M-am obișnuit deja ca, după o zi însorită pe care mi-o petrec după bunul plac, profitând la maxim de condițile pe care mi le oferă natura, să urmeze o zi în care să fiu nevoită să-mi înfrânez dorințele și să mă văd oarecum limitată la spațiul restrâns al cutiei de chibrituri, reflectând la orele minunate din ziua precedentă. Ieri m-am plimbat, am stat prin parcuri și am citit, am contemplat splendorile orașului, în contrast izbitor cu mizeriile sale umane sau materiale. Știu că nu voi rezista ca azi să stau doar în casă. Picioarele mele nu sunt obișnuite să stea prea mult. Dacă ieri am avut posibilitatea de a parcurge distanțe lungi, azi mă voi mulțumi cu puțin, cu zonele apropiate de casă.
Cartea pe care o citesc acum mă cheamă insistent către paginile sale și nu-mi lasă prea mult răgaz pentru a scrie. S-au adunat deja două cărți despre care nu am reușit încă să scriu, iar una din ele mă pune la grea încercare. Cât despre cartea curentă, sunt surprinsă. Mi-a răsturnat complet prejudecățile. Evitam să o aleg chiar pe ea, crezând că e prea greoaie. Și când, totuși, am ales-o, am constatat cât de interesantă și ușor de citit poate fi. Este vorba despre un studiu istoric și cum eu nu am în palmares lecturi de genul acesta, aveam ideea preconcepută că asemenea cărți sunt dificile, cu mult mai dificile decât cele din sfera beletristicii. N-a fost deloc așa, dimpotrivă. Nu demult am început un roman polițist, pe care nu l-am terminat încă, abandonat temporar pentru alte cărți pe care ardeam de nerăbdare să le citesc. Și pot spune că nici măcar acela nu m-a captivat atât de mult cum a făcut-o această carte cu care mă delectez zilele acestea.
Week-end-ul prelungit nu a însemnat nici grătare, nici bere, nici alte activități ieșite din tiparele cotidiene. Mi-am încărcat, zic eu, bateriile, pentru o nouă lună de activitate intensă. Optimismul nu și-a făcut încă un culcuș în mintea mea, mai am de adunat paie pentru a-l întâmpina cum se cuvine. Însă mi-e mult mai bine. Sau cel puțin așa am impresia momentan. Mă hrănesc cu vise și cu cărți. Nu e prea costisitoare această hrană. Aștept și nu aștept vara ce va să vină. Mă tem într-un fel de ea, de câte ori mă privesc în oglindă (și uneori acest privit este inevitabil, dat fiind faptul că o parte din ușile interioare ale apartamentului au oglinzi în loc de geam). Partea bună e că în curând vom putea mânca cireșe.
Gata cu pălăvrăgeala, o duminică frumoasă să aveți!
P.S. Mie deja îmi plouă-n gură, după ce am căutat imaginile acestea. Am vrut să vă fac poftă și mi-am greșit ținta. :)
Cireșele sunt superbe... de la distanță!
RăspundețiȘtergere... Mă hrănesc cu vise și cu cărți!
Ambele sunt recomandate pe o vreme cum e cea de acum!
O duminică frumoasă (și mai puțin ploioasă) să aveți!
Azi a fost ff frig la Coprnhaga. Abia spre seara s-a mai incalzit catre temperaturi mai suportabile. Acum este chiar placut. Si eu am avut recent o surpriza placuta neasteptata culinara cand am mancat in premiera o tarta sfamicioasa cu agrise, pe care am cumparat-o initial crezand ca e cu fructe-stea din cauza ca nu cunosc asa de bine lb daneza plus denumirea avea prefixul baer (berry/fructa de padure) prescurtat. Si cu ocazia asta cred ca am gasit si un posibil antidot pt dorul de visine care ma apuca din cand in cand.
RăspundețiȘtergereErata: sufixul, nu prefixul, mereu le incurc !
Ștergere