luni, 3 februarie 2014

Spectator al vremii şi al vieţii

...privesc la tot ce-şi scurge suflul împrejurul meu. Şi văd cum toate clădirile şi străzile ar rămâne pietre reci şi triste dacă printre ele nu s-ar perinda oamenii, vietăţile acestea nepăsătoare, ce par să n-aibă habar de cât de miraculoasă le este existenţa, însuşi faptul că în această clipă se află aici, trec pe acest drum în goana lor către cine ştie ce treburi, populând acest spaţiu ce miroase a pustiu. E răscolitoare senzaţia de a putea întrezări pustietatea din spatele vieţii, nemişcarea şi tristeţea zidurilor fără viaţă.

În acest templu al agitaţiei continue, puţini sunt cei ce pot vedea dincolo de ceea ce este trecător. Privesc câteodată bătrânele ziduri ale gării, ale clădirilor din jur, şi pentru câteva clipe reuşesc să încremenesc timpul, să golesc locul şi apooi să-l umplu cu amintirea netrăită a altor timpuri, a altor oameni. Şi totodată simt şi înţeleg mai bine cât de indiferentă le este celorlalţi această contemplare a mea. Cine ar avea nevoie de ea? Şi dacă este nutilă, atunci nici apreciere nu-şi găsesşte, este un mod de a tăia frunze la câini, de mentă ori de altceva.

2 comentarii:

  1. trist dar adevarat!
    Sa ai o saptamana buna...

    RăspundețiȘtergere
  2. Paradoxul civilizatiei moderne, conform lui Konrad Lorenz: cu cat se aglomereaza mai mult orasele si cu cat traim mai inghesuiti in cartierele si blocurile noastre, cu atat ne instrainam mai mult unii de altii. Lipsa unor principii sanatoase in materie de arta si frumos coroborate cu aglomerarea citadina au ca rezultat alienarea oamenilor. Totul tinde sa devina neutru. Apar astfel in vocabularul nostru de zi cu zi, atunci cand ne referim la noi insine, cuvinte precum: indivizi, mase, clientela, produs, a consuma, consumator. Noi nu mai mancam si bem ci consumam. Nu suntem oameni, suntem indivizi sau elemente (mai ales in viziunea angajatorilor). Nu suntem cumparatori, suntem clienti sau consumatori. Din persoane ne transformam in entitati tacute, ignorante, dornice doar sa consume. Si facem toate astea, cum bine spui si tu, inconjurati de cladirile mohorate, standardizate, eficientizate la maximun, unde orice artificiu arhitectural e de prisos si nu este conforma cu viziunea unui "factor decizional uman" care nu a calcat niciodata in locul unde se construieste.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...