Iar am pierdut şirul...

Cu doua saptamani in urma a fost ziua mea de nastere. Ceea ce inseamna ca am schimbat nitel indicativul. Lumanarile de pe tort si-au facut treaba de a-mi aminti cati ani am. Stiti, tot mai fain era cu lumanarile alea multe, macar nu vedeai clar acel numar.  Ei, zilele au trecut si azi, in timp ce studiam un teanc de fotografii din alea ingalbenite, vrand sa fac un calcul, varsta si-a spus cuvantul. Eram oarecum convinsa ca am implinit 27 si urmeaza sa implinesc intr-un viitor indepartat 28. Totusi, ceva confuzie simteam eu, asa ca, pentru a ma lamuri, mi-am intrebat sotul cati ani am, caci uneori nici modul "calculator" nu vrea sa functioneze. Si razand si unul si altul din motive diferite, eu cu ceva lacrimioare in colturile ochilor, am fost anuntata ca am implinit deja 28. Nu prea credea el ca eu chiar nu stiu, dar in secundele alea chiar nu-mi dadeam seama, intrasem in ceata. Pentru ca eu, ca multi altii, am ramas in adancul meu la o alta varsta, ceva mai redusa. Intre timp, am constatat ca a crescut putin si aceeea, dar mmacar ea e mai usor de tinut in loc. Cea fizica insa, nu. Daca de pe acum incep sa le pierd sirul, nu vreau sa stiu cum va fi peste alti 28 de ani.  Sper doar sa ma simt in suflet mscar de 28 de ani, daca nu mai putin.