joi, 11 iunie 2015

The Bell Jar, Sylvia Plath

Remarcasem de ceva timp această carte datorită destinului nefericit al scriitoarei, iar eroina Clopotului de sticlă, Esther, are o tentativă de sinucidere căreia îi supraviețuiește, în mod surprinzător. La început, n-am fost foarte impresionată. Istorisirile unei tinere de 19-20 de ani privind întâmplările din viața ei cotidiană- întâlniri, flirturi, petreceri etc.- nu mi se păreau a avea substanță și îmi lăsaseră senzația de superficialitate, întrebându-mă ce-o fi având atât de special cartea aceasta de este atât de lăudată. Mi-a fost imposibil să disociez romanul de viața reală a autoarei, încât, în cele din urmă, am privit totul prin lentila finalului trist al Sylviei Plath. Practic, în mintea mea, am înglobat totul într-o mare poveste.

The Bell Jar surprinde universul interior al lui Esther și lumea din jur așa cum o vede ea, dezamăgită de non-sensuri, de zădărnicie, de eșecuri, de cutume sociale cărora nu vrea să li se supună. Își privește viitorul nu cu teamă, ci cu lehamite. Și atunci asupra ei coboară acest clopot de sticlă, prin care percepe totul altfel.
De fapt, mie nu mi s-au părut foarte diferite percepțiile ei. În multe dintre ele le-am regăsit pe ale mele și atunci am început să privesc altfel întreaga narațiune și să-i descopăr profunzimile. Tentativa de sinucidere a lui Esther survine fără prea multe justificări prealabile, după o serie de dezamăgiri, dar evidentă este dorința ei de a face asta, analizând diferite moduri în care ar putea acționa. Pentru Esther, lumea pare un vis urât, deși, în aparență, n-ar avea motive să-și dorească moartea. Nu e ușor să înțelegi ce simte un sinucigaș și, de această dată, urmărind fluxul interior al lui Esther, atât cât lasă să străbată din istorisirea sa, este și mai greu să identifici resorturile unei astfel de dorințe, care nu se înscriu în cele uzuale. 

Romanul înfățișează o psihologie a căderii și a revenirii, marcată de temeri și incertitudini, într-un limbaj accesibil și fluid, pe un ton ușor zeflemitor și melancolic, totodată. Trăirile lui Esther sunt un amestec bizat de imaturitate și ironie, vocea sa adolescentină umplând fiecare spațiu  liber cu propriile-i concluzii asupra diferitelor situații cu care se confruntă. Nu știu dacă  prin observațiile mele voi reuși să stârnesc cuiva interesul, deoarece mă văd în imposibilitatea de a reda fidel atmosfera romanului. Luate separat, decepțiile lui Esther n-ar fi fost capabile să declanșeze tulburări grave. Dorința de a deveni o poetă renumită pare și nu prea țelul suprem al existenței sale. Esther își dorește să scrie, încearcă să-și contureze chiar și un roman, dar subit se instalează o stare apatică și ea nu mai reușește să doarmă, nici să mănânce și nici să scrie. Ca și cum sufletul i s-ar fi golit brusc, ca și cum dorințele și instinctele ar fi părăsit-o. Își dă seama de cât de puțină este experiența ei de viață, de fapt, și, în același timp, o îngrozește ipoteza de a se transforma, cândva, în soție și mamă, cu preocupări mediocre, de casnică fără perspective. 

Dezinvoltura cu care Esther își istorisește această perioadă searbădă a vieții este cel puțin interesantă. Într-un fel, se simte o anume detașare- poate pentru că sentimentele par să lipsească. Dacă mă gândesc mai bine, aceasta ar putea fi una dintre trăsăturile esențiale- iubirea lipsește, astfel că nu putem vorbi nici de atașamente, nici de păreri de rău. Atmosfera are o anumită răceală care provine din tonul lui Esther, dar și din modul în care ea vede lumea și pe cei din apropierea sa. Elementele care atrag sunt greu de identificat, pentru că totul pare să indice repulsie- radiografia unei tulburări psihice, imaginile deloc plăcute dintr-un azil pentru persoane cu astfel de probleme. Și totuși, Esther atrage empatie, chiar dacă n-o poți înțelege pe deplin. Poate datorită incapacității de a disocia naratoarea de autoare, care te determină să cauți în gândurile lui Esther justificări ale gestului de mai târziu al Sylviei Plath. 

N-am citit interpretări ale altor cititori, deci este posibil să mă fi abătut de la modul unanim de receptare a cărții. Imaginile și impresiile mele se vor decanta cu timpul și cred că voi desluși mai mult decât am făcut-o în timpul lecturii. 

P.S. Aceasta este prima carte citită pe Kindle, în engleză. 

3 comentarii:

  1. Nici eu nu m-am putut identifica cu autoarea...ma rog, nu e ca sunt baiat pt ca eu ma pot identifica in literatura si cu personaje feminine si cu personaje masculine, desi desigur cu personaje feminine mult mai rar si numai in literatura de calitate, de ex asa cu dna Bovary sau cu dna Clavdia Chauchat din Muntele Magic de dl Thomas Mann sau chiar si cu Dna cu Catelul de dl A Cehov, nu mai zic de Alba ca Zapada unde m-am putut identifica nu numai cu ea dar si cu majoritatea piticilor plus cu vanatorul si minim 2/3 din vrabiute si iepurasi ! Si totusi datorita stilului curgator din Clopotul de sticla remarcat si de tine, care m-a ajutat sa percep umanitatea personajului principal ganditor si care m-a si incurajat sa rezist curios de a citi in continuare, totusi tot nu m-am putut identifica cu protagonista narator. Mi-a parut rau ca a luat decizia de suicid, ba chiar am fost oarecum suparat pe faptul ca nu i s-au oferit servicii psihiatrice mai de calitate chiar daca fusese in contact cu unele aparent destul de reputabile de la acea vreme...am avut asa o senzatie ca poate ar fi nevoie de o reforma in cadrul sistemului sanitar, (care de altfel s-a si intamplat de atunci, cel putin in SUA, desi nu stiu daca populatia generala e deplin satisfacuta cu rezultatul, insa in orice caz maj spitalelor psihiatrice particulare s-au inchis sau au dat faliment, iar cele publice si-au redus nr de locuri plus maj oamenilor cu adevarat nebuni primesc tratament in inchisori, care in multe locuri iar au inceput sa se privatizeze, ma rog...dar cand e vorba de risc de
    suicid, zau ala e probabil cel mai mare chiar in cadrul unor oameni aflati intr-o inchisoare particulara, deci intr-un fel cred ca autoarea a avut totusi dreptate, desi nu trebuia sa se sinucida, ci sa ceara transfer intr-o inchisoare de stat...zau, chiar fara sa vreau, eu citind acel roman m-am suparat asa mai mult pe societate, care parca nu stie niciodata sa aiba grija mai buna de cei mai vulnerabili desi tocmai asta e unul din scopurile ei, ca altfel ce rost are sa mai contribuim la buget, ca doar nu pt a finanta salarii si petreceri/afaceri de lux de politicieni doresc sa platesc eu personal impozite, ci tocmai pt a incerca de a preveni ca Esther sa nu se sinucida

    RăspundețiȘtergere
  2. În perioada în care am citit prima dată "Clopotul de sticlă" (tot în engelză) mă identificam aproape în întregime cu personajul Esther. Apoi am citit şi Jurnalele Sylviei Plath şi m-am îndrăgostit iremediabil de scriitoare; scrie exact cum mi-aş dori eu să scriu dacă aş avea talentul necesar pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe mine m-a afectat destul de mult romanul Sylviei Plath, mai ales că atunci când eram pe la jumătatea cărții am căutat pe net biografia autoarei. Am citit-o in romana dar sunt curios si de cum suna in engleza.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...