duminică, 21 octombrie 2012

O analiza succintă a ultimelor volume de proză scurtă ce mi-au intrat în lista de lecturi

Nu stiu in ce masura se citeste proza scurta, probabil mai putin decat romane, dar, cu toate acestea, eu, care nu tin cont prea mult de tendinte, m-am delectat cu volume de povestiri, in special dupa lecturi mai ample, ce m-au incarcat psihic. Astfel am citit volumul Intalnirea din pamanturi, de Marin Preda, cu cateva luni in urma. Si, mai recent volumele Intalnire tarzie, de Nicolae Velea si Orasul cu fete sarace de Radu Tudoran, redescoperind farmecul istorioarelor, care incearca sa ofere intr-un cadru condensat  esente tari, aspecte demne de observat, de analizart, personaje, situatii, stari. Vreau sa va spun ca stilul lui Nicolae Velea a fost pentru mine ceva cu totul nou, mi-a placut mult aceasta focalizare nu lipsita de ironie asupra  unor trairi cumva ciudate, cele mai multe povestiri surprinzand trecerea de la copilarie la adolescenta sau de la adolescenta la maturizare, pcese de transformare, de adanca intelegere a unor fenomene strans legate de viata. Au aceste povestiri o atmosfera a lor.  Una din ele, cu titlul plin de talc,Din vorba-n colturi si rotunda, face un fel de analiza a unor zicale, prin intermediul unor scurte povestiri reunite , fiecare in parte demontand intr-un mod inedit intelesul zicalei din subtitlu. Dar avem si povestiri cu eroi ce nu trec printr-un proces de maturizare. Caracterul moralizator este, insa, nelipsit.

Nicolae Velea are un acut ascutit simt de observatie si un glas narativ plin de o ironie nuantata.Capacitatea sa de a surprinde esentele, transmitandu-le in texte al caror singur defect este ca sunt mult prea reduse, fiecare putand constitui tema unui roman sau cel putin a unei nuvele, m-a determinat sa-i apreciez talentul, sa prind drag de povestiri, in general si, in acelasi timp, sa regret ca nu a lasat o opera mai vasta.


Cat despre volumul lui Radu Tudoran, al carui stil nu-mi era strain, am surprins si aici o atmosfera, de data aceasta  concentrata in special asupra locului in care se desfasoara intamplarile fiecarei povestiri, o Basarabie saraca, arida, cu oameni incarcati de povara moravurilor. Au aceste povestiri o coloratura a lor. Dar totusi, sunt si unele ce exced acest cadru, nu se poage spune ca e un volum uniform, eu redau doar impresia pe care mi-a lasat-o, caci, privind in urma, cand ma gandesc la acest volum de povestiri, primul lucru ce imi vine in minte este atmosfera saracacioasa, mizera, friguroasa. Ba chiar ultima din povestiri, Hingherul, mi-a lasat in suflet un dezgust prfund, generat nu de o proasta calitate, ci de intamplarile descrise, macabre, scarboase chiar, dar, stilistic, scriitura este si in aceasta povestire una valoroasa. Nu este o povestoire pentru persoane sensibile, cu atat mai putin iubitoare de animale. Dar uite ca, prin hidosul si grotescul ei, aceasta este, cred, singura pe care as putea-o povesti cu amanunte, daca as vrea.


Apetitul pentru proza scurta mi-a fost deschis, am luat deja  volumre de Rebreanu, de Eugen Barbu, de Sadoveanu, ori cel scris de Pavel Dan, un scriitor prematur disparut, al carui stil m-a atras imediat ce am rasfoit cartea. Vor mai urma astfel de lecturi perfecte pentru momente de relaxare, de cizelare a simtului estetic, si, in plus  de formare a unei sfere cat mai largi de lectura.

2 comentarii:

  1. n-am citit nici velea, nici tudoran paba acum. dar poate o sa le dau o sansa in viitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi să încerci. Eu le am din colecţia bpt dar trebuie să fie şi în anticariate. Câte cărţi bune mi-am luat la 2 lei, la 5 lei...

    RăspundețiȘtergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...