joi, 27 februarie 2014

Să-l redescoperim pe Agârbiceanu. Romanul "Strigoiul"- Impresii de lectură

Cu un titlu ce te duce cu gândul la întâmplări stranii, înfiorătoare, acest roman nu a avut o soartă prea fericită, fiind interzis inițial, apoi văzând lumina tiparului prima oară în 1968, postum. Eu am descoperit pe rafturile unui anticariat o ediție recentă a cărții și am luat-o, fără să am idee ce voi găsi în paginile sale. Ceea ce pot spune ca primă concluzie este că m-a impresionat foarte mult, fiind unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am citit, din literatura română.

Având ca fundal satul transilvănean de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu viața sa mereu curgătoare, cu oamenii săi frumoși, bine clădiți, cu obiceiurile și credințele păstrate cu sfințenie, așa cum au apucat din bătrâni, romanul acesta se concretizează într-o superbă frescă a acelei lumi dispărute, un document literar foarte valoros. Personajele atât de vii și bine conturate îți intră imediat la suflet. Bucuriile și necazurile lor, gândirea naivă, morala sănătoasă în care își trăiesc viețile nu te pot lăsa rece. Universul lor, în care obiceiurile din străbuni ocupă un loc de seamă, în care simplitatea și valorile morale sunt nealterate, denotă o bogăție sufletească greu de imaginat în zilele noastre.

 Deschizând cartea, simțeam că pătrund într-o altă lume, acea lume a satului curat românesc pe care o îndrăgesc atât de mult. Am asistat și am trăit toate evenimentele laolaltă cu personajele, încât și după ce am terminat cartea, mă trezeam întrebându-ma oare ce-o fi făcând cutare sau cutare, cum o fi primit și îndurat ultimele întâmplări ce sfârșesc romanul, ca și cum ar fi fost nu personaje de roman, cu oameni în carne și oase, ce-și duc viața undeva, într-un loc nepătruns de urâciunile prezentului.

Moartea, iubirea, nașterea, botezul, culesul, secerișul, creșterea vitelor, pregătirea bucatelor pentru felurite evenimente, vorbele ce umblă din gură-n gură împânzind satul, noutățile transmise cu simplitatea și naivitatea țărănească, graiul acela dulce, portul popular purtat cu drag și cu naturalețe- toate împreună compun un amplu izvor etnografic și, mai mult decât atât, pagini de viață brută, necosmetizață, absorbită chiar de la originile sale.

Strigoiul, cel ce dă titlul romanului, este reprezentativ pentru credințele vechi în întâmplări supranaturale, povestite pe la șezători, pe la priveghiuri. Totuși, acest caracter supranatural nu este dominanta acțiunii. Feluritele semne și întâmplări trebuie să-și găsească o explicație- cea mai la îndemână și cea mai tentantă ar fi aceea a strgoiului și a blestemului acestuia, credință care îi influențează pe unii dintre protagoniști, în timp ce de alții este luată în râs. Cei mai mulții încearcă să arunce în seama fanteziei zvonurile și explicațiile legate de strigoi, dar în sinea lor, văzând semnele respective, sunt măcinați de îndoială- dacă o fi chiar așa?

Destinele personajelor sunt marcate de conflicte, de iubiri și de nenorociri, formând până la umă existențe ce curg firesc- căci cine nu iubește, cine nu suferă, cine nu pierde pe cineva drag? Viața satului transilvănean se scurge ca un pârâu de munte- când lin și subțire, când învolburat- comparație pe care o împrumut din paginile cărții, acolo fiind făcută cu referire la eroina principală, Sora. Bunul nume și respectarea datinilor sunt foarte importante, căci gura satului este slobodă și avidă a știrici despre unul sau altul.

 Averea și statutul sunt și ele criterii semnificative când se proiectează o înrudire prin căsătorie. În prim- plan sunt două familii fruntașe între care exista o dușmănie mai veche, ignorată însă de generațiile tinere. Sora Corbului și Gheorghe-a Mărgineanului se îndrăgostesc unul de celălalt, dar un jurământ făcut la căpătâiul bunicului muribund se opune dorinței lor de a se căsători. Clopotele prevestesc mai multe morți una după alta și nenorocirea nu ocolește destinele celor doi. Totuși, moartea nu apare învăluită într-o aură sumbră, cum este de exemplu, în filmele de groază, ci mai degrabă în resemnarea omului simplu, care privește acest fenomen ca pe un lucru firesc, hărăzit de soartă, chiar și atunci când ea este năpraznică.

Frumusețea prozei de inspirație rurală își adaugă, în cazul celei semnate de Agârbiceanu, podoabe discrete, dar de mare efect, constând în autenticitatea limbajului și a atmosferei, se simte pana intelectualului izvorât din mijlocului satului românesc, dintre acei oameni simpli, frumoși, aidoma celor din paginile cărții.  M-aș bucura ca această carte să fie descoperită sau redescoperită.

11 comentarii:

  1. Pai e acum redescoperita si cu ajutorul recenziei tale ! A fost deosebit de placut pt mine sa regasesc acel obicei de a oferi oamenilor un nume de familie legat de filiatia lor paterna, si chiar m-am intrebat daca in timpuri si mai vechi decat cele prezentate in roman daca o femeie adopta numele de familie al tatalui sotului ei, de ex daca Sora Corbului ar fi devenit Sora a-Margineanului daca s-ar fi maritat cu Gheorghe...desi probabil ca intr-o societate in care proprietatea funciara era importanta pt formarea de aliante probabil ca da. Stiati ca in Islanda de azi, in care ff multa lume poarta acest fel de nume de familie, si in care pe Gheorghe l-ar fi chemat Margineanusson, iar pe Sora Corbusdatter, nici in trecut si nici acuma fetele nu-si schimba numele de familie dupa casatorie, iar lumea este asezata in cartea de telefon in ordinea alfabetica a numelui mic, nu a celui de familie, si pe copiii baieti ai lui Gheorghe si Sora I-ar fi chemat Margineanusson, iar pe copiii fete le-ar fi chemat, ca nume de familie, Margineanusdatter, asa ca presupun ca daca am dori sa gasim nr de telefon ai vreunuia din ei, ar fi destul de complicat ! Insa desigur ca filiatia paterna era importanta si precrestin si postcrestin, si nu numai legata de avere, dar asa si de apartenenta la un clan, (chiar daca cuvantul de clan nu are o conotatie deosebit de atractiva in lb romana contemporana, insa face si el parte probabil din anumite perioade mai vechi, chiar ff vechi ale societatii rezidente in spatiul vorbitor astazi de lb romana, care nu are de a face doar cu rromii, dar si cu pastorii si cu agricultorii si militarii de alte etnii, presupun. Mie imi place cum in Romania crestinismul pare sa se fi imbinat destul de armonios ssa cu credintele si traditiile locale si nu pare sa fi fost impus cu forta, desi, ma rog, or fi existat excese si conflicte si in perioada razboaielor religioase intra-crestine medievale, catolic vs protestant, mai ales in partea de nord si vest a tarii. Plus ma gandesc asa teoretic ca probabil nici dacii nu s-ar fi lasat ei crestinati chiar asa cu una cu doua, indiferent de cate fel de crestin, daca nu ar fi fost invinsi la un moment dat de Traian, desigur ala si el un altfel de pagan decat
    ei....am divagat asa desigur aiuristic, dar
    oricum speculam)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până să citesc romanele alea polițiste din țările nordice, nu aveamm habar cum e cu numele pe acolo. Acum știu cât de cât cum stau lucrurile, am învățat din mers.
      În romanul de față, cred că se lua numele de familie al soțului, judecând după numele mamelor celor doi tineri. Pe mama lui Gheorghe, de exempl, o chema Ana a Mărgineanului sau Ana Mărgineanului. Se explică, de asemenea, de unde provenea acest nume al neamului Mărginenilor. M-a uimit faptul că nu a fost un roman căruia azi i-am spune horror, așa cum m-aș fi putut aștepta.

      Ștergere
  2. O primavara frumoasa si multa caldura sufleteasca alaturi de cei dragi

    RăspundețiȘtergere
  3. O frumoasă invitație la lectură și la (re)descoperirea clasicilor noștri.
    Zile minunate vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc!
      Ați citit cartea? Cât timp am citit-o, îmi tot stătea pe limbă să vă întreb, dar am așteptat să scriu despre ea. Dacă nu ați citit-o, v-o recomand în mod special.

      Ștergere
  4. ...,,Strigoiul" meu așteaptă să-i vină rândul la lectură!

    RăspundețiȘtergere
  5. Să aveți o primăvară frumoasă cu speranțe împlinite!

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...