Relatarea unui naufragiat- Gabriel García Márquez

De când am făcut cunoștință cu scriitura lui Márquez, am început să adun tot ce s-a publicat la noi, dar nu am citit totul dintr-o dată, oricât de mare ar fi fost tentația, astfel încât să mă bucur cât mai mult de ceva nou. Și citesc la distanță de câteva luni bune, iar grandiosul său roman Un veac de singurătate îl păstrez neatins în bibliotecă pentru un moment pe care îl voi simți oportun unei astfel de lecturi. După plecarea sa, au mai apărut și la noi câteva noi traduceri și m-am grăbit să le aduc pe raftul meu. Cea mai recentă este Relatarea unui naufragiat, un volum surprinzător tocmai pentru că se dovedește a fi mai mult decât pare la prima vedere. Am scris câte ceva despre el pe Bookhub și puteți citi textul aici .


Apropo de Bookhub,  de vreo două săptămâni mă ocup de editare, adică sunt ceva mai mult ca până acum angrenată în acest proiect care mi-e drag. Vă invit să mă urmăriți aici, acolo, pe facebook, unde vă este mai ușor.

Cartea este disponibilă pe Libris.ro sau pe elefant.ro

Vară și atât ...

Vara are miros de mare, de vis, de poveste plăsmuită într-o inimă ce refuză să îmbătrânească. Nu pot vedea vara ca pe cea care îmi aduce ani în plus la catastif. Oriunde m-aș afla, aerul are iz sărat și proaspăt, când și când adie un aer impregnat cu fân abia cosit și toate se amestecă, dulci și fine,  iar eu mă înfrupt din ele. Vara e a mea, cu tot ce pot extrage din ea, oricât de naiv sau nebunesc ar părea. Adun scoici din pagini scrise, vântul cald aduce cu el miresme tulburătoare. Privirea mi se rătăcește în frunzișul de deasupra și visez, doresc și sper. Viața este prea scurtă pentru compromisuri. Fiecare vară are bagajul său de melancolie plutitoare și eu mă grăbesc să îl petrec cu privirea până departe,  în zările înspumate. În amurg, când toată agitația se destramă, rămân cu imaginea plină de liniște, cu adevăratul chip al mării, izvor de inspirație,  trecut, prezent și viitor împletite în apele ei incomensurabile.  Din umbra amintirii se înalță două hoteluri fantomă și o plajă udată de ploaie.  După 27 de ani, unele imagini sunt încă vii, cu detalii pe care mintea adultului nu le-ar putea reține. Ce misterioasă combinație mustește înăuntrul minții mele, probabil nu voi fi vreodată în stare să deslușesc.  Dar nu mă obosesc să înțeleg, e vară și mi-e de-ajuns să mă bucur de ceea ce simt.

Mercè Rodoreda - Licăr de lună

Antologia de proză scurtă intitulată Licăr de lună reunește povestiri din mai multe volume ale lui Mercè Rodoreda, apărute de-a lungul vieții acesteia. Spre surprinderea mea, am aflat că opera sa literară este destul de consistentă, dar prea puțin cunoscută la noi. Astfel se explică diversitatea pe care am descoperit-o în acest volum, care schimbă registrul de la o povestire la alta. Mă așteptam să descopăr din nou vocea Colometei din Piața Diamantului, purtând, poate, alt nume și spunând alte povești, dar nu a fost așa. Perspectivele, naratorii, poveștile lor m-au luat ca din oală, chiar de la primele pagini. Și au sondat în scurtele lor intervenții teritorii ascunse ale conștiinței umane - cruzimea, singurătatea, speranța, iubirea neîmpărtășită, mergând până la o transpunere inedită a mitului lui Iona, într-o povestire cu vădite accente fantastice sau mai degrabă, de parabolă, intitulată Cristina mea.

Alexandru Păduraru - "Ultimul refugiu"

Proză scurtă - patru nuvele - o scriitură densă și plină de surprize. "Ultimul refugiu" vorbește despre lumina și întunericul ce se împletesc și coexistă în interiorul ființei umane. Mi-a plăcut cum nu credeam că o să-mi placă. Nu știam nimic nici despre autor, nici despre carte, care era abia apărută. M-am lăsat pe mâinile intuiției și am avut prilejul de a citi o carte încântătoare. Vă invit să o descoperiți, citind mai întâi impresiile mele de lectură, integral, aici.


Cartea este disponibilă pe Libris.ro

Jurnal de lectură

În ultima vreme am citit mai mult ca altădată proză scurtă, deși aș fi putut citi și mai multă, dacă îmi propuneam acest lucru. Dar cum eu aleg cărțile în funcție de impulsul de moment, și nu urmând o programare, totul a fost după cum s-a nimerit și după cum am simțit. Au predominant noutățile, dar am citit și cărți apărute cu ani buni în urmă. Am citit și în paralel, pentru că proza scurtă se îmbină perfect cu alte scrieri mai ample. Și acum, la final de lună, de la Bookfest încoace am citit 3 volume de proză scurtă. N-au fost ele prea lungi, de asta au și fost atât de multe, alături de romanele mai mari sau mai mici care le-au fost tovarășe de drum.

Din ce mi-am luat de la Bookfest, am citit "Ultimul refugiu ",  de Alexandru Păduraru și "Salutări lui Troțki", de Dumitru Crudu. Cronica primei dintre ele va apărea zilele următoare și am să v-o semnalez la momentul respectiv,  pentru că volumul merită din plin să fie cunoscut și având în vedere faptul că nu are prea multă vizibilitate în spațiul livresc, mă simt cu atât mai dornică să atrag atenția asupra lui.

Despre povestirile lui Dumitru Crudu,  apărute de curând la Editura Univers în noua serie dedicată autorilor români, nu am creionat încă un text, sunt în stadiul de ciornă. Dar și acestea m-au surprins în mod plăcut și sunt încrezătoare în privința acestei colecții. Voi încerca și alte cărți în viitor. Mi-a plăcut atmosfera inedită a povestirilor, stilul lui Dumitru Crudu este încântător, lăsând să se reverse un umor amar, dar savuros, iar cursul întâmplărilor puse pe tapet aduce surprize la fiecare pas.

Apoi,  după ce am citit "Piața Diamantului ",  am simțit dorința de a citi și alte scrieri purtând semnătura lui Mercè Rodoreda și astfel am ales o antologie de proză scurtă, intitulată "Licăr de lună ",  ce reunește povestiri din mai multe volume apărute de-de-a lungul timpului. Voi scrie probabil un text dedicat acestui volum, dar până una alta pot spune că a fost cu totul altfel de cum mă așteptam.  Începând cu povestirea ce dă titlul acestei antologii, care mi-a dat fiori pe șira spinării, învăluindu-mă în atmosfera ei tenebroasă. M-am speriat de un zgomot brusc iscat în apropiere din cauză că eram atât de absorbită de lectură,  încât am plasat acel zgomot în contextul a ceea ce citeam. Am descoperit mai multe voci, diferite între ele și ca stil și ca abordare și atunci am înțeles că Mercè Rodoreda nu este o scriitoare dedicată doar spiritului feminin.

A urmat un volum ce pare mai degrabă un roman decât unul de povestiri,  tot ceva mai puțin vizibil, dar care m-a încântat foarte mult și chiar dacă la început citeam câte puțin,  în paralel,  după scurt timp i-am dedicat mai mult timp, citindu-l ca pe apă. Este vorba de "Menajerele soacrei mele ", de Lili Crăciun,  carte pe care am ochit-o încă dinainte de a fi lansată. Am citit un fragment online și acest lucru a fost hotărâtor.

Nu vă spun ce mai citesc acum, dar am reușit să recuperez întârzierea la Reading Challenge pe Goodreads și multitudinea de cărți recent achiziționate sau primite promite o vară plină de lecturi una și una, hrană a sufletului meu. Vara este anotimpul meu. Nu preferat. Al meu.  Și cum altfel îl pot onora decât citind în mijlocul naturii, până seara târziu,  la lumina chioară a felinarelor din parc.

Lecturi minunate vă doresc!

Vă invit să faceți cunoștință cu "Domnii Golovliov"

Când îmi amintesc cum fugeam de literatura rusă,  ca dracu' de tămâie,  mă umflă râsul. Acum știu însă că era necesar să sap fundația și pe urmă să torn încetișor cimentul. Doar așa am putut să mă așez pe calea presărată cu bunătăți a literaturii.  Încă sunt în stadiul temeliei. Încă trebuie să acumulez pentru a avea o bază solidă. Abia am parcurs o mică parte din ceea ce este esențial a fi citit într-o viață. Și nu mă consolează faptul că mult prea mulți nu au cunoscut nici măcar a suta parte din ce am reușit eu. Sunt încă jos, iar vârful este departe, nici măcar nu îl pot vedea. Dar să mă întorc la ideea de la care pornisem pentru că,  de fapt, voiam să vă povestesc despre un alt roman rusesc pe care l-am citit. Un roman cu o vechime consistentă,  apărut de curând pe Strada Ficțiunii de la Editura All - "Domnii Golovliov ", de M. E. Saltîkov-Şcedrin. Nu voi încerca să fac o cronică pentru că deja am publicat una pe Bookhub.ro și o puteți citi aici.  Acum vreau să abordez altfel lectura, într-un fel de cronică de după cronică.

Când mă gândesc la literatura rusă,  nu mă pot detașa,  oricât aș vrea, de spectrul lui Dostoievski. Asta nu înseamnă că fac permanent o comparație. Ar fi nedrept și,  până la urmă,  literatura nu înseamnă comparație, ci un spațiu pregătit să cuprindă cât mai mult. E loc pentru toată lumea. Romanul lui Şcedrin se înscrie în literatura antebelică, fiind populat cu boieri și țărani și răspândind aromele mucede ale unor vremuri peste care s-a așternut uitarea. Complex și cuprinzător, "Domnii Golovliov" ilustrează fierberea interioară, dar și pe cea exterioară a unei lumi măturate de valurile schimbării. Personaje expresive,  sondare psiho-sociologică, umor subtil și bine dozat. Tot ce trebuie pentru a absorbi cititorii într-o lume vie,  reconstruită în detaliu. Felicit demersul aruncării unui astfel de roman pe piața actuală de carte. În ignoranța mea, habar n-aveam de acest scriitor rus și nici acum nu reușesc să îi rostesc pe de rost numele. N-are importanță,  cartea sa a reușit să lase urme. E drept că,  pe măsură ce m-am adâncit în alte lecturi, umbrele moșiei Golovliovilor s-au estompat oarecum. Dar nu s-au șters, sunt încă acolo, într-un colț, făcându-mă să-mi pun întrebări, să cotrobăi prin cotloanele imaginației. Și până la urmă, un lucru mi se conturează clar- literatura de calitate te împinge să cauți dincolo de limitele textului așternut pe hârtie, fie în trecut,  fie în viitor,  fie undeva în paralel. Și aduce în prim-plan acel "dar dacă ...", lăsându-te să construiești, după propriile puteri, ramificațiile a ceea ce ți-a fost dat să citești. Sau mai degrabă să trăiești. Nu știu dacă e printre cele mai bune cărți pe care le-am citit în această primă jumătate a anului, dar e o carte bună. S-a întâmplat să citesc numai cărți una și una anul acesta. La final, greu îmi va fi să fac un clasament. Nu știu dacă eu le-am ales sau ele m-au ales pe mine,  însă puține au fost cele care să nu atingă așteptările mele.


Cartea este disponibilă pe elefant sau pe Libris

Sfârșit de capitol

Căldură mare pe care n-o boscorodesc pentru că mi-am dorit-o cu nesaț în zilele umede şi înghețate de iarnă, când mă usturau degetele de nu aveam mănuși. Aşa că mă bucur cât pot de zilele călduroase pe care le pot prelungi cu seri în parc, dotată cu apă, cărți şi dispozitive dătătoare de net. Îmi stă gândul la un hamac şi mare scofală n-ar fi, dar poți sta liniștit în hamac prin parcurile noastre? Încă am dubii. Da o pătură tot o să-mi iau cu mine, să mă pot tolăni pe iarbă. Doar n-or avea căpuşele poftă chiar de mine. N-am sânge gustos. :)

Câtă nostalgie poate încăpea în aceste zile de sfârșit de iunie. Cea mare termină clasa a patra şi din toamnă va urma clasele gimnaziale în cadrul unui liceu. Cea mică lasă în urmă grădinița pentru a păşi pragul şcolii. Iar eu, un copil întârziat,  îmi amintesc, cu sufletul moale, că nu demult eram şi eu asemeni lor. Şi nu-mi vine a crede că-s atât de mulți ani de la festivitățile de premiere - mirosul trandafirilor şi al crengilor înfrunzite de stejar îl simt din nou în nări. Tata meşterea acele coronițe, poate de aceea erau atât de frumoase. La serbarea celei mici am fost bocitoarea de serviciu în timpul unuia dintre cântecele despre copilărie. Cei mici cântau cu bucurie, fără să dea prea mare importanță cuvintelor, fără să le poată percepe în felul în care puteam eu, după mai bine de un sfert de veac de când eram şi eu ca ei.

Ochii deja mi s-au umezit scriind şi amintindu-mi. Un alt capitol ce se încheie. Urmează altul şi cine ştie câte altele pe care, la rândul lor, le va acompania cândva melancolia.

P. S. Alegere titlului poate fi un semn că ar fi timpul să citesc romanul lui Knut Hamsun, "Ultimul capitol " , pe care mai întâi trebuie să-l dibuiesc între atâtea cărți cu coperți roase de timp.