Consideratii generale pe marginea unei framantari sufletesti

M-a cuprins o stare careia nu stiu ce nume sa-i dau. Atat mi-e de greu sa ma concentrez, incat pana si definitiile s-au ratacit in capul meu. E un fel de melancolie poate, ceva ce a fost imediat observat de jumatatea mea, inca de cum am deschis ochii. Zambetul acela involuntar imi lipseste, nu reuseste sa-si faca drum spre chipul meu. Fara motive plauzibile, cel putin pentru majoritatea oamenilor, motivele nu ar fi de inteles, de acceptat. Stiu eu? Cei mai multi ar vedea doar oportunitatea, marea sansa- nicidecum motive de tristete sau de apatie. Pregatirea mea profesionala vizeaza un domeniu apreciat si controversat totodata. Teoretic cel putin, iti inlesneste accesul intr-o lume pe care multi o viseaza. Oricare dintre profesiile specifice as enunta, mentalitatea generala sau gura lumii ar scoate un oooh, daaa, sa fii... da, e o mare realizare.


Intr-adevar, este o mare realizare in ceea ce priveste statutul social si, ulterior, chiar si financiar, desi asta nu e valabil pentru oricare. Dar ma rog, sa zicem ca oricum, se castiga ceva mai bine decat media pe economie, dupa un anumit timp. Toate acestea insa trebuiesc platite intr-un fel sau altul. Strictetea, rigiditatea mediului acesta, natura muncii, ce iti acapareaza individualitatea, viata personala, e o ingradire a libertatii insesizabila la prima vedere. Dar usor de descris- gesturi, imbracaminte, comportament- toate trebuie sa se incadreze in anumite tipare, toate trebuie controlate, nu pot iesi din limitele scrise sau nescrise. Multi isi imagineaza ca e foarte placut- invarti niste hartii acolo si iei o caruta de bani- cam asa vede omul simplu toata treaba. Practic, te dedici in intregime acelei profesii, anihilezi aproape tot ce ai fost pana atunci ca sa fii acel ceva.

Astfel ca pentru mine nu e o incantare asa ceva. Nu visez la asta asa cum as visa un loc unde cainii umbla cu colaci in coada. Sub aspect teoretic, tot ce am invatat in facultate si dupa aceea prin prisma acestei specializari, mi-a placut. Dar placerea mea a ramas pentru partea teoretica- cu care, fie vorba intre noi, am cam ramas acum in urma, pentru ca in domeniul asta mereu trebuie sa iti actualizezi cunostintele. Cand vine vorba de practica, ma crispez si ma cuprind emotiile, ca in fata oricarui examen sau cadru oficial. Prin felul meu de a fi, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, nu detin calitatile personale necesare, ce nu au legatura cu partea teoretica. Nu sunt nici infipta, nici nu imi vine usor sa vorbesc in public sau cu oameni necunoscuti intr-un cadru oficial. La examenele de licenta (partea orala) si de disertatie, tremuram inainte si in timp ce imi prezentam lucrarile de zici ca urma sa-mi taie cineva capul. Si nu pentru ca nu as fi stapanit materialul ce trebuia expus, ci pentru ca imi venea extrem de greu sa vorbesc in fata profesorilor natural, dezinvolt, fluid. Scrisul e cu totul altceva, in scris nu am astfel de dificultati.

Mai pe scurt, e ceva ce nu e pentru mine. Se poate spune ca ma complac in mediocritatea statutului meu, ca nu incerc sa imi depasesc limitele. Asa o fi, vazut din exterior. Dar ceea ce vad eu, din interior, e ca o astfel de rezolvare partiala a chestiunilor financiare deosebit de presante in ultimul timp inseamna un sacrificiu total, o pierdere de sine sau un fel de vanzare- a tot ceea ce sunt acum, insignifiant, mediocru poate, pentru a putea plati diverse chestii pentru care primesc sau nu chitanta.

Comentarii

  1. Mi se pare evident ca fugi de ceva ce crezi ca-ti va influenta caracterul si personalitatea, intr-un fel in care nu doresti.
    Poate ca va veni vremea in care nu te va mai putea influenta nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie sa reincepeti serviciul? Si va e frica cumva?
    Obisnuinta e a doua natura a omului...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...