luni, 30 septembrie 2013

Miros de saracie

Dimineata...luni...ploaie...frig...cafea fara lapte. Deodata, ganduri peste ganduri navalesc asupra mea in cele cateva minute dinainte de inceperea efectiva a activitatii. Intuiam cateva subiecte despre care sa scriu, le simt acolo, inmagazinate, dar fiind coplesita de gandurile legate de traiul zilnic, nu ma pot axa pe acele subiecte mai demne de interes public. Si asa am realizat inca o data de ce cultura nu este printre cele mai importante preocupari ale oamenilor. Apasati nu doar de grija zilei de maine, ci si de a celei de azi, de drumul dificil printre datorii, preturi mari si venituri insuficiente, cum sa le stea mintea la hrana sufletului?

                                                                                              Sursa



Acel potential creator existent in multi dintre noi este inabusit inca dinainte de a fi constientizat. Ori ramane anonim, ferecat intre peretii umezi ai unei casute bolnave. Chinuindu-se sa incropeasca un pranz din cativa cartofi si doua cepe, scurgand ultimele picaturi de ulei din sticla, o femeie canta. Glasul sau se intretaie cu zgomotele cutitului ce loveste fundul de lemn si cu bolborositul apei din oala de pe aragaz. In casa e frig, doar in preajma aragazului se simte o caldura toxica. Geamurile se aburesc, vocea rasuna nestingherita, dureroasa. Miroase a saracie.

Lansari de carte, festivaluri, simpozioane, concerte. Cum ar putea sa se gandeasca la cei ce mesteca imbucaturi de saracie, cei pentru care acoperisul de deasupra capullui e subred, poate oricand sa fie smuls de vantul sortii.

E  toamna, e frig si ploua. Din departari vine miros de iarna crunta. Cultura ia forma fierturii si a gatejelor din ce in ce mai putine.

Un comentariu:

  1. Mda. Se poate pune si asa problema. Dar eu vad altfel lucrurile. Intr-adevar, saracia te poate impiedica in situatiile neplacute din viata inveti mult mai multe decat din viata monotona a bunastarii. Inveti la nivel emotional si asta e mai important, cred eu. :)

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...