joi, 13 iunie 2013

Jocuri ale imaginatiei

Imi plac calatoriile, nu doar locurile in care poposesc, ci si drumul in sine. In viteza masinii se perinda sate, apropiate sau indepartate. Oameni, case, gradini, ogoare, animale. Noaptea, luminile din departare spun povesti. Ca si fiecare om si fiecare casa pe timp de zi, cand ii pot vedea. Secundele acelea sunt suficiente pentru ca mintea mea sa dea nastere unei scurte povesti despre fiecare lucru ce imi atrage atentia. De obicei, oameni simpli, case modeste sunt cele ce ma inspira cel mai mult. Daca trec noaptea pe un camp si undeva departe se vad luminile unui sat, mi-i inchipui pe oamenii de acolo, in casele lor, cu grijile si gandurile lor, cu vietile lor.



Frumusetea locurilor prin care trec o percep prin ceea ce este simplu, chiar si saracacios, mai degraba decat prin ceea ce este modern, luxos. Ma simt culegand senzatii si imagini care pentru restul oamenilor nu inseamna mai nimic. Pulsul vietii care nu iese in evidenta, dar e mereu acolo, curgand domol prin albia veche a satului romanesc. Povestile plasmuite in mintea mea sunt frumoase, dar simple si deloc palpitante. Mai degraba mi-i imaginez pe oameni facand diverse lucruri-unii stand la masa, altii ingrijind de animale, femei spaland sau lucrand ceva pe prispa, ori pur si simplu stand la taifas in prag de seara, punand la cale treburile din ziua urmatoare.

Nu stiu cat de interesant vi se pare ceea ce va explic eu, dar pentru mine e ceva deosebit de placut, ce da un alt farmec calatoriilor mele, care nu sunt atat de multe cat mi-as dori si nici prin locurile ce ar insemna surse mult mai bogate de inspiratie. Fiecare gand ce prinde viata in urma fiecarei imagini ce trece prin fata ochilor mei se pierde apoi, nu fac nimic cu ele si acum imi dau seama ca as putea, daca as vrea. Si-mi mai dau seama de faptul ca stimulentele imaginatiei mele sunt oarecum bizare pentru vremurile acestea. Sau mai degraba desuete, decat bizare, dar asa sunt eu. Poate putin nepotrivita vremurilor acestea.

8 comentarii:

  1. Stiu ce spui...mi se intampla sa ma uit la un bloc cu multe scari si multe etaje si sa ma gandesc la el ca la o cutie...in care stau oameni...unii poate ca se uita la televizor, altii gatesc, altii citesc....pulsul vietii care nu iese in evidenta, dar e mereu acolo..asa cum bine ai scris.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, da. Blocurile si casele din oras pe langa care trec sunt alte surse de povesti, de viata pe care doar o intuiesc dupa propriul plac. Credeam ca sunt singura cu astfel de trairi. Ma bucur ca nu e asa.:)

      Ștergere
  2. Un articol frumos, scris cu sensibilitate si autentica empatie pt semenii nostri oameni...mai putin poate fata de autor insusi, care pare usor exgerat sever fata de sine insusi, atunci cand se intreaba daca aceste ganduri si imagini, sau chiar fantezii, ar fi poate usor necorespunzatoare sau desuete, desi nu sunt de loc astfel, dupa parerea mea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, credeam ca e ceva ciudat din moment ce nu mai intalnisem pe nimeni cu astfel de preocupari. Acum, uite, nu mai sunt asa severa cu mine insumi.:) Ma bucur ca ti-a placut articolul meu. :)

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Foarte mult. Tu ai o capacitate mare de a contempla ceea ce e in jurul tau. Esti un spectator care stie sa aprecieze un spectacol.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru apreciere!:)

      Ștergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...