sâmbătă, 6 august 2016

La malul mării, cărți şi emoții

S-au scurs două treimi din vara asta s-au adunat câteva cărți și multe amintiri pentru mai târziu.  Am petrecut 9 zile de vis la mare, la Saturn,  un loc în care mă simt ca în paradis pentru că de el se leagă primele mele amintiri cu marea dar și altele de mai târziu.  Uit de mine, mă racordez la freamătul mării și  rămân pe jumătate acolo, până anul următor,  dacă am norocul să revin.  Dintre stațiunile de pe litoral, Saturnul mi-e cel mai drag,  așezat în coasta Mangaliei,  plin de arome și sunete,  învăluit de-un aer visător.  Am scris acolo un text în care am pus mult suflet,  îl puteți citi aici.



În altă ordine de idei,  să vă arăt și ce am mai citit între timp:
Autistul
Toată lumina pe care nu o putem vedea
Pânza de păianjen
Și,  pe malul mării,  m-am delectat cu minunatul volum de proză scurtă al lui Radu Niciporuc  - Pascal desenează corăbii


În ultima seară petrecută la mare, am mers pe faleză până în Mangalia și am luat un vaporaș din portul turistic - prima mea ieșire pe mare, chiar dacă nu am ieșit din golful portului, a fost o experiență senzațională.

2 comentarii:

  1. Look good!
    ---------
    I'm working in the thay man hinh xiaomi. It's amazing

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, toată lumea Dr. Ogala este minunat, am încercat să concep timp de 9 ani după căsătoria mea, în cele din urmă am rămas însărcinată la o săptămână după ce am luat acest produs de fertilitate pe bază de plante pe care mi l-a dat Dr. Ogala. A fost incredibil. Am avut un istoric de avorturi spontane recurente, dar folosind ierburile lor am rămas însărcinată în mod natural la vârsta de 42 de ani, nu cred niciodată în ajutoarele plantei până când am întâlnit o mulțime de mărturii ale doctorului Ogala despre cât de util și cât de util a fost o mulțime de oameni, apoi am încercat, sunt atât de fericit astăzi că îmi va păsa cursul copilului meu cu gemeni după toate medicamentele pentru fertilitate consumate, inclusiv 6 cicluri de inducție Clomp, Încercați să vă gândiți să îl contactați astăzi la, Drogalad02 @ Gmail.com sau sunați-l / WhatsApp la +2347049668119, am văzut și mărturii despre ajutorul său divers pentru persoanele cu, doriți ca fostul dvs. să se întoarcă) Încercând să rămâneți însărcinată) doriți să vă căsătoriți.) Scoateți orice boală din corpul vostru) .. ajunge la el astăzi, cred că Dumnezeu îl folosește pentru marea sa lucrare!

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...