Inspiratie

Printre valuri de secretii specifice racelii, printre servetele mototolite, m-a lovit inspiratia. De ieri, cand incercam sa dorm, molesita, sleita de puteri, mi-a rasarit in minte subiectul. In linii mari, vagi, dar suficient de persistent incat azi sa ma impinga spre unul din caietele mele de incercari literare. Si am inceput sa scriu. Si voi continua sa scriu pana ce epuizez resursele legate de aceasta povestire. Ma uimeste ca nu are legatura nici cu mine,nici cu ceva cunoscut de mine din auzite, nici cu vreo persoana cunoscuta. Pur si simplu, o povestire- fictiune si atat. Sper sa reusesc sa astern pe hartie ceea ce se contureaza tot mai puternic in mintea mea. Cand scriu, ma transpun in locurile descrise, ma simt acolo si insir ceea ce vad, ceea ce constat, ceea ce stiu despre personaje.

Raceala nu ma lasa sa ma simt prea confortabil, dar sunt mai bine decat eram ieri. O sa treaca si asta. Eu astept. Ca sa-mi pot relua rtualurile cotidiene, sa ma pot bucura de aerul toamnei fara sageti in gat. Sa mai strabat cat inca mai e cald parcurile si strazile.

Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Multumesc! Deocamdata vad ca merge. Chiar daca nu scriu mult, am deja totul in minte, la nivel de fir narativ si nu-mi ramane decat sa scriu ceea ce e inmagazinat acolo. Spre deosebire de alte povestiri terminate sau nu, acum stiu deja unde vreau sa ajung. :)

      Ștergere
  2. Vezi, mie și de aia nu-mi place sezonul zis rece. Vara nu am muci, nici amigdalită. O fi fermecător galbenul sau ruginiul toamnei, dar tot mai fain e când nu sunt încotoșmănat cu paltoane, fulare, mănuși. Să-mi placă toamna doar pentru lumină și culori ar fi ca și când mi-ar plăcea cărțile doar pentru mirosul de tipar și hârtie (cum îi aud pe cei care se opun rostului kindle). Nici eu nu am kindle, nu o să-mi cumpăr vreodată, dar nu din acest motiv pueril: mirosul. Sigur, mirosul contează, dar nu e determinant.

    Revenind: și Auster, citeam recent, a conceput una din recentele sale cărți, umblând prin frigul unei ierni newyorkeze. Vitregia vremii l-a inspirat. Greutatea de a păși...

    Nu neg că o nevroză (de toamnă) poate fi mult mai inspirantă decât o bălăceală la ștrand. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu rezonez cu toamna, iubesc vara din motive asemanatoare cu ale tale. Poate ca o fi mai favorabila inspiratiei, spre deosebire de vara, nu stiu ce sa spun. Poate ca nu scriam, dar mi s-a parut asa ciudat sa vina acest puseu in conditii atat de vitrege, cum am mentionat, in loc sa vina cand ma simt in forma, cand nu ma chinuie nimic. Nu am scapat inca de raceala, mai mult, imi da de furca si o durere dentara... si totusi, povestirea se lucreaza si se prelucreaza si in minte si pe hartie. Acum ce sa zic, stiu si eu ca unii scriitori aveau ipostaze ciudate in care ii lovea inspiratia, fara sa indraznesc sa ma compar cu ei, comparam doar situatia in sine. Asa ca tot ce pot spera e sa nu am nevoie de neplaceri legate de sanatate ca sa am inspiratie. :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...