
Întâmplarea a făcut să încep a citi cartea într-un cadru foarte asemănător cu cel în care debutează povestirea- pe peron, la metrou. Nu aș fi putut nimeri un mod mai potrivit pentru a gusta atmosfera și a mă lăsa subjugată de ea. Dacă mai pun la socoteală și vremea mohorâtă care m-a însoțit pe parcursul lecturii, pot spune că a existat o armonie cu periplul sumbru printre amintiri, printre vocile trecutului și fantasmele prezentului.
Ca prin ceață, se întrevăd scene pecetluite de ani și moarte, episoade fugare, pline de semnificații încă nedeslușite. Patrick Modiano țese și de această dată o pânză narativă a umbrelor, asezonată cu aerul umed, bântuit de confuzie și de parfumul vremurilor apuse. Am avut permanent impresia că privesc fotografii învechite, nu doar cele din cutia micuței Bijou, ci și altele, surprinzând clișee ale unei epoci dispărute. De altfel, epocă este cuvântul folosit insistent de Therese pentru a denumi diferite perioade ale copilăriei sale.
Incertitudinile intensifică aspectul sumbru și macină prezentul Theresei, diluându-i contururile. Prezentul devine fantomatic, asemenea trecutului, se confundă uneori cu acesta sub imperiul traumelor sufletești și ale dilemelor puternice care o împiedică pe tânără să-și proiecteze viitorul.
Pe gustul meu fiecare detaliu, fiecare imagine, tonul povestirii și atmosfera de ansamblu- enigmatică și cu intruziuni ale trecutului în prezent. O carte scrisă parcă anume pentru mine. Am devenit cu siguranță o admiratoare a cărților recentului nobeliat pentru literatură.
Interesant, mi-am cumparat si eu una din cartile sale.
RăspundețiȘtergereO carte exceptionala pe care as vrea sa o citesc din nou.
RăspundețiȘtergere