Sara- Ștefan Agopian

La început, nu pot spune că m-a prins prea mult acest roman al lui Ștefan Agopian. Am fost tentată să îl abandonez din cauza ambiguității și a frazelor ce par uneori, marcate greșit ca punctuație. Unele mi se păreau că se termină prea brusc, în altele, alăturarea propozițiilor având timpuri diferite, intercalarea vocii naratoare între cuvintele personajelor mă oboseau. Totuși, am continuat. Și am citit un roman construit din lumină și priviri, acestea părând a avea o prezență mai puternică decât personajele, personaje care, însuflețind linia epică întortocheată au ceva dizgrațios în ele.

Deși romanul se intitulează Sara, sugerând ideea existenței unei eroine principale în persoana Sarei, aceasta n udepășește ca prezență lumina, puternic personificată. M-am tot întrebat de ce și-a intitulat autorul astfel acest roman. Nu că aș fi găsit eu un titlu mai potrivit însă pur și simplu nu înțelegeam. Ca o umbră obsesivă, Sara învăluie întreaga acțiune- un puzzle de episoade și personaje, presărate în timp, întinzând granița subțire dintre real și imaginar, dintre vis și realitate, până la fisurare. Recunosc, nu sunt un cititor avizat în materie de scrieri de aces gen. Motivul visului pentru mine prezintă multe necunoscute și de aici o dificultate a înțelegerii lui. Dacă inițial mi-a făcut ceva probleme în privința sensurilor pe care le-aș putea pierde din vedere, pe parcurs mi-am propus să tratez cu mai puțină severitate acest aspect și m-am lăsat purtată pe apele metaforelor.


Cine este, totuși, această Sara, misterioasă, venind parcă din altă lume? Are în ea sămânța supranaturalului sau este materializarea fascinației pe care o fată simplă o exercită asupra celor din jur? Un răspuns edificator nu pot oferi. Nici măcar certitudinea că felul în care am perceput-o eu este cel din intențiile autorului ori, cel puțin, împărtășit de critică sau de alți cititori. Elementele fantasticului sunt numeroase și presărate surprinzător pe parcursul narațiunii. M-am simțit indusă în eroare. Sub aparența unor imagini realiste, se insinuează pe neașteptate lucruri sau fenomene bizare, deturnând registrul epic.

De remarcat și poate că acest lucru trebuia să-l amintesc mai devreme, este contextul istorico-temporal în care se desfășoară fragmentata acțiune- anul 1703, fie vara, fie iarna, fie toamna, în Sibiu- pe vremea stăpânirii austro-ungare Întâlnim astfel personaje caracteristice acelei epoci, purtând diferite denumiri ce le atestă gradul de noblețe sau funcția. Este cel puțin interesantă evocarea unei perioade îndepărtate în timp de către un scriitor contemporan- un demers nu neapărat dificil, dar nici la îndemâna oricui, favorizând însă imaginația care, astfel, are un teren mult mai vast de desfășurare.

Un alt aspect inedit ar fi și comunicarea naratorului cu cititorul. El pare că jonglează cu timpul, cu personajele, dar totodată și cu postura sa. Trece cu nonșalanță prin diverse ipostaze, fiind și omniscient, dar fără a trâmbița acest lucru cât și observator, povestitor și, nu în ultimul rând, complice al cititorului, cu o prefăcută naivitate ce nu poate trece neobservată.

Dacă mi-a plăcut sau nu această carte, ...


Acestea sunt impresiile mele despre romanul Sara scrise la cald, după terminarea lecturii. Acum, după mai bine de trei săptămâni, pot continua acea frază lăsată în aer la momentul respectiv, spunând că, în tot acest timp, de-al lungul altor cărți pe care le-am citit, umbra Sarei a continuat să mă urmărească. Nu credeam că voi rămâne cu gândul la această carte, care, fără să conștientizez pe moment, și-a pus amprenta asupra mea. S-a insinuat undeva, acolo, în interior, sfidând proaspăta mea impresie de respingere. Timpul a macerat gândurile mele și mi-a arătat că, uneori, se întâmplă să ții în mână bijuterii ce trebuie lustruite pentru a le vedea strălucirea și adevărata valoare, altfel le poți arunca într-un sertar, crezând că sunt simple gablonzuri.