Dino Buzzati- Deșertul tătarilor

Ed. Minerva, 1972
Traducere Niculina Benguș

Magistral! E atât de greu să ieși din atmosfera acestei cărți. Ultima frază mi se repeta continuu în minte, în vreme ce amânam momentul reconectării la realitate.  Cred că dacă aș reda în linii mari povestea vieții lui Giovanni Drogo,  n-aș știrbi din plăcerea lecturii celor ce n-au citit încă acest roman. Iar eu, cât l-am citit, am reușit fără să vreau să contopesc lumea mea cu cea descrisă acolo, în pofida diferențelor evidente. Mediul cazon este cel care găzduiește desfășurarea evenimentelor, iar Giovanni Drogo își începe cariera de locotenent, trimis la Fortăreața Bastiani- un nume cu o rezonanță oarecum stranie, ce condensează în slovele sale o parte din esența cărții, tot așa cum Deșertul tătarilor, spre care soldații și ofițerii privesc plini de speranțe, simbolizează viitorul cu a sa deșertăciune și incertitudine.


În fond, totul este o parabolă ce ilustrează adevăruri dureroase, din care fiecare trage concluziile ce i se potrivesc. Deșertul tătarilor îți arată cum poți să-ți irosești viața sau cum deja ți-o irosești, fără să te poți sustrage din ghearele irezistibilei speranțe. Un personaj memorabil pe un fundal al fel de memorabil. M-am regăsit acolo, între zidurile Fortăreței Bastiani, așteptând să se întâmple ceva extraordinar, convinsă fiind că am tot timpul înainte pentru a avea ocazia de a-l trăi, în sfârșit. Observ că am tendința de a scrie mai degrabă despre ce am simțit în timpul lecturii și aceasta deoarece am rezonat foarte mult cu subiectul, cu toate acele stări prin care trece Giovanni Drogo. Mi-am imaginat în amănunt decorul- zidurile gălbui ale Fortăreței, crestele aspre ale munților, podișul arid de la nord, numit Deșertul tătarilor- și am simțit cum el mă urmărește și în afara timpului în care țineam cartea deschisă. Fraze întregi scrise parcă pentru mine, pentru sufletul meu.

Fragilitatea tinereții, efemeritatea vieții omenești, zădărnicia așteptărilor- toate duc către un singur punct, previzibil și inevitabil. Și am mai regăsit în romanul lui Buzzati și o idee care mi-a rămas în minte de când am citit Întunecare, de Cezar Petrescu- în durerea lui, omul este întotdeauna singur.

Deșertul tătarilor concentrează idei excepționale și te pune serios pe gânduri, te marchează, cred eu ireversibil. Asiști la această irosire a vieții fără să poți interveni, conștientizând că, asemeni lui Giovanni Drogo, și tu aștepți evenimente nemaipomenite, lăsând viața și ocaziile să se scurgă în van, crezând că acel ceva mai bun urmează să se întâmple cândva. Așteptarea aceasta zadarnică se metamorfozează în dezolare atunci când viața îți aduce acel ceva sperat, dar tu nu mai ai puterea de a te bucura de el.

Dino Buzzati a construit un roman tulburător, de o frumusețe dureroasă. Frazele curg lin,  purtând cu ele vise, speranțe și o intensă melancolie. M-am tot întrebat de ce Giovanni Drogo și ceilalți așteptau, dorindu-și cu ardoare, începerea unui război- lucru de regulă indezirabil pentru cei mai mulți. Și mi-am dat seama că trebuie să interpretez aspectul în cheia întregii parabole.

În încheiere, pot spune că Deșertul tătarilor va rămâne și pentru mine una dintre creațiile literare la care mă voi raporta în viitor și pe care în mod cert o voi reciti. Iar dacă nu ați citit încă acest roman, vă recomand să o faceți pentru a simți gustul literaturii de calitate și forța sa incontestabilă.

Comentarii

  1. Oho, o carte din biblioteca parintilor nostri. Am si eu vreo 60-70 de volume din aceasta colectie, insa nu si pe aceasta. Dar am sa o iau de la Polirom, daca tot ai laudat-o atat de mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am aflat ca acest roman a fost si ecranizat in 1976, in regia dl Zurlini, cu dl Jacques Perrin (care poate fi recunoscut din prin proximitatea lui de dna Catherine Deneuve in filme celebre ca de ex Domnisoarele din Rochefort sau Piele de Magari) i rolul principal, plus cu dl Max von Sydow, (care pare de nelipsit din multe ecranizari ale romanelor recenzate de Andreea Iulia Toma), plus cu dl Giuliano Gemma, (acesta primind si un premiu pt interpretare in cadrul acestui film).

    RăspundețiȘtergere
  3. O propunere interesantă. Eu am citit doar "O Dragoste" de Buzzati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O dragoste am citit si eu. Nu as putea sa spun ca m-a determinat sa ma intorc la autor, desi e o carte buna.

      Ștergere
  4. Ce faine sunt cărțile acestea care te rup de realitate și te transportă într-o altă lume! Multe nu au această putere. Și cred că cel mai bine vorbești despre o carte prin senzațiile și emoțiile din timpul lecturii - dar și cele ulterioare lecturii. Andreea, abia acum am reușit, în sfârșit, să citesc recenzia ta, dar știam deja că mă vei convinge să citesc romanul. Chiar am fost la un pas de a-l împrumuta acum câteva luni, când am fost în casa unei prietene, dar mai trec eu pe acolo. :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...