Tehnicile de rezolvare puzzle- indicii comportamentale

Nu stiu cati dintre voi ati rezolvat vreun puzzle in ultima vreme, dar daca ati facut-o va invit sa va spuneti parerea. Puzzle-uri-le nu sunt doar pentru copii, ci si pentru adulti, bineinteles, cu un nivel de dificultate adecvat. Eu nu mi-am achizitionat inca vreun puzzle dificil, cu sute de piese, insa din cand in cand o asist pe cea mica in rezolvarea celor pe care i le cumpar ei, potrivite varstei sale. Cu ceva timp in urma, cand am fost in vizita la niste prieteni, mi-am dat seama ca exista si in acest domeniu anumite tehnici de rezolvare. Prietena noastra este educatoare si are si ea o fetita putin mai mica decat Alexandra. A scos un puzzle si impreuna cu fetele au inceput sa il rezolve. Le explica modul in care trebuie sa inceapa- si anume de la margini sau colturi, cautand mai intai piesele ce au margini drepte.



Atunci am realizat ca eu nu procedez niciodata asa, nu folosesc aceasta metoda logica de altfel si mult mai simpla. In rezolvarea unui puzzle, pornesc de la un element ce poate fi distins cu usurinta- spre exemplu, o portiune din chipul personajului, volanul unei masini etc., ceva ce pot identifica usor pe piesa de puzzle, dar si in cadrul imaginii. Adica scrutez cu privirea piesele si caut una pe care disting ceva clar sau cat de cat clar, incat sa inteleg din ce parte a imaginii fac parte si de acolo pornesc, mergand in jurul piesei respective. Cand ma impotmolesc, incep cu alta piesa pe care o pot lipi de altele in acelasi mod si la un moment dat obtin catva portiuni mai mari din desen pe care le imbin si dupa aceea completez cu ce mai lipseste.

Si aseara, pe cand o ajutam pe cea mica la un puzzle la care nu se prea descurca, fara a-i indica eu piesele ci mai mult ca sa capete ea siguranta si sa le descopere singura pe cele potrivite, brusc mi-a trecut prin minte ca modul in care instinctual incepem rezolvarea unui puzzle sugereaza un anumit tipar psihologic. Care anume, nu prea imi pot da cu parerea, nu am prea multe notiuni in domeniu si nici nu am gasit ceva informatii relevante in acest sens. Dar daca analizati fiecare din metodele amintite, va puteti da seama ca ceva-ceva trebuie sa fie adevarat. In  primul caz, se porneste de la ceva concret, logic, se identifica un capat si de la acesta se continua. In al doilea caz, se incepe rezolvarea de la ceva aleatoriu, care iese in evidenta. Sunt sigura ca aceste doua metode, prin particularitatile lor, sunt semnificative pentru modul in care gestionam in general rezolvarea problemelor.

Puzzle este un joc, un joc de logica ce-i drept, dar prin el exersam constient sau nu modul in care ne gestionam problemele cu adevarat importante in viata.

Ce credeti?

Comentarii

  1. Eu nu sunt si nici n-am fost amator de jocuri puzzle.
    Cred ca metoda inceperii dintr-un colt, sau dintr-o margine, arata un caracter de om metodic, care face intotdeauna lucrurile intr-o anumita ordine prestabilita. Cel care incepe de la o imagine cunoscuta (adica de la ceva usor), pe care se leaga altele - va rezolva mai repede puzzle-ul. Caci, metodist fiind, poate ca observi ceva ce se potriveste, dar daca nu face parte din zona de interes planificata, o lasa pe mai tarziu, renuntand, astfel, la posibilitatea de definitiva ceea ce a rezolvat deja.
    Imi aminteste de un prieten ce-mi spunea, cu ani in urma, ca mama lui i-a spus ca, atunci cand face ordine si curatenie intr-o camera in care e foarte mare dezordine, sa nu incerce sa-si faca un plan. Sa inceapa cu primul lucru pe care a pus mana, sa-l puna la locul lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi imaginam eu ca n-am descoperit eu acum America, dar faptul ca mi-am dat seama de ceva pe cont propriu e ceva pentru mine. Acum ca mi-ai dat exemplul cu curatenia, pot spune ca asa stau lucrurile in cazul meu. Bine, ca eu cand ma apuc, ma apuc de zece lucruri deodata, asta e altceva. Adica dau sa pun ceva la loc, in drum vad altceva, il iau si pe acela, cand dau sa il pun, constat ca nu stiu ce trebuie facut acolo, altfel acel ceva nu poate fi pus si tot asa, ai inteles ideea. Explicatiile tale mi se par foarte potrivite.

      Ștergere
  2. Fac puzzle de cand am copilul. L-am incurajat si i-au placut dar vrea sa il ajut, asa ca fac si eu. Cel mai mare a fost de 300 de piese dar mi-a iesit pe nas...Eu incep cu colturile si caut marginile. Sa stii ca fiecare are o metoda!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 300 de piese? Maaamaa, asa de mare inca nu am incercat. Poate doar cand eram eu mai mica, un puzzle ce infatisa harta lumii. Nu cred ca am reusit vreodata sa termin acel puzzle. Intre timp s-au pierdut piesele, nu stiu ce s-a ales de el.
      Daca e sa analizam dupa explicatiile lui Decenu, inseamna ca tu esti o persoana metodica. Asa e? Cel putin in cazul meu s-a potrivit, pentru ca eu nu sunt deloc metodica. :)

      Ștergere
  3. Aoleu ! NU pot sa sufar puzzle-urile si sper sa nu ma puna sa fac puzzle-uri cand oi fi senil la azil, ca le trantesc pe jos ! De cate ori am incercat sa rezolv eu unul, am facut exact ca Andreea, porneam de la un element care mi se parea asa cat de cat ca seamna cu ceva anume, si pe urma cautam sa completez in jurul lui, dar de obicei, chiar daa gaseam asa 1 sau 2 piese adiacente, dupa aia ma blocam si nu mai gaseam nimica, si pe urma incepeam din nou sa caut asa ceva cat de cat cunoscut dar din alta portiune, si aveam asa mai multe centre in diverse locuri, si, la modul ideal, as fi continuat sa le completez, dar zau, daca nu ma plictiseam si dadeam totul naibii. Zau, NICI prin cap nu mi-a trecut sa caut o metoda speciala asa ordonata pt un joc care ma enerva asa de tare, ca daca ar fi fost ceva care chiar mi-ar fi placut, cred ca precis incercam sa il rezolv si repeta si in diverse feluri, inclusiv metodic si improvizat, zau, ca eu sunt versatil, nu sunt un om care se joaca doar intr-o singura maniera, ci daca gasesc un joc care-mi place, il joc si in mai multe feluri, unele chiar improvizate, altele studiate, etc, dar din toate jocurile astea mie nu-mi plac asa de multe jocuri, mai mult Piticot si Yahtzee imi placeau ! Zau, un Piticot as juca oricand, chiar si acuma ! Chiar si de unul singur as juca, desi desigur nu e asa de placut ca in mai multi, dar eu Piticot am jucat si singur si e la fel de palpitant ca nu stii ce-ti da zarul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine singurele jocuri mai obligatorii pe care ma puneau sa le joc asa cand eram mic inmodeducativ au fost tabinet si toci, asta probabil ca sa invat si eu cifrele si adunarea simpla). Dar ma bateau in continuu,zau, ma batea bunica la toci de ma zvanta, niciodata nu cred ca am reusit sa o bat pe bunica la toci, iar la tabinet mama er ace amai tare, tata mai reusea isi el, iar eu eram mereu pe ultimul loc ! Pe mine in continuu m-au batut parintii mei la toate jocurile ! La aruncat la tinte sau la popice, mama era as. Iar la alergari, tata mereu mi-o lua inainte ! Zau, si la inceput imi dadea asa speranta, ca o lua mai incet, dar pe urma, venea din urma si bineinteles ca ma intrecea ! Dar eu nu ma suparam, pt ca era totusi o intrecere castigata pe merit, adica cine ajungea cu adevarat primul castiga !

      Ștergere
    2. Eheee, de pe acum ai inceput sa te gandesti la azil? De fapt, poate datorita faptului ca nu traiesti in Romania. Daca erai pe aici, nu cred ca puteai gandi atat de departe, in perspectiva. :))

      Nu-i nicio pierdere, zic eu, ca nu ti-au placut puzzle-uri-le, fiecare avem propriile gusturi, pasiuni.

      Ștergere
  4. Eu n-am pierdut vremea niciodata cu asa ceva; o fi de rau?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NU e rau ! E chiar bine ! Inseamna ca inca nu ai fost trimis sa participi la exercitii si socializare la un centru de seniori senili ! Sa vezi cand o sa ajungi acolo cate puzzle o sa te puna sa faci, zau, desi pt barbatii din Romania sansele sunt mai mici deoarece acestia decedeaza de obicei inainte de a deveni senili, insa pt tanra generatie, care e posibil sa aiba o speranta de viata mai indelungata decat noi, deci si oportunitatea de a deveni senili si de a trai in aceasta stare o vreme mai indelungata, avand nevoie de servicii de entertainment si de socializare ani buni atunci in viitor, cred ca e bine sa ii invete de mici sa faca acest tip de puzzle-uri chiar si pe cei care nu au interesul sau inclinatia pt asa ceva ! Zau, e bine totusi sa ai o baza de cunostinte si aptitudini cat mai largi de cand esti mic, de aia de ex eu acum stiu sa decupez ff bine, si chiar imi place sa decupez, pt ca la asta eram bun la gradinita, plus m-a atras din prima, cum i-am vazut pe aia de la grupa mijlocie ca stiua sa tina foarfecile, asa mi-am dorit si eu sa devin asa de competent, pe cand plastilina, sau acuarele, zau, nici nu mi-a placut, nici nu m-a interesat, dar decupatul, ala m-a intrigat ff mult ! Dar uite, era bine sa ma pricep si la plastilina, ca am auzit ca la centrele de seniori se foloseste si acest tip de activitate, si eu ce o sa ma fac, o sa fiu codasul clasei atuncea, zau, mai bine eram mai atent la gradinita si la plastilina, eu asa ma gandesc !

      Ștergere
    2. Stati linistit, nu-i de rau. Dar nici macar cand era fata mica, nu va solicita ajutorul? De fapt, acum imi dau seama ca nu e un joc obligatoriu pentru copii. Si daca alei mele ii place se daoreaza intr-o buna masura faptului ca i-am insuflat ideea, mai intai cumparandu-i astfel de jocuri si apoi incurajand-o in pasiunea sa.

      Ștergere
  5. Eu si baietelul meu rezolvam frecvent puzzle-uri. Si noi incepem de la margine si cautam toate piesele cu una sau mai multe laturi drepte. Nu procedem asa pentru ca am fi niste genii sau ca am fi descoperit noi niste metode inteligente, ci pentru ca este mai usor. Nici unul dintre noi nu prea are rabdare si asa ca identificam prima data marginile imaginii ce trebuie refacuta si rapid rezolvam puzzle-ul. Psihologic as spune chiar ca noua nu ne place sa ne aruncam in miezul problemei si sa incepem cu partea complexa si total necunoscuta. In schimb cautam repede ceva usor de recunoscut si de aici incepem construirea imaginii de ansamblu. Oricum, indiferent cum o iei, puzzle-ul e un joc deosebit pentru toate varstele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu personal iubesc puzzle-urile si mama e obsedata. Avem o colectie diversificata in casa si destul de multe cu 1000 de piese.
    Ca tehnica, eu combin ambele variante. incep cu marginile si apoi centrele de interes pe care le incadrez in "chenarul" deja format si apoi piesele de "umplutura"

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Aroma zmeurei de câmpie

Huliganii- Mircea Eliade

De neînțeles...