joi, 3 ianuarie 2013

Prima postare din 2013

Bine v-am regasit in 2013! Abia ce ne-am intors ieri de la ai mei. Ce mai surpriza le-am tras in penultima zi a anului, cand s-au trezit cu noi la usa, respectiv la poarta!Fiindca nu le-am spus ca venim, dar cum ei ne tot chemau, mi-am zis ca merge o figura dintr-asta.  Ei, a fost frumos, dar extrem de frig, de m-am intors racita, am gatul harcea-parcea. Zapada multa in curte, adevarate troiene, artificii in noaptea dintre ani pe care nu le-am savurat deplin din cauza ca asta mica s-a speriat. Era mai curajoasa data trecuta.

Per ansamblu, noul an nu pot spune ca a debutat in forta. Am o stare cam pesimista, nu prea pot vedea rozul. Dar poate e de vina si raceala, caci eu nu-mi permit sa fiu bolnava. Trebuie sa fiu proaspata in permanenta si n-am resurse acum pentru asta. Dar nu e numai asta, toate adunate sau luate separat traseaza o caricatura nu foarte amuzanta. N-am niciun chef de autoincurajare, de formule magice care sa ma impiedice sa vad realitatea. Uneori e mai bine sa privesti totul in fata, nu din spatele unor formule. Problemele, in speta cele financiare, nu se rezolva contempland partile bune ale vietii.

Dar totusi, nu pot sa nu amintesc si de unul din domeniile placute, pe care toocmai l-am reintregit cu cateva zeci de titluri, unele de la bunici si parinti si altele de-ale mele ramase acolo. Nu le-am luat inca pe toate, sa mai am si altadata si pentru ca nici astea nu am unde sa le pun. In scurt timp se face material pentru inca o biblioteca. Numai ca e atat de greu cu ele cand trebuie sa ne mutam. Si atata timp cat vom sta in chirie, amenintarea mutatului planeaza mereu deasupra noastra. Or biblioteca pretinde o statornicie pe care deocamdata nu i-o pot oferi. Hapciu! Cand numarul volumelor este de cateva sute, va imaginati ca nu e floare la ureche sa le muti dintr-o casa in alta.

De la noul an imi doresc tihna, mai putin zbucium sufletesc si... nu stiu precis ce, pentru ca ceea ce as vrea eu nu poate aduce anul. Pot doar sa sper in mai bine, desi pentru unele lucruri vine o vreme cand nici sa mai speri la ele nu mai poti.

Tot ceva doriti sa va aduca acest an!

9 comentarii:

  1. Fiti optimista, doamna Andreea.
    Intr-adevar, anul nu poate aduce mare lucru, dar Dumnezeu implineste totul!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un an nou plin de bucurii să aveţi!
      Din când în când, ne putem permite să fim şi pesimişti. Până la urmă toate-s trecătoare, şi stările bune şi cele mai puţin bune.:)

      Ștergere
  2. Nu gandi prea mult, doar bucura-te de fiecare zi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Se pare ca ai uitat cum e iarna pe la noi. :)

    La multi ani, Andreea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulţi ani!:)
      Să ştii că m-am dezobişnuit de ierni zgrumturoase. :))) Deşi am avut geruri şi în Bucureşti iernile trecute, acum m-a luat prin surprindere trece
      Eirea bruscă. Şi mai ales că nu mai avusesem de mult ocazia să respir noaptea, târziu, aerul geros, care îţi lipeşte nările. Mi-am amintit de o altă noapte, mult mai geroasă, la vreo -20 de grade, în care am mers după un pachet la un autocar ce era în tranzit şi n-am avut de ales a trebuit să ies la ora la care e gerul mai aspru.
      Ei, cred că vârsta e de vină, sângele nu mai e aşa fierbinte. :)))

      Ștergere
    2. Ei, varsta! Stefan a fost acasa si a tremurat de frig, caci s-a obisnuit cu temperaturile tropicale de la Bucuresti. :) Iar la mine in casa nu sunt mai putin de 20 grade.
      In plus, eu sunt mai batran decat tine. Si nu-mi place frigul, prefer canicula. Dar nu-mi era atat de frig ca acelui tinerel de Bucuresti. :)

      Ștergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...