistit, dar nu se multumesc cu atat. Observati ca am spus lupta pentru putere, cand as fi putut spune si lupta pentru bani, dar le consider echivalente sau mai bine spus, complementare.

Toata aceasta lupta pentru bani, fie ca e pentru castigarea mijloacelor necesare existentei, fie pentru o imbogatire continua, abrutizeaza sufletul uman, reducandu-i calitatile. Stiu, nu prea poti scrie poezii cand esti cu burta goala, si atunci sa zicem ca o astfel de atitudine e scuzabila. Din pacate, nevoile fizice sunt mult mai puternice si nu putem trai fara satisfacerea lor mult timp, daca excludem exceptiile. Si tot din pacate, nevoile fizice nu se reduc la foame si sete, din punct de vedere material mai avem nevoie si de un acoperis deasupra capului, si de caldura si ingrijire a corpului, macar la un nivel minim. Toate astea nu le obtii batand din palme si cu atat mai putin filosofand sau scriind poezii.

Si astfel inteleg ca nu suntem vinovatii exclusivi de aceasta stare de fapt, pentru ca vrand- nevrand trebuie sa ne adaptam cumva la societatea in care traim. Si poate e mult spus adaptare, caci unii, ca mine, de exemplu, nu reusesc sa se adapteze, nicidecum sa accepte regulile jocului. As fi vrut ca regulile sa fie altele, sa putem alege maimult felul in care traim. Dar lumea e construita intr-un anume fel si ar fi o nesabuinta din partea mea sa cred ca o pot schimba.

Ce-a fost cu intrebarea de vineri

Si iata ca Ioana s-a tinut de cuvant si ne-a dezvaluit motivul intrebarii intrebatoare de vineri- ce poti face cu 83 de lei? Probabil unii dintre voi ati aflat deja pe alte cai, dar eu abia acum am picat din peregrinarile mele. Asa cum au intuit unii, demersul a fost facut in scopuri umanitare. Detalii amanuntite puteti afla aici. Cu siguranta copiii se vor bucura de darurile primite de la eSky.ro, caci cu 83 de lei pe luna nu pot face prea multe. Cu siguranta nu poti trai o luna intreaga. Si totusi, unii oameni, asa cum sunt acesti copii din centrul de la Urziceni si atatia altii fie din centre, fie din familii foarte sarace, se lupta sa supravietuiasca si cu atat de putin. Sau chiar mai putin.