sâmbătă, 11 octombrie 2014

Înot în râuri de literatură

Foto- Cano Cristales- Râul care a fugit din Paradis (Columbia)
Zilnic, în jurul meu, curg râuri de literatură. Nu știu cum de mai găsesc răgaz să le observ, în goana programată la care mă pretez. De la primele minute ale dimineții și până seara, o mare parte a timpului își are activitățile sale fixe. Cafeaua, copilul, metroul, munca, alergătura de zi cu zi. Și printre astea toate, eu reușesc să observ poezia dezolantă a unor peisaje din marele oraș. Colcăiala de la metrou la orele de maxim trafic (era să zic maximă audiență)- acum fac și eu parte din ea. Un fost parc transformat în parcare, în care praful se transformă într-un dens noroi la prima ploaie. Și am cam avut parte de ploi și atmosferă deprimantă. În altul, mai multe bănci rupte decât cele întregi, de te și temi să te așezi. Într-o zi, un uriaș gândac își lua masa pe o astfel de bancă, de mi-a fost scârbă să mă mai opresc acolo.



 Copacii par părăsiți, iarba e mai degrabă o amintire. Parcangiii își fac treaba nestingheriți. Ceva mai departe, o clădire impunătoare, cu mulți ani și multă istorie în spate tronează ca punct de reper al cartierului. Azi dimineață, o scenă emoționantă. Doi tineri și doi bătrâni. Ea o ținea de mână pe băbuță, moșul mergea mândru în spate, cu bastonul mai mult de decor, alături de băiat. Păreau a fi bunicii aduși de la țară, în hainele lor alea bune, vechi de-o jumătate de veac. Din frânturile de discuție pe care le-am prins, mi-am dat seama că bătrânii veniseră să vadă locul unde studiază unul dintre nepoți- instituție de învățământ superior cu o mare prestanță. Câtă mândrie trebuie să fi fost în sufletele lor!

Și-apoi, orice om pe lângă care trec îmi spune fără să știe că are o poveste, una interesantă și necunoscută mie. Caut să intuiesc, să ghicesc. Nici nu mai contează dacă răspunsul e cel corect. Mai sunt și blocurile, adunături de vieți atât de diferite- în spatele unei ferestre, o bâtrânică își dă în cărți, alta ascunde o gospodină ce se încăpățânează să termine de gătit până se-ntorc acasă copiii și bărbatul, în spatele unei alte ferestre, doi îndrăgostiți fac ce știu ei mai bine, iar în altă parte, cineva se vaită de dureri de spate. Acolo, după ferestrele acelea multe, bucățile cele mai diverse de viață se desfășoară nestingherite, nebăgate în seamă.

6 comentarii:

  1. Andreea, apucă-te și scrie un roman. Sau un jurnal. Orice vei face cu plăcere va fi un lucru care va rămâne. Poate chiar vom scrie o carte împreună, dacă circumstanțele ne vor ajuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc! Mă onorează o așa apreciere a încercărilor mele puerile de a scrie. Mi-ar place să reușesc să scriu ceva închegat, deocamdată au ieșit doar bucăți mai mult sau mai puțin reușite. Dar scrisul a devenit o nevoie pentru mine, chiar dacă nu mă ridic încă deasupra apei, ci o fac doar pentru mine.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Sunt de acord. Insa mi-as dori sa fie si optim utila pt Andreea, nu doar asa interesanta pt noi ! Ca am cumva presimtirea ca Andreea, daca s-ar apuca de un asemenea proiect, ar avea tendinta constiincioasa sa munceasca dublu, si pt Tomsa si pt noi.

      Ștergere
  3. Frumos. Un pic ca în la vie mode d'emploi, de Georges Perec :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Nu cunosc nici cartea, nici autorul, dar mă voi informa, acum că mi l-ai adus în atenție. :)

      Ștergere

Rămas-bun, iulie

Sunt îndrăgostită de vară, mai ales de luna iulie, cea în care m-am născut și care s-a strecurat și în numele meu. Parcă aș suporta tot r...