La limita...

Ce mai zile, ce mai saptamana! De fapt, necazul a venit de saptamana trecuta, in prag de week-end, asa, ca sa ne putem odihni. Daca pana acum ma plangeam eu in scris de una, de alta, acum chiar ca ar trebui sa plang pe bune, pentru ca momentan suntem fara venituri, sotul meu a incetat activitatea la firma la care lucra, scadenta la CASCO a fost depasita, alte datorii bat si ele la usa- asa, cum nu se poate mai frumos. Si ciudat, parca nu-mi vine totusi sa ma dau cu capul de pereti, desi nici bine nu-mi e, prin stomacul meu se plimba multi fluturi si am impresia vaga ca-s din aia de noapte- orbi, saracii. Starea mea e ciudata, mintea imi e surescitata. Pastrez un ton optimist sau mai bine zis cumva spre vesel, si analizandu-ma, comparandu-ma cu cea care ma stiam in ceea priveste reactiile, nu stiu ce sa mai cred. Oare functiile imi sunt intacte?

Am incercat sa nu dau proportii de catastrofa situatiei si nu stiu in ce masura am reusit. Da, am incercat sa ma amagesc intr-un fel, sa nu imi dau seama in fiecare clipa de dimensiunile reale ale problemei. Totusi, parca viata a capatat alta culoare, m-a smuls din ritmul obisnuit, acela banal, plictisitor poate, dar asa de placut. Si peste toate, senzatia ca ceva s-a rupt iremediabil, ca nu va mai fi nimic ca inainte, ca schimbarile nu se termina aici si nu e obligatoriu sa-mi si placa aceste schimbari.


Eu sunt genul de om care traia intr-o rutina a sa. Si acum, ceva s-a schimbat. Incertitudinea, grijile, lipsurile. Pret de cateva zile am dramuit fiecare banut si fiecare aliment. Nu credeam ca pana si banutii aia insignifianti, pe care ii lasam adesea pe la vanzatoarele cu care ma imprietenisem, poot fi importanti. Ca voi sta sa sa ii calculez si pe aia, ca va trebui sa stau sa evaluez prioritatea prioritatilor si alte operatiuni de genul asta din viata celor la limita subzistentei.

Am amanat sa scriu despre asta pana acum- nu ca nu ma simteam in stare sa scriu, dimpotriva, doar am scris alte chestii in diferite ocazii, insa nu voiam sa ma cufund in subiect. Ca sa nu mai spun ca schimbarea de vreme a coincis oarecum cu starea mea, accentuandu-mi dezamagirea, tristetea. Miroase a toamna deja, aerul e mai trist. Iar eu simt ca am pierdut ceva- poate echilibrul, poate doar vara, poate doar timpul ce s-a dus si nu se mai intoarce, nu stiu...

Afara tuna... mi-am amintit ce rezonanta deosebita au tunetele in munti. Sunt mult mai sinistre, dar si mai incantatoare, daca aceste doua trasaturi pot coexista.

Comentarii

  1. Poate ca, intr-adevar, ceva s-a rupt iremediabil, poate ca tocmai starea de confort psihic in care traiai. Dar nimic nu se poate schimba fara stricarea unui echilibru, care la tine era echilibrul sigurantei ce-ti oferea acel confort. Acum poti sa-ti dai seama cat de importanta e siguranta pentru tine. Ceea ce s-a rupt a fost iluzia de siguranta, deci nu-i chiar asa o mare paguba. Odata si odata tot trebuia sa se intample, nu? :) Acum viata te va duce, poate, acolo unde voiai sa ajungi de la inceput, dar, intre timp, influentata de ceea ce ai trait pana acum, ai uitat.
    Stiu ca e un moment greu, dar te va forta sa faci ceea ce-ti era teama sa faci, tocmai pentru a-ti pastra starea de echilibru si confort psihic. Nu ma refer la un servici, ci la orice schimbare majora din viata. Cine poate sti ce-ti doresti cu adevarat? Si cine poate sa stie cat va dura? Acum ai sa afli. :)
    Da, e o perioada foarte dificila. Dar vei iesi din asta mult intarita si vei fi cu adevarat matura, un om care traieste viata, nu care se lasa trait de viata. Mult, mult succes!

    P.S. As dori sa cunosc noutatile ce vor apare pe parcurs, tocmai pentru ca e un moment dificil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa incerc sa mai scriu zilele astea despre aceste evenimente cu un puternic impact emotional ( a sunat cam ca la stiri exprimarea, stiu). Momentan incerc sa ma adaptez la nesiguranta, am realizat ca a-mi consuma resursele framantandu-ma nu e nicidecum o solutie, nu puteam sa las starile de rau, starile febrile sa ma cuprinda pentru ca cel mai important este sa fiu puternica, daca vreau sa rezolv ceva. Poate e doar unul din suturile in fund necesare pentru o schimbare in bine. Poate asa, fiind nevoita sa ma mobilizez, voi ajunge mai aproape de implinirea dorintelor- o viata linistita, tihnita, o locuinta proprie etc. Cam stii tu in mare problemele ce ma dor.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...