Memorialul durerii. O istorie care nu se învață la școală

Nu știu în ce măsură voi reuși să descriu această carte- în fapt, o transcriere a 36 de episoade din cele cele 120 difuzate, ale serialului documentar realizat de Lucia Hossu Longin la TVR, pe care mulți dintre voi îl cunoașteți- Memorialul durerii. Cele peste 400 de pagini ale cărții au o greutate copleșitoare, le-am resimțit ca pe cel puțin o mie de pagini, poate și pentru că sunt foarte pline, și fizic și emoțional. Toată acestă istorie consemnată în filele acestei cărți întrece orice închipuire. Că toate cele relatate s-au petrecut aievea și nu într-un alt colț îndepărtat de lume, ci chiar aici, pe pământ românesc, este cu atât mai greu de imaginat.



Care sunt limiteșe atrocității? Dar ale rezistenței umane? În fața acestor mărturii din iadul comunist, ficțiunea pălește. N-o să vă povestesc cât de terifiante sunt relatările. De fapt, nici nu cred că are sens să dau detalii asupra conținutului. Nu poți povesti în câteva fraze, nu poți reda textura emoțională în întreaga sa desfășurare de forțe. Pot spune însă că aceste pagini ar trebui parcurse de fiecare român și cu atât mai mult de cei tineri, chiar dacă multora li se vor părea lucruri petrecute într-o altă lume, complet diferită de a noastră. Este dificil să accepți că asemenea lucruri- revoltătoare, de o cruzime extremă, răvășitoare- s-au petrecut într-un trecut relativ recent, un trecut de care nu ne putem debarasa, oricât de multă indignare ne aduce, ale cărui umbre încă plutesc asupra noastră.

Să citești o carte ce răscolește acele decenii tulburi ale istoriei noastre nu este nici pe departe o misiune facila. Dimpotrivă, este un demers anevoios, ce te epuizează psihic. Faptele prezentate sunt cumplite, în fața lor te simți mic și propriile necazuri îți par mizilicuri. O întrebare nu contenește să apară- cum au rezistat acei oameni în acele chinuri inimaginabile? Și cât de diabolică poate fi mintea umană încât să conceapă și să execute acele torturi?